luni, 13 aprilie 2015

poeziile din raftul cu cărți



Mai e loc pentru poezie? Mai e loc de ea în fața ochilor noștri?
Printre atâtea subtitrări, versurile curg fluid, prin tot praful din bibliotecă mai descoperim câte o strofă.
Dintre toată cărțile de poezie, vechiul volum cu poeziile lui Eminescu mi-a rămas cel mai aproape de suflet.
Un alt volum de poezii pe care l-am găsit acum ceva ani în biblioteca părinților, volum scris de un autor de care nu mai auzisem până atunci,  mi-a plăcut mult. Poeziile lui n-au rimă, una dintre ele sună cam așa:
"Născută ziua din cuvânt
ascunsă lângă trup lumina ochilor
primordiala lacrimă abdică lesne
preacurată...
" Născută, Ioan Țepelea
 Da, așa stă treaba. Poeziile au și ele loc prin raftul cu cărți.

vineri, 10 aprilie 2015

O să vină și primăvara, Bandini - John Fante

O să vină și primăvara, Bandini, o carte emoționantă ce prezintă drama unei familii de imigranți italieni din Colorado. Soții Bandini și cei trei fii: Arturo, Federico și August.

Despre carte și autor

Titul original, Wait until spring, Bandini.
An publicare: 1938.
Fante este un scriitor și scenarist american de origine italiană. Este foarte cunoscut datorită romanului său Întreabă praful, titlu original Ask the dust.
Majoritatea romanelor sale sunt o parte autobiografice.
La fel ca Arturo, și Fante s-a născut într-o familie de imigranți italieni și a făcut primii ani de studiu la o școală catolică.

Recenzie carte și personaje

"Se apropie spulberând zăpada afânată sub pași. Era un bărbat scârbit de viață. Îl chema Svevo Bandini și locuia la câteva sute de metri în josul străzii. Îi era frig și avea pantofii găuriți. În dimineața aceea îi astupase pe dinăuntru cu bucăți de carton rupte din cutia de macaroane. Macaroanele din cutie nu erau plătite. Se gândise la asta în timp ce-și punea bucățile de carton în pantofi." - incipit
Svevo, tatăl, un italian veritabil din pătura de jos a Americii, mândru și mereu în căutarea unui  loc de muncă de pe urma căruia să trăiască. Mai are patima băuturii, a jocurilor de noroc și a unei iubiri nenorocoase, extra-conjugale. Cu toate acestea, este familist convins, și încearcă să își aducă familia pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Iarna este pentru el - un biet zidar - un sezon mort din cauză că nu găsește de lucru.
Maria Bandini - casnică, pioasă și religioasă până la habotnicie. Își iubește soțul și fii, cea mai mare dramă a sa este mersul la băcănie, unde este nevoită să ia pe datorie cele necesare din lipsa banilor.
 Și nu în ultimul rând, Arturo Bandini, cel mai mare dintre frați. Băiat lucid, neadaptat, ca aproape orice puști de paisprezece ani, indrăgostit de Roza.
Arturo și Svevo, captură film

Cei trei fii învață la o școală catolică, fiecare zi pentru ei este o încercare de a rămâne la suprafață. Cel mai afectat de condițiile precare de viață, de lipsa banilor, de umilința de a fi imigrant sărac, este Arturo. El încearcă să își readucă familia la un echilibru, nu neapărat financiar, ci mai degrabă emoțional.
Una dintre încercările sale cele mai mari din iarna în care are loc ațiunea cărții este refacerea căsniciei părinților săi.
John Fante își scrie povestea prin această carte, o poveste de viață presărată de neajunsuri, o iubire platonică, dar și de stima deosebită pe care o are pentru proprii părinți.
Nu o prea arată, dar aflăm că Arturo vede în tatăl său un model masculin perfect deși este un soț infidel. Din punctul său de vedere este normal ca un bărbat sănătos să mai aibă și câte o idilă, pentru a se întoarce la soția lui.
O vede pe mama sa ca pe o femeie descurcăreață și bună gospodină, chiar dacă este adesea cufundată în rugăciuni și rozare, Maria mereu prezentă și atentă la ce se întâmplă în jur.
Cartea, deși relativ scurtă, cu puțin peste 200 de pagini, este cuprinzătoare.
Arturo mi-a amintit într-o oarecare măsură de personajul lui J.D Sallinger, Holden, din De veghe în lanul de secară. Chiar dacă este departe de a ajunge într-un spital de boli mintale, Arturo, are multe din calitățile lui Holden.
De un lucru nu sunt prea sigură însă, cărui dintre Bandini i se adresează îndemnul din titlu.
Lui Svevo, care nu-și găseste de lucru decât cu foarte mari dificultăți pe timp de iarnă, sau lui Arturo, care suferă din cauza frigului și a hainelor ponosite?
Un lucru este cert, amândoi urăsc iarna și așteaptă sezonul cald pentru a-și aduce lumea la un normal. Din păcate, sezonul cald nu își face simțită prezența prea ușor.
 "Chiar în clipa în care rosti aceste cuvinte, simți ceva mic și rece pe mână. Îl văzu cum se topește, un fulg minuscul de zăpadă în formă de stea... " - final
Recomand cartea, e o lectură foarte plăcută și sunt absolut sigură că bate filmul.

marți, 7 aprilie 2015

Învățăm credința de la sfinți, învățăm să iubim

sursa


Acum că suntem incredibil de aproape de sărbătorile Pascale stau și mă gândesc, și mă gândesc ...
ai cui suntem noi, totuși?
E drept ca un om ce se declară creștin să își pună astfel de întrebări?
Eu  mi le pun, chiar dacă în esență sunt și mă declar ca fiind creștin.Cred că îmi permit să am nelămuriri uneori, nu sunt perfectă... și nici nu tind spre perfecțiune, pentru că știu că sunt om și nu o voi atinge. Poate în mult-visata Viață de apoi.
Și cu toate acestea, uneori mă întreb, oare lumea este făcută cum spune istoria? Oare nu a fost și istoria schimbată pe alocuri? Nu știu...
Stau și mă întreb, uneori am nevoie să mă conving pe mine însămi. Oare Cristos chiar ne-a iubit atât și a făcut tot ce a făcut pentru noi?
Atunci de ce simt  că la marile sărbători, uneori, comemorarea acestor momente din viața Lui trec pe lângă mine?
Cred că m-am aplatizat în credință ... și nu vreau să rămân așa. Nu-mi place ca toată credința să rămână doar un ritual. Oare este și această credință, pur ritualică, una autentică și acceptată ca una originală?
Posibil. Cu toate acestea, parcă nu îmi e chiar de ajuns mereu.
E greu să spui ce crezi, cum crezi și să te convingi mai întâi pe tine că este adevărat.
Mi-ar plăcea să nu fiu nevoită să îmi pun aceste întrebări, dar mi le pun. Pentru că sunt o fire curioasă.
Cum spune și Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii: "Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți."
Și atunci de ce ne lăsăm prostiți?
De ce ne este teamă să ne apărăm credința în fața celor care își bat joc? Da, tot Cristos ne învață să întoarcem celălalt obraz, dar El a suferit prea mult pentru noi ca să fim atât de lași.
Cu toate acestea, cred că în numele unei credințe nesănătoase, fixiste și nefirești s-au pornit și războaiele la care au luat parte creștinii.
Chiar așa, nu cred că apărarea credinței trebuie să fie scopul suprem al vieții noastre. Până la urmă, credința este ceva foarte intim, la fel de intim ca nașterea unui copil.
Nu cred că vreo religie sau confesiune creștină propagă în mod explicit ura împotriva semenilor.
Cred că prin tot ce a pătimit și prin minunile făcute înainte și după ridicarea la ceruri, Iisus a vrut să ne demonstreze cât e de important să îți iubești aproapele.
Cred că acesta este lucrul cel mai important pe care a vrut să ni-l transmită, la care Dumnezeu ține infinit de mult. Vrea ca noi să îi iubim pe cei din jur, să îi ajutăm și să fim umani cu tot ce este în jurul nostru. Creația a fost perfectă la început, și chiar dacă a apărut păcatul, bunătatea este încă în noi, păstrată în codul nostru genetic, sunt sigură.
Sfântul Augustin are o vorbă incredibili de frumoasă pe care am auzit-o prima dată când eram în liceu. Sfântul Augustin zice: "Iubește și fă ce vrei!". Eram puțin revoltată de această permisiune, fă ce vrei! Cum adică să fac ce vreau? Cum adică să îmi facă mie cel de lângă mine ce dorește? Cineva, nu mai rețin cine, mi-a explicat: câtă vreme îl iubești pe celălalt, nu-i vei face rău în mod voit. La fel, câtă vreme cel de lângă mine mă iubește, va putea să faca ce dorește, pentru că nu mă va răni.
Cred că în aceste cuvinte stă ascuns Dumnezeu.
Un citat asemănător, cu aceleași îndemnuri de la Maica Tereza:"Păstrează-ţi inima pură. O inimă pură este necesară pentru a-L vedea pe Dumnezeu în ceilalţi oameni. Dacă Îl vezi pe Dumnezeu în oameni, atunci există iubire pentru ei şi de aici apare pacea."

Se pare că sfinții sunt pentru noi niște daruri de la Cristos, care ne învață, la fel ca El, să îi iubim pe cei din jur.
Puțin cam ipocrite aceste cuvinte ale mele, toți avem momente când ne vine să evităm o anumita persoană în autobuz, un anumit coleg de clasa, de serviciu.
Dar cum am mai spus, sunt om și cât trăiesc învăț. Învăț să cred, învăț să cer, învăț să muncesc, învăț să mulțumesc, să agreez, învăț să accept,  învăț să iubesc.
Acum ajung la concluzia că m-am înșelat puțin la începutul articolului, nu ai cui suntem? este întrebarea potrivită, ci cât de mult merităm să  fim ai Lui?

miercuri, 1 aprilie 2015

Alchimistul - Paulo Coelho


"Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău."


Cam târziu, știu, dar totuși mai bine mai târziu decât niciodată. Am citit și eu mult-cunoscuta carte scrisă de Paulo Coelho. Prima și prima mea tangență cu cărțile lui a fost prin romanul Veronika se hotărăște să moară, carte citită în liceu, și care mi-a plăcut cel mai mult. Apoi am citit Brida, o carte plină de simbolism, care, zic eu, se poate lua foarte bine de mânuță cu Alchimistul.

Despre autor

Coelho este un scriitor sud-american, născut în Brazilia, în Rio de Janeiro, mai exact. S-a născut în anul 1947. Cărțile lui au fost traduse în 67 de limbi și publicate în peste 150 de țări. În societatea contemporană operele lui sunt considerate clasice. Pe scurt, Coelho este un fel de clasic în viață, și pe bună dreptate. Nu cred că am mai întâlnit cărți cu atât de multă încărcătură simbolică și spirituală, cum are el. Ideile de bază sunt drama și psihologia.

Alchimistul e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale secolului XX. Este pe primul loc în listele de bestselleruri din 74 țări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare. Alchimistul i-a adus autorului în 2008 un record Guiness pentru cea mai tradusă carte .

Despre carte

sursă deviantart.com, by paper-hero


Alchimistul urmărește povestea lui Santiago, un tânăr păstor care face o călătorie pentru a-și tălmăci un vis și a găsi o comoară. În felul acest, el face un drum inițiatic prin lume pentru a-și descoperi așa numita legendă personală.

"Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor."

Tânărul Santiago ajunge să facă această călătorie, în drumul său spre piramidele din Egipt, și să întâlnească diferite persoane care îi vor schimba concepția despre viață în diferite moduri.

" Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră."
Ajunge să-și întâlnească dragostea. De asemenea, învață de la alchimist câteva taine ale alchimiei, dar află și cât este de important să privim la cei din jur, să ne ascultăm pe noi.

"Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru."

Cum am mai spus, cartea este plină de semnificație. Coelho nu adoptă doar simbolistici creștine, ci și din alte religii oculte, la fel cum e și în romanul Brida.
Despre alchimie nu știu mare lucru, dar am aflat că era o practică folosită în Antichitate și Evul Mediu, un fel de pseudo-știință prin care cercetătorii încercau să transforme metalul în aur, să creeze omul artificial și să descopere leacul pentru orice boală.
Cu toate acestea, alchimistul, pe lângă celelalte personaje, îl învață pe tânărul cioban să vadă lumea cu alți ochi, să privească în jur, să nu se lase descurajat și să ducă la capăt ceea ce își propune, sub deviza: "Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău."
Acesta este un fel de motto al cărții, un mesaj central la care cititorul este îndemnat să mediteze, un mesaj ce nu îți permite să te descurajezi.
Cred că cel mai important aspect al cărții este să ai parte în viață de persoana potrivită la locul potrivit. Subliniez aici cât este de important ca în viață să ai îndrumătorii potriviți, de la un părinte, profesor, un prieten mai mare, un coleg de muncă cu mai multă experiență.
De acest aspect al vieții Santiago are parte din plin. În toată călătoria sa, în fiecare etapă întâlnește inițiatori: tatăl, Cămilarul, Negustorul,  Regele din Salem, Englezul și Alchimistul.

Mi-a plăcut cartea, îi dau 10.
Voi ce mai citiți?
Ați citit Alchimistul? Cum ați apreciat lectura?

vineri, 27 martie 2015

Înainte de culcare 2015 #2 și provocare



De câteva zile citesc, agale - ca de obicei, Alchimistul lui Coelho. Am auzit persoane care spuneau de Paolo Coleho că ar fi un autor de mâna a doua, un fel de autor de cărți pseudo-filosofice. Nu sunt de acord, mie imi place cum scrie și ai de învățat mult din scrierile lui.
Favorita mea a fost Veronika se hotărăște să moară, apoi am mai citit și Brida, acum Alchimistul..
Îmi place și Alchimistul, este drumul inițiatic al tânărului păstor Santiago.

***

În altă ordine de idei, vă provoc să raspundeți  aici  despre cărțile care nu v-au plăcut, cărțile care v-au enervat sau plictisit.

Voi ce mai citiți Înainte de culcare? Dacă scrieți articole în care ne vorbiți despre cărțile citite seara, vă rog să puneți link-ul pe pagina articolului.
Mulțumesc.

O seară bună, lectură plăcută!

marți, 24 martie 2015

Provocare - Cele mai proaste cărți care ne-au trecut prin mână


Cititul este una dintre activitățile mele preferate, pe lângă dormit, pălăvrăgit, pierdut vremea, plimbări, fotografie și mâncat dulciuri.
Cu toate astea, mă confrunt adesea cu lecturi grele, lecturi plictisitoare, proaste, sau, care, pur și simplu nu-mi plac.
Toți ne lovim uneori de astfel de cărți.
Eu am uneori o ușoară strângere de inimă, citesc cât citesc și mi-e așa să renunț la carte după primele 2-3 capitole, dar pur și simplu uneori simt că nu merge.
E nedrept, dar, la fel cum nu pot să mănânc ceva ce nu-mi place, nu pot să citesc ceva ce nu-mi face plăcere.
Voi întocmi mai jos un top al celor mai proaste cărți care mi-au trecut prin mână, pe unele le-am dus până la capăt dar pe altele nu. Plus că, la viața mea am început atât de multe cărți și le-am lăsat, că nici nu mai știu pe ce am pus sau nu mâna. Ordinea e întâmplătoare.

Vă provoc și pe voi să scrieți un mini-top al cărților plictisitoare sau care v-au displăcut, și să spuneți câteva cuvinte despre fiecare fără jenă.

Cărțile care nu mi-au plăcut



  1. Fraţii Jderi- Mihail Sadoveanu (m-au chinuit groaznic în școala generală, lectură obligatorie)
  2. Despre ploaie- Martin Page (am frunzărit-o puțin..)
  3. Jurnalele Vampirilor - Jurnalele lui Stefan.Începuturile- L.J Smith (neimpresionant, bun de pierdut vremea)
  4. Cartea adolescentilor- Josh McDowell si Bill Jones (o carte creștino-motivatoare despre adolescenți și sfaturi)
  5. Kitty şi Virgil- Paul Bailey (a fost cam complicată, dar a mers până într-un punct, am frunzărit-o)
  6. Fiica tăcerii-Kim Edwards (tema a fost bună, dar limbajul a fost tipic scriitorilor ce exersau creative writing)
  7. Cele 13 motive-Jay Asher (nici nu-mi vine să cred că am încercat să citesc asta, nu mai rețin despre ce era vorba, știu doar că mă plictisise după primele 5-10 pagini)
  8. Forțele răului absolut- vol.2 Revelația-Kelley Armstrong (volumul 1 a fost bun, dar al doilea deja era previzibil și melodramatic)
  9. nymphette_dark99 - Cristina Nemerovschi (alcool, sex, adolescentă de 13 ani, limbaj vulgar, rockeri, lipsa esenței, dar am citit-o. de ce oare?)
  10. Revolta maselor-Josse Ortega y Gasset (o înșiruire despre oameni, prostie omenească, mersul cu turma... etc)
  11. Fructele mâniei- John Steinbeck (a fost o lectură grea, cam plictisitoare și totuși, oarecum, moralizatoare)
  12. Femeia nisipurilor- Kobo Abe (cam plictisitoare)
  13. Albastru nemrginit aproape transparent, Ryu Murakami (no, asta-i un fel de picătura care a umplut paharul. minunăție de carte despre droguri, sex în grup, orgii... oribil)
  14. Toate pânzele sus - Radu Tudoran (altă bucurie de lectură a copilăriei...)
  15. Ion - Liviu Rebreanu (țăran nesătul de pământ, o carte care nu prea mai este caracteristică românului de azi care stă la bloc în oraș)
  16. Lolita - Vladimir Nabokov (am încercat să o citesc, eșec... )
  17. Emma - Jane Austen (e ok, merge, dar parcă nu se mai termină descrierile..)
  18. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (ultima noapte mi-a plăcut, partea cu războiul deja mă pierdea, eram rătăcită pe front)
  19. Jurnalul perlei orientului - Maureen Lindley ( titlul sună incitant și acțiunea este până într-un punct)
  20. Ines a sufletului meu - Isabel Allende (o ador pe Allende, dar romanul istoric mă lasă rece de obicei).


Vă provoc și pe voi să spuneți ce cărți v-au displăcut și de ce. Lista rămâne deschisă. :)


duminică, 22 martie 2015

Înainte să adorm - S.J. Watson


Amintirile, ceea ce trăim, ceea ce ne place și ce iubim ne face să fim ceea ce suntem. Oameni. Ne ajută să funcționăm corect în viața de zi cu zi.

Pentru Christine viața este doar o repetiție a acelorași întâmplări. Se trezește zi de zi lângă un străin, nu își amintește cine este acesta și se simte pierdută. Nu își amintește care este viața ei, familia, prietenii, nimic.

"- Cine ești?
- Sunt soțul tău, îmi răspunde el, fără să se uite la trupul meu gol.
Are o față adormită, pe care nu se citește nicio urmă de iritare.
- Suntem căsătoriți de ani de zile...
Aș vrea să fug, dar nu am unde. "

Numele lui este Ben, și, trebuie să recunosc, când am început cartea, îmi era milă și îl apreciam pe Ben până la refuz. Știu, e doar un personaj dintr-o carte, și da, doar într-un roman de dragoste este posibili ca soțul să îi fie aproape soției chiar și în momente de acest gen.
Deși, sigur există, în viața reală (cea dinafara cărților și a telenovelelor/filmelor) cazuri în care soții au grijă unii de alții și la greu.
Să ai grijă de un soț amnezic nu este deloc ușor, Ben știe asta. Christine realizează pe parcurs că nu e o plăcere pentru el ca în fiecare dimineață să îi repete că el este Ben, soțul ei, că sunt căsătoriți de peste douăzeci de ani, iar ea și-a pierdut memoria în urma unui accident de mașină.
Cu toate acestea, Christine află pe parcursul cărții o grămadă de alte adevăruri. Își dă seama că memoria ei  nu este chiar atât de șubredă pe cât credea. Începe să țină un jurnal, sfătuită fiind de un medic psiholog.
Cartea este puțin repetitivă, jurnalul lui Christine are mereu același fir, își notează seară de seară evenimentele de peste zi pentru ca a doua zi să n-o ia chiar de la capăt.
Înainte să adorm este jurnalul ei, singurul moment din zi în care este conștientă de viața pe care o trăiește. A doua zi, memoria ei va fi tabula rasa, o pagină albă pe care să își rescrie amintirile.
Nu pot folosi cuvinte foarte mari la adresa acestei cărți, chiar dacă mi-a plăcut. Îi las pe alții să spună cât au fost de impresionați.
Da, este o lectură plăcută, scriitura nu e genială, dar este îndeajuns de credibilă cât să te aducă acolo, în casa, în mintea și în neliniștea lui Christine.
Finalul, poate, puțin câte puțin premeditat,  cu toate acestea rămâne neașteptat.
Se pare, că în carte, cel în care Christine are cea mai mare încredere, este șarlatanul cel mai mare.
O carte bună, merită citită înainte de a vedea filmul.
Nu prea îmi plac scriiturile americane, cele publicate în urma unor cursuri de creative writing. Dar aceasta merge.
S.J. Watson se pricepe să compună o scriere cât de cât credibilă, autentică și fără prea multe clișee tipice autorilor de gen.
Mi-au ajuns în mână cărți pur și simplu plictisitoare din cauza limbajului de lemn, clișeic și anost.
Maculatură inutilă. Eh.
Din fericire, de această dată am avut noroc. :)

****

Puteți achiziționa Înainte să adorm de pe Librăria online Libris. Tot la Libris cărțile ajung la dumneavoastră gratuit oriunde în țară, prin curier rapid.

duminică, 15 martie 2015

Cititori moderni


Noua provocare venita de la libraria online Libris ne  cere să analizăm dacă se mai citește în ziua de azi.
Cum să nu?!
Doar că azi nu se mai citește la fel de mult print ca pe vremea părinților noștri. Nu mai aleargă prea multă lume în grădină cu cartea, nu prea mai stă lumea la lumina lămpii cu cartea sau ziarul sub nas.
Acum avem altfel de tehnologie. Avem și cărțile print, care rămân din ce în ce mai mult pentru nostalgici sau tradiționaliști.
Eu personal, nu am răbdare să citesc cărțile pe tabletă, e-reader sau PC. Dar citesc articole onlie, uneori chiar presa online și sunt adesea bombardată cu informație, fără ca măcar să realizez.
Așa suntem noi azi, citim mai puține cărți, poate mai puțină beletristică, dar citim mult online și nu ne dăm seama. Părinții noștri citeau în tinerețe doar dacă aveau acces la vreo carte ori revistă, noi citim acum ori de câte ori deschidem calculatorul. De la mesajele de facebook (uneori agramate), articole de presă, rețete culinare și până la cărți online.
Le citim pe toate foarte ușor și cu toate acestea ne plângem că nu mai avem timp de lectură? Poate de lectura tradițională. Cu toate acestea, uneori suntem nostalgici să luăm cartea prăfuită de pe raft, să o citim în tihnă la lumina veiozei lângă o cană cu ceai de fructe.
Alteori, în forfota zilei, aruncăm cartea în geantă și când vom avea puțin răgaz la cursurile universitare, la serviciu sau în autobuz vom mai citi câteva pagini.
Așa suntem noi azi. Mereu cu oala pe foc și gata să devorăm articole online întregi fără să realizăm.
Era să uit, există o sete imensă de a citi cărțile nou-apărute, dacă au și ecranizări, provocarea e de zece ori mai mare. Și de pe urma lor apar controverse, ce a fost mai bun? Cartea sau filmul?
Concluzia este că azi se citește, poate nu totul e de calitate, dar cel puțin se citește.