Atunci şi acum

Dragii mei dragi :)

2012-01-30T21:03:00.000+02:00

M-am hotărât să mai pun câteva poze cu păsăroii mei dragi şi scumpi. Coco, femela peruş de 5 ani şi Oliver, peruşelul de aprox. un an. Coco e cea albă iar Oliver peruşul albastru.

pe unde se căţărau ei înainte să le tai din aripi

Acum sunt mai apropiaţi ca la început.

mai aproape şi mai aproape

Perfect! :)

Sunt nişte creaturi simpatice, fiinţe rezonabile.Vor folosi forţa ciocului numai dacă se simt ameninţaţi. Pe măsura ameninţării şi intensitatea muşcăturii. Degetele mele cunosc.:))

Voi reveni curând şi cu înregistrări.

Fobii, cărţi, muzică

2012-01-22T00:01:00.000+02:00

(prima pe ordeinea de zi) Voi voi păţiţi vreodată să vă tăiaţi la deget să zicem şi să aveţi mari probleme, nu din cauza usturimii ci a căldurilor care vă trec când vedeţi puţin sange şi a leşinului de exemplu? Eu am în ultimii ani. Nu știu de ce, când eram mică nu aveam probeleme de gen. De pe la treisprezece ani pățesc însă mereu din astea. Știți e ca în filmul ala de pe jetix de demult, când fetele acelea se udă și e doar o chestiune de timp până să se transforme în sirene. Ei la mine e altecva, mă zgârii un pic și e doar o chestiune de timp până să văd stele verzi.
Deși este numită (hemo)fobie, mie nu îmi e frică de sânge, mi-e frică mai nou să nu mi se facă rău când îl văd. Și observ că mă ia semileșinul doar la vederea sângelui meu, sau și dacă nu-l văd dar aflu că mi s-a luat sânge.
....
(a doua) Am aranjat biblioteca în care țin cărți vechi și noi. Vechi ale părinților și mai noi ale mele. Nu credeam că voi găsi cărți cu titluri atat de atractive acolo. Cărți bune s-au scris de când lumea (de când s-a inventat scrisul). Mi-am făcut o listă cu câteva tilturi ce sper să nu se mai umple de praf pentru că vreau să le citesc. Am omis cărțile despre fotbal ale tatei, am păstrat romanele polițiste. Același lucru am făcut și cu cărțile de bucate ale mamei. Am păstrat câteva din ce am găsit, pe restul le-am deportat în altă cameră. Scriu aici câteva titluri ale cărților păstrate care ma imbie să le citesc cât mai repede:

Karmer contra Karmer- Rober Benton (filmul după carte a fost premiat cu Oscar)
Jules Verne (câteva cărți)
Vânzătorii de iluzii- V. Tincu
Neinfricații- William Faulkner
Calea Victoriei- Cezar Petrescu
Mara- Ioan Slavici
Cartierul sonor- Laurențiu Cerneț
Cristalel pasiunii-Emanuel Fantaneanu
Un secol de zădărnicie(vol 1 și 2)- Adele de Boigne
Maigret și școala crimei- Georges Simenon

Mai sunt alte câteva zeci de titluri prin bibliotecă, dar e prea mult ca să le scriu pe toate.Oricum cărțile astea vreau să le parcurg cât mai curând.
....
Vă las o melodie care îmi place mult azi. . Îmi plac melodiile indiene, ale indienilor americani. :) Audiţie plăcută!
PAUL SIMON, ART GARFUNKEL - Il condor passa

Asculta mai multe audio diverse

Cartea viitorului- Cecelia Ahern

2012-01-15T13:18:00.001+02:00

Am dus o luptă grea de convingere ce părinții că să mă lase să-mi cumpăr cartea asta anul trecut. Dar a meritat.

La început părea plictisitoare, oarecum. O fată cu o stare materiala bună își pierde tatăl, care se sinucide. Tamara, așa o cheama pe fată, este nevoită să se mute cu mama ei la țară la fratele mamei ei. Pană aici totul decurge bine.

În această perioadă petrecută acolo, Tamara realizează că știa foarte punține despre familia ei. Dar reușește să-i dejoace planurile lui Rosaleen, soția fratelui mamei ei (mă rog, presupusa). Rosaleen era o femeie harnică de la țară care ascunde zeci de ani de gelozie,este soția lui Arthur. Arthur este unchiul lui Tamara, un om liniștit și muncitor care o ascultă mereu pe draga lui șoție.

Tamara descoperă într-o bibliotecă ambulantă un jurnal gol în care vor fi scrise toate întâmplările ce vor avea loc a doua zi... în felul acesta ea reușește să învețe din greșelile Tamarei de mâine.

Cu această ocazie reușește să afle și misterul ce se învârte în jurul familiei sale. Își găsește adevăratul tată pe care Rosaleen îl iubește în secret şi îl ţine ascuns în bungalou. Se adeverește că Arthur nu e fratele mamei sale ci al tatălui său adevărat Laurie. Cei 4 (Rosaleen,Arthur, Jennifer-mama Tamarei- și Laurie) au copilărit împreună în castelul de pe domeniul pe care aceștia trăiesc acum. Castelul a ars într-un incendiu în urmă cu câțiva ani cînd Tamara era de doar un an și alte câte și mai câte.

Cartea are câteva momente în care devine plictisitoare, iar firul poveștii era destul de neinteresant. Cu toate astea e o carte bună- comercială- dar cu o poveste interesantă. Mi-a plăcut cum în unele cazuri dădea impresia de fantastic când vroia Tamara să afle detalii despre personajele misterioase. Singurul element fantastic din carte a fost jurnalul în care erau scrise întâmplările Tamarei ce urmau să aibă loc a doua zi.

Acestea fiind spuse, dacă vă plictisiți și vreți să frunzăriți o carte, aceasta e alegerea potrivită pentru voi. Eu una m-am lungit destul de mult cu cititul, ca de obicei. Oricum, lectruă plăcută! ;)

Design nou :)

2012-01-14T21:00:00.002+02:00

Azi am avut schimbarea la faţă. la faţa blogului :D :)). Am renunţat la cealalta imagine cu bulinuţe. E şi asta mai simplă si cu stil zic eu. Revin curand cu o recenzie de carte, nişte imagini, gândrui.Orice îmi trece prin cap, sper sa le filtrez destul ca să nu scriu prostii...:))
p.s azi am scris și în pagina de CITATE

Salvat de lumină

2012-01-09T00:34:00.001+02:00

E prima postare din an, am petrecut revelionul, minutele ce stingeau anul trecut acasă.Mă gândem la ce am facut în anul trecut... nu am făcut prea multe se pare.În fiecare an îmi promit că voi încerca să trăiesc anul ce urmează din plin, şi în fiecare an mor neîmpăcată. Acum nu îmi mai propun nimic, spun doar că voi trăi ce mi se dă.

Motivul pentru care scriu această postare este ca să nu uit am găsit un film pe Angelinspire care este o adevărată comoară pentru suflet.Cel puţin pentru sufletul meu. E un site plin cu poveşti despre cum acţionează îngerii în vieţile unor oameni.Cred că sunt foarte speciali dacă acele fiinţe au fost trimise de Bunul Dumnezeu să acţioneze ori să le schimbe destinul. Nici eu nu mă simt mai prejos.Probabil că şi alţii se mai simt la fel.
OK. am vrut să scriu de un film şi am deviat cam mult. În filmul de care zic, un tip foarte macho este trăznit de fulger şi intră în moarte clinică pentru 28 de minute. În acel timp ajunge în Rai unde i se spun câteva amănunte ce urmează să aibă loc printre muritori. Trece şi prin a doua moarte clinică.Detalii, detalii. Nu vă mai plictisesc inutil.
Spun doar că m-a impresionat filmul şi că -Bunul Dumnezeu ţine Raiul deschis chiar şi pentru cel mai putred măr din coş.- E un fel de a zice că în Rai pot ajunge chiar şi tâlharii. Nu spun cum, asta încerc să aflu şi eu.
Ce să mai lungesc.Ataşez filmul mai jos.Vizionare plăcută!

Soţia doctorului- părere

2011-12-29T23:27:00.000+02:00

Titlu: Soţia doctorului
Autor: Sawako Ariyoshi (Japonia)
Editura: Humanitas

Am terminat ieri de citit cartea aceasta. A fost una interesantă despre viaţa unei familii de japonezi din secolul al şaptesprezecelea. Tânăra Kae o admira de copil pe femeia ce urmează să-i devină soacră peste câţiva ani. Otsugi o peţeşte pe Kae, fiică dintr-o familie de samurai pentru fiul său Unpei, plecat la studii în Kyoto pentru a deveni chirurg. Căsători se face în lipsa soțului, tânăra soție urmând să muncească la noua ei familie pentru a reuși să suțină financiar studiile fiului.

Când soțul se întoarce acasă, rivalitatea dintre soacră și noră începe, Otsugi se pune între cei doi tineri, aruncand-o în umbră pe tânăra soție. Cartea reliefează încercările prin care trece această familie și mai ales cele două femei, Kae și Otsugi. Câteva incercări importante sunt bolile care lovesc familia medicului din cauză cărora mor doă surori ale medicului dar și fetița lui, Koben, din cauza unei pneumonii.

Unpei ( Hanaoka Seishu, pe numele adevărat) incearcă să găsesască formula și dozajul corect pentru anestezice, testand-ule pe animale, iar în cele din urmă la insistențele soției și mamei chiar și pe acestea. Are șansa să le pună în practică pe o pacientă ce vine (la spitalul deschis la ei acasă) cu o problemă foarte gravă la sân. Aceasta este operată de catre chirurg.

Pe parcursul textului, cele două femei susţin adevărate lupte pentru a atrage atenţia lui Unpei, chiar dacă în aparenţă relaţia dintre ele este una foarte bună.

Cartea este mult mai detaliată, mi-a fost destul de greu la început să țin pasul cu numele fiecărui personaj. Dar mi-a plăcut și o recomand oricui are chef de o lectură pe cinste. :)

de prin timp...

2011-12-15T23:31:00.000+02:00

Să vă spun un secret, cartierul meu se luminează brusc în preajma sărbătorilor, şi nu mă refer la faptul că oamenii ar deveni mai voioişi ori mai înţelepţi. Nu. Se luminează la propriu, peste tot ăn ferestrele blocurilor apar figurine luminoase de la stele, moşi crăciuni, brazi până la păuni... Când eram mică totul se lumina brusc pentru mine în preajma sărbătorilor, chiar şi fără acele luminiţe.Era de basm să mă gândesc că un moş bătrân ar umbla prin lume ducând cadouri şi că trece chiar si pe la mine. Era wooa, o întreagă reţea de copii bucuroşi, iar Moşul ne cunoaştea pe toţi fără ca noi să ştim de unde.Pe atunci eram în extaz să văd luminiţele din centru, să văd statuetele ce înfățișează scena nașterii Domnului și să mă plimb cu tramvaviul copiilor, care erau la mare modă pe atunci.
Acum sunt mare, iar farmecul s-a dus și el o dată cu bucuria și copilări...chiar dacă tata începe și el să așeze păuni și brazi din luminițe în ferestre, chiar dacă edilii încearcă în fiecare an alte decorațiuni pentru centru, chiar dacă au vopsit statuile, pe atunci decolorate de vreme, din scena nașterii.... nu mai are farmec.Au rămas doar amintirile și mă bucur să spun că sunt unele din cele mai frumoase amintiri din copilăria mea.

Iulia Hasdeu- opere

2011-12-05T21:45:00.002+02:00

Am citit şi văzut câte ceva despre Iulia Hasdeu, da, acea tânără genială a cărei moarte a venit la doar 19 ani...şi căreia tatăl i-a construit un castel drept omagiu și loc de întâlnire. Se spune că Iulia a fost foarte înzestrată, la numai doi ani știa să scrie, la cinci ani deja compunea primele poezii... studiază în Franța unde excelează datorită geniului ei.
Ei bine, eu nu zic că trebuie să fii genial, poate nici ea nu era genială, poate avea doar o cultură generală foarte bogată, la o adică un om genial știe din multe domenii câte ceva, la fel și un om cu o cultură generală bogată.

Pentru că m-a impresionat mult povestea ei m-am hotărât să iau câteva cărți despre ea și scrise chiar de ea, până acum am găsit:
1.Scânteietoarea viaţă a Iuliei Hasdeu- C. Manolache
2. Cugetări- Iulia Hasdeu
3. Jurnal fantezist- Iulia Hasdeu
4. Iubirile Iuliei Hasdeu- Crina Decusara-Bocsan
***
Dacă aveți și voi alte sugestii de lectură din operele ei și sunt mai ușor de găsit, presimt că nu voi găsi prea ușor cărțile din lista de mai sus la bibliotecă...

Nadejda- o mărturisire din Rusia

2011-11-20T16:59:00.001+02:00

Căutam pe youtube minuni, filmuleţe în care oamenii îşi povestesc minunile şi am dat peste Nadejda. Este povestea unei iehoviste ce alege să redevina ortodoxă. Nadia, o femeie împlinită care este lovită de boală şi trebuie să se resemneze cu gândul morţii, găseşte în credinţă şi prietene un sprijin. Pe mine m-a impresionat. Vizionare plăcută!

Cordeluţă şi agrafă

2011-11-12T16:36:00.000+02:00

Mă plictiseam, aşa că am pus mâna pe tastatura şi am cautat tutoriale pentru agrafe şi bentiţe făcute manual. Până aici bine, a mai venit şi o prietenă la mine care mi-a arătat cum să fac floricică pentru agrafă. Totul bine, mi-am umplut camera de panglici și materiale din haine vechi păstrate de mama, sunt mândră că pot purta ceva făcut de mine, chiar dacă nu e chiar o capodoperă vestimentară.
Sper sa vă placă ideea, voi încerca să mai fac, mai ales că am găsit și alte tutoriale pentru cordeluțe superbe pe un site. E în engleză, dar asta nu ar trebui să fie o problemă. :D
Aici link-ul: Ucreate

Laci si Geiza in libertate

2011-10-25T01:07:00.001+03:00

E foarte tarziu, nu folosesc nici diacritice ca sa nu fac zgomot, dar nu pot pleca la culcare inainte sa va povestesc despre dragii mei Laci (Lotzi) si Gezia (Gheiza) :). Doi oameni-maimuta pe care i-am intalnit azi in autobuz. Minunati baieti, ah, asa de atragatori si prost-crescuti.
I-am intalnit azi in autobuz, eram cu colega-mea si ne inghesuiam spre casa, dragii de ei urca mai in fata, langa usa, incep sa se impinga ca la ei in cusca de la zoo si lovesc o batranica, apoi pe Dana colega-mea.
La o statie opresc usa ca nu se mai deschide, dobitoci, nu alta si nici macar n-au comentat cand le-am spus pe nume, dobitoci adica, pe la spate.Erau unguri, dar stiau si roamana, poate ca romana pe care am folosit-o a fost prea avansata pentru cei doi babuini cu cercel in urechi si in spranceana. :)) Aveau semne distinctive ca nu cumva sa ii incurce parintii cand ii viziteaza la zoo.Aaa, gradina zoo din Oradea s-a desfintat provizoriu, de aia erau Laci si Geiza pe strada, e adevarat ca mai erau si alte specimene in autobuz. Lumea e plina de animale, orasul e o jungla urbana. :) Noapte buna!

Printre lupi...

2011-10-22T22:41:00.000+03:00

Sunt genul care și-ar cumpăra o carte nouă chiar dacă mai sunt altele acasă pe noptieră care așteaptă să fie citite.Așa am dat de o lume Printre lupi a Mishei Defonseca.

Trecătorii nu mă bagă în seamă.Nu văd că sunt un lup rătăcit pe străzile orașului.Un lup mascul sau femelă, fără nume, fără vârstă.În indiferența mulțimii nu am niciun reper.(...) Mi se spunea Mishke, eram o fetiță evreică și aveam șapte ani.

Mi-a plăcut mult Printre lupi de Misha Defonseca. O poveste fabuloasă, foarte aproape de adevăr pe care oamenii au crezut-o până nu demult reală.Pe parcusrul lecturii, care a durat cam mult din cauza timpului, m-am simțit ca micuța Mishke, autoarea în copilărie.Am văzut lumea prin ochișorii ei de copil pornit prin lume în căutarea părinților.
Printre lupi e povestea unei copilițe ce a avut ghinionul să se nască evreică în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Pleacă din Belgia, țara natală după ce a fost lăsată în grija unei familii iar aceasta urma să o dea naziștilor. În viață o ține doar gândul că părinții ei sunt vii pe undeva prin est, unde au fost deportați, și unde îi va găsi. Își începe călătoria la șapte ani, trece prin orașe chinuite de război, prin păduri și chiar lagăre naziste în călătoria sa. Se împrietenește cu o lupoaică. Aceasta o hrănește și o încălzește până când într-o zi este împușcată de un vânător împreună cu perechea ei.Lucrul acesta o enervează foarte tare pe Mishke, care merge să ia trupul lupoaicei de la vânător cu orice preț.
Rămasă din nou singura, fetița își continuă drumul, ajungând în diferite orașe și chiar lagăre naziste, acolo o surprind resemnarea oamenilor în fața morții și nepăsarea celorlalți față de cei omorâți în fața lor. Întoarsă în sălbăticie se împrietenește cu o altă haită de lupi, cu care trăiește o bună perioadă de vreme. Când este printre oameni fură in case tot ce apucă pentru a se hrăni, omoară chiar pentru a scăpa cu viață și este martora neputincioasă a unui viol și a mai multor ucideri în masă. Trece prin țări precum Germania,Polonia și chiar România. Până când după mulți ani se reîntoarce în țara natală unde este crescută și obligată să treacă la catolicism de două surori. Urmează studii pentru a deveni învățătoare, reia legătura cu bunicul său, unul din oamenii căreia Mishke i-a fost lăsată în grija de către părinți. Toate acestea sub protecția pseudonimului de Monique Valle pe care Mikshe este nevoită sa și-l însușească pentru a scăpa de naziști.
După ce devine majoră profesează o scurtă după care este angajată să se ocupe de copii călătorilor de pe un vapor. Dă în patima bauturii având o viață dezordonată până când pleacă de pe vapor în orașul natal și ăși întemeiază o familie.
Cam acesta ar fi rezumatul cărții, nu vă dau prea multe amănunte ca să nu va plictisesc. :)
P.S. desenul e făcut de mine pe desenatori.ro după o imagine din ecranizarea cărţii. Urmează să citesc Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, întâmplările au locu tot în anii '40.

Căldură

2011-10-12T18:33:00.000+03:00

E vreme rea, noros frig, picioare reci. Unde e vara? Unde e căldura de afară? Dar cea din sufletele noastre?
Vremea asta îmi dă o stare de somnolență...îmi doresc doar să stau în pat refugiată cu nasul meu rece într-o carte bună.
p.s desenul e făcut de mine,îl găsiți aici

Oliver :)

2011-09-28T19:05:00.000+03:00

Din 16.09.2011 am un nou prieten drag! :) Numele lui e Oliver, un şugubăţ simpatic dar cam sperios... De fapt e noul prieten al peruşiţei Coco de 5 ani. L-am luat după ce am cumpărat și vecinuței unul la fel de simpatic dar mai albastriu.
Faceți cunoștință cu micul Oliver, Coco nu a fost prea ospitalieră cu el, e adevărat, dar s-au abișnuit deja unul cu celălalt și deși se mai ciocănesc, sunt prieteni. Trebuie sa-i înțeleg, generații diferite, mentalități diferite. :)

Mai jos un filmuleţ cu cei doi ;)

Perusii

Vezi mai multe video din animale

Viaţa secretă a albbinelor

2011-09-11T11:32:00.000+03:00

După lungi încercări, am terminat şi eu de citit această frumoasă carte, Viaţa secretă a albinelor scrisă de Sue Monk Kidd, pot spune că această carte a facuto-o celebră pe autoarea sa.
Voi face mai jos un scurt rezumat.
Viața secretă a albinelor -Un minunat roman despre mame și fiice și despre puterea transcedentală a iubirii (Connie May Fowler), spune povestea unei adolescente de paisprezece ani pe nume Lily Owens. Măcinată de gândul că la patru ani și-a împușcat mama din greșeală, Lily caută răspunsuri. După ce doica ei, negresa Rosaleen, este închisă pentru că a insultat niște rasiști, Lily o scapă din închisoare și se hotărăsc să fugă. Ajung întru-un orășel din Carolina de Sud, unde vor fi găzduite de trei surori, ngrese ce se ocupă cu apicultura, May, June și August.
Cele două sunt bine primite în familia și în comunitatea religioasă Fiicele Mariei. Cu toate acestea va trece ceva vreme până când Lily prinde curaj și spune tot adevărul, între timp, tânăra se îndragostește de Zach un tânăr ce le ajuta pe surori cu distribuirea mierii, May, una dintre surori ce avea oboală intală se sinucide, June hotărăște să se mărite...De la ele învață Lily ce este impotrant în viață și află mai multe despre mama sa Deborah. August îi fusese doică, după ce a rămas orfană tot la ea s-a întors pentru sprijin moral, până l-a cunoscut pe T.Ray, tatăl lui Lily, din cauza căreia Deborah acceptă să se mărite cu el. Neînțelegerile apar între cei doi, iar Deborah fuge la August acasă, unde va sta câteva luni. După acest timp, se întoarce vrând să își ia fiica de 4 ani, pe Lily, cu ea, dar este prinsă de T.Ray, un pistol căzut pe podea și ridicat de Lily pune capăt vieții pline de amărăciune a Deborei.
Aceasta este povestea pe care Lily o află de la August, nu la mult timp după toate acestea, femeile primesc o vizita neașteptată, T.Ray vine la ele vrând să o ducă pe Lily cu forța acasă, dar este convins tot cu forța să o lase la ele unde va continua să fia apicultor și va merge la șscoalî.

A fost un roman frumos, liniștit în care căutarea și aflarea unor răspunsuri este ghidată de acel ceva exact unde trebuie. Lily este un personaj cu o gândire complexă, matură ce se agață de răspunsurile pe care le primește analizându-le pe toate părțile.
Cele trei surori sunt modelul lui Lily pentru blândețe, duritate și maturitate. Rosaleen este apărătoarea ei, cea care o aduce cu picioarele pe pământ, T.Ray nu este un tată model, și-a crescut fiica în lipsa mamei ei cum a putut,cu pedepse dure, aceleași vorbe nemiloase, el se resemnează greu cu gândul că și aceasta îl va părăsi.

Emoţie de toamnă

2011-09-08T02:51:00.000+03:00

Zilele trec, vacanţa şi ea... mai foarte puţin şi intram în noul an şcolar...spun asta de unsprezece ani încoace, aşa repede au trecut anii până acum, deşi la început îi simţeam în slow motion acum îi simt pe repede înainte.
Oricum, bun venit Toamnă, ai venit şi nechemată...dar e bine şi aşa, îţi aştept surprizele, uimeşte-mă.!
şi atunci mă apropii de pietre şi tac....

Sănătate

2011-08-23T10:56:00.000+03:00

Am mers ieri la un magazin din centrul oraşului ca să cumpăr o sticlă cu apă, nu că nu aveam de unde să cumpăr apă la mine în cartier, dar am avut o filmare, cică la casa de cultură care e în centru. Am luat un flacon cu apa din vitrina frigorifică, halal frigorifică apa era la temperatura de afară, şi m-am îndreptat spre tejghea, n-am avut mult că magazinul era destul de înghesuit. La tejghea, o vânzătoare tânără, nu cu mult mai mare ca mine tasta la casă ce cumpărase un bărbat în vârstă.Le-am auzit conversația cu o ureche, în cealaltă ascultam muzică la căști:
-Bună ziua! Spune caserița preocupată de tastarea prețurilor.
-Bună ziua, răspunde bărbatul.
-Altceva?
-Sănătate! Îi dă bărbatul puțin iritat replica.
-Da, la toată lumea...
Clientul își îndeasă cumpărăturile în plasă și iese, trântesc și eu banii pe tejghea și arăt flaconul cu apa, la ieșire șoptesc un Mulţumesc, la revedere! aud parcă şi mai încet un Mersi, şi eu!

Morala: Într-un magazin cu autoservire e deprisos să îl întrebi pe client dacă mai vrea ceva după ce și-a umplut brațele de cumpărături...

Călătorie cu năbădăi

2011-08-12T15:56:00.000+03:00

Am bătut ieri drumul Bihorului şi al împrejurimii cu părinţii... a fost o călătorie de genul,mergem ca să avem de unde veni :))
Părinţii mei au obiceiul să pornească la drum, mama vroia un concediu la munte, să doarmă la munte, tata o duce doar ca să o aducă înpoi. Am umplut portbagajul maşinii cu scaune,ceaun, mâncare bla bla bla... şi am pornit la drum, am mers câteva sute de kilometri, era destul de rece iar eu una nu aveam chef să stau pe acolo, părinţii, ca părinţii, iritaţi. Așa că ne-am oprit la unul din restaurantele acelea de pe drum... am comandat și început să mănânc cartofi pai cu piept de pui la grătar, foame mare, monșericule, doar că la jumătate mi s-a făcut rău și am făcut tur-retur baie masă ca să vărs (faza cu vărsăturile e o problema veche de-a mea, din naștere mai bine zis). Așa că ne-am întors acasa cu coada între picioare, mai iritați decât înainte.
Noroc cu aparatul foto, am prins niște cadre grozave.

Mama e sub copacul ăsta.

M-am delectat cu mure și zmeură direct de la sursă, măcar cu asta m-am ales. :))

p.s mâine plec în tabără pentru o săptămână,apoi mai vedem. Boga rulzz :)

Hainele bunicii

2011-08-04T01:08:00.002+03:00

Am fost săptămâna asta în sat,iar bunica mi-a povestit încă una din întâmplările din copilăria şi tinereţea ei. Era înainte de Al doilea Război Mondial, şi înaintea de instaurarea comunismului. Bunica era doar un copil pe atunci şi mi-a spus că hainele erau greu de procurat, de fapt erau făcute de femei şi fiecare odraslă avea câte o chimeşă şi o rochie (dacă era fată) şi chimeşă şi gaci dacă era băiat.
Circula o vorba printre ei "Când rochia-i pă gard, nu-i pă mine", asta însemna că trebuia să stea doar în cămaşa pe care o lua pe sub rochie până rochia spălată se usca pe gard... cum erau şi mulţi fraţi, în familia lor era un singur rând de haine de căciulă.
Pot să spun că bunica are simţul umorului, l-a avut încă din copilărie, când fraţii mai mari o necăjeau, ea fiind stră-mezina şi chiar şi acum, după ce a trecut prin încercările vieţii, ţi nu au fost puţine. Mă întristez când văd că noi avem dulapuri pline de haine şi ne plângem când unele nu mai sunt la modă...atunci orice era la modă.
***
Mi-a spus că existau şi haine dintr-un material asemanator cu hârtia şi că dacă le purtai trebuia să te fereşti de ploaie, că altfel rămâneai fără.

Hippie

2011-07-31T16:11:00.000+03:00

căutam diferite poeze pe net şi am dat de cel mai mare hippiot, sper să vă placă, pe mine m-a cucerit!

Carrie: romanul unei fete cu o putere infricosatoare

2011-07-25T14:14:00.000+03:00

Carrie a lui Steve King e un roman interesant, am observat ca au mai aparut si alte recenzii, ceea ce-l face un roman lecturat. L-am citit in urma recomandarilor unor prietene care imi tot povesteau de biata Carrie si de viata ei plina de neplaceri. Am aflat ca aceasta a fost prima carte publicata de Stephen King, titulul original fiind „Carrie: romanul unei fete cu o putere infricosatoare”, chiar daca la inceput nu s-a dovedit a fi pe placul editorilor, fiind considerata scandaloasa, in urma unor mici retusari din partea Thabitei, sotia lui King, manuscrisul ajunge sa fie publicat.

Trebuie sa recunosc ca este primul roman scris de Seve King pe care l-am citit si am ramas placut impresionata. Personajul principal, Cari(etta), o biata eleva de liceu care este mereu batjocura celor din jur se dovedeste a fi in cele din urma o tanara subestimata. Personal cred ca este un personaj puternic, nu doar pentru puterile telekinezice, ci pentru faptul ca reuseste sa faca fata presiunilor pe care le exercita colegii asupra ei si chiar a agresiunilor mamei sale care este o fanatica religioasa. De mic copil Carietta a trebuit sa infrunte capriciile mamei sale in ceea ce priveste religia, pentru ea si cele mai neinsemnate lucruri din viata de zi cu zi sunt considerate blasfemie, copila fiind mereu inchisa in debara sau agresata fizic de mama ei in urma unor greseli copilaresti. La varsta de saisprezece ani, luata fiind prin surprindere de prima menstruatie, probleme mari se abat asupra fetei, este luata in ras de colegele ei dupa ora de gimnastica, iar mama sa considera ca prima menstruatie este o pedeapsa pentru aceasta, considerand-o vinovata de pacat. Carrie se sperie, neinformata fiind de acest moment din viata oricarei fete.

Actiunea ia o intorsatura ciudata, astfel in cat Carrie ajunge la balul scolii cu iubitul unei colege din mila...pot spune ca deznodamantul m-a dezamagit, mai ales ca am realizat cata ura si nervozitate ascunde acest personaj, puterile ei explodand in urma unor evenimente neplacute. Adevarul e ca si-au facut-o cu mana lor, iar Carrie s-a „eliberat” de tot si la propriu si la figurat.

Mi-a placut mult cartea, in ansamblu, chiar daca as fi preferat ca deznodamantul sa fie altul, dar cred ca nu ar mai avea farmecul caracteristic romanelor lui Stephen King atunci.

Voi recomanda cartea si altor cititori de gen.

Am pus aceasta recenzie pe blogul editurii Nemira, sper sa o primeasca. :D

De azi

2011-07-25T01:26:00.001+03:00

Zile de stat in casă, în compania cărţilor a computerului, a desenelor preferate şi filmelor preferate...

Kaleido Star -anime-ul preferat

Sora Naegino- personaj principal preferat

Layla Hamilton- personaj negativ care devine bun preferat.

Grey's Anatomy- serial preferat

Opera mea-noul hobby...

să desenez anime...nu râdeţi prea tare, sun novice în domeniu.

Vedeţi mai multe opere exact aici

O lume dispărută- Arthur Conan Doyle

2011-07-24T00:50:00.001+03:00

Am găsit cartea asta printre mormanele de cărți vechi pe care mătușa le-a lăsat acolo din lipsa de spațiu.Good for me. :D
Romanul lui Doyle spune povestea unor aventurieri, profesorii Summerlee şi Challenger, tânărul jurnalist Malone şi lordul Roxton care pornesc într-o expediție pentru a descoperi o lume dispărută. Profesorul Challenger este inițiatorul expediției, el cunoscând drumul. Împreună trec prin diferite încercări întâlnind: pterodactili, iguanodoni, megalozauri şi alte specii ca acestea despre care scriu în jurnale pentru a rămâne istoriei. Întâmplarea este povestită din punctul de vedere al jurnalistului Malone care încearcă împreună cu lord Roxton să medieze neînţelegerile dintre cei doi profesori. Pe parcursul expediţiei cei patru intră în conflict cu diferiți dinozauri și cu oamenii-maimuță de care scapă cu ajutorul unui trib. Timp în care pericoulu morții îi pândește de la fiecare colț. Reușesc să se întoarcă în Londra cu ajutorul fiului șefului de trib care le dă harta unei peșteri prin care ei resușesc să se întoarcă la intrarea pe platou.
Întorși acasă fiecare se dedică convingerii lumii cu veridicitatea celor văzute, datorită unor diamante găsite de către Lord Roxton fiecare își poate face planuri, Challenger deschide un muzeu de arheologie, Summerlee clasifică fosile, lord Roxton plănuiește să reia expediția iar Malone se întoarce la Gladys, femeia pe care o iubește și care l-a îndemnat să facăexpediția.Din nefericire ea este căsătorită iar Malone hotărăște să-l însoțească pe Roxton în următoarea expediție.
Cartea a fost una plăcută, suspansul îl însoțește pe cititor împreună cu personajele ei la orice pas. Mi-a plăcut, o recomand cu căldură și celorlalți. ;)

Cele mai tinere

2011-07-19T13:39:00.002+03:00

Am citit şi auzit o grămadă de poveşti despre cei mai tineri oameni din anumite domenii, sunt bucuroasă să spun că o mare parte sunt romani!
****
1.Cea mai tânără alpinistă, născută pe data de 3 decembrie 1994, se numeşte Crina Popescu, toţi cunoscuţii îi spun Coco.În 2010 a cucerit vârful McKinley (Alaska), atunci a fost numită cel mai tânăr alpinist din Europa.De atunci a mai cucerit și alte vârfuri din diferite locații precum cel din Mexic, Papua Noua Guinee, Australia etc.
****
2.Cea mai tânără cântăreață, presupun că toți o știți, numele ei e Cleopatra Stratan, s-a născut pe 6 octombrie 2002. A devenit celebră la vârsta de 3 ani când a susținut primul ei concert timp de două ore. La 3 ani a fost lansat primul ei album și a fost inclusă în Cartea Recordurilor.
****
3.Cea mai tânără scriitoare de romane este Maria Alexandra Ion care a debutat la vârsta de 14 ani în noiembrie 2010 cu romanul Lily of the Valey.Lena Turner și misterul fratelui pierdut. Romanul spune povestea Lenei, o adolescentă născută în Anglia, ferită de problemele vieții,care studiază într-o școală castel.
****
4.Cea mai tânără traducătoare-Ioana Iepureanu, este ceacare a tradus seria Harry Potter a scriitoarei J.K Rowling.A tradus prima carte din seria Harry Potter pe când era în liceu la vârsta de 16 ani. A fost criticată din cauza limbajului puieril folosit, dar la 16 ani să traduci o carte de câteva sute de pagini e ceva.
****
5. Cea mai vestită actriță în tinerețe, Shirley Temple, a fost considerată copil minune. Născută în 1928, a scris o pagină foarte importantă în istoria cinematografiei, ea jucând cel mai bine rolurile de copii.A jucat în filme precum War babies, The last man, Out all night,The Little princess , Little Miss Brodway,The little colonel, Curly top,Heidi etc.
****
6.Cea mai tânără mamă din lume-Lina Medina- o fetiță de 5 ani din Peru a născut un băiețel în 1939, inițial s-a crezut că e o tumoară gigant. Corpul ei a fost apt pentru a purta o sarcină încă de la 3 ani....lucrul ăsta e tulburător. Lina încă trăiește și are 77 de ani.

Dulce companie-Laura Restrepo

2011-07-10T15:54:00.000+03:00

Roman tradus in peste douazeci de tari si distins cu premiile literare Sor Juana Ines de la Cruz (1997), Prix France Culture (1998) si Premio Arzobispo Juan de San Clemente (2003)
Cand o reportera la o revista de mondenitati este trimisa sa investigheze aparitia miraculoasa a unui inger intr-unul dintre cele mai sarace cartiere ale Bogotei, nimeni nu se asteapta ca povestea sa contina vreun sambure de adevar. Nici seful acesteia, si cu atat mai putin ea insasi, o natura rationala si sceptica. Mai ales ca ingerul locuieste intr-o casa din cartierul Galileea, are o mama si un frate, si nevoi ca toti oamenii. Dar cand acesta se dovedeste a fi de o frumusete neomeneasca, o adevarata enigma pentru toti cei din jur, pe care ii fascineaza cu privirea sa hipnotica si lumina pe care o iradiaza, lucrurile se complica. Convertit peste noapte intr-un soi de entitate protectoare a locului, ingerul cu o mie de nume si nici unul pare sa sufere de o maladie stranie, pe care psihiatrii o numesc epilepsie, iar credinciosii din cartierul Galileea sfintenie. Pe masura ce investigatia jurnalistica avanseaza, ies la iveala tot mai multe secrete dar incepe si o superba poveste de dragoste. Unde se afla adevarul, cine este misteriosul inger care vindeca bolile trupului si ale sufletului si este oare posibila iubirea dintre o faptura celesta si una omeneasca?

***
Ziceam alaltăieri că voi scrie recenzia de la Dulce companie cât de curând , ei bine, a venit vremea.
Cartea Laurei Restrepo e una din cele mai bune cărţi care mi-au ajuns în mână în ultima perioadă. Dulce companie spune povestea unei reporteriţe de la revista Somo din capitala Columbiei, Bogota, trimisă într+un cartier sărac, Galilea, să facă un reportaj despre un posibil înger care trăieşte acolo. Face o adevărată treabă de detectiv, află istoria îngerului de la mama lui Ara care spune că tatăl lui e şi el tot un înger şi că a fost despărţită de copil după naştere, ea având doar 13 ani pe atunci.Află că Orlando, ghidul ei în Galileea e fratele mai mic al îngerului şi alte lucruri de genul.
Reporteriţa se îndragosteşte de înger şi rămâne chiar însărcinată... împreună cu femeile care se ocup de protecţia îngerului acesta este dus la un spital de nebune unde este examinat şi diagnosticat cu epilepsie, fuge din spital şi este căutat de aproape tot cartierul din păcate fără rezultate. După o vreme viaţa revine la normal, reporteriţa dă naştere unei fetiţe perfect normală.

Cărţi preferate

2011-07-08T14:36:00.001+03:00

Mă plimbam ieri cu o prietenă prin biblioteca judeţeană, căutând ceva anume, căutam două cărţi una apărută în colecţia Raftul Denisei: Cum vrea Dumnezeu-Niccolo Ammanati, spune povestea unui tată şi a fiului său iar a doua la editua Litera Se numea Sarah de Tatiana de Rosany. Prima era împrumutată, iar a doua nu se găsesşte în bibliotecă.Bun. Cris îşi ia mult iubitele ei căţi horror sau horror psihologic, am vrut să iau şi eu ceva mai bun de citit decât Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război cu care mă chinui de vreo două săptămâni şi nu avansez deloc...tipul ăla e ofensat că nevasta sa iubeşte pe altul şi ne spune asta în câteva sute de pagini...boring. Am mai dat o raită şi am luat din raftul bibliotecii Dulce companie de Laura Restrepo tot din coleţia Raftul Denisei de la Humanitas.
Am ieşit de la bibliotecă şi am luat-o pe centru, am luat covrigi şi plăcintă pe care i-am devorat în parc pe bancă, după care am trecut pe la librărie, am aruncat o privire printre rafturi şi am zis că plecăm, am hotărât că mai vreau o carte, şi am ales Toate familiile sunt psihotice de Douglas Coupland tot din Raftul Denisei.A avut un preţ bun şi am zis că rea nu poate fi.
Din staţia de autobuz am început să citesc Dulce companie, acasă am continuat şi am reuşit să citesc mai mult de jumătate până la ora 22. Am devorat cartea, e una dintre cele mai bune pe care am pus mâna în ultima vreme.Mai am de citit vreo 20 de pagini după care pun recenzia pe blog!!! :D E un record personal, trebuie neapărat să învăţ să nu mă mai lălăi cu cititul, e nasol mai ales când îţi place ce citeşti.

Ca pasărea cerului-în colivie

2011-07-05T12:49:00.000+03:00

Nu puteam să dorm azi noapte, cu toate că era foarte târziu, stăteam şi mă gândeam. Mă gândeam la păsări, mă gândeam la oameni. Oamenii sunt ca păsările, într-o zi aici, în altă zi acolo...
Mă gândeam şi la Coco, peruşul nu a fost creat ca să ne fie nouă companin, a fost creat să fie independent, să zboare liber.Mi-e greu să recunosc că îmi pare rău pentru bietul papagal, dar s-a obişnuit, cu toate că instinctele nu i-au fost înlaturate din gene, cred că nu s-ar descurca singur nici măcar în mediul natural.
Atunci mă gândesc, oamenii care au fost o bună parte din viaţă închişi pentru nu ştiu ce crimă sau furt iar apoi eliberaţi cum se descurcă? Eu una cred că aş înnebuni de prea mult spaţiu, cum cred că aş înnebuni şi închisă pentru că dau semne de claustrofobie.
Uite, de asta nu am putut eu să dorm.
Oricum, şi lumea în care trăim e un stol imens prins într-o colivie de proporţii, ne dresăm singuri unii pe alţii cum facem cu păsările din colivie.

Povestea unor oameni->amishii

2011-07-04T00:22:00.002+03:00

Ziceam ieri ca voi scrie mai multe despre comunitatea amish. Să continuăm deci.
Comunitatea Amish trăieşte în SUA regiunea Lancaster, Pennsylvania, originară fiind din Germania.Migrarea lor începe în secolul al 18-lea, ca urmare a persecuţiilor religioase din acea vreme. Am putea spune că nu s-au achimbat prea mult de atunci, deoarece refuză să folosească electricitatea şi orice ţine de tehnologia modernă pe motiv că îi îndepărtează de Dumnezeu.
Regulile lor sunt foarte stricte în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi, ei fac doar opt ani de şcoală, mai apoi mulţumindu-se să lucreze pământul, cu ajutorul cailor şi a atelajelor, şi să crească animale. Casele lor sunt şi ele simple, la fel ca viaţa lor, încălzite pe lemne, luminate cu lămpi, fără electricitate şi electrocasnice.
Îmbrăcămintea e una standard pentru toată lumea, bărbaţii poartă salopete, cămăşi şi pălării de paie.Femeile poartă rochii lungi, croite la fel, fără nasturi (sunt consideraţi ispititori), şorţuri albe peste şi bonete pe cap. Femeile din comunitate nu îşi taie părul şi îl ţin mereu acoperit.
Botezul la ei are loc pe la 16 ani, au o tradiţie în care tinerii sunt lăsaţi să iasă din comunitate pentru o scurtă vreme, după care trebuie să aleagă dacă vor sau nu să rămână amishi. Dacă nu doresc acest lucru vor fi excluşi din comunitate, neavând voie să păstreze legătura cu familia din comunitate, lucru dureros mai ales pentru mamele lor.

Nu au voie să conducă maşini, în loc folosesc trăsuri trase de cai.Cred că e puţin ciudat să vezi pe strada printre maşini luxoase şi de ultimul răcnet nişte trăsurici.
Pe scurt, amishii sunt nişte oameni de fier, foarte credincioşi care ţin cu dinţii de principiile şi credinţa lor.

p.s. puteţi vedea mai multe fotografii frumoase ca cele din postare pe siteul fotografului Bill Coleman.

Harul Iertării (Amish Grace)

2011-07-02T20:29:00.000+03:00

Un alt film lacrimogen la care m-am uitat cu sufletul la gură, realizat în urma unor fapte reale ce au avut loc în anul 2006 în comunitatea amish (din Pennsylvania).
Trebuie să menţionez că această comunitate trăieşte ca acum câteva sute de ani, refuză să folosească electricitatea şi orice fel de tehnologie modernă. Ei produc tot ce consumă folosindu-se doar de forţa proprie şi de îndurarea lui Dumnezeu. Unii oameni spun că sunt o sectă, alţii spun că sunt doar o comunitate creştină care trăieşe tradiţional.

Filmul e bazat pe povestea unui om supărat pe viaţă care intră într-o şcoală de amish şi împuşcă cinci fetiţe.Trei mor pe loc, iar două la spital, criminalul se sinucide şi el.După toate acestea amishii găsesc puterea de a-l ierta pe criminal şi chiar iau parte la fruneraliile acestuia. Un film frumos realizat în anul 2010, despre amish voi scrie mai mult fiindcă sunt nişte oameni interesanţi.

Fără titlu expresiv

2011-07-01T23:07:00.000+03:00

Ce bine e în vacanţă, mă culc târziu, mă trezesc la cât vreau, aproximativ. M-am supărat pe telefon, pe cel fix, că nu îmi dă pace. Dimineaţa sună ba o colegă de servici de-a mamei să-şi de întalnire în faţa blocului ca să meargă împreună, ba sună altcineva crezând că sună la maternitate...la amiază când pun geană pe geană sună bunica, deci da... e frumos în vacanţă.
Pe lângăasta aş mai face ceva, un curs de ceva..orice, că mă plictisesc să dorm.

În grădină

2011-06-28T20:30:00.000+03:00

Iarbă mare, lucruri noi, libertate...ce mai vrea un căţel dacă nu puţină aventură, somnic şi o burtică plină?

Căţeluş cu păru' creţ

2011-06-12T21:21:00.001+03:00

Sunt mic, năzdrăvan, puţin hamiş şi latru destul de bine pe româneşte, dar oamenii nu mă înţeleg, că aşa sunt ei. Am vreo doua luni, sunt năzdrăvan iubit de toată lumea, mai ales de Bianca.
Îmi place cel mai mult să rod lucruri, să mănânc e un hobby al meu descoperit din prima zi de viaţă şi forte mult să alerg după găini. O cam supăr pe mama Lolita că mi-a tăiat porţia de lăptic din fragedă pruncie, aşa că acum trebuie să mă mulţumesc cu ce îmi dau stăpânii. De la mama mi-o cami iau pe coajă când exagerez, că de' aşa sunt mamele.
Nu îmi place deloc să mă laud dar sunt un căţel foarte chipeş, am ciorăpei albi la lăbuţe, o blăniţă neagră ca abanosul şi stufoasă. I'm a fluffy dog şi sunt cel mai frumos căţel care a crescut în curtea stăpânilor.

Pe scurt, sunt Ursu'.

Leapşa

2011-06-09T21:09:00.000+03:00

Iar m-a prins Ioana cu leapşa ei... trebuie să scriu 10 lucruri care îmi plac, aşa că de ce nu?! :)

Să dorm sau să lenevesc,sună ciudat, seamăn cu o pisică somnoroasă.
Să ascult muzică folk, jazz, pop rock sau de meditaţie ,mmm (aici levitez) mmm... :))
Să merg la teatru, să revăd spectacolele bune, îmi place şi să joc, dar nu prea am şansa decât în faţa oglinzii sau a unui auditoriu format din Coco (papagalul meu).
Să mă joc cu copii mici prin parc sau costumată în prinţesă înainte de spectacolele de teatru, ador ca micuţii să mă facă un personaj din basm, când te cred cei mici devii prinţ sau prinţesă.
Să aud, citesc sau să văd la TV poveşti despre paranormal, fantome etc.Mă atrage această latură a necunoscutului, viaţa de apoi ş.a.m.d.
Să citesc cărţi Fntasy ori cu poveşti adevărate de viaţă (de preferinţă din poporul român, gen Fefeleaga lui Agârbiceanu sau Amintirile lui Creangă sau cele mai actuale de autori străini), nu prea îmi place să citesc cărţi de aventură. Îmi place să aflu finalul unei cărţi iar apoi să dezbat acţiunea cu alţi cititori.
Îmi plac animalele, mai ales păsările şi caţeluşii.
Să stau în sat, nu mai mult de o săptămână, la soare ori la umbră tolănită şi să citesc.
Mâncarea, ador covrigii cu sare de la o covrigărie din centrul oraşului, îngheţata de vanilie sau lămâie.
Televizorul,filmele artistice, un documentar bun, reality show-urile gen Jon and Kate+8, vechile desene cu care am copilărit: Viaţa cu Louie, Ce-i cu Andy?, Prinţesa Sisi,Tom şi Jerry etc.

Dau leapşa mai departe: Diannei ,Fiorei şi Ancăi G.

Mme Fleur

2011-06-05T14:35:00.000+03:00

Juno

2011-05-26T18:01:00.000+03:00

Am trecut azi pe la bibliotecă şi fiindcă aveam nevoie de o carte despre istoria cinematografia am trecut şi pe la secţia de filme, mi-am amintit că pot să împrumut şi eu un film, cu toate că nu am facut-o niciodată...am aruncat o privire printre DVD-uri şi am ales filmul Juno. M-a atras carcasa portocalie :)). Am luat DVD-ul acasă şi l-am vizionat.
Juno, e o fetişcană de 16 ani, tupeistă şi încrezătoare, demnă de admirat chiar şi dupa ce rămâne însărcinată cu Paulie Bleeker, colegul ei de şcoală, nu se dă bătută. La început vrea să facă un avort, apoi se răzgândeşte şi hotărăşte să dea copilul spre adopţie imediat după naştere. Împreună cu Leah, cea mai bună prietenă îi găsesc copilului nenăscut o familie potrivita datorită anunţului găsit în ziar. Face cunoştinţă cu cei doi viitori părinţi, Mark şi Vanessa, hotărându-se să le dea copilul imediat după naştere.
Lunile trect, sarcina progresează, iar Juno îi vizitează tot mai des pe cei doi pentru a îi ţine la curent cu evoluţia sarcinii.Tot într-o asftel de zi află că Mark nu este pregătit să fie tată şi că urmează să se despartă de Vanessa. Disperată aceasta îi scrie un mesaj Vanessei în care îi scrie "Dacă tu mai vrei, vreau şi eu!" , prin care îi lasă copilul ei.
Juno şi Bleeker îşi mărturisesc unul altuia dragostea, este vizitată la spital de el.Tot de acolo Vanessa ia copilul acasă, cei doi tineri părinţi nevrând să-l mai vadă. Filmul se termină cu Juno şi Bleek cântând la chitară.
Cel mai mult la filmul asta mi-a plăcut soundtrack-ul!

mai aşteptăm ;)

2011-05-23T16:25:00.000+03:00

A trecut ziua mea, cu asta şi sfarşitul mult pomenit.Nu am murit, thank God! În schimb a fost un sfarşit de săptămână foarte frumos şi călduros, cu mult soare şi viaţă mişunând pe stradă.M-am bucurat să aflu de la ştiri că toată lumea e bine, şi m-am mirat că unii au fost puţin dezamăgiţi că nu a venit sfârşitul...
Ştiţi voi, afişele şi reclamele care împânzesc Internetul şi unele oraşe care anunţau că pe data de 21 mai 2011 la ora 18.00 ne vom lua adio de la viaţă, dacă ne uitam mai bine realizam că a fost vorba doar de o reclama a radioului pastorului Harold Camping care propovăduia Apocalipsa prin intermediul acestor afişe. Scria că a făcut el studii pe texte din Biblie şi calucule, de acolo a ajuns la această dată. Îl înţelgem pe omul ăsta, are 89 de ani, pentru el viaţa nu mai înseamnă mare lucru, dar e nedrept să pornească o frenezie în masă doar pentru ca el era sigur, a mai făcut aceeaşi greşeală in 1994. Aş înfunda închisorile cu el, în locul autorităţilor americane, doar că nu e de găsit, cred că oamenii nervoşi ar vrea să îl înveţe ei minte.
Mă îndoiesc că a fost ridicat la cer cum spunea că se va întâmpla cu oamenii plăcuţi lui Dumnezeu, el fiind un profet mincinos care e deja la a doua greşeală. Am citit că a facut bani buni din donaţiile adepţilor săi, e ca replica "pupă-i în bot şi papă tot!".
Partea bună e că viaţa merge înainte chiar dacă de acum înainte ne vom lovi din ce în ce mai des de profeţii de genul acesta,

Audiţie plăcută

2011-05-20T19:43:00.000+03:00

Am pus marea la ureche într-o noapte stând de veghe...

O melodie şi un videoclip foarte faine!

sfârşitul unei cărţi, se apropie dar nu vine

2011-05-16T23:57:00.000+03:00

E o vreme rece şi mohorâtă de îmi îngheaţă oasele...se apropie ziua mea, adică sâmbătă, dar nu prea mă bucur. Mai ales că au lansat unii o premoniţie care spune că pe 21.05.2011 va fi ceva neplăcut...nu îi cred, dar mă deranjează că lasă să intre în mass media orice debilitate.
Citesc o carte simpaticuţă, de fapt am începute vreo trei sau patru şi nu ştiu pe care să o continui.
P.S Un lucru ştiu sigur, oamenii nu au de unde să ştie când vine sfârşitul, la fel cum un om nu poate şti cum se va sfârşi o carte înainte să o citească!

Retrospectiva de weekend

2011-05-15T23:40:00.000+03:00

E seară, duminică, mâine e zi de şcoală, aş vrea să dorm, dar mâine să mă trezesc de dimineaţă la ce oră vreau.Nu vreau la şcoală fiindcă mă ascultă la mate, şi nu mă pricep.
A fost un weekend fain, plin de plimbări, hosstes şi figuraţie în spectacolul pentru copii Cenuşăreasa de sâmbătă, poeziile interminabile ale copiilor, năzbâtiile lor, toate mă binedispun.O fetiţă simpatică foc începea sa-mi cânte Hristos a învita din morţi când am rugat-o să cânte ceva, şi pentru că altceva nu ştia...a cântat asta, într-o poziţie foarte demnă, încet şi uşor, a fost o drăguţă.
Chiar şi întunericul din spatele cortinei a fost interesant, să intuieşti care ce persoană e prin culise până şi rochia cea strâmtă şi portocalie e super...decât statul în bancă la şcoală timp de şase ore.
A fost noaptea muzeelor şi m-am dus cu colegă-mea, a fost interesant şi acolo, cu toate că a fost vizitabilă doar o galerie, în schimb m-au impresionat plăcut picturile de pe pereţii unei săli.

Apăsătoarea rutină a zilelor din an

2011-05-15T10:52:00.000+03:00

Iubesc viaţa, dar nu prea reuşesc să o trăiesc din plin.Am nevoie de un inpuls, un şut în spate din care să învăţ că viaţa nu înseamnă doar plictisitoarea rutină: trezirea de dimineaţă cu ochii încercănaţi, statul în baie cu jumătăţile de oră, drumul agonizant cu maşina sau autobuzul spre şcoală... apoi şcoala, dormitatul în timpul orei şi aşteptarea soneriei ca mai apoi următoarea oră şi tot aşa timp de cinci sau şase ore. Pe urmă întoarcerea acasa în arhi-plinul şi mai nou împuţitul autobuz. Statul la calculator, lângă moşia facebook-ului şi a messenger-ului, în locuirea jocului cu papuşi cu jocul The Sims (familia mea nu se împacă nici cum, cei doi soţi se ceartă şi vor doar să se uite la televizor).
Pentru asta am nevoie de un nou hobby, unul constructiv. :) Voi ce hobby-uri aveţi?
p.s mă reîntorc la familia din Sims până găsesc ceva...

Coco spune

2011-05-03T15:51:00.001+03:00

@ Pentru ce mă ceartă când fac prostii? Sunt o peruşiţă model, draguţă, curăţică şi cochetă... de ce ia toată lumea gălăgia mea ca pe un lucru rău, sau penele pe care le arunc în jur când mă enervez şi dau frenetic din aripi minute în şir?Adică, toate divele au din când în când toane, nu?
E o lume crudă cea a oamenlior, sărbătorile Pascale mi le-am petrecut în bucătărie lângă calorifer, de acolo vedeam doar masa şi cămara, mai auzeam ciripituri de la cele libere...e nedrept, şi toate astea din cauza mamei Biancăi care a făcut curat în toată casa. M-a pedepsit pe mine pentru mizeria pe care n-a strans-o Bianca din jurul coliviei şi m-a expediat în bucătărie. Quic, şi ce mă mai plictiseam...

Acum lucrurile s-au mai înbunătăţit, mi-am recăpătat locul în cameră şi sunt şi liberă din când în când, însă Bianca preferă mai nou compania cărţilor, a somnului, calculatorului sau a televizorului în locul meu. Quic, lasă că vine vacanţa şi va sta tot cu mine!
~Coco~

Şatra- carte despre oamenii oacheşi

2011-04-30T17:58:00.000+03:00

Tocmai am terminat de citit o carte foarte bună şi nu pot să nu o recomand şi altora. Am să vă prezint puţin cartea, nu îi voi face o recenzie minunată şi nici nişte critici excepţionale, pentru că nu mă pricep într-atât de bine în cât să o fac.
***
Cartea se numeşte Şatra şi e scrisă de Zaharia Stancu, un autor român născut în judeţul Teleorman în anul 1902. Cartea spune povestea unei şatre de "oameni oacheşi", cum îi numeşte autorul, şi de viaţa lor din timpul Celui de al Doilea Război Mondial. Ei ştiau sigur, dar mai ales Him başa, şeful şatrei că "noi nu avem nimic cu războiul", pe parcurusl unui an află de la viaţă şi de la un soldat că "războiul are ceva cu noi". Sunt trimişi de stăpânire să ierneze pe durata războilului dincolo de fluviu. În tot acest timp în carte ne sunt povestite şi neînţelegerile, bucuriile şi dezamăgirile oamenilor oacheşi. Drumul istovitor până diclolo de fluviu uşurează şatra de câteva suflete, Goşu se ceartă cu Ariston pentru soţia sa Lisandra, care nu poate trăi fără Ariston, urşii Babaia şi Zazu împreună cu câinii şatrei urmează "căruţele lungi cu coviltir". Şatra trece prin diferite perioade grele în acest timp, în care moartea nu îi ocoleşte, soldaţii sunt nemiloşi şi încearcă să abuzeze de femeile oacheşe, dar acestea sunt inteligente şi scapă de ei prin metodele lor.
O dată ajunşi dinciolo de fluviu, pe un teritoriu arid şi secat de viaţă şi de lume, şastra încearcă să se acomodeze. Îşi fac adăposturi de iarnă în care îşi vor găsi sălaş şi câţiva dezertori cărora şatrei li se face milă ori sunt siliţi să îi adăpostească. Pe parcursul ierinii, din cele nouăzeci şi de suflete care trăiau la început rămân foarte puţini, chiar dacă Him başa spera că numărul lor va trece de o suta. Se descurcă cum pot, îşi mănâncă vitele, caii urşii, vânează cârtiţe, cu toate acestea mulţi pier din cauza frigului.
Oamenii oacheşi nu puneau preţ pe moarte, ştiau că puţini vor fi cei care vor ajunge primăvara şi nu îşi plângeau morţii.
Primăvara odată sosită îi găseşte pe aceştia slăbiţi de puteri, mult mai puţini, dar cu speranţe de mai bine. Him başa este aflat mort pe câmp, Goşu îl omoară pe Ariston, iar soţia sa îl lasă şi rămâne pe mormântul amantului aşteptându-şi sfârşitul. Cei câţiva rămaşi în viaţă pornesc la drum sperând că vor găsi alţi oameni unde să îşi ducă traiul în linişte...
***
A fost o carte bună, m-a întristat puţin, dar asta e viaţa, mai ales a oamenilor oacheşi, dar şi a celorlalţi pe timp de război. V-o recomand
sursa foto-filmul Şatra

Reverie

2011-04-21T19:27:00.000+03:00

Cu gândul, da, da da...Cu gândul am să zbor, şi nu cu trupul.
Vreau să plutesc departe, în trecut,vreau să îi văd pe strămoşi poate şi pe Adam şi Eva,vreau să ştiu totul, dar nu îmi ajunge o viaţa nici să îmi pun toate întrebările posibile.
***
Va fi o reverie, una scurtă care va spune totul, voi vedea când m-am născut, cum am crescut până acum- mereu am vrut să mă cunosc mică, pozele sunt prea puţin- voi rememora totul.
Sper să ajung în Rai, iar acolo sper să aflu toate răspunsurile pe care le caut.... sau poate că acolo toate aste nu vor mai avea nici un sens...
P.S E un gând tare egoist acesta, omului ne îi e dat să cunoască nici jumătate din ce ştie...

Puişorii, prieteni din copilărie

2011-04-16T00:56:00.001+03:00

Eram mică, de vreo şase ani, la grădiniţă am umblat cam un an în stat, când avea bunica grijă de mine. Fiind singură la părinţi şi neavând copii cu care să mă joc în vecini, mă ataşam de orice vietate îmi ieşea în cale, mă jucam cu orice chestiuţă şi vorbeam cu oricine nu voia să mă pupe ca băbuţele.
Nu îmi amintesc prea bine, dar cred că era primăvară, bunica avea cloşcă cu pui, o vecină a adus într-o zi un puiuţ mai mic, născut clandestin, probabil. Era mai fraged decât puiii bunicii iar cloşca îl bătea, aşa că fiind singuri şi neavând nici unul frăţiori, ne-am înţeles foarte bine.
Mă jucam cu el, îi dădeam chiar eu să mănânce, dormea într-o cutie de carton, era mic galben şi pufos ca o păpădie.Un adevărat companion, ce mai. Ziua era tot în spatele meu prin curte şi plângea când nu ştia unde sunt. Bunica se minuna când mă vedea cu micul meu prieten pe care îl luasem sub aripioara mea protectoare. Dar într-o zi bunica m-a pus să îl duc la altă vecină, care avea pui de vârsta lui.De atunci nu l-am mai văzut, parcă încă îl mai văd ca printr-un deja vu în urma mea prin curtea bunicii.

****
Ceilalţi bunici aveau boboci de gâscă, era cu vreo trei sua patru ani în urmă, primăvara devreme, bobocii erau născutţi timpuriu, şi îi ţinea în casă într-o lădiţă de plastic aproape de candalău*.
Am început să îi prind în mână, să îi ţin pe genunchi şi să le vorbesc. Am petrecut aşa o dupamiază întreagă. Când am mers în curte se auzeau bobocii plângând în casă...e destul de greu când îţi faci noi prieteni necuvântatători şi de scurtă durată.
****

La fel de ataşată eram şi de puii de pisică- cea din poză se numea Ginuţa, avea ochii mari şi albaştri, a murit la scurtă vreme dupa ce am făcut poza- la fel eram şi cu cei de raţă, puii de câine, chiar şi pe viţei îi iubeam. Am fost şi sunt o mare iubitoare de animale, adevărul e că şi animalele mă iubesc, dar asta fără să mă laud. :)
****
*Candalău= sobă, aşa se numeşte în satul bunicilor.

Pânza lui Charlotte

2011-04-09T18:18:00.000+03:00

Am terminat de citit Pânza lui Charlotte de E.B.White, o carte foarte simpatică în care la început Fern, o fetiţă de opt ani salvează de la moarte un pruceluş, Wilbur, pe care îl hrăneşte cu biberonul o perioadă.Pe urmă purceluşul e vândut unei familii care îl îngraşă pentru iarnă. Ar fi ajuns bietul Wilbur pe masa de Crăciun a noilor stăpâni dacă n-ar fi remarcat-o pe Charlotte, păienjeniţa care îşi avea pânzele în coteţiul lui. Aceasta îl salvează pe noul prieten cu ajutorul pânzelor ei pe care scrie tot felul de vorbe bune pentru Wilbur precum "Âsta da, porc!" "Teribil" şi "Strălucitor", de care oamenii ajung să se minuneze, iar Wilbur devine celebru.
Ajung la târg unde Wilbur este admirat şi premiat pentru pânzele lui Charlotte.Păinejeniţa îşi depune ouăle şi moare în coteţul de la bâlci a lui Wilbu. În semn de mulţumire, purceluşul ia săculeţul cu ouă cu el să şi salvează puii. Aceştia se nasc primăvara, majoritatea pleacă, câţiva râmîn să îi ţină de urât lui Wilbur.
Cu toate acestea, Wilbur îşi va aminti mereu de prietena sa Charlotte care i-a salvat viaţa.

Mască înainte şi după

2011-04-07T20:38:00.000+03:00

Tema pentru desen de săptămâna viitoare e masca, eu am pregatit-o mult mai devreme, nu a ieşit nu ştiu ce, e chiar urâtă, profesoare zicea că masca poate să exprime şi urâtul... un colegavea dreptate când a zis că o vom face şi vedem ce va ieşi. :)
Am vopsit o mască din ghips cu acrilice, acuarele şi... ojă de unghii. A mirosit în toată casa pentru câteva ore dupa ce am pictat masca şi am folosit jumătate din sticluţa de ojă.

Flori de corcoduş dimineaţa devreme

2011-04-01T15:07:00.000+03:00

****
Oare, oare chiar e primăvară? Azi m-a trezit tata ca să merg la şcoală, dimineaţa devreme, ca de obicei eu morocănoasă:
-Bianca, trezeşte-te repede, o să ajungi greu la şcoală că ninge afară... folosea tonailtatea vocii cu care mă trezea de obicei.
Atât mi-a trebuit, am şi zburat cu ochii pe fereastră căutând dezamăgită zăpada.
-Da' nu-i zăpadă, zic bulversată.
-Nu, da-i întâi aprilie.

*****

Am văzut corcoduşi şi chiar un magnoliu înflorit, avea flori rozalii şi prea dese pentru un băţ înfipt în pământ, cum era copăcelul,deci da, e primăvară în toată puterea cuvântului! :)

Poveştile despre război ale bunicilor

2011-03-17T17:20:00.000+02:00

Bunicii mei s-au născut la sfârşitul Perioadei Interbelice, în anii '40. I-am rugat să-mi povestească despre război, bunica din partea mamei, cu toate că era foarte mică pe atunci, avea doar vreo patru ani, îşi aminteşte acele vremuri. Spune că de teama soldaţilor ruşi şi a celor nemţi se ascundeau în pivniţe şi buncăre, mergeam mai multe familii la o singură familie acasă şi se adăposteau în pivniţă, timp în care nu foarte departe de sat se auzeau bubuituri.
Soldaţii intrau prin casele oamenilor în căutarea inamicilor, fetele se ascundeau pe sub paturi pentru a nu fi abuzate de aceştia. Un soldat rus s-a legat de o soră mai mare de a bunicii, mama lor a sărit să o apere, noroc că a venit un căpitan care nu i-a permis soldatului să îşi facă de cap.
Tatăl bunicii a fost şi el plecat la război o perioadă, s-a întors după nu ştiu câtă vreme doar piele şi os, în cât nici familia nu-l recunoscuse, şi infestat de păduchi...
Bunicii din partea lui tata îmi povesteau cum mărşaluiau soldaţii pe imaşuri şi prin pădurile din jurul satelor.

Povestea unui prieten devotat

2011-03-16T21:26:00.000+02:00

Am văzut ieri un film emoţionant, după ce căutam enervată pe net un film bun l-am găsit la TV. Am citit prima dată descrierea în programul TV pe net şi scria că te emoţionează până la lacrimi, ei bine nu am crezut, m-am obişnuit să nu mai plâng la filme, sau la spectacole...bine, poate doar foarte rar. Acesta a fost unul dintre foarte rarele cazuri, se pare.
Filmul se numeşte Hachiko: Povestea unui câine , profesorul Parker găseşte în gară un pui de câine din rasa Akita, pe care hotărăşte să îl păstreze, numindu-l după semnul inscripţionat pe medalion şi anume Hachi, însemnând cifra 8. Puiul creşte iubindu-şi stăpânul. Învaţă să-l urmeze pe oriunde merge acesta, îl însoţeşte zilnic la gară, unde îl aşteaptă până seara când profesorul Parker se întoarce de la servici. Face acest lucru zi de zi, chiar şi după ce stăpânul său se stinge din viaţă în urma unui atac de cord. Timp de nouă ani, Hachi este văzut de călători aşteptându-şi stăpânul, cu toate că fiica acestuia a fost dispusă să-l adopte pe Hachi, acesta a fugit la gară în aşteptarea prietenului său.
Ei bine, filmul e film, dar acesta a fost inspirat dintr-o poveste reală, a câinelui cu acelaşi nume care a trăit în Japonia în anii '20-'30. Au construit o statuie iar memoria lui e mereu vie, deşi cred că Hachiko era mult mai fericit dacă îşi regăsea stăpânul...cine ştie, poate l-a regăsit în cele din urmă. :) Noi nu suntem atât de devptaţi nici când vine vorba de noi înşine. În schimb Hachi a fost, la fel şi alţi căţei precum Rin Tin Tin, Colţ-Alb, Lassie, Bobbie şi alţi căţei celebri sau mai puţin celebri.

Anne de la Green Gables

2011-03-13T20:18:00.003+02:00

Cât de mult te bucuri când începi să citeşti o carte nouă, grăbeşti ritmul, curios de continuare, ajungi la mijloc, îi cunoşti personajele şi povestea lor. Te grăbeşti ca observi cât mai ai de citit, realizezi că nu ai avansat destul, ca mai apoi să îţi pară rău că s-a terminat. Cu fiecare carte îmi simt sufletul mai bogat...
***

                                             (sursa foto: http://nbwildflowers.blogspot.com)
Sunt foarte încântată, tocmai am terminat de citit Anne de la Green Gables de Lucy Maud Montgomery, trebuie să recunosc că a fost o carte impresionantă pe care nu o voi uita prea curând. Cartea e scrisă cu cuvinte simple, în ea doar Anne are dreptul să folosească cuvinte mari, care spun povestea unei orfane. Marilla şi Mathew Cuthbert, frate şi soră, au luat hotărârea de a înfia un băiat pe care să-l facă gospodar.
În loc de băiat, Mathew se pricopseşte cu o fetiţă "cu părul roşu ca focul ... şi faţa toată pătată de pistrui" pe care o duce acasă la ferma Green Gables... Cei doi, Mathew şi Marilla, sunt puşi la grea încercare, de cum o acceptă pe Anne în familia lor. Ea fiind o fetiţă cu o fire foarte aprinsă, ca părul ei roşcat de care e ofensată, vorbăreaţă şi neferită de buclucuri. Reuşeşte să scape din probleme datorită sfaturilor şi sprijinului celor doi tutori. Se împrieteneşte cu Diana, o fetiţă cu "părul şi ochii negrii şi obrajii rumeni", care îi devine, după cum spune Anne "prietenă de suflet".
Anne este urmarită în carte pe parcursul a patru ani în care se maturizează considerabil, învaţă să-şi folosească imaginaţia în doze mici, să se ferească de buclucuri etc. Anne ajunge să studieze la Academia Regală, după ce o perioadă de câţiva ani studiaza la şcoala cea veche din Avonlea. Primeşte o bursă pentru a continua studiile în Avery, din cauza unor evenimente tragice precum decesul bunului Mathew şi slabirea vederii Marillei, Anne renunţă la bursă şi datorită bunătăţii lui Gilbert Blythe, un fost rival, care îi cedează postul, Anne ajunge să predea la şcoala din Avonlea la numai şaisprezece ani şi să termine studiile la distanţă.
"Atâta timp cât Dumnezeu este în cer, totul este bine pe pământ, şopti Anne cu o voce blândă."
   ***
   Lucy Maud Montgomery (30 noiembrie 1874- 24 aprilie 1942) a fost o scriitoare americană celebră datorită seriei de romane care o au ca personaj principal pe Anne Shirley. Din păcate am înţeles că în limba română nu a fost tradus decât primul roman din serie, şi anume Anne de la Green Gables.

Primăvară din nou

2011-03-11T14:57:00.000+02:00

Cât iubesc primăvara şi mă bucur de ea. Am constatat cu bucurie că ziua a început să crească, dimineaţa când merg la şcoală nu o fac cu noaptea-n cap. Lumea e mult mai veselă acum, şi nu mai văd oameni zgribuliţi aşteptând autobuzul.
Gâzele au început să se trezească şi ele, în garduri şi prin pomii oraşelor se văd deja muguri de frunze şi flori.
Pentru cei primăvăratici, ca mine, am o melodie. ;)

La mulţi ani, mami

2011-03-08T17:05:00.000+02:00

Dacă tot e 8 martie şi dacă tot vine primăvara, am schimbat puţin look-ul blogului, e mai primăvăratic şi mai finuţ. La fel ca mamele noastre :)
În primul rând la mulţi ani mami, la mulţi ani mătuşilor, bunicilor, profesoarelor vecinelor şi celorlalte femeii care nu se încadrează în nici o categorie de mai sus!
Cum nu mai sunt mică şi nu încap în nici un costumaş la fel de drăguţ ca bebeul din poză, va trebui să vă mulţumiţi cu poza drept cadou. ;)

A walk to remember

2011-03-04T22:54:00.000+02:00

Am reuşit şi eu azi să văd A walk to remember, e unul din lunga serie de filme pe care nu le văzusem decat dupa hă hă de la lansare.... am pierdut multe filme bune, aşa mi se spune mereu, mai ales când era vorba de filmul acesta.
A fost un film foarte bun, nu am ce zice, e dintr-o altă serie lungă de filme lacrimogene printre care se mai numără şi Titanic. Aşa că m-am gândit să mai fac o pagină cu filmele pe care le-am văzut. :)

Shake cu banane- pentru o zi plină

2011-03-02T13:58:00.000+02:00

V-aţi săturat şi voi de sucurile din cumpărat pe care daţi o groază de bani doar pentru că pe ele e scris natural? Cunosc sentimentul, am făcut o criză biliară de la toate prostioarele pline de E-uri din magazine, iar acum am trecut pe tratament şi regim cu puţin în plus faţă de aer...
Am văzut de dimineaţă reclamele la aparatele acelea minune (spun ei) de făcut sucuri... arătau chiar bine, mi-am amintit că avem şi noi blender şi fructe, aşa că am trecut la fapte.
   Am scos ditamai robotul pe masă, ca să realizăm eu şi tata, că nu mai funcţionează. Am folosit un mixer de mână ca să pisăm bananele şi am reuşit. OK., acum vă dau şi vouă reţeta, dar şşt e secretă!
   Aveţin nevoie de câteva banane, miere şi apa.
1. Tăiaţi bananele felii, pisaţi-le cu un mixer ori blender.
2. Adăugaţi apa ca să subţiaţi mixajul...
3. Mierea o veţi adăuga tot după gust.
   Enjoy it! :)

Oscar şi Tanti Roz

2011-02-27T10:21:00.000+02:00

Am terminat noaptea trecută de citit această carte emoţionantă scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt. Oscar e un băieţel de zece ani bolnav de cancer, care locuieşte într-un spital de copii. Băiatul realizează că e doar o chestiune de timp până va muri, deoarece tratamentul nu îşi face efectul. Cu totţii se simt vinovaţi de soarta lui Oscar, părinţilor le vine greu să creadă ca puştiul va muri curând.
Singura lui prietenă adevărată fiind o asistentă în vârstă într-un halat roz, care îl îndrumă pe Oscar să-i scrie lui Dumnezeu tot ceea ce gândeşte şi să îşi pună o dorinţă pentru fiecare zi. În această perioadă micul Oscar îl cunoaşte pe Dumnezeu din perspectiva lui Tanti Roz, aceasta începe să îi vorbească şi despre cariera ei de luptatoare...
Tanti Roz îi face micuţului ultimele săptămâni de viaţă să dureze cât o sută de ani. La sfârşitul cărţii Oscar este găsit singur şi fără suflare în salonul lui cu pancartă pe care scria "Numai Dumnezeu are voie să mă trezească".

Anunţ pentru posesorii de facebook

2011-02-25T16:10:00.000+02:00

De obicei nu fac asta, mai alse pe blog, dar arta cere sacrificii. Am realizat un desen pe site-ul desenatori.ro şi l-am înscris într-un concurs pe facebook. Până aici totul sună bine, doar că am nevoie şi de voturi, adică like-uri, la desen, chiar şi comentariile (critica constructiva) îmi vor prinde foarte bine.
Vă scriu mai jos instrucţiunile pentru votarea desenului, vă rog să citiţi tot înainte să incepeţi:

1. Daţi like la pagina de aici. E pagina de facebook a site-ului pe care am facut desenul.
2. Vă reîntoarceţi pe blog, daţi click pe link ca să puteţi da daţi like la desenul meu.
3. Şi părerile sunt bine venite! :D
4. Vă mulţumesc anticipat.

Sper să câştig, e un gând optimist. :)

Copilul lui Noe

2011-02-19T23:15:00.000+02:00

Am descoperit recent un autor genial prin simplitatea prin care scrie. Da, Eric-Emmanuel Schmitt e oficial unul dintre autorii mei preferaţi. Azi dimineaţă am terminat de citit Copilul lui Noe, un roman copleşitor prin felul în care este expus. Romanul redă timpul petrecut de Joseph, un copilş de numa şase ani într-un internat catolic pe timp de război. Joseph, erveu fiind este lăsat mai întâi în grija unei familii nobile de către părinţi. La rândul lor aceştia îl încredinţează pe copil preotului Pons, care îl duce la internat pentru a îl putea salva de raziile naziştilor.
Băiatul petrece trei ani în acest internat, timp în care se împrieteneşte cu alţi copii careu au aceeaşi soartă ca şi el. Părintele Pons este conştient că băieţii cazaţi acolo pentru a fi protejaţi de război sunt evrei, împreună trec peste diferite încercări, precum raziile poliţiei.
Timpul pe care îl petrece aici este unul foarte constructiv pentru Joseph, aici află care sunt diferenţele şi asemănările dintre evrei şi creştini şi că Dumnezeu este aceleşi pentru ambele religii. La sfârşitul războiului Joseph îşi regăseşte părinţii, alături de care îşi va contiuna restul copilăriei, fiind-ui însă veşnic recunoscător părintelui Pons.

Primăvara vine tiptil

2011-02-17T15:51:00.001+02:00

S-a arătat un colţ de primăvară. iar apoi a venit toamna ploioasă, răcoroasă şi mohorâtă ... Am renunţat deci la mănuşi, cizmuliţe şi ciorapi groşi, deci da, eu un pas înainte. Primăvara vine tiptil, într-un mod foarte subtil, dar vine. E un mare motiv de bucurie, yuupyy, vine primăvara, încep să se arate şi ghioceii. Vine de parcă se întoarce de unde purcede, dar vine şi asta e foarte important!

Al tău Valentine

2011-02-13T22:50:00.001+02:00

Sf. Valentin a fost un preot care a trăit în secolul al -VIII- lea în Roma. El căsătorea lumea pe ascuns, deoarece legea acelor vremuri interzicea căsătoria, pentru ca bărbaţii să fie soldaţi cu normă întreagă, nu şi capi de familie. Din această cauză Sf.. Valentin a fost aruncat în închisoare, cu toate acestea el a continuat să oficieze căsăstorii. Valentin era vizitat de mulţi tineri îndrăgostiţi, primea bilete de mulţumire şi flori. Una dintre vizitatori a fost chiar fiica unui paznic.
Aceasta primeşte de la el un bilet în semn de mulţumire pentru prietenie şi loialitate carezicea Cu dragoste, al tău Valentine! scris chiar în ziua în care a fost ucis, adică 14 februarie 269.
Acest eveniment a dat startul sărătorii de Valentine's day. Aşa că fie că sărbătoriţi Dragobetele sau Ziua îndrăgostiţilor, vă doresc să fiţi iubiţi! ;)

Bietul Patrocle

2011-02-11T22:49:00.001+02:00

Cum de păţesc mereu la fel?! De câte ori circul cu autobuzul şi nu e aglomerat văd vreun ciudat sau mai mulţi, de la bătrânul care înjură în gura mare pe oricine vede şi până la ţiganul care ne-a recitat poezii...
În seara asta, după ce am ieşit de la teatru, am aşteptat o vreme autobuzul în ploaie, au trecut vreo 3 până a ajuns şi al meu . Mă sui eu liniştită şi mă aşez pe primul scaun pe care îl văd. În spatele meu unu' ţinea un câine în braţe, nimic ciudat, dar când l-am auzit că şuşoteşte ceva, am hotărât să îmi schimb scaunul. Am mers câteva locuri mai în faţă şi m-am şezat cu faţa spre spectacol.
Lasă câinele jos, era roşcovan destul de grăsun, cu ochi isteţi şi corp de şoricar, începe să se plimbe, între timp stăpânu' ia o gură de tărie, prinde curaj şi strigă amuzat, Patrocle, vino aici!, doar nu era prost, câinele voia să scape. Îl apucă pe Patrocle de mijloc şi îl trage lângă scaun, îşi scoate tricoul, arunca giaca pe jos, şi improvizează o lesă pe care o leagâ de gâtul câinelui. În autobuz începe să se simtă din senin un miros, nu de câine ud mai rău, de beţiv ud.
Bănuiam că a furat de undeva câinele pe când era încă treaz. Bietul Patrocle, era prea isteţ, umil şi cuminte ca să facă ceva. Eu una în locul lui aş fi lătrat, poate chiar şi muşcat ca să scap de omul ăla. Trebuie să recunosc însă că beţivul nu era brutal cu căţelul, ci chiar foarte iubitor.
Notă personala, trebuie să găsesc o alternativă la mersul cu autobuzul, toţi ciudaţii îşi fac plimbările când mă aflu eu în el, numai noroace din astea am...

Autobuzul lor

2011-02-10T20:57:00.003+02:00

Mă enervează mersul cu autobuzul din multe motive, dar cel mai enervant după aglomeraţie sunt oamenii care vorbesc în autobuz ca la Piaţa Mare...
Nu vreau să fiu rea, dar unii sunt chiar nesimţiţi, cei mai mulţi din ei sunt ţigani cu stare financiară bună care au impresia că au voie să vorbească strigând în autobuz.
Veneam din oraş, mă urc eu din capăt de la Nufăru' în autobuz, totul bine, linişte, până când îi sună femeii cu poale lungi, pliate, roşii şi înflorate telefonul. Părea că nu avea mai mult de 35 de ani. Nimic ciudat, dar începe să zbiere, cred că la cum vorbea de tare o auzea ălă şi fără telefon.
Peste câteva momente coboară, revine apoi cu bărbatu-său şi cu o babă în autobuz...Bărbatul era gras, îmbrăcat în haine negre, avea mustăţi grizonate cu perciuni, aranjate după moda lor, a era să uit, omul avea un baston cu cap de argint de care se proptea şi un inel maare de aur pe degetarul de la mâna stângă.
Bătrâna purta şi ea nişte poale purpurii cu floricele galbene, pliate şi sclipitor de jegoase... se vede că nu a avut o viaţă prea frumoasă, era plină de julituri pe obrajii zbârciţi, frunte şi pe nas...ochii îi erau trişti, vâzându-se în ei durerea din suflet şi trup. Avea mâna bandajată, era jegoasă şi neliniştită, biata femeie.
Cei doi încercau să o îmbărbăteze, bărbatul vorbea tare şi răspicat, iar nevastă-sa aproba tot.
Lângă mine se aşeză o fetiţă, uimită de ceea ce vedea, îi zâmbeam cu o mutră de stai calmă, numai gura-i de ei!
Printre propoziţiile în ţigâneşte auzeam câte un cuvânt pe maghiară şi o poezie recitată cu fală de mustăcios, dedicată maică-sii, avându-ne pe noi oamenii din autobuz drept spectatori:
Am crescut băieţi şi fete
Şi mor în casă de sete, şi mor în casă de sete [...]
Un părinte poate creşte şapte, opt copii sau zece
Dar zece copii cuminte, nu poate ţine-un părinte
Unul pe altul se lasă şi de părinţi nu le pasă [...]
A fost o întâmplare ciudată, cine ştie ce a pătimit bătrâna în viaţă. Mă tot gândesc cum ar fi lumea noastră dacă fiecare om ar scrie un roman autobiografic.Problema e că nu toţi oamenii ştiu să scrie.
Am pus postarea la "oameni deosebiţi" pentru că şi oamenii aceştia au părţi bune, nu doar rele, trebuie doar să le acordăm o şansă şi să lăsăm la o parte micile/marile lor defecte...

p.s Acum vă las să ascultaţi şi ce recita mustăciosul...am dat căutare pe google

Budgie (Peruşul)

2011-02-04T22:20:00.000+02:00

Am fost o leneşă, şi mi-am cam ieşit din mână... cu toate astea, sper să vă placă primul meu desen din 2011!

Când eram mică citeam...

2011-02-02T14:25:00.001+02:00

...destul de puţin, trebuie să recunosc, dar citeam. Am primit iar o leapşă de la Ioana de nu m-am văzut. Cert e că e vorba despre ce am citit eu când am fost mică. Îmi amintesc că primul cuvânt pe care am ştiut să îl scriu şi citesc a fost Bianca, îl scriam cu o cariocă pe o tăbliţă albă în formă de elefant, parcă era ieri... ce vremuri. Eram foarte mândră de mine, totul în jur era Bianca. :))
   Prima carte de care îmi amintesc o împumutasem de la biblioteca şcolii primare, am citit mult pe ea, cartea se numea Heidi fetiţa munţilor de Johanna Spyri, am citit-o prin clasa a doua, îmi amintesc că învăţătoarea ne-a pus să facem rezumatul cărţii, zis şi făcut, am făcut un rezumat aproape la fel de lung cât cartea, pe capitole... stăteam în fiecare dumpă-masă citeam şi scriam pe caiet ce am citit, că să nu uit povestea năzdrăvanei Heidi. Avea ilustraţii la câteva pagini...frumoasă carte.
   Încă o carte pe care o iubeam a fost Albă-Zăpada şi cei sapte pitici, am păstrat-o şi încă ador ilustraţiile colorate din carte. Mai erau şi cărţile în care aveam de colorat şi citit gen Hansel şi Gretel, Scufiţa Roşie, Fata cu vorbe de diamant, coloram la ele de numa numa. Mai am şi alte cărţi fumos ilustrate una cu desene Disney, Doamna şi Vagabondul, o cărticică mai bătrână decat mine, Simbad Marinarul, Poezii pestriţe pentru băieţei şi fetiţe şi Prima mea Biblie ilustrată frumos şi scrisa pentru copii.
Când am crescut mai mare tata mi-a cumpărat Aventurile lui Tom Sawyer şi Prinţ şi Cerşetor de Mark Twain, Cuore, inimă de copil scrisă de Edmondo De Amicis, în speranţa că voi mai lăsa televizorul. Pe urmă am primit Lecturile copilăriei de la o mătuşa, o culgere de lecturi pe care le citeşti până în clasa a opta, tot de la e am primit şi Black Beauty de Anna Sewell, Poveste de Crăciun de Charles Dickens am primit de la altă mătuşă, Jarul din palmă de George Şovu am citit prin clasa a şasea. Alte poveşti care şi-au lăsat amprenta asupra mea, au fost poveştile gen Fefeleaga ale lui Ion Agârbiceanu, carte pe care am găsit-o prin sat rămasă de la o mătuşă, şi o citesc mereu când merg în sat şi nu am altceva de făcut.
   Păi cam astea sunt lecturile care m-au înconjurat pe mine în copilărie, de ele îmi amintesc cel mai bine... adică nu a trecut foarte mult timp şi încă mai am timp să updatez baza de lecturi, am făcut şi o pagina pe care o puteţi vedea cu ce am citit. Acum se cere să dau leapşa mai departe, păi să vedem... o dau Claudiei,
Diannei , Cindyei şi oricine mai doreşte este invitat să ia leapşa, doar să îmi spună ca să îl menţionez.

maşină a timpului

2011-01-30T23:59:00.000+02:00

mă văd zburând prin Univers, prietenă bună cu extratereştrii, o femeie matură şi precoce. Aş vrea să ştiu totul, bine nu chiar totul, că nu aş mai avea nimic de descoperit, şi ar fi plictisitor, dar măcar puţin din fiecare. Cum zice şi reclama de pe Discovery World "Dacă am şti totul, nu ar mai rămâne nimic de descoperit..."

Dacă ar fi să am acces şi la o maşină a timpului, aş merge în trecut să mă văd pe mine mică, să văd cum arată amintirile mele din exterior şi probabil aş merge să îmi văd bunicii când erau ei tineri şi neliniştiţi.

Albă

2011-01-26T21:06:00.000+02:00

Îmi place iarna, îmi plac fulgii de nea, dar de la o vreme te saturi de frig, când răceala nu îţi dă pace...Acum ninge ca în poveşti în oraşul meu, iar zăpada e de câteva degete. Vă voi reda conversaţia cu tata pe această temă:
-Wow, ai văzut ce zăpadă e afară?
-Albă...
-Da, nu e gri, e albă!

Conversaţia e ca bancul ăla în care un vultur cade mort dintr-un copac, lângă care stătea un cal şi un om, iar calul nu acea nimic împotrivă.

e bine...

2011-01-24T16:58:00.000+02:00

îmi place aici, e cald şi moale...dar la ceilalţi cum o fi? e o întrebare bună, la fel cum e expresia "să moară şi capra vecinului"

Viaţa pentru sora mea

2011-01-22T12:00:00.001+02:00

Am văzut zilele trecute un alt film frumos, plin de sensibilitate şi trist... My sister's keeper (Viaţa pentru sora mea). Spune povestea unei tinere familii, cu doi părinţi şi doi copii frumoşi, Kate şi Jesee . Totul pare roz, până când mama descoperă pe spatele lui Kate nişte vânătăi, o duce la analize, iar verdictul e crunt, leucemie.
Fetiţa va avea de acum înainte nevoie de un donato compatibil de sânge şi rinichi, părinţii hotărăsc să mai aibă încă un copil, conceput în eprubetă, care să fie compatibil cu Kate. Aşa apare Anna, surioara lor mai mică, care va avea mereu grijă de sora mai mare.
Totul merge foarte bine o vreme, până când boala lui Kate recidivează, la 15 ani, iar Anna va fi nevoită să îi doneze un rinichi. Dar ca situaţia se schimbă, când fetiţa de 12 ani îşi dă părinţii în judecată cerând să hotărască ea pentru propriul corp... Mama lor este diperată, doreşte cu orice preţ să îşi salveze fiica cea mare. Se preyintă în faţa instanţei încercând să îşi susţină cauza.
Cu această ocazie află şi ea că de fapt dorinţa aceasta îi aparţine lui Kate, care dorea să moară liniştită fără să se mai chinuie cu încă o operaţie... ceea ce se şi întâmplă până la sfârşitul filmului...

Culoarea purpurie

2011-01-16T12:19:00.000+02:00

Am văzut ieri pe TCM un film emoţionant "The color purple", a ţinut mult dar a meritat. Filmul este realizat dupa romanul cu acelaşi nume al autoarei Alice Walker şi spune povestea vieţii unor familii de culoare de la începutul secolului al XX- lea.
Celie este o adolescentă prostuţă şi urâţică, tatăl ei i-a vândut copii (Adam şi Olivia) pentru a câştiga nişte bani. Când la ei acasă soseşte un străin care doreşte să o ia în căsătorie pe sora mai mică a Celiei, Nettie, tatăl lor refuzăă. În schimb o dă pe Celie drept nevasă pentru acesta ca să îi îngrijească copii şi gospodăria.
Biata Celie duce un trai groaznic din cauza soţului ei Albert, căruia îi zice Conaşu', şi a copiilor lui neascultători. Nettie va sta o perioadă la cei doi acasă până când Conaşu" o va alunga... cele doua promit să ţină legătura prin scrisori, dar Celie nu are acces la acestea, deoarece soţul ei le ascunde. Inima şi rabdarea femeii o ajută să treacă peste aceste piedici până când intervin anumite persoane care o ajută, Shug, fosta iubită a Conaşului,o ajută să recupereze scrisorile trimise de sora ei. Prin intermediul acestora cele două reiau legătura, Cellie divorţează de Albert şi îşi reîntâlneşte sora şi copii, pe Adam şi Olivia.
A fost un film foarte frumos, în care o femeie reuşeşte să treacă peste piedicile din viaţă cu ajutoul unor virtuţi foarte preţioase, răbdarea, bunătatea şi hărnicia.

Telecomand-ascunselea...

2011-01-12T14:26:00.000+02:00

Eram obosită ieri, şi simţeam că mă paşte o răceală.Acum scriu în grabă, sunt răcită dar nu pot să nu v împărtăşesc şi vouă păţania de ieri. Mi-am lăsat telecomanda pe plapumă, uitasem de ea şi am ridicat plapuma iar telecomanda a căzut între pat şi perete.Acolo spaţiu de câteva degete.
Oricum m-am chinuit câteva minute bune să scot telecomanda dintre pat şi perete, ca mai apoi să o arunc între dulap şi perete... m-am enervat puţin şi credeam că îmi va sări ţandăra de nervi. Am reuşit în final să scot telecomanda de acolo, după ce tati a împins dulapul. Am dat de câteva ori cu capul de biblioteca de deasupra patului până când am salvat telecomanda. Să vă spun un secret, dacă nu aţi văzut stele verzi până acum să ştiţi că ele sunt verzi-gălbui şi sunt muulte,spun asta din sursă sigura, le-am văzut de câteva ori. ;)
Have a nice day!

Din negura timpului- Ţigări pentru Sănducu

2011-01-08T00:35:00.000+02:00

Aveam şase sau şapte ani poate mai puţin, eram doar un alt copil care făcea zgomot pe lângă blocuri, zi de zi, deşi erau alţii mult mai răi decât mine. Mi-l amintesc, era cu zece sau chiar doisprezece ani mai mare decât mine, nepotul unei vecine. Ei îi ziceam tanti croitoreasa, cu asta se ocupa, eu tot aşa îi zic şi acum, doar că mult mai rar.
Sandu, aşa îl chema, era mult mai mare decât noi, îl vedeam mereu, o auzeam şi pe tanti croitoreasa cum îl alinta Sănducu, era mare, făcea doar ce voia şi ne putea comanda şi pe noi.Bunică-sa era mulţumită de el, nu ştiu de ce... de fapt ştiu, era nepotul ei. Cu bune şi cu rele.
M-a trimis Sănducu într-o zi până la poliţaiu' la magazin să îi cumpăr ţigări la fir. Mi-a trântit monedele în mână şi am fugit spre magazin cu încă un copil de vârsta mea, strângeam cele câteva monede argintii în pumn, să nu le pierd. Aveam o misiune foarte importantă, să îi cumpăr ţigări lui Sănducu. Deşi îmi era puţin ruşine, părinţii nu mă puneau să le cmpăr aşa ceva, mi se părea nepotrivit să fiu văzută cu ţigări la vârsta aceea, la fel ca acum, ştiţi oamenii de pe stradă nu aşteaptă explicaţii. Dacă zvonul ar fi ajuns la urechile părinţilor, m-ar fi certat, precis.
Am intreat în magazin, cred că soţia patronului, care era poliţai pe vremuri, sau chiar el în persoana vindea atunci. Pun mărunţisul pe tejghea şi cer două ţigări, primesc ca răspuns un aspru:
-Nu vindem ţigări minorilor!
-Dar nu sunt pentru mine, m-a rugat cineva să-i cumpăr! Am răspuns.
-Nu vinedm minorilor...
Mă gândesc să nu mai lungesc vorba şi să plec, până nu mă vor ameninţa că îi vor povesti tatei. Duc banii lui Sănducu care aştepta încă nerabdator cele două fire în faţa scării lui. Îi explic situaţia, de data aceasta merge în persoană să îşi cumpere ţigări. Noi ne întoarcem la jocul nostru, eu cu speranţa că poliţaiu' nu îi va povesti lui tata de ce a vrut fică-sa să cumpere pe la şapte ani...
Şi nu au aflat ai mei.

Animăluţe drăguţe

2011-01-03T18:44:00.001+02:00

Am găsit o grămadă de animale simpatice răsfoind Internetul. Cel mai simpatic căţel din rasa pomeranian e Boo, apoi mieluşelul Angelo, care a fost salvat din drumul sau spre abator.Câinele chow chow plimbat cu căruciorul prin Bucureşti, pisica înţepeită în geam, pisicuţa cu 4 urechi şi altele le găsiţi aici.
Acum "Dejunul lui Ginger":

Noul an

2011-01-01T22:36:00.001+02:00

Fie ca anul 2011 să fie de 2011 ori mai bun decat anul trecut. Fie ca în acest an să fiti de 2011 ori mai fericiţi şi visele să vi se realizeze de 2011 ori mai uşor şi mai rapid! LA MULŢI ANI!

încă un an

2010-12-31T21:09:00.000+02:00

Chiar dacă e ultima postare din acest an, data de pe noul tempalte nu merge bine, timpul trece nu stă. Mă gândeam să nu îl mai jelesc, să ma bucur de ultimele momente, că nu e zilnic revelion.
Am o urare pe care ţi-o adresez, cititorule, bun, pregăteşte-te:
Să ningă-ncet deasupra ta cu fulgi de fericire
Să-ţi fie visurile-un zbor mareţ şi plin de împlinire
Povara vieţii fie-ţi un car cu sănatate
Sa-ţi fie sufletul scăldat in stropi de bunătate
Să ai oricând în drumul tău un soare zâmbitor
Să ai alături chipuri dragi şi-un înger păzitor
La mulţi ani!

Menţin balanţa

2010-12-30T22:25:00.001+02:00

M-am rugat de nenumărate (de mine) ori lui Dumnezeu să îmi deschidă sufletul... Mi l-a deschis, dar eu am făcut ce am făcut şi l-am închis înapoi în scurt timp...ăsta e un semn că sunt stăpână pe viaţa mea, că poate uneori mă las condusă de aparenţe şi împrejurări şi fac mai multe lucruri rele.
Eu una încerc să fac bine lucruri bune, dar nu îmi iese intotdeauna, şi fac cu sau fără voie şi rău, aşa că încerc sa menţin o balanţă între bine şi rău... cu speranţa că voi fi împăcată cu mine însămi. Dar tot nu mă simt împăcată. Presupun că mulţi trecem prin clipe de genul acesta, sper că nu doar în mine sunt luptele astea în căutarea adevărului şi a răspunsurilor.
Oare, oare e bine să menţin balanţa între bine şi rău?

I love Haiku

2010-12-28T20:53:00.001+02:00

Am găsit acest gen de poezie tot căutând pe net, mi-a plăcut şi mi-am zis, eu de ce nu pot sa scriu aşa ceva?
O scurtă introducere în gen:
Haiku - e un gen de poezie cu formă fixă, formată din 17 silabe grupate pe trei rânduri, primul rând avand 5 silabe, al doile 7 iar al treilea 5. E demn de notat ca acest gen a pornit din Japonia.
Are 10 categorii estetie.
Aware (stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă
Fueki (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii)
Ryuko (efemerul, ceea ce este vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii)
Mei (frumuseţe a naturii, a inteligenţei umane)
Mono No Aware (patos al lucrurilor)
Mushin (negativitate, lipsă de spirit, cu conotatii din filozofia Zen, de nimicnicie)
Sabi (tristeţe a singurătăţii, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător)
Wabi (frumuseţe austeră, melancolie, dezolare)
Yugen (misterul singurătăţii, al însingurării)
Karumi (simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe)

Iar acum primul meu poem:

Soare de vară
Lumină prea-slabă-n
Ochi de copil bun

Leapşa?

2010-12-27T13:16:00.000+02:00

Am luat leapşa de la Ioana (thx ), Trebuie să scriu ce-mi doresc eu de la şi pentru blog în anul 2011, ca să înţeleg?
Păi să începem:

Îmi doresc să am inspiraţie mai mare ca până acum.
Să reuşesc să depăşesc faza de pagerank 1.
Să găsesc un template care să mă reprezinte mai bine decât restul de până acum.
Să păstrez cititorii şi să aduc şi alţii.

Dau leapş mai departe Nonei şi Dianei .

Poveste de Crăciun - Charles Dickens

2010-12-25T22:40:00.000+02:00

Dacă tot ziceam de Scrooge, atunci ar fi bine să cunoaşteţi şi povestea de Crăciun scrisă de Charles Dickens. În care un bătrânel morocănos obsedat de afacerea lui ajunge să cunoască magia Crăciunului datorită unor vise în care este vizitat de trei spirite.
Dacă nu aveţi cartea la îndemână, ascultaţi povestea. Un Crăciun fericit vă doresc! Zise domnişoara Scrooge şi pleă mai departe.

Charles Dickens-Poveste de Craciun

Asculta mai multe audio diverse

E vreme de poveste, Poveste de Crăciun

2010-12-25T17:34:00.001+02:00

Părţi rele
Azi e 25 decembrie, deci Crăciunul... După un Ajun petrecut prin casă cu parinţii, şedinţa foto cu papagalul şi cu bradul, ce îmi pot dormi mai mult?
Azi circulă colindătorii ca viermii după ploaie, se joacă cu petarde şi terorizează trecătorii. Deci oamenii normali, ca mine, stau în casă azi, iar huliganii pe stradă...
Da, m-am trensformat într-un mic Scoorge al vremurilor noastre. Diferenţa e că Scrooge din Poveste de Crăciun a lui Dickens a cunoscut spiritul Crăciunului la bătrâneţe, nu ca mine, în copilărie.Treacă meargă, oricum esenţialul trebuie să fie în suflete nu în brazii pe care îi împodobim, cadourile pe care le primim, mâncarea pe care o mâncăm ca animalele după vânătoare şi colindele scârţâite de colindatorii care se bat pentru teritorii şi înjură îi pe cei care le trântesc uşa ori interfonul în nas.E frumos Crăciunul, nu?
Părţi bune
Grupurile care vin de la biserici şi colindă sunt non-profit şi au repetat colindele înainte, nu ca răguşiţii noştri colindăi (nu pot să cred că a trecut deja un an de atunci).
Trimit şi primesc mesaje frumoase cu iz de sărbătoare. Coco a primit un cadou frumos, un clopoţel cu care se joacă în colivie şi acum dă din aripi în semn de sunt aici, nu am dispărut.Comunică cu nişte vidre care apar într-un documentar la tv.
E destul de linişte când îşi iau colindătorii pauză. E vreme de poveste, Poveste de Craciun.

Realizari

2010-12-23T02:20:00.000+02:00

Carla Bruni-Quelqu'un'm'a dit

Vezi mai multe video din diverse

Primul filmulet realizat de mainile mele in windows movie maker, melodia e a Carlei Bruni, iar desenele si picturile sunt ale mele.Sunt cateva din realizarile mele de anul acesta.Sper sa va placa.

Credinţa

2010-12-21T12:41:00.000+02:00

Credinţa e ca bateria unui telefon mobil, dacă nu o încarci frecvent îşi pierde puterea şi în cele din urmă moare....
Asta am relizat noaptea trecuta cand nu puteam să adorm, aveam conştiinţa încărcată şi mă tot gândeam la multe lucruri. Zic că măcar acum că se apropie Crăciunul să ne reâncărcam credinţa în Dumnezeu şi Iisus Hristos.
Să ne rugăm Lui să ne ajute! Amin!

Meditez

2010-12-17T23:38:00.000+02:00

Hmm...iar e târziu şi stau ca pupăza lângă măgăoaia asta modernă numita computer ca să vă povestesc sau să aflu de la voi una şi alta.
***
Mâine mă trezesc iar de dimineaţă, merg la teatru, îl vom ajuta pe Moş Crăciun să îi recompenseze pe copii cuminţi la spectacolul Vine Moş Crăciun, care începe de pe la ora 11:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor.
***
Au mai rămas doar 8 zile până la Crăciun, în curând le vom număra pe degete. :) Şi când mă gândesc că trebuie să merg şi luni şi marţi la şcoală mă enervează...
***
Cel mai frumos e să adormi în compania unei cărţi bune, citesc O iubeam de Anna Gavalda
***
Acum meditez la ce urmează....

Soare pentru 2

2010-12-14T17:24:00.000+02:00

Sâmbăta trecută am fost din nou la teatru, după o pauză destul de lungă... ba chiar am devenit şi voluntar (al) TSO (Teatrul de Stat Oradea). Am văzut Soare pentru doi:
Autor: Pierre Sauvil
Traducerea: Carmen Mocanu
Regia artistică şi scenografia: Daniel Vulcu
Cu: Daniel Vulcu, Lucia Rogoz
A fost un spectacol drăguţ, doar cu doi actori. Povestea se învârte în jurul doctorului Benjamin Bertholin în casa căruia îşi face apariţia, clandestin, o presupusă fostă pacinetă, căruia medicul i-a greşit diagnosticul cu câţiva ani in urmă. Aceasta insinuează că după aflarea diagnosticului, nu a mai avut speranţă de viaţă şi a vândut tot şi a plecat în lume.
Tânăra îi dezvăluie după câteva luni pe care le petrece în casa doctorului, cine este ea de fapt... (pentru a afla continuarea mergeţi la teatr şi aflaţi mai multe ;))
Oricum piesa este una foarte faină, cum mi-a tot spus în repetate rândrui pe parcursul acelui spectacol o tipă tare lipicioasă, care s-a stabilit clandestin cu scaunul lângă mine. Îmi spunea la fiecare fază haioasă printre hohote aşa-i ce faină-i?, îi răspundeam puţin ruşinată de ochii lumii cu juma' de gură: da, da aşa-i.
În concluzie, dacă vreţi să vă petreceţi seara la TV, lăsaţi-o baltă, şi mergeţi la spectacol, e de zeci de ori mai bun. :P
foto furată cu stil de pe site-ul TSO

Ordinea de zi

2010-12-09T23:15:00.002+02:00

A nins azi, a crescut inima în mine de bucurie, mai ales că a fost o zi plouată şi suflată de vânt în dupămasa asta...
A fost o zi ca toate celelalte, şcoală, după care un drum anevoios până acasă. Ploaia ne-a lăsat fleaşcă, pe mine dar mai ales pe colegămea, Cristinica. I-am zis să aibă grija la băltoacele din şosea:
- Cristinica, nu sta aşa aproape de marginea trotuarului, că o să vină vreo maşină în viteză prin bălţile alea şi te udă!
-Bine...
"Bine", bine că eu am zis, eu am şi auzit...câţiva paşi mai încolo, pleosc! Cristinica fleaşcă, se uită la mine speriată, dă să scoată o binecuvântare pentru şoferul grăbit.
Mă bufneşte râsul, nu ştiu ce să fac, să râd de ea sau să îl binecuvântam împreună pe vitezoman:
-Cristinica, eu mă duc, că îmi pleacă autobuzul, ceau!
-Ceau, cred că au mai urmat câteva gânduri după....
Fug în staţie, e demn de notat că umbrela era suflată de vijelie în toate părţile, aşa că am închis-o şi nici nu aveam capişon, nici eu nici colega.
Soseşte autobuzul, ştiu că asta e calea sigură spre succes, adică spre casă.
Deci în concluzie a fost o zi caraghioasă, fără să mai mentionez geamul de la şcoală care se tot deschidea, în ciuda insistenţelor mele şi ale Cristinicăi, una mai scundă ca alta, care ne cocoţam pe scaune ca să-l putem închide.

La ordinea de zi mai e şi melodia cu acelaşi titlu, pe care am ascultat-o de dimineaţă la radio, în maşină cu tata în drum spre şcoală.

post scriptum e demn de notat că evenimentele de mai sus au fost prezentate în ordine descrescătoare.

The little drummer boy

2010-12-06T17:05:00.003+02:00

Am tot auzit colinda la radio, m-a cucerit. Spune povestea micului toboşar care nu are ce cadou să îi ducă pruncului Isus, aşa că se hotărăşte să facă ce ştie mai bine, şi anume să îi cânte la tobă.

	Boney M. - Little Drummer Boy .mp3

	Found at bee mp3 search engine

Versurile mai jos:

Come they told me, pa rum pum pum pum
A new born King to see, pa rum pum pum pum
Our finest gifts we bring, pa rum pum pum pum
To lay before the King, pa rum pum pum pum,
rum pum pum pum, rum pum pum pum,

So to honor Him, pa rum pum pum pum,
When we come.

Little Baby, pa rum pum pum pum
I am a poor boy too, pa rum pum pum pum
I have no gift to bring, pa rum pum pum pum
That's fit to give the King, pa rum pum pum pum,
rum pum pum pum, rum pum pum pum,

Shall I play for you, pa rum pum pum pum,
On my drum?

Mary nodded, pa rum pum pum pum
The ox and lamb kept time, pa rum pum pum pum
I played my drum for Him, pa rum pum pum pum
I played my best for Him, pa rum pum pum pum,
rum pum pum pum, rum pum pum pum,

Then He smiled at me, pa rum pum pum pum
Me and my drum.

(versuri scrie de Katherine K. Davis, Henry Onorati and Harry Simeone in 1958)

Ascultaţi versiunea cântată superb de Charlotte Church şi un desen animat aici.

În ochii Luciei

2010-12-03T15:58:00.000+02:00

   Ieri noapte am terminat de citit, m-am chinuit destul să o citesc.Şi nici acum nu sunt foarte sigură că am terminat cartea.
Rezumat
    În ochii Luciei de Arthur Japin, este prezentată povestea primei iubite a lui Casanova, Lucia. Povestea este prezentată prin ochii ei, femeia povesteşte totul cu lux de amănunte, de când l-a întâlnit pe Casanova (Giacomo pe atunci), ea fiind doar copila unor servitori, până cand cei doi se reîntâlnesc dupa o perioadă de câteva zeci de ani.
Lucia se îmbolnăveşte de variolă, o boală letală pe atunci, supravieţuieşte dar faţa îi este desfigurată, ruşinată de înfăţişarea ei fuge, pentru a nu-l reântâlni pe Giacomo cu care ar fi urmat să se căsătorească.
Înccearcă săs se descurce, la început se angajează ca slujnică, după care se împrieteneşte cu o femeie interesată de istorie, devenindu-i slujinică şi prietenă în acelaşi timp.Aceasta moare, iar Lucia începe sa practice prostituţia pentru a se putea întreţine.
În tot acest timp, Lucia trăieşte cu speranţa că işi va revedea prima iubire, pe Giacomo.
Dorinţa i se împlineşte în timp ce se afla în oraşul lui natal, chiar Giacomo devenindu-i client. Nu o recunoaşte datorită voalului sub care aceasta işi ascunde chipul desfigurat şi a pseudonimului Galathee. Ea se dă drept o prietenă a Luciei şi îl trimite pe Giacomo să o întâlnească.
Bărbatul este foarte dezamăgit de înfăţisarea şi de decăderea Luciei.O roagă printr-o scrisoare pe Galathee să rămână îi prietenă şi să o mai ajute în caz de nevoie.
   În cele din urmă Lucia ajunge să fie întreţinută de unul dintre clienţii ei, domnul Jameison, se mută în ţara lui natală, America şi au trei copii. Ea istoriseşte povestea primului ei copil, care este de fapt al lui Casanova.

Arthur Japin s-a documentat din diferite surse pentru a scrie povestea primei iubiri a lui Casanova din perspectiva iubitei.
Lucy Jameison (Lucia) a fost o învingătoare după părerea mea, chiar dacă a decăzut practicând prostituţia, şi-a păstrat totuşi dragostea pentru Giacomo până în ultima clipă.

1 decembrie, la mulţi ani România!

2010-12-01T15:52:00.000+02:00

Azi e ziua noastră, a românilor de pretutindeni!
E şi prima zi din luna cadourilor... de dimineaţă, vremea ne-a pregatit şi nouă o suripriză, ninsoarea.Care în jumate de oră s-a transformat în lapoviţă şi în cele din urmă ploaie.
Din fericire m-a trezit mama la timp, înainte de ora nouă să văd fulgii mari şi pufoşi. A fost frumos cât a durat.

Ne-am îmbrăcat şi am mers la festivităţile de Ziua Naţională, eu mama şi umbrelele din dotare.
O zi friguroasă şi ploioasă, dar spre uimirea mea, era destula lume pe centru, cu steguleţe, soldaţii stăteau aliniaţi şi zgribuliţi, lumea se ascundea sub umbrele.Corul cânta cântece patriotice, mama lăcrima.
Cam asta a fost... deci La Mulţi ani România, de ziua ta! Şi locuitorilor tăi bine înţeles!

p.s. după cum vedeţi am pregătit blogul şi pentru sărbători. aici avem şi fulgi de nea.

Ac de cojocul lor

2010-11-30T16:14:00.001+02:00

Am tot spus cât de mult detest dimineţile matinale petrecute în autobuz. Am şi motive bine întemeiate, să ştiţi!
Cu mijloacele de transport astea călătoresc de la cel mai jegos gunoier, până la cea mai stilată damă... iar noi, cei din mijloc suntem doar observatorii.
De multe ori suntem martori a certurilor dintre pasageri şi şofer...
Într-o dimineaţă, o femeie în vârstă doreşte să coboare din autobuz, se apropie de uşă şi aşteaptă, dar spre nenorocul ei nu avea staţie acolo...începe să strige la şofer:
-Domnu', da' de ce nu opriţi si aici!
Autobuzul se opreşte la într-un finla, dar la staţia urmatoare. Femeia coboară pe prima uşă şi îl ceartă pe şofer:
-De ce nu aţi oprit şi acolo? Ieri am fost cu autobuzu ăsta şi a oprit şi acolo, bine că aşteptam ca prostii să...

-Da' vorbeşte frumos, că eşti femeie bătrână, se răsteşte şoferul animalic la ea, o să opresc acolo când vor pune plăcuţă de 12, ai vazut dumeta plăcuţă...
- Haideţi acuma domnu', lasaţi-o, intervine un călător grabit din autobuz.
Şoferul porneşte bombănind, mă gândesc oare de partea cui sa fiu, a femeii, care nu ştia pe ce lume e cu staţie cu tot sau a şoferului respectuos...

***

Într-o altă dimineaţă, bărbatul de la volan a uitat sa deschidă uşa din spate, câţiva călători îi strigă şoferului care se face că nu aude... o pasageră mai tupeistă se duce frumuşel, bate în cabina şoferului:
-Halo, da' bine că în spate nu deschdeţi!
Se deschide prima uşă, în timp ce toţi coboară, femeia încă se sfădeşte cu şoferul...
Foarte nervos, acesta îi zice nu mai ştiu ce , la care ea:
-No, nu comenta, că îţi fac şi probeleme! Zice ea indignată, după care işi aranjează poşeta pe umăr şi işi vede de drum.
În cazul acesta culpa a fost strict în tabăra şoferului, iar femeia a ieşit învingătoare.

Momente şi schiţe

2010-11-27T19:18:00.000+02:00

Am găsit pe net secvenţe de la spectacolele "Momente şi schiţe" de I.L. Caragiale în care am jucat şi eu!
Aruncaţi o privire aici . :)

Listă de dorinţe, provizorie

2010-11-25T23:11:00.000+02:00

Încă mai aştept fulgii de nea pe care mi i-au promis cei de la meteo...şi ghiciţi, încă nu au venit...
Aştept să vină Crăciunul, să treacă şi anul in curs, sau nu...vremea trece oricum prea repede, aşa că nu vreau să o grăbesc mai rău.
Mă gândeam să pregatesc lista de dorinţe pentru Crăciun:
1.Vreau zăpadă! Dacă pe asta nu o primesc, mă cam supăr.
2.Vreau un căţeluş, pe ăsta ştiu că nu-l primesc, dar pot să sper, nu?
3.Vreau să ştiu ce mai vreau, mai e până la Crăciun, mai am timp.
4.Aş vrea şi pacea în lume!
p.s Mai repede se împlineşte pacea lumii, decât să primesc eu un câine.Citiţi ce am scris despre căţelul meu, şi veţi afla la ce mă refer. ;)
Dar voi, oare, ce vă doriţi?

Bad day

2010-11-22T18:50:00.003+02:00

It's a bad day.... baby.

aştept primi fulgi de nea

2010-11-20T23:13:00.002+02:00

         azi sunt serioasă, melancolică
       ....îmi e dor de primii fulgi de zăpadă.
Sunt un copil mai mare, mă bucur de toate ca întodeauna. Nu mai cred în Moş Crăciun de mult, dar mă bucur de magia Crăciunului.
   Mă bucur de primii fulgi de nea care zboară în văzduh la fel de mult precum o făceam când eram doar un copil inocent.
Stăteam cu ochii aţintiţi pe cer, prindeam fulgii cu mâinile goale, erau reci, albi şi moi, dar se topeau, mă zbăteam să prind cât mai mulţi...cădeam epuizată în zăpada pufoasă, zâmbeam, rămâneam aşa până îmi sesiza cineva lipsa şi mă chema în casă.
....uneori îmi lipsesc acele vremuri, să mă dau mare, dar să fiu mică.

La supermarket

2010-11-16T22:16:00.000+02:00

M-am plimbat prin supermarket, de fapt am fost la cumpărături cu tata. Nu erau nişte lucruri neobişnuite, doar că acum am fost mai atentă.
Am văzut că au apărut deja promoţiile de Craciun, brazii artificiali stau aliniaţi răbdători cu beteala pe ei, lângă armatele de Moşi Craciuni dansatori.Se vând ca pâinea caldă, ce pot să zic, bate vântul printre rafturi....
La rotiserie, puii decapitţi se învârt liniştiţi atârnaţi de nişte bârne mari in cuptoarele argintii.
Sunt răbdatori până când vine vreun client flămând să-i ia.
La frigorifice o fetiţă de vreun anişor stă ghemuită într-un coşuleţ de cumpărături aşezat pe un suport cu rotile.Tatăl împingea coşuleţul cu fetiţa în timp ce mama ei ducea căruciorul de copii cu un flacon de 5 litri de apă în el şi alte cumpărături.Între timp micuţa e nevoită să împartă şi coşuleţul acela cu nişte produse.
Probabil că au găsit copila pe vreun raft cu promoţie...nu se ştie ce mai poţi găsi intr-un supermarket.

V. part 2 and the end

2010-11-12T15:40:00.000+02:00

....scriu continuarea la finele cărţii citite de mine ieri.Am stat trează până la 1,30 noaptea în compania Veronikăi ca să aflu sfârşitul poveştii.
E un happy end,tânăra fuge de la Villet împreună cu Eduard schizofrenicul...nimeni nu mai aude nimic de ei.
Doctorul Igor, psihiatrul care ii trata, mărturiseşte că Veronika nu a fost niciodată în pericol de moarte după ce se trezise din comă, doctorul îi administra un ser ca să o facă pe ea să creadă că inima îi e slabită, ea dorindu-şi în felul acesta să trăiască.
Deci Veronika nu era muribundă...era doar o stratagemă.

V . part 1

2010-11-11T23:40:00.000+02:00

Am ajuns aproape de finele cărţii Veronika se hotărăşte să moară, m-am lălăit mult la ea, crezând că o voi abandona şi retunra la bibliotecă.
Am realizat că spre sfârşit devine mult mai interesantă, se îndrăgosteşte de schizofrenicul Eduard din ospiciul pentru nebuni Villete. Deşi era resemnată cu gândul că nu mai are mult de trăit, după intoxicaţia intenţionată cu medicamente, începe să aibă speranţe de viaţă...
E chiar tirst, biata de ea, şi-o făcuse cu mâna ei şi a ajuns să regrete.
Oare Veronika va muri, iar Eduard işi va continua vechile obiceiuri de schizofrenic obişnuit?Sau the end-ul va fi altul? Până mâine voi afla exact ce vor fi păţit!
Aproape că îmi pare rău de ea, de fapt , chiar îmi pare...

Macii cresc în sus?

2010-11-08T22:36:00.000+02:00

Macii cresc în sus? Ai mei da.
Dar pot creşte în ce părţi vreau eu...
Pictând opera asta, mi-am amintit de fosta profesoară de desen din şcoala generală.Ea ne bătea mereu la cap cu punctele...
Mi-o şi amintesc zicând:
-Desenaţi punctele, nu le puneţi!
Şi le desenam de nu se vedeau, bietele puncte. Până ne enervam pe ele, ce s-a distrat mama când i-am povestit! :))

Noi, copii pe scena :)

2010-11-04T22:03:00.001+02:00

După o îndelungă perioadă de repetiţii şi trânte, intenţionate în cazul meu a venit şi vremea noastră.
Mâine, noi cei de la Teatrul Vienez de Copii din Oradea punem în scenă "Momente şi schiţe" de I.L Caragiale de la ora 19:00 la teatrul Arcadia Oradea, alte spectacole în 6, 7 , 12, 13 şi 14 noiembrie de la ora 18:00.
Preţ bilet 5 lei.
Am muncit mult şi mă cam dor genunchii de la atâtea repetiţii...deci să veniţi şi voi, ca să nu şchiopătez degeaba.
:)
Oricum, elevul Otopeanu nu se lasă aşa uşor cu una cu două.

Totul e pădure

2010-10-31T19:03:00.000+02:00

....pentru mine, uneori totul e pădure, nu e nici o diferenţă între oameni si copaci, atâta doar că oamenii se mişcă, înjură şi uneori ocupă spaţiul degeaba...În schimb un copac stă tăcut pe loc, dă oxigen şi ţine umbră.
Îi poţi spune orice, e un bun ascultător şi de încredere, nu te va vorbi pe la spate.
Prima dragoste a Maitreyiei a fost un copac, deşteaptă fată, probabil ea l-a părăsit şi a suferit mai puţin după.
Cum copacii sunt tot mai puţini in zilele noastre, eu mă pot îndrăgosti de un stâlp....

Bianca se hotărăşte să fie bucuroasă :)

2010-10-28T22:30:00.000+03:00

În sfârşit am reuşit să împrumut de la bibliotecă Veronika se hotărăşte să moară, de câte ori am cautat-o nu era pe raft. Azi am prins-o în sfârşit şi am luat-o acasă.
Descrierea carţii e tare interesantă.Încă nu am citit, dar sunt sigură că în conţinut vor fi lucruri mai interesante.
Cartea îmi aminteşte de un vis pe care l-am avut cu ceva vreme în urmă. Se făcea că eram la doctor, acesta îmi spunea în continu că în scurtă vreme voi da ortul popii.
Eram disperată de sinceritatea de siguranţa cu care îmi spunea acest lucru, ceea ce e adevărat şi în viaţa reala, medicii noştri sunt foarte direcţi.
Eu, ca un bolnav tipic, amărât de veste, negam acest lucru şi îmi repetam că: nu pot să mor, nu sunt bolnavă, de ce să mor?
Visul acela a fost foarte real, şi de aceea m-am hotărât să mă bucur că sunt sănătoasă, adică sunt fericită că nu sufăr de vreo boală incurabilă, ar trebui să te bucuri şi tu, eşti viu, sănătos.

A uitat cineva ceva?

2010-10-26T18:32:00.001+03:00

Oare, o fi uitat cineva ceva pe sârmă şi nu şi-a amintit?
Mi s-a întâmplat şi mie de multe ori să uit ceva, ori să "uite" careva de mine în anumite momente, dar nici chiar aşa. :))
pi. es. Fotografia a fost realizată de Adele Enersen un designer finlandez, care nu şi-a uitat fiica, pe Mila pe sârma de întins rufe. ;)

Păpuşă muzicală

2010-10-25T22:11:00.000+03:00

Azi a fost o zi plină, plină de lene şi somnolenţă... noaptea trecută a fost şi ea plină de insomnii.
Treabă-i asta? Ziua aş dormi, iar noaptea când trebe nu pot sa dorm...
Adică am putut, până la un moment dat, când a început o papuşă să cânte, nu vă gândiţi la prostioare, păpuşa cu pricina are un mecanism, dacă roteşti de o cheiţă începe să se audă o melodie... melodie din care am auzit câteva note prin miezul nopţii trecute...
O am amintire de la Castelul Bran de vreo şase ani, am numit-o Briana, s-a umplut biata de praf de când nu am mişcat-o şi m-am speriat puţin când am auzit-o în toiul nopţii.
Tata zicea că poate am visat doar, "cum să visez tată, când sunt trează?", adică omul nu se ridică din senin în toiul nopţii că aude păpuşi muzicale cântând, nu? :))
A fost puţin creepy...