vineri, 27 martie 2015

Înainte de culcare 2015 #2 și provocare



De câteva zile citesc, agale - ca de obicei, Alchimistul lui Coelho. Am auzit persoane care spuneau de Paolo Coleho că ar fi un autor de mâna a doua, un fel de autor de cărți pseudo-filosofice. Nu sunt de acord, mie imi place cum scrie și ai de învățat mult din scrierile lui.
Favorita mea a fost Veronika se hotărăște să moară, apoi am mai citit și Brida, acum Alchimistul..
Îmi place și Alchimistul, este drumul inițiatic al tânărului păstor Santiago.

***

În altă ordine de idei, vă provoc să raspundeți  aici  despre cărțile care nu v-au plăcut, cărțile care v-au enervat sau plictisit.

Voi ce mai citiți Înainte de culcare? Dacă scrieți articole în care ne vorbiți despre cărțile citite seara, vă rog să puneți link-ul pe pagina articolului.
Mulțumesc.

O seară bună, lectură plăcută!

marți, 24 martie 2015

Provocare - Cele mai proaste cărți care ne-au trecut prin mână


Cititul este una dintre activitățile mele preferate, pe lângă dormit, pălăvrăgit, pierdut vremea, plimbări, fotografie și mâncat dulciuri.
Cu toate astea, mă confrunt adesea cu lecturi grele, lecturi plictisitoare, proaste, sau, care, pur și simplu nu-mi plac.
Toți ne lovim uneori de astfel de cărți.
Eu am uneori o ușoară strângere de inimă, citesc cât citesc și mi-e așa să renunț la carte după primele 2-3 capitole, dar pur și simplu uneori simt că nu merge.
E nedrept, dar, la fel cum nu pot să mănânc ceva ce nu-mi place, nu pot să citesc ceva ce nu-mi face plăcere.
Voi întocmi mai jos un top al celor mai proaste cărți care mi-au trecut prin mână, pe unele le-am dus până la capăt dar pe altele nu. Plus că, la viața mea am început atât de multe cărți și le-am lăsat, că nici nu mai știu pe ce am pus sau nu mâna. Ordinea e întâmplătoare.

Vă provoc și pe voi să scrieți un mini-top al cărților plictisitoare sau care v-au displăcut, și să spuneți câteva cuvinte despre fiecare fără jenă.

Cărțile care nu mi-au plăcut



  1. Fraţii Jderi- Mihail Sadoveanu (m-au chinuit groaznic în școala generală, lectură obligatorie)
  2. Despre ploaie- Martin Page (am frunzărit-o puțin..)
  3. Jurnalele Vampirilor - Jurnalele lui Stefan.Începuturile- L.J Smith (neimpresionant, bun de pierdut vremea)
  4. Cartea adolescentilor- Josh McDowell si Bill Jones (o carte creștino-motivatoare despre adolescenți și sfaturi)
  5. Kitty şi Virgil- Paul Bailey (a fost cam complicată, dar a mers până într-un punct, am frunzărit-o)
  6. Fiica tăcerii-Kim Edwards (tema a fost bună, dar limbajul a fost tipic scriitorilor ce exersau creative writing)
  7. Cele 13 motive-Jay Asher (nici nu-mi vine să cred că am încercat să citesc asta, nu mai rețin despre ce era vorba, știu doar că mă plictisise după primele 5-10 pagini)
  8. Forțele răului absolut- vol.2 Revelația-Kelley Armstrong (volumul 1 a fost bun, dar al doilea deja era previzibil și melodramatic)
  9. nymphette_dark99 - Cristina Nemerovschi (alcool, sex, adolescentă de 13 ani, limbaj vulgar, rockeri, lipsa esenței, dar am citit-o. de ce oare?)
  10. Revolta maselor-Josse Ortega y Gasset (o înșiruire despre oameni, prostie omenească, mersul cu turma... etc)
  11. Fructele mâniei- John Stenibeck (a fost o lectură grea, cam plictisitoare și totuși, oarecum, moralizatoare)
  12. Femeia nisipurilor- Kobo Abe (cam plictisitoare)
  13. Albastru nemrginit aproape transparent, Ryu Murakami (no, asta-i un fel de picătura care a umplut paharul. minunăție de carte despre droguri, sex în grup, orgii... oribil)
  14. Toate pânzele sus - Radu Tudoran (altă bucurie de lectură a copilăriei...)
  15. Ion - Liviu Rebreanu (țăran nesătul de pământ, o carte care nu prea mai este caracteristică românului de azi care stă la bloc în oraș)
  16. Lolita - Vladimir Nabokov (am încercat să o citesc, eșec... )
  17. Emma - Jane Austen (e ok, merge, dar parcă nu se mai termină descrierile..)
  18. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (ultima noapte mi-a plăcut, partea cu războiul deja mă pierdea, eram rătăcită pe front)
  19. Jurnalul perlei orientului - Maureen Lindley ( titlul sună incitant și acțiunea este până într-un punct)
  20. Ines a sufletului meu - Isabel Allende (o ador pe Allende, dar romanul istoric mă lasă rece de obicei).


Vă provoc și pe voi să spuneți ce cărți v-au displăcut și de ce. Lista rămâne deschisă. :)


duminică, 22 martie 2015

Înainte să adorm - S.J. Watson


Amintirile, ceea ce trăim, ceea ce ne place și ce iubim ne face să fim ceea ce suntem. Oameni. Ne ajută să funcționăm corect în viața de zi cu zi.

Pentru Christine viața este doar o repetiție a acelorași întâmplări. Se trezește zi de zi lângă un străin, nu își amintește cine este acesta și se simte pierdută. Nu își amintește care este viața ei, familia, prietenii, nimic.

"- Cine ești?
- Sunt soțul tău, îmi răspunde el, fără să se uite la trupul meu gol.
Are o față adormită, pe care nu se citește nicio urmă de iritare.
- Suntem căsătoriți de ani de zile...
Aș vrea să fug, dar nu am unde. "

Numele lui este Ben, și, trebuie să recunosc, când am început cartea, îmi era milă și îl apreciam pe Ben până la refuz. Știu, e doar un personaj dintr-o carte, și da, doar într-un roman de dragoste este posibili ca soțul să îi fie aproape soției chiar și în momente de acest gen.
Deși, sigur există, în viața reală (cea dinafara cărților și a telenovelelor/filmelor) cazuri în care soții au grijă unii de alții și la greu.
Să ai grijă de un soț amnezic nu este deloc ușor, Ben știe asta. Christine realizează pe parcurs că nu e o plăcere pentru el ca în fiecare dimineață să îi repete că el este Ben, soțul ei, că sunt căsătoriți de peste douăzeci de ani, iar ea și-a pierdut memoria în urma unui accident de mașină.
Cu toate acestea, Christine află pe parcursul cărții o grămadă de alte adevăruri. Își dă seama că memoria ei  nu este chiar atât de șubredă pe cât credea. Începe să țină un jurnal, sfătuită fiind de un medic psiholog.
Cartea este puțin repetitivă, jurnalul lui Christine are mereu același fir, își notează seară de seară evenimentele de peste zi pentru ca a doua zi să n-o ia chiar de la capăt.
Înainte să adorm este jurnalul ei, singurul moment din zi în care este conștientă de viața pe care o trăiește. A doua zi, memoria ei va fi tabula rasa, o pagină albă pe care să își rescrie amintirile.
Nu pot folosi cuvinte foarte mari la adresa acestei cărți, chiar dacă mi-a plăcut. Îi las pe alții să spună cât au fost de impresionați.
Da, este o lectură plăcută, scriitura nu e genială, dar este îndeajuns de credibilă cât să te aducă acolo, în casa, în mintea și în neliniștea lui Christine.
Finalul, poate, puțin câte puțin premeditat,  cu toate acestea rămâne neașteptat.
Se pare, că în carte, cel în care Christine are cea mai mare încredere, este șarlatanul cel mai mare.
O carte bună, merită citită înainte de a vedea filmul.
Nu prea îmi plac scriiturile americane, cele publicate în urma unor cursuri de creative writing. Dar aceasta merge.
S.J. Watson se pricepe să compună o scriere cât de cât credibilă, autentică și fără prea multe clișee tipice autorilor de gen.
Mi-au ajuns în mână cărți pur și simplu plictisitoare din cauza limbajului de lemn, clișeic și anost.
Maculatură inutilă. Eh.
Din fericire, de această dată am avut noroc. :)

****

Puteți achiziționa Înainte să adorm de pe Librăria online Libris. Tot la Libris cărțile ajung la dumneavoastră gratuit oriunde în țară, prin curier rapid.

duminică, 15 martie 2015

Cititori moderni


Noua provocare venita de la libraria online Libris ne  cere să analizăm dacă se mai citește în ziua de azi.
Cum să nu?!
Doar că azi nu se mai citește la fel de mult print ca pe vremea părinților noștri. Nu mai aleargă prea multă lume în grădină cu cartea, nu prea mai stă lumea la lumina lămpii cu cartea sau ziarul sub nas.
Acum avem altfel de tehnologie. Avem și cărțile print, care rămân din ce în ce mai mult pentru nostalgici sau tradiționaliști.
Eu personal, nu am răbdare să citesc cărțile pe tabletă, e-reader sau PC. Dar citesc articole onlie, uneori chiar presa online și sunt adesea bombardată cu informație, fără ca măcar să realizez.
Așa suntem noi azi, citim mai puține cărți, poate mai puțină beletristică, dar citim mult online și nu ne dăm seama. Părinții noștri citeau în tinerețe doar dacă aveau acces la vreo carte ori revistă, noi citim acum ori de câte ori deschidem calculatorul. De la mesajele de facebook (uneori agramate), articole de presă, rețete culinare și până la cărți online.
Le citim pe toate foarte ușor și cu toate acestea ne plângem că nu mai avem timp de lectură? Poate de lectura tradițională. Cu toate acestea, uneori suntem nostalgici să luăm cartea prăfuită de pe raft, să o citim în tihnă la lumina veiozei lângă o cană cu ceai de fructe.
Alteori, în forfota zilei, aruncăm cartea în geantă și când vom avea puțin răgaz la cursurile universitare, la serviciu sau în autobuz vom mai citi câteva pagini.
Așa suntem noi azi. Mereu cu oala pe foc și gata să devorăm articole online întregi fără să realizăm.
Era să uit, există o sete imensă de a citi cărțile nou-apărute, dacă au și ecranizări, provocarea e de zece ori mai mare. Și de pe urma lor apar controverse, ce a fost mai bun? Cartea sau filmul?
Concluzia este că azi se citește, poate nu totul e de calitate, dar cel puțin se citește.

duminică, 8 martie 2015

Lindenfeld - Ioan T. Morar



Lindenfeld prezintă viața unui sat mort și reînviat pentru două săptămâni. Nu înțelegeți nimic, nu?
Ei bine, citiți cartea, este savuroasă.
Romanul își plasează personajele într-un sat părăsit din Banat, Linfenfeld, unde un grup de studenți la arte își fac practica în pictură.
Spre surprinderea lor, găsesc satul renovat și se întâlnesc cu cel care a comandat lucrarea.
De la el află că satul va fi reînviat pentru  scurtă perioadă cât va veni în vizită un fost sătean, vârstnic, fugit pe timpul războiului în lume.
săteni din Lindenfeld, sursa
Studenții, împreună cu profesorul intră și ei în joc și alături de actorii unui teatru german, vor readuce Lindenfeld la viață.
Cartea este presărată și cu viețile intime ale majortiății personajelor, de la actorii teatrului, idila dintre Prof și una dintre viitoarele studente și până la viața lui Klaus Bernath, fugarul care se întoarce în satul natal după câteva decenii de refugiat.
Actorii încearcă să intre în pielea personajelor, ajutați de regizor, de biograful lui Klaus și de cel care a comandat renovarea satului.
Klaus sosește în cele din urmă în sat și nu se prinde că totul este un spectacol bine-pus la punct pentru el, pentru a-l ierta de șocul cu întoarcerea într-un sat natal părăsit.
Bătrânul hotărăște că ar vrea să se restabilească în Lindenfeld, acum actorii și regizorii sunt puși în fața unui impediment. Cu toate acestea apare o situație neprevăzută.
Încă odată vă zic, citiți cartea!

Despre Lindenfeld

Lindenfeld azi, sursa
Trebuie să menționez că Lindenfeld există, sau mă rog, ce a mai rămas din el. Este un sătuc din Banat ce a fost locuit de șvabi până prin anii 1980. Se spune că ultimul locuitor a fost un nene bătrân care a murit lovit de mașină când a mers în oraș să-și ia pensia.
Acum satul a rămas doar o runiă năpădită de vegetație, trist ... Șvabii au venit pe teritoriul țării noastre pentru că l-au considerat tărâmul făgăduinței, au fost un fel de coloniști, motivați de posibilitatea de a cultiva terenul aici și de dările mici de care beneficiau.

Ei bine, bucuria lor n-a ținut prea mult, au fost și ei afectați de foamete, războaie, comunism, chiar dacă satul este situat într-o zonă izolată.
Cred că nu doar Lindenfeld este în această situație, este trist să vezi cum în multe dintre sate rămân doar bătrânii, tinerii aleg să muncească la oraș, să își întemeieze familii și așa mai departe.
Viața la țară nu e ceea ce a fost, acum suntem mai comozi, iar satul nu ne oferă acel confort pe care îl avem când suntem aproape de locul de muncă. Când găsim ABC-uri, spitale, farmacii, baruri, cluburi deschise non-stop. Orașele nu dorm niciodată în întregime, pe când satele da. Și parcă, acum aleg din ce în ce mai mult să doarmă pentru todeauna, odată cu tinerii care se mută la oraș și bătrânii care mor...
Cartea redă foarte bine o realitate simulată, cum ar fi să ne ducem într-o cetate părăsită, de exemplu, și să încercăm să o readucem la viață? Să ne costumăm în cetățeni, muncitori, domni, cavaleri, domnițe, boieri?
Am arăta ca pe un platou de filmare, ei bine, la fel este și în cazul cărții.
Cu toate acestea, fiecare personaj ascunde o poveste bine construită, un dor, un vis, o speranță, un background pe care noi îl aflăm.
Mi-a plăcut, îl recomand cu căldură!


Voi ce mai citiți?
Eu am început azi Un veac de singurătate al lui Marquez, apoi plănuiesc să citesc Alchimistul de Coelho și  Înainte să adorm de S.J. Watson.
Nu prea știu să aleg cărțile, am impresia că dau adesea de romane plate, lipsite de esență care mă plictisesc, ori sunt cam puierile deja pentru vârsta mea. Mă simt ciudat. Trebuie să am mai mare grijă când aleg ce citesc.
Sunt dispusă să aflu recomandări de la voi. :)

P.S La mulți ani de opt martieeeee!!!! :D

duminică, 1 martie 2015

Îngeri în părul meu - Lorna Byrne


Lorna Byrne este o femeie născută în Irlanda în anii '50. Viața ei este, de mică, marcată de viziunile pe care aceasta le are și de ființele pe care le vede - îngerii.
Încă din copilărie, Lorna vede îngeri de care se simte apropiată, mai apropiată chiar decât oamenii din propria familie.
Cei din jur nu o înțeleg și o numesc retardată.
Născută într-o familie numeroasă din Dublin, Lorna este mereu lăsată la o parte de cei din jur din cauza viziunilor și a îngerilor pe care îi vede.
Cartea prezintă viața Lornei, memoriile sale din copilărie și până la viața de adult, când ajunge ea însăși părinte.
Scriitura nu este impresionantă și pe alocuri chiar lasă de dorit, dar mesajele pe care Lorna le transmite sunt bune.
Îngerii îi oferă diferite viziuni care o vor ajuta în viitorul apropiat și datorită cărora ea va fi un ajutor pentru cei din jur.

"Dumnezeu vrea să fim fericiți și să ne bucurăm de viață și de aceea trimite îngerii să ne ajute. Avem atât de mult ajutor spiritual la dispoziție, și în timp ce unii dintre noi cerem ajutor, majoritatea nu o fac. Îngerii merg până la noi și ne spun că sunt acolo, dar noi nu îii ascultăm. (...) Nu este de mirare că am devenit materialiști și obsedați de propria persoană. Ființele umane sunt mai mult decât carne și oase, și atunci când devii conștient de asta începi să crezi că ai un suflet, legătura ta cu îngerii înflorește."

De asemenea, în carte este menționat faptul că fiecare om are un înger păzitor, uneori chiar și mai mulți în jurul său, indiferent de religie, de credință sau indiferent de faptul că acesta este sau nu credincios.
 Este o lectură plăcută, potrivită pentru această perioadă în care, parcă, suntem sufletește mai apropiați de Dumnezeu și de jertfa lui Hristos.
Fie ca mai ales în această perioadă de post, mesagerii lui Dumnezeu să ne fie aproape și fie ca noi să nu uităm că putem oricând să apelăm la ajutorul lor și al Domnului!

"În timp ce stai și citești aceste rânduri - fie că tu crezi sau nu - un înger se află lângă tine: este îngerul păzito, care nu te părăseşte niciodată."
Puteţi comanda Îngeri în părul meu, dar şi multe alte cărţi în limba română sau în limba englză de pe librăria online Libris.
Nu uitaţi că de la Libris au transport gratuit oriunde în ţară prin curier!

Aici puteţi viziona înregistrări cu Lorna Byrne.

marți, 24 februarie 2015

Concert în memoria unui înger - Eric-Emmanuel Schmitt


Îl iubesc pe Schmitt, îi iubesc scrierile, de la Oscar și tanti roz după care m-am topit în liceu și până la Copilul lui Noe, Domnul Ibrahim și Florile din Coran și Pe când eram o operă de artă. 
Îl declar oficial printre autorii mei preferați. Nici Concert în memoria unui înger nu se dezice din seria scrierilor foarte plăcute.
Cartea are patru povestiri foarte simpatice și cu o acțiune imprevizibilă: de la Criminala, Întoarcerea, Concert în memoria unui înger (de unde și titlul cărții) și Iubire la Elysee.

Personajele povestirilor: Marie Maurestier (din Criminala), Greg (din Întoarcerea) sau Chris și Axel (din Concert în memoria unui înger) sunt puse în sitații limită.
De la Marie, o femeie care și-a ucis pe rând doi soți și amantul este declarată nevinovată. Ea se îndrăgostește în secret de preotul celibatar desemnat să slujească în localitatea ei. Începe să i se destăinuie tânărului părinte Gabriel, ajunge chiar să-și recunoască crimele și să promită că le va mărturisi poliției.
O întâmplare neprevăzută, însă, o face să-și schimbe planurile și să tăinuiască adevărul.
Greg, bărbat însurat, tată a patru fiice primește pe vaporul pe care lucrează vestea că una dintre copile a murit.
Până să ajungă acasă la familie facem o incursiune în sufletul bărbatului, deznădăjduit și auto-incriminat pentru decesul uneia dintre copile. Care să fie fiica decedată? Se poate oare ca nenorocirea să nu o fi atins pe cea mare? Pe a treia sau a patra? Cum a putut el să spere că una dintre ele a murit dorind ca celelalte să fie salvate?
Pierderea unui copil nu este niciodată ușoară, mulți oameni se lovesc de aceste realități aproape ireale, a dispariției unui copil, din păcate.

Concert în memoria unui înger, hmm... pe acordurile viorii dezolate, o poveste la fel de interesantă și schimbătoare precum concertul lui Berg.
Chris și Axel, doi tineri muzicieni rivali, primul pianist, al doilea violonist.
Studiile lor sunt o continuă competiție, la fel și momentul în care aceștia intră într-o competiție sportivă.
Axel ajunge într-o situație riscantă de unde Chris ar fi putut să-l scoată, dar alege să termine competiția în loc.
Câțiva ani mai târziu cei doi se reîntâlnesc, deși îl credea mort, Axel, este viu, schilod și însetat de răzbunare.
Situațiile se schimbă și aici, ajung să își refacă prietenia chiar cu prețul vieții.
Ultima povestire încă n-am citit-o.
***
Voi ați citit ceva de Eric-Emmanuel Schmitt?


miercuri, 18 februarie 2015

Europilis - Jean Bart




Despre autor


Jean Bart este pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez (n. 28 noiembrie 1877, Burdujeni, județul istoric Botoșani - d. 12 mai 1933, București), împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea. A fost membru corespondent (din 1922) al Academiei Române. Detalii aici.

****

Europolis, roman de epocă, malul mării, portul Sulina, vapoare tranzitează leneșe portul lipsit de vlagă.
Comunitatea elenă din Sulina este revigorată de o veste primită de unul dintre viețuitorii ei. Stamati Marulis, patronul cafenelei din fața debarcaderului primește  o scrisoare de la un frate de-al său plecat pe Continentul American.

Incipit

"Ziua și noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul nopții portul era mort. Sub ploaia de aur a soarelui de vară, natura întreagă adoremea moleșită. Nicio adiere, niciun semn de viață. Pământul și apa, oamenii și animalele cădeau parcă deodattă într-o adâncă letargie. Nicio viețuitoare  nu mai mișca pe cheiurile înferbântate. Când soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoarea, părea în arșița zilei un oraș mort, adormit printr-o vrajă, petrificat de veacuri - un oraș fantomă."


Vestea că Americanul - Nicola - s-ar putea întoarce putred de bogat și cu dorința de a investi în portul cel sărăcăcios oferă elenilor din Sulina speranțe deșarte.
Comunitatea începe să se anime, toți își pun speranțele în acest om, posibil bogat, sosit de pe pământul făgăduinței.
Grup mare de oameni se aliniază pentru a primi cum se cuvine vasul pe care se crede că va sosi cel mult așteptat.
Americanul sosește însă îmbrăcat sărăcacios, alături de fiica sa, mulatra Evantia și maimuțica fetei, Lulu.

Din aceste momente în comunitate au loc încurcări de situație, tânăra Evantia, poreclită Sirena neagră, se îndrăgostește de  ofițerul de marină, Neagu.
Dragostea lor este una deloc carnală pentru început, pură și plină de sentimente.
Penelopa, soția lui Stamati Marulis, începe să o urască pe exotica fetișcană pentru senzualitatea și atractivitatea pe care o are supra bărbaților. Dar mai ales, din cauză că pe Evantia și-a pus pata și Deliu, fostul amant al Penelopei, un Don Juan și marinar plictisit de viața în portul amărât.
Deliu o seduce pe Evantia, Penelopa este găsită la scurt timp căzută în mare, sinuciderea se vrea a fi scoasă din acest scenariu plin de de tragism, dar cu toții știu că sinuciderea prin înec este cauza reală a morții.
Din acest moment personajele încep pe rând să dispară, morți prin îmbolnăvire, moarte post-natală și până și Lulu, maimuțica ajunge cobai pentru experimentele din laborator.
Romanul îți lasă un gust amar și întristează profund orice cititor.
În anumite momente am fost gata să renunț la lectură, pe alocuri este plictisitoare, dar dacă rămâi perseverant  realizezi că e bună și plină de conținut.
Nu este un roman de atmosferă, asta este clar, dar redă multe dintre prejudecățile, obiceiurile și felul de a gândi ale epocilor trecute, puse, oarecum în antiteză cu mentalitățile prezente pe Continentul American.
Și acum, când vine în România, un turist sau un binefăcător de pe Pământul Făgăduinței, toți îl invidiază, toți râvnesc la o vizită în Statele Unite. Toți vrem să vedem cum este viața acolo, lumea întâlnită în filme o fi sau nu așa acum arată pe ecran?

Final

"Și mormăind crâmpeiele de versuri, urma un fel de recitare în cadența pașilor pe puntea de comandă, făcând kilometri întregi într-un spațiu de opt metri.
...Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați,
Ne succedem generații și ne credem minunați:
Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul...
.......................................................................................
Noi, copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru mușuroaie de furnici. 
O dată își mai întoarse el capul înapoi. Țărmul se ștergea în zare: o pată... un punct ... un fum ... nimic."
Recoman cartea!
Ce mai faceți voi? Ce mai citiți? :)