Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

Plopii din Berlin - Anne B. Ragde

Imagine
Plopii din Berlin este o saga de familie, o istorie posibilă și imposibilă în același timp.
Cartea începe cu sinuciderea lui Yngve și pregătirea pentru ceremonia de înmormântare, care ne introduce de fapt în povestea familiei Neshov.
Aflăm că nu departe de casa familei lui Yngve se află ferma familiei Neshov, familie asupra căreia se axează acțiunea romanului Plopii din Berlin.

Despre autoare Anne B, Ragde (n.1957) este o scriitoare norvegiană foarte apreciată de critici. A avut debutul literar în anul 1986 cu o carte pentru copii. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale sunt: Plopii din Berlin, Crabii eremiți și Pășunile verzi.

Despre carte
Familia Neshov se confruntă cu o mare problemă, moartea Annei, mama, în vârstă de optzeci de ani. Fiind mâna autoritară a casei și de asemenea cea care face discordie între urmașii familiei, dispariția ei este cel mai bun prilej de reuniune.  Astfel, în ajutorul lui Tor, fiul rămas acasă, sar frații lui  Erlend și Margido, dar și fiica lui Torun…

O caut pe Cătălina

Imagine
Am fost foarte încrezătoare. Am vrut neapărat să cumpăr ceva românesc pentru prietena mea, care întâmplător a împlinit șase ani.
Am zis că șase ani este o vârstă la care nimic nu te bucură mai mult decât o păpușică primită în dar. Eu cel puțin așa eram, (ce tot spun?), și acum m-aș bucura foarte tare dacă cineva s-ar gândi să-mi ofere o păpușă.
Așa că m-am motivat îndeajuns încât să stau douăzeci de minute în stația de autobuz, să urc în mijlocul de transport și să mă dau jos la un centru comercial. Acolo știam sigur că am să o găsesc pe Cătălina, născută din mâini de români undeva în Arad. Să nu mă considerați deja ultra-naționalistă, am o scuză. Păpușile de la firma româneasca mi se par simpatice, cu un chip plăcut și blajin și cu o vestimentație frumoasă, plus un preț accesibil.
Am vrut ca prietena mea de șase anișori să se joace și ea cu surorile mai tinere ale păpușilor cu care mă jucam eu, și mult mai probabil, se juca și mama ei. Am vrut ca aceste tipuri de păpuși să nu devină…

Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia - Anița Nandriș-Cudla

Imagine
Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia de Anița Nandriș-Cudla este o bucată de istorie, o bucată din istoria unei familii.

"Posed un manuscris, mărturie zguduitoare privind prezența românească în Arhipelagul Gulag. Acest manuscris nu este "literatură de sertar" a unui intelectual, ci aparține unei țărănci, abia știutoare de carte, dar cu har al povestirii. O țărancă din nordul Bucovinei, care fără a fi vinovată și fără a fi judecată, a fost ridicată de KGB în miez de noapte, împreună cu cei trei copii mici ai ei, separată de soț și deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul Polar."
Sunt cuvintele lui Gheorghe Nandriș, cel care a trimis manuscrisul Aniței la Editura Humanitas în anii '90.

Foamea, teama și nesiguranța zilei de mâine îi lovesc pe toți cei care sunt deportați în Siberia, fie din Bucovina ori Basarabia.
Anița Nandriș-Cudla povestește cele întâmplate cu o mare acuratețe: "acuma sunt cu condeiu în mână să pun aceste cuvinte pe hârtie.&q…