Soţul meu, Michael-Amos Oz




Soțul meu,Michael este un roman publicat de scriitorul israelian Amos Oz în anul 1968. Trebuie să recunosc că până acum am avut rețineri în a citi ceva de la acest autor, am auzit târziu de el și parcă nu m-a atras nimic din scrierile sale. Nu știu dacă Soțul meu, Michael a fost cea mai inspirată alegere din operele sale, dar pot să spun că este o scriere destul de plăcută și ușor de digerat.
Cartea este narată la persoana întâi, din perspectiva Hannei, soția lui Michael. Acțiunea începe în momentul în care cei doi se cunosc, într-o împrejurare umilitoare pentru tânăra studentă la literatură ebraică:
  „Era într-o zi de iarnă și, pe la nouă dimineața, coborând scările, am alunecat. Un tânăr necunoscut m-a susținut  prinzându-mă de braț (..) E umilitor să cazi așa în fața unor străini (..)”
În scurtă vreme, Hannah va fi măritată cu tânărul student la geologie care a salvat-o de la căzătură.
Relația lor suferă o involuție constantă, mătușile lui Michael nu sunt de acord cu nunta făcută prea repede. Hannah primește prevestiri neplăcute de la gazda ei, un coșmar îi va umbri încrederea în reușita mariajului. Din start această familie începe cu stângul...
După puțină vreme de la căsătorie Hannah realizează că a rămas însărcinată, încă o palmă pentru cei doi tineri căsătoriți. Viața în Ierusalim nu e ușoară în anii `40, mai ales când studiile lui Michael nu sunt duse la final, când în el toată familia și-a pus speranțe.
Hotărăsc să păstreze copilul, chiar dacă mătușa pediatru a lui Michael susține că ar trebui ca Hannah să renunțe la sarcină. Se naște fiul lor Yair. Nici cu această ocazie relația dintre soți nu prosperă, ba chiar apar tensiuni din ce în ce mai mari între ei:
 „(...)Trebuie să recunosc că cel mai adesea eu eram cea care strica echilibrul. Fără sprijinul ferm dat de Michael aş fi alunecat şi aş fi căzut. (..)”
 Hannah este o fire căreia îi place să conducă, o fire aprigă, uşor de iritat şi predispusă la irascibilitate. Din fericire, Michael, este exact opusul soţiei sale, el ştie să lase de la el, ştie să îi ofere spaţiul necesar pentru ca aceasta să se calmeze şi chiar poate să o înţeleagă în momentele dificile.
„(..) Îmi eşti străin, Michael. Stai noaptea alături de mine în pat şi-mi ești străin (..)”
„Pentru că nu există tristețe pe lume care să nu poată fi prefăcută într-o mare bucurie.(..)”
Asupra fiului lor Hannah este autoritatea supremă. Ea este cea care îi aplică și corecții fizice când e cazul, pentru a-i potoli orgoliul fiului lor. Soțul ei, în schimb, este înțelegător și din principiu preferă să îl ia pe Yair cu vorba bună și chiar să se înțeleagă foarte bine cu acesta.
Cartea aceasta ar putea fi considerată foarte bine o mărturie despre viața de familie, despre toanele unei femei, soții, mame. Stilul este unul foarte simplist, direct și liber, Hannah narează totul foarte fluid, în cuvinte simple și adesea oarecum școante daca ne gândim că ies din condeiul unei soții sau chiar a unui părinte.
Amos Oz știe să se transpună foarte bine într-o femeie și să privească viața prin ochii ei, să filtreze sentimentele, speranțele și chiar capriciile prin vocea Hannei.
Dincolo de aspectele familiale, Hannah este urmărită în visele ei de cei doi gemeni, Halil și Aziz, cu care se juca în copilărie. Ea vedea în aceștia imaginea supunerii, deși erau mai puternici decât ea, în timpul jocurilor ei erau soldații, iar ea comanda. Ei erau supușii, iar ea conducea. Probabil că de aici i se întipărește ideea că ea ar trebui să aibă ultimul cuvânt în fața bărbatului ei, din fericire pentru ea, și-a găsit omul potrivit în persoana lui Michael. Aflăm de asemenea, că înafară de Hannah, Michael nu a mai avut tangențe cu alte femei, nu a mai avut iubite, deci este dispus să lase de la el și să aibă o relație pasivă doar ca să-i facă pe plac soției lui.
Nu știu ce înseamnă o căsnicie ideală, dar mă gândesc că multe femei l-ar vedea în personajul Michael pe bărbatul ideal. Omul dispus să facă multe compromisuri, doar ca să fie ea fericită și, de asemenea, să îi ofere spațiul necesar pentru ca aceasta să se liniștească. După nașterea lui Yair, Michael a fost cel care a avut grija de copil o bună bucată de vreme, cât timp Hannah se recupera.
Să fiu sinceră, cartea aceasta chiar merită citită. Pe lângă famila pe care o avem în centrul atenției, romanul mai este și o frescă socială în care tradițiile se luptă cu modernul, superstițiile cu raționalitatea, dar să nu uităm și de conflictele dintre generații.
Cartea a fost publicată pentru prima dată la noi în țară în anul 2005 la editura Polirom și republicată în anul 2013 la editura Humanitas sub o nouă traducere.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)