Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2014

Un cadou sfânt

Imagine
Eram la activitățile cu copiii de sâmbătă dimineața în biserica ascunsă printre blocurile cenușii din cartier.
Colindele, coloratul și pregătitul decorațiunilor pentru Crăciun se terminaseră, părinții veneau deja să își ia prichindeii acasă.
Sînziana, fetița de cinci ani cu păr cârlionțat și ochii mari își aștepta încă mama. Am chemat-o să stea lângă mine și colega mea până venea după ea.
- Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, zice voioasă!
Ne jucăm cât ne jucăm toate trei prin  demisolul bisericii, la un momentdat opresc alergătura și propun:
- Hai mai bine să ne jucăm altceva. Ce cadou mi-ai oferi? O întreb pe nepregătite.
Sînziana mă privește nelămurită și șoptește cu jumătate de gură: nu ți-aș da nimic... 
- Hai să ne imaginăm, zic, dacă mi-ai face un cadou, ce mi-ai da?
Mă trage de mână dincolo de draperiile care despart capela de restul demisolului, și - cu mâna întinsă spre statueta de cca. 30 centimetri ce înfățișează o călugăriță care se roagă - zice:
- Ţi-aș oferi un cadou…

Pianistul - Wladyslaw Szpilman, memorii

Imagine
" Cum avea să fie purtat războiul ăsta fără acompaniament la pian - cum o să fie?"
Vă avertizez, aceasta este o  altă recenzie din categoria cărților care au ca temă Holocaustul. Abia ce am terminat de citit cartea, aşa că scriu recenzia cât amintirile îmi sunt încă foarte proaspete.
Despre autor  Wladyslaw Szpilman,  a tărit între anii 1911 şi 2000, a fost un pianist evreu din Polonia. Supraviețuitor al Holocaustului, viața sa a constituit subiect al filmului "Pianistul" din 2002. După terminarea școlii a mers la Varșovia pentru a studia pianul  la "Școala de Muzică Chopin", unde îi este profesor Jozef Smidowicz, și mai târziu profesorului Aleksander Michalowski. În 1931 pleacă la Berlin, la Academia de Muzică, unde îi este profesor Leonid Kreutzer și Arthur Schnabel la pian și profesorul Franz Schereker . În acest timp el a scris mai multe lucrări pentru pian și vioară. În anul 1935 Szpilman lucrează pentru "Radio Polonia", unde, exceptând per…

mii de pași

Imagine
Cu un pas mai aproape de ideal. Cu un pas mai aproape de necunoscut. Cu un pas mai aproape de tine
Necunoscutule, cu un pas...
Timpul face pași repezi, fuge de mine, eu fug de prezent. Timpul fuge cu mine, mă agăț de el fără să vreau, mă trage după el, mă duce la tine Necunoscut.
Totul e ca un dans, unul lent în aparență. Muzica e cântată de o voce fminină, soavă, răgușită și senzuală. Pașii se repetă, vocea îmi spune să fug. Unde să fug? Cât de departe? Suntem doi, trei sau patru, suntem miii, milioane care facem acești pași spre Necunoscut. Toți facem pașii spre Necunoscut, împreună sau spearat.
Mi-e teamă, dar nu am voie să recunosc. Mi-e frică, sunt înghețată de frică.
Nu știu cum voi face pașii, nu știu care va fi următorul pas, unul greșit și destinul se schimbă. O vorbă aruncată în van și totul s-a dus. Pașii îmi sunt împleticiți. Ar trebui să îi controlez mai bine de la o anumită vârstă. Ar trebui să nu mai umblu ca un bebeluș care învață să meargă. Cu toate acestea, cât trăi…