luni, 19 ianuarie 2015

Unde mergem, tati? - Jean-Louis Fournier


Cartea aceasta m-a întristat profund, autorul se lovește în viață de o realitate cruntă, cea de a trăi cu doi copii deosebiți. Nu sunt deosebiți pentru că ar fi ceva mici genii, prodigy, cum zice englezul, ci din alte motive.

Despre autor

Jean-Louis Fournier este un scriitor născut în 1938 la Arras, în Franța . În anul 2008 Forunier câștigă Prix Femina pentru literatură cu cartea  Unde mergem, tati?.

Despre carte

Cartea urmărește relația pe care autorul, un tată dezamăgit, o are cu cei doi fii ai săi.

"Voi nu veți ști niciodată să citiți. Până în ultimele clipe, cadourile voastre de Crăciun vor fi cuburile și mașinuțele.. (..)"***
"(..) o să vă ofer totuși o carte. O carte pe care am scris-o pentru voi. Ca să nu fiți uitați, ca să nu rămâneți doar o fotografie pe un carnet de invalid."
Da, tatăl este nemulțumit pentru că cei doi fii ai săi, Mathieu și Thomas, sunt handicapați. Ei nu vor cunoaște niciodată multe bucurii pe care le cunoaște un copil normal de la naștere și până la maturitate. Și, implicit, tatăl va fi văduvit de plăcerea de a-i vedea pe fii lui crescând frumos, luând note bune la școală, facultate, iar mai apoi de intemeierea propriilor familii.

"Un tată de copil handicapat trebuie să aibă o față de înmormântare. Trebuie să-și poarte crucea cu o mască a durerii."
Cu toate acestea, Fournier reușește să trăiască cu pedeapsa de a avea doi fii handicapați, născuți la doi ani diferență unul față de celălalt. Pentru a merge mai departe își ironizează fiii, folosește un umor negru, pentru care a primit numeroase critici, chiar și din partea mamei celor doi copii.
Am citit cartea dintr-o suflare noaptea trecută când mă luptam să aduc înapoi somnul fugit, și, ghiciți, cartea m-a pus pe gânduri și abia am reușit să mai închid un ochi toată noaptea. 
M-am gândit cum aș trece eu peste faptul de a avea un copil cu handicap. M-am gândit cum ar fi să am în familie un copil care să nu se poată deplasa, să nu vorbească și să aibă mereu nevoie de cineva care să-i poarte de grijă.
Într-o astfel de situație unde să mai faci loc și pentru umor? Îl admir pe autor pentru asta.
Recomand cartea cu căldură!

joi, 15 ianuarie 2015

Onoarea pierdută a Katharinei Blum - Heinrich Böll


Cartea aceasta a căzut ca un glonte pentru mine, acum cu toate problemele legate de libertatea de exprimare, cu toate problemele provocate de exprimare în toate formele ei.

Despre autor

Heinrich Theodor Böll (n. 21 decembrie 1917 – d. 16 iulie 1985) a fost unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani de după cel de-al doilea război mondial. Romancier și dramaturg, Heinrich Böll a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972.
"Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu", mărturisește Heinrich Böll. A început să scrie din copilărie, a publicat prima carte abia la 30 de ani, iar în 1972, la 55 de ani, a primit Premiul Nobel pentru literatură. 

Cartea

"Onoarea pierdută a Katharinei Blum sau cum se iscă și unde poate duce violența" aduce în discuție libertatea presei, sau mai bine zis, datoria presei de a nu distorsiona adevărul în numele faimei.
Katharina Blum este o tânără care își câștiga existența lucrând ca menajeră pentru diferite familii care o îndragesc și apreciază pentru efortul depus și conștiinciozitate.
De mică a fost obișnuită  să muncească, rămâne orfană de tată, crescută de mamă, nevoită să lucreze pentru a reuși să se întrețină. De asemenea, se căsătorește foarte timpuriu cu un bărbat pe care îl descrie ca fiind lipsit de tandrețe, de care divorțează în cele din urmă.
La 27 de ani, Katharina face menajul pentru două familii și reușește să își cumpere un apartament al său și o mașină la mâna a doua.
Existența ei anostă și lineară este perturbată în seara în care Kathrina se îndrăgostește de un individ căutat de poliție. Îl aduce pe acesta în apartamentul ei după o pretrecere, unde va sta până a doua zi, când la ușa Katharinei sosesc polițiștii.
Surpriză, polițiștii o găsesc pe tânără stând de una singură și liniștită la masă.
Începe interogatoriul, Katharina este hărțuită de anchetatori, cazul ei de presupusă complicitate apare și în presă.
Abordarea presei și în special cea a ziuarului JURNALUL este contorsionată, trunchiată și manipulată astfel încât cititorului îi este insuflată ideea că tânăra femeie este dintodeauna un complice sângeros al celui urmărit de poliție. Ba mai mult, Kathrinei îi sunt ponegrite și rădăcinile, îi sunt puse la îndoială cinstea familiei  și proveniența resurselor financiare.
Toate acestea o transformă într-o persoană vulnerabilă și lipsită de apărare în fața opiniei publice de la care primește amenințări.
Accentul cărții nu este pus pe vinovăția sau nevinovăția Katharinei Blum din momentul dispariției iubitului din apartamentul ei. Este pus pe modul în care imaginea Katharinei este distorsionată de  jurnaliști și în special de Werner Tötges, care publică articole pentru JURNALUL.
Într-un moment de liniștire a apelor, femeia îl invntiă pe Tötges la un interviu, prilej cu care jurnalistul este răsplătit de femeie cu un glonte, și deci ucis.
Această descărcare vine ca o palmă pentru cititor. 
Nu primim răspunsuri la întrebări precum Este sau nu este Katharina Blum vinovată de complicitate cu bună știință în cazul dispariției individului căutat de poliție?, Există vreun miez de adevăr în toate articolele publicate de JURNALUL? sau Se face Katharina vinovată de altceva înafară de crima comisă pentru a opri ponegrirea continuă a propriei onori?

Să vă spun părerea mea

Scriitura nu este una romantică, nu are figuri de stil, ci se desfășoară asemenea unor procese verbale.
Cu toate acestea, mi-a plăcut carte, am citit-o cu sufletul la gură, nerăbdătoare să aflu dacă femeia se face sau nu vinovată de complicitatea cu teroristul.
Nu am aflat asta, dar am văzut căt de distorsionată poate fi imaginea pe care un cotidian o transmite prin articolele sale referitoare la caz. 
Cât de mult putem avea oare încredere în presă? Cât de multe informații sunt și în România cozmetizate astfel încât să spune a ȘOCANT, INCREDIBIL, INCENDIAR? 
De ce dorinţa aceasta a noastră de a citi astfel de materiale? De ce nu îi pedepsim noi pe jurnaliştii care procedează astfel, nemaicitindu-le materialele? Cum putem opri asemenea abordări inutile şi nedrepte?
La fel ca în cazul bine-cunoscut al atacului terorist de la revista Charlie Hebdo, cât de departe putem merge cu libertatea de exprimare? Şi unde se termină exprimarea în ceea ce publică unii şi unde începe dorinţa de atenţie şi rating?
Care este menirea jurnalistului, până la urmă? De ce codul deontologic al meseriei rămâne doar o lectură suplimentară în anumite cazuri?
La ce bun să existe publicaţii precum publicaţia fictivă din carte, a cărei faimă este aceea de ziar de scandal, fără credibilitate, dar care totuşi influenţează în mare măsură opinia publică?
Sunt multe întrebări la care nu găsim răspuns, în jurul nostru se petrec o grămadă de evenimente şi nu ştim cum să le gestionăm.
De pildă, cum se face că tot săptămâna trecută odată cu  atentatele de la Paris a avut loc un atentat şi în Nigeria, soldat cu aprox. 2000 de morţi?
Aici au murit 2000 de persoane, se cunosc puţine date şi cu toate acestea cel mai tare suntem afectaţi de moartea celor 12 caricaturişti francezi.
Veţi spune că Parisul e aproape de noi şi nu ne interesează ce se întâmplă pe continentul African pentru că nu ne poate afecta direct... cu toate acestea, de ce?


luni, 12 ianuarie 2015

Miss Peregrine - Ransom Riggs


Am terminat de citit Miss Peregrine, este, norocul e de partea mea şi de această dată. :)

Despre autor

Ransom Riggs este un scriitor şi regizor american. S-a născut la o  fermă veche de aproximativ 200 de ani din Maryland şi a crescut în Florida, Statele Unite ale Americii.
A învăţat la Pine View School for the Gifted, iar mai apoi la Universitatea Kenyon, unde a studiat literatură engleză. 
Printre pasiunile sale se numără filmul și coleționarea de fotografii vechi. A folosit o parte din aceste fotografii în cartea  Miss Peregrine's Home for Peculiar Children, care a devenit best seller.

Despre carte


Miss Peregrine e o carte special scrisă pentru tineri, pentru sufletele neînsetate de mister şi puţin întuneric.
Acţiunea îl urmăreşte pe Jacob, un tânăr plictisit de viaţă cu o copilărie anostă, pigmentată uneori doar de poveştile pline de mister istorisite de bunicul său, Abraham.
Bunicul Abraham duce în spate povara unei copilării şi tinereţi grele, a crescut în orfelinat după ce a fost trimis de familie din Polonia cu scopul de a-l  scăpa de Holocaust.
Când Jacob împlineşte 16 ani, în viaţa sa are loc o întâmplare nefastă care îl face să realizeze că poveştile istorisite de bunicul său nu sunt doar simple poveşti.
Porneşte alături de tatăl său într-o călătorie pentru a găsi orfelinatul în care a crescut bunicul lui, şi în special pentru a o găsi pe Miss Peregrine. Face acest pas pentru a trece de trauma suferită odată cu incidentul oribil în care este prins împreună cu bunicul lui care îşi pierde viaţa.
Miss Peregrine este singura de la care speră că va reuşi să afle informaţii referitoare la bunicul lui. 
Ajunge pe o insulă mai mult pustie din Ţara Galilor unde vizitează o casă abandonată despre care se ştia că a adăpostit cândva orfelinatul lui Miss Peregrine pentru copii speciali.
Altceva nu găseşte, sau cel puţin nu la prima căutare. 
Romanul are nişte descrieri amănunţite a unor case ce par bântuite, a insulei ceţoasă mai mereu, decoruri desprinse parcă din thrillere. Dar nu e un thriller din acela care te şcohează la fiecare cinci minute, nu! E un thriller care îţi face pielea de găină dar te ţine şi în suspans bună parte din timp.
Autorul, Ransom Riggs ornează cartea cu fotografiile alb-negru culese de la diverşi coleţionari. Unele sunt puţin trucate, altele originale, dar fiecare spune o poveste foarte bine integrată în roman. 
Cu toate că pare o poveste plictisitoare ce curge fără a stârini prea mult interes la început, acțiunea devine mai palpitantă odată cu descoperirile pe care le face Jacob.
Cartea abordează teme precum călătoria în trecut, supranaturalul și, de ce nu, dragostea. 
Jacob este pus în fața unor alegeri dificile pentru a-și salva prieteniile legate pe insulă. 

Să vă spun părerea mea


Mi-a plăcut mult Miss Peregrine, cartea te ține în suspans de la primele până la ultimele pagini. Cea mai mare provocare a fost, desigur, să rezist tentației de a mă uita  dinainte la fotografii. Ca să aibă farmecul dorit, trebuie să te uiți la fotografii când le vine rândul, doar după ce citești. 
Cum spuneam și mai sus, temele abordate în roman sunt călătoria în timp, și veți înțelege de ce, supranaturalul, misterul, dragostea, problemele tinereții și ajunge puțin în sfera psihologiei.
Am înțeles că în 2016 va apărea și o ecranizare a romanului, abia aștept. Sunt curioasă dacă viziunea mea coincide cu cea regizorală. 
Mai jos puteți vizualiza trailerul cărții, regizat chiar de autor.


p.s Puteţi găsi această carte şi multe altele pe librăria online, Libris. Nu uitaţi că beneficiaţi şi de transport gratuit prin curier, ceea ce mi se pare grozav!

Voi ce citiți? Cum merge școala, facultatea, serviciul? :)

duminică, 4 ianuarie 2015

Înainte de culcare 2015, retrospectivă

Hello, m-am gândit că ar fi mișto să reluăm seria de postări Înainte de culcare . Și cine să înceapă dacă nu chiar eu?
Sper, din nou că 2014 a fost un an bun și pentru voi.
Dacă stau și mă gândesc, am să fac aici o rertospectivă a celor mai bune cărți citite anul trecut. Nu-mi vine să cred că acum patru zile era încă 2014, iar acum suntem într-un an nou.

Lista mea cu cărți citite anul trecut, care mi-au plăcut mult este:
Notre-dame de Paris
 O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
 Bastarda Istanbulului
 Dama cu camelii
 Lorelei
Plăcinta e dulce la sfârșit
Micul prinț 
Dragostea în vremea holerei
Memoriile unei gheișe
Accabadora
Limbajul florilor
Scrisoare de dragoste
Pianistul
Fetița care s-a jucat de-a Dumnezeu
Eu sunt Malala

Aveți și voi o retrospectivă? Poate o faceți în articolul Înainte de culcare.

Și în sfârșit, primul articol Înainte de culcare din 2015 urmează acum!

Miss Peregrine este cartea pe care o citesc acum Înainte de culcare, cam de două nopți încoace și m-a captivat într-atât încât deja mă bântuie și în vise. Formatul cărții este unul inedit, e presărată cu imagini vechi, sepia achiziționate de autor din târguri de vechituri și integrate incredibil în poveste.
Ador cartea, singura mea  grijă este aceea de a nu mă uita dinainte la fotografii.
Povestea țesută în jurul imaginilor e cuceritoare. Vă spun mai multe în recenzie, după ce termin cartea.
Voi ce citiți Înainte de culcare?
 

vineri, 2 ianuarie 2015

Harry Potter și piatra filozofală - J.K. Rowling



Am dat în mintea copiilor. Adică, am zis să citesc și eu ce citise toată lumea, când eram mai mică și apăreau cărțile din seria Harry Potter pe mine nu prea mă pasiona cititul.
Oricum, cartea este una simpatică, plăcută pentru a fi citită la orice vârstă și în orice moment al anului. Eu am început-o în preajma Crăciunului, dar atâta m-am lălăit că îi pierdeam firul, nu era vina cărții ci a mea pentru că sunt o împrăștiată și am început să nu mă concentrez cum trebuie asupra lecturilor. Sper să fie o fază trecătoare.
Harry Potter este vestitul vrăjitor copil despre care știe toată lumea. Probabil că după vrăjitorul Merlin, magii de la răsărit și Mama Omida, Harry Potter este cel mai vestit. Cu singura diferență că despre cei ante-menționați există dovezi istorice care spun că ar fi existat... poate înafară de Merlin, care era tot din povești.

Despre autor

Harry Potter şi piatra filozofală este primul volum din seria pentru copii şi tineri scrisă de autoarea britanică J.K Rowling.
J.K Rowling este o britcanică devenită celebră pentru cărţile sale ale cărui personaj principal este micul vrăjitor.  Ideea i-a venit într-o călătorie cu trenul de la Manchester la Londra în 1990. Cărțile din seria Harry Potter au atras atenția întregii lumi, câștigând mai multe premii și vânzându-se în mai mult de 400 de milioane de exemplare. Aceste cărți au fost ecranizate în opt filme, la care Rowling a aprobat scenariile, iar în penultimul film a deținut controlul creativității. Rowling a trecut de un trai decent la cel de multi-milionară în doar 5 ani. La publicarea listei cu milionari în martie 2010, Forbes a estimat averea netă la 1 miliard de dolari. Lista bogaților întocmită de Sunday Times în 2008 menționa că averea lui Rowling este aproximativ de 560 milioane de lire sterline (798 milioane de dolari americani), fiind pe locul al doisprezecelea printre cele mai bogate femei din Regatul Unit. Forbes a clasat-o pe locul 48 printre cele mai puternice personalități ale anului 2007 remarcând influența socială, morală și politică pe care a avut-o asupra fanilor ei.

Scurt rezumat

Povestea lui Harry Potter începe trist. Băîatul este crescut de familia mătușii sale, după ce pătinții lui mor într-un presupus accident de mașină. Harry are o viață grea, trăind în umbra verișorului său Dudley care adesea îi face zile fripte. Fără să realizeze de ce, în jurul lui Harry au uneori loc întâmplări neobișnuite.
De încep să apară prin casă scrisori în care băiatul este chemat să se înscrie la Hogwarts. Mătușa și unchiul său încearcă să le ascundă, dar nu reușesc să scape de ele. Într-o zi apare la ușa casei lor o namilă băbroasă, pe nume Rubeus Hagrid, care îi destăinuie lui Harry adevărul, că el este vrăjitor și că urmează să învețe la Hogwarts.
Harry ajunge la Hogwarts unde începe o adevărată aventură împreună cu prietenii săi cei mai buni, Hermione și Ron. Este repartizat împreună cu cei doi în casa Cercetașilor, școala are 4 case: Astropuf (Hufflepuff), Cercetaș (Griffindor), Ochi-de-Șoim (Ravenclaw), și Viperin (Slytherin).
Casele se luptă în competiţia Cupa Caselor.
Pe lângă competiţie, Harry ajunge să joace în echiăa de Vâjhaţ, să înveţe vrăji, să se ocupe de proiecte şi chiar să aibă inamici.
 Reuşeşte să trecă de probleme cu ajutorul prietenilor, a perspicacităţii şi rapidităţii în acţiune. Piatra filozofală şi găsirea posesorului este o altă etapă din primul volum.
Pe scurt, Harry Potter este o carte simpatică ce merită atenţia cititorilor, indiferent de vârstă sau gusturi.
Apropo, an nou fericit!
Voi ce citiţi?
Eu am început Miss Peregrine de Ransom Riggs.

duminică, 28 decembrie 2014

The Fall - Legende pentru viață (recenzie film)



Întâmplător am văzut acum ceva ani la tv, nu mai știu pe ce canal, o fetiță dând un interviu despre cariera sa actoricească. Nu știam despre ce film este vorba, habar nu aveam cine era fetița, dar întâmplările petrecute pe platoul de filmare pe care le povestea erau incitante.
Azi am google-it puțin, curioasă fiind să aflu mai multe despre viața unui copil pe platoruile de filmare, și printre câțiva actori români am gasit-o pe Catinca Untaru.
Ea era fata care dădea interviul televizat acum ceva ani, ea era fetița despre care nu auzisem și vorbea despre filmul de care habar nu aveam.
Filmul se numește The fall, azi l-am urmărit în întregime, iar Catinca Untaru juca un rol principal, rolul Alexandriei.
Urmărind filmul am văzut că pentru Catinca acesta n-a fost un rol, a fost un joc pe care îl juca alături de Lee Pace, cel care îl interpreta pe Roy Walker.
Inocența și spontaneitatea fetiței reprezintă un mare plus, dar și amestecul de text în engleză combinat cu puțin în română îi oferă autenticitate.
Catinca Untaru
Alexandria este o fetiță de cinci ani internată într-un spital din Los Angeles, unde este tratată pentru o fractură la braț, fractură căpătată în urma muncii pe câmp alături de mama ei. Orginară din România, fetița explorează spitalul prin toate cotloanele sale și în unul dintre saloane îl întâlnește pe Roy Walker, un cascador paralizat de la brâu în jos.
Roy îi spune fetiței diferite povești fantastice cu substrat real, povești în care se îmbină frustrările sale, nereușitele în dragoste dar și provocările pe care le are de trecut când îi cere Alexandriei pilule pentru a comite suicid.
Lee Pace, Catinca Untaru
Fetița se dovedește a fi un bun psiholog, din cauza unei greșeli de citire îi aduce lui Roy o sticluță cu doar trei pastile de morfină, lucru care nu îi permite să își pună capăt zilelor.
Poveștile extraordinare sunt în cele din urmă construite de ambii protagoniști, Alexandria îl ajută pe tânărul cascador să treacă peste depresie și să își înfrângă handicapul.
Acțiunea reală a filmului este plasată temporal undeva la începutul secolului al XIX-lea, odată cu începuturile cinematografiei.
Ideea principală a filmului și a poveștilor din el este că răul poate fi învins prin iubire, chiar și moartea poate fi învinsă tot prin iubire.
După externarea din spital, viețile celor doi revin la normal, Roy se întoarce la cascadoriile de film iar Alexandria se întoarce pe plantații împreună cu mama și sora sa.
Regia filmului este semnată de Tarsem Singh, printre locațiile în care s-a turnat filmul se numără: Africa de Sud, India, Indonezia, Turcia și Franța, mai exact Paris.
Mi-a plăcut filmul deși este puțin cam dificil de urmărit firul poveștilor, acțiunea este foarte alertă, decorul se schimbă foarte des iar personajele sunt bizare.
Dar aste nu contează, pentru că dinclo de decor, personaje bizare, explozii sau momente extreme se ascunde o prietenie neobișnuită, o poveste bazată pe încredere și speranță.
Este filmul perfect pentru o dupămasă  rece de duminică imediat după Crăciun și în așteptarea Anului Nou.
De la mine pentru film nota 8/9 din 10.
O seară bună! O vacanță plăcută! An nou fericit! :)
Voi ce ați mai văzut sau citit interesant în ultima vreme?




luni, 22 decembrie 2014

gânduri la apus


În trei zile este Crăciunul. Știe toată lumea ce semnifică această sărbătoare pentru un om simplu, pentru un creștin oricât  de dedicat ar fi ori ba. Poate este creștin doar cu titlul, dar asta nu are importanță, câtă vreme și pentru el Crăciunul este o bucurie. Câtă vreme petrece sărbătoarea în compania celor dragi. Bucuria, acesta este mesajul central al Crăciunului, cred că asta a vrut și Cristos să ne ofere - cel puțin o bucurie, o speranță.
Eu sunt acum undeva între recunoștința ca mi-a oferit bucuria de a avea în jurul meu oameni frumoși, care îmi sunt dragi și cărora le sunt dragă și între tristețea că mă plafonez de ceva, nu știu exact ce.
Abia realizez că deja este finalul anului, sunt dezolată, nu știu cum a trecut, dar cel  puțin îmi amintesc că am avut câteva realizări în acest an. Puține, dar semnificative. Nu voi spune că e loc și de mai bine, pentru că acest lucru e clar ca lumina zilei.
Mă voi bucura că am învățat câte ceva nou în fiecare zi, mi-am făcut câte un prieten nou aproape în fiecare săptămână, un copil mi-a zâmbit aproape de fiecare dată când am trecut pe lângă el, mă voi bucura că sunt sănătoasă și că cei dragi sunt și ei bine.
 Mă bucur pentru fiecare persoană care mi-a ieșit în cale, chiar dacă nu țin legătura cu ea. Figura ei mi-a rămas arhivată în memorie, iar când ne vom întâlni întâmplător pe stradă  ne vom aminti zâmbind de ziua în care am făcut cunoștință.
Mă voi bucura că am reușit să trec peste  impedimente și supărări, dar mi-au rămas în cap părțile bune în legătură cu o anumită persoană, un anumit eveniment sau conjunctură.
Da, viața e rapidă, adică trece repede, dacă păstrăm supărările la bătrânețe vom reține doar eșecurile iar viața nu ni se va părea niciodată suficient de corectă. Riscăm să ne transformăm într-un domn Scrooge, celebrul personaj din Poveste de Crăciun a lui Dickens.
Eu nu vreau să fiu un Scrooge, de fapt aș vrea să fiu, dar să fiu Scrooge după vizita fantomelor.
Chiar și așa, mă voi bucura dacă am să reușesc să îmi aduc aminte de momentele fericite chiar și  la finalul vieții.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate bucuriile și oamenii frumoși pe care i-am cunoscut.
Îl rog să aibă grijă de ei în continuare, ba mai mult, Îl rog să aibă grijă și de cel care citește aceste rânduri, fie că alege să creadă în Dumnezeu ori ba.
Fiecare ființă merită un gând bun, un zâmbet, o mângâiere sau o rugăciune cel puțin de Crăciun.
Vă doresc sărbători fericite împreună cu cei dragi, și, dacă nu cer prea mult, vă rog să puneți acolo Sus, la Marele Creator, un gând bun sau o rugăciune și pentru mine.
A voastră,
Bianca (:


marți, 16 decembrie 2014

Cum să-ți povestesc durerea?



Mă țintește din senin, ziua era bună până să apar ca o străfulgerare în plin.
Ajunge până în măduva oaselor, durerea pătrunde încet.
Nu fac mișcări bruște, parcă e mai suportabil așa.

Mă trântesc în pat,
Durerea continuă, mă răsucesc de pe o parte pe alta...
Durere continuă și nimic nu pare s-o calmeze,
Iau un analgezic, durerea continuă
Parcă nici în suflet nu e mai mare durerea...
... ca durerea de măsea.
Mâine o fată norocoasă va face o vizită la stomatolog.
Au, au, au, inimul meu.