joi, 28 aprilie 2016

Înainte de culcare #2



Cât a trecut de când n-am mai scris pe aici? Destul !
Vin Paștile și toate sunt în pregătire, case, mese, trupuri și cel mai important, suflete.
Cu toate acestea, nu mă rup de la vechile obiceiuri, așa că citesc. Azi am primit cartea premiu de la Goodread, livrată de Libris. Am fost aleasă Redactorul lunii pe Goodread în martie pentru articolul 15 motive să te întâlnești cu o fată care citește, cadou de 8 martie pentru toate conițele cititoare. :)
Aici este fotografia cu dovada, hehe!
Am ales ca premiu cartea Un veac de singurătate a lui Marquez și abia aștept să mă apuc să o savurez!!!


În aceste seri am citit și voi citi și în această seară Tiger Lily  de Jodi Lynn Anderson. Roman young adult, grup țintă - adolescenții.
Tiger Lily este o adolescentă băștinașă rebelă, fiica adoptată de vraciul Tic Tac. Nu reușește să se integreze prea bine în trib și este privită cu suspiciune de majoritatea viețuitorilor, singura ei prietenă fiind tăcuta zână Clopoțica, cea care ne și spune povestea fetei.
Până acum sunt tot felul de intrigi și aventuri interesante în carte, o căsătorie din promisiune și iubire platonică. Recenzia o veți citi pe Goodread.

Voi ce citiți? Cum sunteți? Dor de vacanță?


miercuri, 13 aprilie 2016

Culoarea purpurie - Alice Walker

Am terminat recent de citit cartea Culoarea purpurie de Alice Walker, și vai de când îmi doream să o citesc. Mi-am dorit acest lucru de acum ceva ani, când am văzut filmul. 
Am plâns când l-am văzut prima oară, am plâns când l-am văzut a doua oară și am plâns când am văzut secvențe din film. Nu poți să afli povestea asta fără să plângi, sau cel puțin, fără să rămâi impresionat. Steven Spielberg a făcut minuni cu povestea asta, chiar dacă romanul în sine te pune pe gânduri.

Cartea abundă de personaje, toate au o legătură de rudenie, într-un fel sau altul, cu Celie Johnson. Măritată cu forța de cel pe care îl considera tatăl ei și despărțită de sora mai mică și de proprii copii, Celie este nevoită să ia viața ca a tare în casa "domnului", cum îl numește ea pe Albert, soțul ei.

Este frecvent abuzată de soț și nimeni nu are niciodată o vorbă bună pentru ea, care a venit în casa lui Albert doar ca să-i crească pe copiii lui. Celie este blestemată să fie abuzată, exploatată și înjosită de el, fără să se opună, de fapt, ea nici nu face asta. 

Da ea o ține pe-a ei, tre să lupți. Tre să lupți.
Da eu nu știu să lupt. Știu numa să supraviețuiesc.

Celie îi scrie frecvent lui Dumnezeu scrisori, îi spune despre viața ei cu Albert, despre iubirea pe care o poartă ea amantei lui Albert, Scumpi Avery, despre faptul că speră să-și revadă sora și copiii.




Da, viața personajelor din Culoarea purpurie este atipică, aș zice chiar bizară pentru noi, de la complicități amoroase până la înclinări homosexuale și abuzuri fizice care par aproape firești în cursul poveștii, totul te lasă mască.

Celie, deși portretizată ca fiind puțin prostuță, este un personaj puternic, adeseori martor neimplicat al acțiunii, dar cu toate acestea, personaj mereu prezent și tăcut.

Fii atentă, lui Dumnezeu îi place ce-ți place și ție - și o grămadă de chestii care ție nu-ți plac. Da mai presus de orice, lu Dumnezeu îi place admirația.
Adică Dumnezeu e trufaș? întreb.
Nu, face ea. Nu-i trufaș, numa că vrea să împărtășească lucrurile bune. Cred că-l enervezi pe Dumnezeu dacă ești pe câmp și treci pe lângă culoarea purpurie și nici n-o  bagi de seamă.


Cartea dezvoltă teme precum homosexualitatea, a fost chiar numită lectură esențială a literaturii LGBT, dar nu asta este problema, ci faptul că în carte femeile sunt abuzate, înjosite, iar imaginea bărbatului este una de tiran. Apoi mai ilustrează foarte bine viața negrilor de la începutul secolului XX, negri nu demult scăpați din sclavie și obiceiurile pe care au fost nevoiți să și le însușească.

În alt plan, Nettie, sora lui Celie, care este misionar în Africa scrie și ea scrisori pentru sora ei. Nettie vorbește despre greutățile pe care le întâmpină în încercarea de a școlariza și ajuta tribul african olinka

Despre autoare


Alice Malsenior Walker (n. 9 februarie 1944, Eatonton, Georgia) este o scriitoare și o activistă politică americană. Ea devenit cunoscută pe plan intenațional prin romanul ei Culoarea purpurie publicat în anul 1983. Romanul a fost premiat cu American Book Award și Premiul Pulitzer. Iar în anul 1986 el a fost ecranizat de regizorul american Steven Spielberg. Alice Walker alături de scriitorii Toni Morrison, Alex Haley, Maya Angelou și August Wilson face parte dintre cei mai renumiți scriitori afro-americani.


Să vă spun părerea mea


Deși limbajul este puțin ciudat pentru că este o traducere a jargonului afro-american, cartea este una foarte bună. Mi-am dorit să o citesc și mă bucur că am reușit. Cum mă așteptam, filmul nu este foarte cuprinzător, pentru că nu are cum în două ore, nu reușește să acopere abundența de personaje.

Un bildungsroman de neuitat, cu o varietate foarte mare de teme, conflicte inter-umane, conflicte interioare, inter-rasiale și conflicte între sexe. Personajul Celie mi-a stârnit compasiunea, deși măritată și cu copii, este totuși o fată mare, ea nu luptă, ea nu trăiește, ea supraviețuiește pentru că asta știe să facă, pentru că nimeni înafară de Scumpi Avery nu i-a arătat că viața paote fi și altfel. Nimeni nu a iubit-o pe Celie înafară de Scumpi, dar și aceasta cu o iubire de scrută durată.

Mi-a plăcut incredibil cartea și o recomand. Mi-a amintit de romanele Coliba unchiului Tom și  Fructele mâniei.



joi, 7 aprilie 2016

"Culori radiofonice în 1001 de voci"


21 de copii și tineri nevăzători sau cu deficiențe de vedere au dat glas unor personaje de basm într-un proiect radiofonic inedit marca Radio Trinitas.
Proiectul poartă numele Culori radiofonice în 1001 de voci și este rezultatul muncii a unui grup de tineri cu probleme de vedere și a 5 trainer.

180 de ore înregistrate

Aceștia au înregistrat în total 180 de ore, munca de editare a fost pe durata a opt luni, iar produsul finit îl regăsim pe cinci CD-uri cu basmele: Zâna Zorilor, Făt-frumos din lacrimă, Harap-Alb, Prâslea cel voinic și merele de aur și Greuceanu.

Jurnalista Adriana Ene este inițiatoarea proiectului, ea a subliniat că este important ca persoanele nevăzătoare să fie sprijinite în astfel de demersuri, iar proiectul trebuie să continuie pentru ca aceste persoane să fie implicate în societate.


Potrivit directorului Radio Trinitas, Ciprian Olinici, proiectul educațional, cultural și social "Culori radiofonice în 1001 de voci" este unul unic, născut în urmă cu doi ani, care își propune să valorifice vocația unor copii cărora societatea le oferă puține șanse de a-și pune în valoare talentul și de a le da acorda demnitate și un statut.

Evenimentul de lansare al CD-urilor a avut loc la Ateneul Român în prezența Patriarhului Daniel.

"arta nu are handicap"

"Vocile lor au reușit să dea viață fiecărui personaj de basm, depășind orice prejudecăți și demonstrând că arta nu are handicap, oferindu-le ascultătorilor ocazia de a pătrunde în lumea frumoasă a basmului românesc, care este o expresie a înțelepciunii românești, inspirată din credința religioasă populară și morala creștină", a spus Patriarhul.

"Aceste basme tradiționale românești sunt interpretate, potrivit rigorilor teatrului radiofonic, de tineri cu dificultăți de vedere, dintre care unii sunt total nevăzători, însă atenția, priceperea și căldura cu care acești tineri au reușit să interpreteze personajele sunt dovada talentelor dăruite lor de Dumnezeu, pe care ei le-au cultivat și înmulțit în peste cele 180 de ore de înregistrare în studioul Radio Trinitas din București", a adăugat PF Daniel.


Inițiativa a debutat în primăvara anului 2014 cu selectarea elevilor de la Școala pentru Deficienți de Vedere și Liceul Tehnologic Special "Regina Elisabeta" din București din dorința de implicare a acestora într-un program care să le ofere o perspectivă în domeniile radiofonic, educațional și cultural.

Eu abia aștept să ascult la radio aceste producții, sunt foarte încântată  și mă bucur nespus pentru micii actori.
Găsiți mai multe detalii despre CD-uri exact aici - Culori radiofonice în 1001 de povești.

marți, 5 aprilie 2016

Căței pierduți și oameni singuri - Lucy Dillon



Am revenit pe aici, pe la voi, pe la noi :) Cât am tărăgănat până să scriu iar pe blog, Isuse!!! Dar am zis, gata, trebuie să revin.
În fine, despre ce vorbeam? Aaa, da, voi începe să vorbesc despre cartea Căței pierduți și oameni singuri , pe care Editura Univers mi-a pus-o la dispoziție acum ceva vreme.

Primul lucru care m-a lovit la cartea asta a fost coperta, prima impresie conteză destul de mult, iar boticul acela care intră curios în viața ta este de-a dreptul simpatic.  

Cartea conține poveștile a mai multor persoane, care au ceva foarte special în comun, iar viețile lor se vor intersecta în anumite momente.

Prima poveste, ca să vă faceți o idee, eate a lui Rachel, o femeie sofisticată despărțită recent de fostul iubit și cu o viață neîmplinită, deși are peste treizeci de ani. 

Viața lui Rachel se schimbă  semnificativ  după ce primește de la mătușa sa ca moștenire un adăpost de câini dintr-un orășel mai mic.
Femeiea este nevoită de acum să preia gestiunea adăpstului canin, să asigure fondurile necesare pentru plata salariilor angajaților și să se asigure că fiecare patruped din adăpost își va găsi un cămin potrivit.

Mătușa Dot a lăsat pe cușca fiecărui cățel câte o mică descriere ce-i va ajuta pe vizitatori să-și găsească boticul pre-destinat:

Salut, scumpilor! Eu sunt Lulu! Vă rog să nu băgați în seamă coafura mea dezordonată: sub smocurile astea de blană încurcată se află o fetiță superbă, de expoziție. Ultimul meu stăpân nu s-a deranjat să mă perie sau să aibă grija de mine așa cum se cuvine, sau măcar să mă hrănească zi de zi. Din fericire, acum sunt aici.

Paralel, oarecum, cu povestea lui Rachel și a adăpstului canin, este cea a lui Zoe, mamă singură a doi baieți. Aceștia din urmă primesc de la tatăl lor un cățel pe care Zoe este nevoită să-l accepte în familia ei monoparentală. 

Căței pierduți și oameni singuri conține un calup de situații și personaje care au în centru dragostea față de animale. 

Despre autoare

Lucy Dillon este o tânără scriitoare britanică. A lucrat în domeniul editorial, iubeşte, desigur, literatura şi câinii, are un basset pe nume Violet. A publicat cinci romane şi a fost răsplătită cu Premiul Romantic Novel of the Year în 2010 pentru  Căţei pierduţi şi oameni singuri.

***

Dacă v-a plăcut și v-am convins să citiți cartea, mă bucur. Dacă nu.. nu mă bucur, dar vă las oricum aici un botic. Pe posesor îl cheamă Mișu, are câteva luni și a fost salvat dintr-o zonă de munte pe unde hoinărea nedumerit. 



miercuri, 30 martie 2016

Ultimele vise de pe gene




Este târziu iar ochii mei rămân încă deschiși. 
Prin roleta din geam pătrund câteva raze de la iluminatul public. Mâinile mele par plictisite în așternut. Lovite de lumina portocalie a becului din stradă, par a fi cu un contur ușor amorf. Par cam scheletice acum cu toate că în realitate mâinile mele sunt ușor durdulii, iar degetele un pic groase. 

În semi-întuneric ele-mi capătă eleganța unor degete de pianistă. M-am resemnat, eu n-am știut să cânt vreodată la pian, iar aparența degetelor elegante a plecat odată cu primele clipiri în nopate.

Nu mă plâng, când ridic un picior de sub plapumă pare de dansatoare. Dansatoare ce și-a ratat tangoul pentru că și-a rupt un toc. Floarea roșie din păr s-a ofilit iar rochia strânsă pe corp îi evidențiază șoldurile. Dansatoarea așteaptă, nu ști exact ce, pentru că îmi duc piciorul la loc sub plapumă.

Clipesc de trei ori și intuiesc că este ora două. Două ore visate cu ochii deschiși în noapte. Am fost pianistă și dansatoare de tango.

Ochii mei chiar sunt obosiți, nu vine Ene, deși îl aștept de aproape două ore. Au trecut aproape două ore de când privesc în gol, iar semi-întunericul mă îmbătrânește, mă termină și mă disperă.

Să mă revolt împotriva semi-întunericului aș vrea, dar este distanță lungă până la întrerupător iar lumina puternică mi-ar orbi și ultimele vise de pe gene.

joi, 24 martie 2016

Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt


V-am mai spus cât îmi plac mie de mult scrierile lui Eric-Emmanuel Schmitt? Cred că da, și am să vă spun asta la fiecare ocazie! Îl ador pe Schmitt!

Acestea fiind spuse, Elixirul dragostei, este cartea pe care am terminat-o de citit în urmă cu câteva ore (cam două), iar acum vă împărtășesc impresiile la "cald", cum s-ar zice.

Romanul este format dintr-un schimb de scrisori între doi foști iubiți: Adam și Louise, amândoi parizieni la origine. Cei doi se despart, Louise se mută în Canada, cu toate acestea ceva îi menține "împreună".

Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.


Mesajele îi fac pe cei doi să înțeleagă ce n-a mers între ei, îi ajută să-și rememoreze trecutul, să spere la mai bine pentru viitor și să de naștere unei prietenii, sau, cel puțin așa ne lasă pe noi să credem.

Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire...

În orice caz, citind, m-am gândit că din fiecare relație eșuată s-ar putea naște o prietenie. Sună puțin nerealist, dar chiar cred că ar fi frumos să poți rămâne prieten/ă cu fostul/fosta.
Uneori, în relații, lucrurile merg invers. Sărim adesea peste  friendzone, if you know what I mean, direct la faza de iubiți... de multe ori lucrul acesta poate fi derutant și, cred, de cele mai multe ori se termină repede. Se termină cu ruperea relației și implicit cu nepăstrarea legăturii.

Ruperea oricărei legături, în opinia mea, ustură cel mai tare și rămân de foarte multe ori cicatrici, uneori mai superficiale alteori mai adânci.


(..) hai să inaugurăm prietenia meditând la iubire.

Ei bine, Louise și Adam văd puțin diferit lucrurile. Pentru psihanalistul Adam și fosta lui iubita, Louise, menținerea legăturii este calea spre nașterea unei prietenii fructuoase. O prietenie în care cei doi se pot sfătui reciproc în viitoarele relații sau își pot face chiar mici favoruri.

Să vă spun părerea mea


Nu v-am mai spus de multă vreme o părere la subsolul vreunei recenzie de carte. Ar cam fi cazul. :)
Mi-a plăcut mult de tot cartea. A stat, ce-i drept ceva vreme pe noptieră, am o carte începută de ceva vreme, plus că sunt prinsă cu licența. Mă gândeam că voi duce înapoi Elixirul dragostei  la bibliotecă fără să citesc, ar fi fost o pierdere pe care o regretam mult.

Oricum, m-am prins care este elixirul dragostei dintre Louise și Adam, cred că îi spune comunicare, nostalgie sau poate simplu, dor...

Există lucruri cu care trebuie să te obișnuiești înainte să le prinzi gustul: cafeaua, țigara, broccoli și singurătatea. Acum mă străduiesc să mă familiarizez cu aceasta din urmă, fiindcă e noua mea tovarășă.

Oricum, finalul este prea frumos ca să-l dezvălui eu aici, așa că provoc să-l descoperiți!
Dacă ați citit deja cartea, cum vi s-a părut?

Ce mai citiți voi grozav în ultima vreme, dar înainte de culcare?

sâmbătă, 19 martie 2016

Înainte de culcare #2






N-am scris de mult în rubricuța aceasta din lipsă de timp, mă iertați, nu?
Acum citesc Înainte de culcare, cartea Căței pierduți și oameni singuri, un amalgam de povești ale unor oameni triști asezonate cu patrupede care fac din viață una ceva mai plăcută.
Poveștile îmi sunt foarte dragi, vă recomand cu încredere această lectură simptică, rămâneți prin zonă, curând public recenzia.
Stai să vedem dacă pot asocia cartea cu o melodie... hm... mă gândesc la Lorde - Royals. Viața nu este niciodată ceea ce pare.

Voi ce citiți?