Postări

Se afișează postări din iulie, 2018

Sub aceeași stea - John Green

Imagine
Aceasta este genul de carte care îți frânge inima de aproape o mie de ori și tot de atâtea ori ți-o lipește la loc. Mi-am luat romanul acesta în luna mai când Târgul Gaudeamus a poposit prin Oradea, l-am luat deoarece deja citisem deja  Căutând-o pe Alaska scrisă tot de John Green și mi-a plăcut. Nu sunt extrem de mare fan al literaturii Young Adult  în general, în schimb, încep să devin fan John Green pentru că reușește să creioneze foarte fain adolescența și relațiile pe care le au cei aflați în această perioadă a vieții.  „Fără durere, cum am putea ști ce e bucuria?” Sub aceeași stea nu se dezice de la obiceiul mai sus numit de mine despre scrierile autorului, ba mai mult, Green pune personajele în ipostaze mai delicate - viața cu boala secolului - cancerul. Dar și viața de după ce se presupune că ai reușit să învingi boala secolului. "Nu există pe lume decât un singur lucru mai nasol decâât a fi bolnav de cancer la șaisprezece ani, și anume sa fii părintele

Youth Exchange Experience - Smartphone or Compass in Lithuania (English)

Imagine
Labas! Hello! Salut! ¡Hola! Здравейте! In the beginning of July I was a part of  an awesome experience that took place in capital city of Lithuania, in Vilnius. During this time (from 1's of July to 8 of July) I had the chance to meet new people from four diffrent countries: Lithuania, Spain, Bulgaria and also Romania.  The experience was a great opportunity to come in touch with the other people's culture, to to identify myself as a part of my Romanian culture. I've also noticed that we as a group of young people are  similar to each other, even we came from diffrent parts of Europe.  Girls wearing traditional Lithuanian costumes As a group we have learned to function through different games, role-plays, brainstorming and also the big challenge was to go for camping together.  Lighting the fire, hiking and map orientation sounds to be easy in the comfort of our homes, but in the forest or in the middle of nowhere, trust me, it ca

Trei destine impletite - Laetitia Colombani

Imagine
N-am trecut de ceva vreme pe blog și am rămas în urmă cu lectura, din nou. În prima parte a lunii iulie am fost plecată într-un Youth Exchange în Lituania, experiență despre care am să vă scriu câteva rânduri cu proxima ocazie. Până atunci, hadeți să vorbim despre cărți, despre o carte puternică. Trei destine împletite este una dintre cărțile nou-apărute la noi de care m-am tot lovit în librării. Despre autor Laetitia Colombani este o bine-cunoscută scenaristă, regizoare și actriță. A scris și regizat lung-metrajele À la folie… pas du tout și Mes stars et moi. Trei destine împletite este primul său roman și a fost un fenomen editorial încă dinainte de apariție, drepturile de publicare fiind vândute în 28 de teritorii. Cartea a fost recompensat în 2017 cu Prix Relay, iar în 2018 cu Globul de Cristal pentru cel mai bun roman al anului – distincție care întrunește votul jurnaliștilor culturali din Franța.  S-a vândut în 325.000 de exemplare. Laetitia Colombani va scrie sc