Atunci și acum

  Am avut primul meu peștișor pe la 20 de ani, l-am ținut în puțină apă și cu mult plastic în jur. A trăit cel mai mult dintre toți pe care i-am avut după el și n-au murit încă. Asta mă duce la prima lecție învățată: 1. Nu toate regulile acvariștilor profesioniști dau rezultate și nici toate greșelile începătorilor se soldează automat cu moartea înotătorilor.   O altă gafă majoră: spălam borcănelul peștelui cu detergent și habar nu aveam că e periculos pentru el. Lecția învățată din asta este să nu dai crezare la tot ce zic gurile rele despre viața ta și să trăiești mai departe așa cum crezi. Viața ta va fi oricum lungă sau scurtă. 2. Profesioniștii spun că peștii, în funcție de specie, au nevoie de N litri de apă per centimetru, iar habitatul să fie cât mai apropiat de cel natural.  La fel zic și eu, toți oamenii ar trebui să locuiască la casă și să aibă curte mare, între dealuri sau lângă pădure, pentru că de acolo se trag strămoșii noștri. Dar se întâmplă ca mulți oame...

Sunt doar o pisică...tembelă... M-am născut mică și puricoasă, puricii i-am primit moștenire de la mama. Da, mama s-a gândit la toate, n-a vrut să rămân singură nici când voi rămâne singură. Când m-am născut eram cea mai mică, și colegii de mamă, așa numiții frați, mă dădeau mereu la o parte când era vremea mesei. Nici unul dintre noi n-avea ochi, dar nu conta. Năsucurile noaste rozalii simțeau orice miros, mai ales pe cel al mamei.  Am crescut nițel, am făcut ochișori. Nu eram cu mult mai mare decât un șnițel, dar nu conta. Capul îmi era greu și lumea se cam învârtea în jurul meu. Opriți vă rog caruselul! Îi văd pe ceilați cum se plimbă în culcuș.Cea mai mare parte a corpului meu e capul, deci, nu se pune problema să-l pot ține ridicat. Miau-Miau! , miorlăie mama a pagubă când mă vede mereu codașă, în urma celorlați saltimbanci.  Văd că din ce în ce mai mulți oameni vin în jurul culcușului nostru. Minus un frate, minus o soră, minus altul și minus altul. ...