Atunci și acum

Duminica asta a fost rea, din start...de când am deschis ochii și am văzut că micul Oliver nu e pe bară în colivie...era căzut, inert, greu rece...  Noaptea trecută am auzit un buf   și nici o mișcare, apoi..m-am gândit că a căzut vreunul din ei, dar nu că a căzut definitiv. Am adormit la loc și am visat un peruș albastru și fericit, care stătea cu mine și mă pupăcea. Unul foarte afectuos, cum n-a fost micul Oli de mult.  Oliver era prostuț de felul lui, dar în felul acela prostuț avea ceva simpatic, chiar adorabil.Un căpșor fumos,rotund și blond, dorința de afecțiune  și o poftă de mâncare foarte dezvoltată...era el bolnăvior, dar nu m-aș fi gândit că va pleca așa repede. Azi dimineață l-am găsit fără suflare pe jos în colivie, credeam că stă el așa, mi-a luat ceva să-mi dau seama ....  Îmi vei lipsi, micul meu prieten...Coco deja te strigă, deși nu-i plăcea când intrai pe teritoriul ei,acum ea strigă să vii înapoi...şi eu te strig şi îmi pare rău că m...

De câteva săptămâni am observat că se dă cam mare, ştie şi ea un cuvinţel acolo în limba mea şi îl repetă de câte ori are chef ca să arate că-l ține minte.Ori asta, ori știe că e numele ei și e cam narcisistă. La fel e și cu oglinda, dar nici el nu e mai prejos.Acum de când o aude pe ea spunând parcă e și el mai receptiv și îngână și el două trei silabe. Vă las mai jos dovada. Atâta știu și ei pentru moment,dar tot e ceva.  P.S așa eram și eu când am îvățat să-mi scriu numele, înainte să merg la școală.L-am scris pe o tabliță în formă de elefant cu o cariocă, scriam ștergeam, scriam ștergeam, era mare lucru! :) Pentru mine cel puţin.