sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Trenul orfanilor - Christina Baker Kline

Trenul orfanilor  este un bildungsroman care urmărește firul vieții a două persoane, chiar dacă s-au născut în decenii diferite, cele două ajung să se cunoască și chiar să lege o prietenie stabilă, un fel de punte între generații.
Christina Baker Kline reușește să țeasă o acțiune credibilă și palpitantă, în primă fază o avem pe Molly, o adolescentă din vremurile noastre, crescută de o asistentă maternală răutăcioasă și neînțelegătoare. A doua persoană căreia îi este creionată viața este Vivian, o femeie în etate la care Molly ajunge să facă voluntariat.

Chiar dacă fac parte din generații diferite, Vivian și Molly au foarte multe în comun. Vivian este o femeie de origine irlandeză care s-a stabilit în Statele Unite împreună cu familia.Viața ei ia o întrosătură tragică în momentul în care rămâne orfană și este îmbarcată într-o călătorie, în Trenul Ofranilor, împreună cu alți copii. Acțiunea are loc la finele anilor '20 și se întinde și prin anii '30.




Călători cu trenul orfanilor
Vivian este plasată în grija a mai multe familii, care îi schimbă identitatea în repetate rânduri:  Niamh este numele de botez dat de părinții biologici, iar apoi ajunge să ia alte prenume, în funcție de doleanțele părinților adoptivi, care o iau acasă în special pentru muncă.

De la pistruiata roșcată numită Nimah, trece la Vivian,  adolescenta cuminte și interesată de afacerea ultimei sale familii, soții Nielsen, alături de care petrece o bună parte din viață mult mai fericită.
În mod paralel, aflăm și povestea lui Molly, adolescenta orfană de tată, cu o mamă pușcariașă, plasată în mai multe familii sociale.

Romanul este bazat pe fapte reale. În Statele Unite ale Americii a circulat prin preerie la începutul anilor 1900 acest tren care transporta orfani din zonele urbane în cele rurale, pentru a fi dați spre adopție. Soarta lor este nesigură, sunt asemenea unor animale scoase la mezat și ajung pe mâna unor adulți care îi pun la muncă forțată, nu merg la școală și sunt mai mereu flămânzi și neîngrijiți.


Am să vă rog să faceți acum un execrițiu de imaginație, pe lângă că știți că ați rămas singuri pe lume, ajungeți să călătoriți cu un tren plin cu alți copii necunoscuți, sunteți duși în diferite zone din țară. Vi se spune că sunteți norocoși că aveți parte de această călătorie și e necesar să lăsați o impresie bună potențialilor adoptatori. Cum ați face față unor astfel de situații?
Personal, pierderea identității și a familiei mi se par cele mai dificile momente pe care le poate trăi o persoană. Un nume nu este doar un nume, devine parte din tine ...

Sunt cărți care devin adevărate fresce sociale, părerea mea este că Trenul orfanilor este una dintre ele. În primul rând este foarte bine scrisă, mi-a plăcut foarte mult descrierea copilăriei și a tinereții lui Vivian, iar acțiunea și obiceiurile oamenilor sunt autentice.
Mi-a plăcut mult cartea și o recomand cu căldură.
O găsiți pe librăria online Libris. Voi ce mai citiți? 😊

duminică, 13 noiembrie 2016

Adevărata viață de gheișă - Mineko Iwasaki



Mai țineți minte Memoriile unei gheișe? Probabil că da. Foarte probabil că cei mai mulți dintre voi ați văzut filmul, care este într-adevăr o capodoperă. Mineko Iwasaki (născută Masako Tanaka) este una dintre gheișele care l-a inspirat pe Arthur Golden în scrierea bestseller-ului mai sus menționat. 
Consternată de povestea spusă despre gheișe în romanul lui Golden, Mineko Iwasaki își publică memoriile, vorbind despre adevărata viață de gheișă. 

Născută într-o familie numeroasă, fiind ultimul copil, cu alte câteva surori deja oferite unei okiya (casa în care trăiesc gheișele) din Gion Kobu pentru a deveni gheișe, Masako este doar o fetiță retrasă. Mătușica Oima, una dintre prorpietarele okyiei îi convinge pe părinții lui Masako să o lase și pe copila de doar cinci anișori să vină la okiya. Părinții acceptă, chiar dacă foarte greu, iar Masako este adoptată de familia de gheișe, motiv pentru care la șapte ani îi este schimbat numele în Mineko și va deveni o Iwasaki.

"Casa copilăriei mele rămăsese undeva în spate, iar lumea dansului se afla acum în față."

Mineko la 7 ani
Fetița de doar câțiva anișori se adaptează rigorilor impuse de lumea gheișelor în devenire , își părăsește familia și crește într-o casă locuită doar de femeie, urmând cursuri de ceremonia a ceaiului, dansuri tradiționale, studiul instrumentelor și etichetei.
Duce o viață plină de restricții și lipsită de libertăți, pentru că menirea ei este aceea de a deveni o atatori, ea va prelua conducerea okiyei la maturitate.
Chiar dacă okyia este o casă de tip matriarhal unde ar trebui sa trăiască doar femei, se face o excepție, iar Mineko este foarte aproape să fie violată de unul dintre nepoții ei.

"șocul a fost total când, într-o seară, în timp ce mă schimbam în vestiar, Mamoru s-a strecurat pe furiș din spate, m-a apucat de umeri, m-a trântit brutal la pământ și a încercat să mă violeze. "



Revenirea după șoc este grea, dar reușește în cele din urmă să treacă peste tentativa de viol, cu toate acestea  rămâne foarte reticentă față de bărbați în toată cariera ei de maiko (gheișă în devenire) iar apoi de geiko (gheișă).

Viața de gheișă este una plină de tensiuni, de la geloziile pe care le au colegele de preazlă, până la tensiunile pe care le crează admiratorii care o vor de soție pe tânăra gheișă.

Mineko trece cu vederea aceste propuneri și își continuă drumul în carieră spre a deveni o legendă vie.

"Mă dedicam muncii pe cât e omenește posibil. Era singura cale prin care puteam ajunge Numărul Unu. (...) "
În final devine geiko cu acte în regulă, dar viața încă îi pregătește un mister: acela al iubirii și al unei relații stabile cu un bărbat. Consideră că fără experiența dragostei nu va reuși să devină o dansatoare credibilă, care să redea în mod autentic intrepretările din cadrul dansurilor tradiționale puse anual în scenă cu diferite ocazii: de la Cireșii în floare până la dansuri cu ocazia Anului Nou.

Mi-a plăcut foarte mult cartea, iar disciplina și dedicarea de care a dat dovadă Mineko Iwasaki în cariera sa de geiko sunt covârșitoare. Este foarte rară o astfel de dedicare în slujba unui țel: acela de a dansa impecabil. 
Pe lângă asta, ce scrie Arthur Golden despre viața gheișelor este destul de diferit față de viața descrisă de Iwasaki.

În primă fază am zis că voi citi doar puțin din memoriile ei și voi trece la altă carte, dar mi-a plăcut prea mult scrierea ca să nu o termin de lecturat. O recomand cu încredere. 

"Consideram că autodisciplina era cheia către perfecțiune."

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Balzac și Micuța Croitoreasă chineză - Dai Sijie


Oare poate într-adevăr lectura să rafineze un om? Poate să îi ofere înțelepciune și să îl scoată din lumea aceea mică și limitată în care trăia până să descopere ce frumuseți poate o lectură bună să ascundă?
Eu cred că răspunsul este afirmativ la ambele întrebări.

Acțiunea cărții Balzac și Micuța Croitoreasă chineză este creionată în anii '70 pe fondul dictaturii lui Mao Zedong. Partidul Comunist Chinez a instaurat un proces de reeducare forțată a celor numiți dușmani ai poporului: membri ai unor familii de intelectuali, medici, artiști sau persoane din alte categorii sociale înafară de muncitori sau țărani.

Din aceste categorii sociale fac parte și cele două personaje cheie ale romanului: naratorul și prietenul său Luo. Ambii fii de intelectuali, sunt trimiși într-un sătuc izolat și puși la muncă forțată cu scopul de a adopta un stil de viață muncitoresc și supus, pe care comuniștii îl doreau de la toți cetățenii.
În acest sens, au fost interzise cărți ale autorilor considerați azi ca fiind clasici, dar și alte scrieri sacre precum Biblia.

Cei doi adolescenți se văd astfel nevoiți să se adapteze unei lumi ignorante în privința frumosului, un sătuc în care și vioara este văzută ca o jucărie occidentală, iar ceasul și electrcitatea sunt o raritate.
Aici va întâlni Luo dragostea, în persoana Micuței Croitorese, fiică a unui croitor bătrân dar foarte respectat prin satele împrăștiate prin zona munților tibetani.

Escapadele adolescenților din lumea aceasta obscură sunt compuse din câteva vizite într-un orășel apropiat pentru a viziona niște filme prost făcute, ce sunt povestite mai apoi sătenilor și țăranilor. Dar și un cufăr cu cărți, ascuns în casa unui alt tânăr trimis la reeducare într-un sat vecin.

Primejdia este foarte mare pentru tineri, simpla posesiune de scrieri interzise din literatura lui Balzac, Gogol, Stendhal sau Dickens le-ar putea pricinui celor trei niște ani grei de pedeapsă.
Cu toate acestea, Luo și naratorul riscă  totul sau nimic și reușesc să sustragă din casa Ochelaristului câteva exemplare din scrierile clasicilor. Mană cerească pentru ei, iar pentru Micuța Croitoreasă o lampă de lansare spre o altă lume, mai emancipată și mai liberă din toate punctele de vedere, sau cel puțin așa speră ea.

"Mi-a zis că Balzac a ajutat-o să înțeleagă un lucru: că frumusețea unei femei este o comoară neprețuită."

Să vă spun părerea mea

Balzac și Micuța Croitoreasă chineză de Dai Sijie mă face să apreciez libertatea de a avea informație și cărți la discreție, fie că vorbim despre marii clasici ai lumii sau literatura de sertar. Recent am scăpat și noi dintr-un comunism ce ne băga pe gât doar scrieri propagandistice, poate nu unul atât de drastic încât să intrezică clasicii, dar suficient încât să îi supună cenzurii. Eu nu l-am prins, ce-i drept, dar am găsit cărți de propagandă pentru copii și am auzit o droaie de istorisiri de la părinți, bunici sau profesori. 
Acum avem libertatea de a citi, de a publica, de a descoperi, dar mi se pare trist că de multe ori alegem să nu o facem. Alegem să ne mulțumim cu ce primim de la televizor, alegem să ne mulțumim cu o postare pe facebook și cam atât. 
Mie mi-a plăcut mult cartea și îmi place cum Dai Sijie face prin literatură o ieșire din lumea ignoranței, a corvoadei și a asupririlor. 

După ce Luo îmi citea din câte un roma, îmi venea să sar în apa răcoroasă a iezerului. De ce? Ca să mă eliberez! Că nu te poți abține la nesfârșit să spui ce ai pe suflet.
Vă recomand și vouă cu căldură această carte!
Ce mai faceți? Cum sunteți?

miercuri, 2 noiembrie 2016

Braconierii - Ned Orson


Acum ceva vreme am primit prin poștă acest roman scris de Ned Orson, am tot amânat lectura până când am zi, suficient, e momentul să citesc cartea!
Braconierii este un roman despre oameni și gusturi, oameni și stiluri de viață. Acțiunea se mută din Deltă în închisorile comuniste, apoi în lumea șatrelor de țigani nomazi ce străbat țara în lung și în lat.
Personajele centrale ale romanului fiind Tudor Cernencu și țiganca Zina, fata lui Chită lăutarul, despre care aflăm că: (..) e o drăcoaică, nu alta. E cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vr odată. Pe nimeni n-a lăsat până acu s-o atingă și are deja douăzeci și patru de ani(..)

Cartea începe într-un mod foarte simpatic, un puști spoinează niște femei care moșesc o tânără. Neînțelegând ce se petrece, copilul crede că este martor al unor manifestări vrăjitorești într-o șură și este speriat la culme de una dintre femei, care îl amenință. Copilul aleargă de lângă șură și încet încet intrăm în acțiunea cărții.

         

Personajele romanului formează un soi de Europolis care trăiesc în armonie dincolo de nația din care provin, fie că sunt români, lipoveni, ucrainieni sau țigani.

Despre autor

Ned Orson, Florin-Serghei Istrate-Munteanu pe numele adevărat, s-a născut în anul 1964 pe Valea Izei.  A urmat cursurile Liceului de Marină, după care a profesat o vreme în Marina militară și apoi a avut misiuni în cardul serviciilor secrete, zice el aici
Acum e potolit, dar scrie.

Arhipelagul este prima scriere a sa, ce a devenit bestseller în cadrul Trâgului de Carte Gaudeamus: O poveste fascinantă despre maturizare şi prietenie, despre datorie şi loialitate, plasată într-un decor exotic.

Braconierii se vrea a fi o replică la primul roman, la fel de bine construit și captivant. George Volceanov face trimitere la romanul Europolis scris de Jean Bart și la scrierile lui Radu Tudoran când vorbește despre Braconierii lui Ned Orson.

Stilul de viață al oamenilor ce trăiesc în Deltă sau pe la Malul Mării este foarte diferit de cel pe care îl trăiesc eu, în Vestul Țării, pe Malurile Crișului Repede, de exemplu. Romanul este bise scris și m-am transpus repede în pielea personajelor, în dorințele și greutățile lor, ba chiar am simțit și aerul sărat al mării în nări și mi-am imaginat delicatesele făcute din carne de pește.
Braconierii este o lectură bine scrisă și foarte palpitană alături de care poți să pierzi ore în șir fără să te plictisești. 

miercuri, 19 octombrie 2016

To the girl I was

sursa


Am găsit pe youtube un clip foarte fain, are cam 4 minute și în el câteva femei sunt rugate să își amintească de ele însele în copilărie. Acele patru minute le-am petrecut în fața monitorului și m-au făcut să mă gândesc la copilul care am fost cândva.

M-am gândit și eu bine, cum eram eu în copilărie? Retrasă, naivă și puțin complexată.
Îi spun Biancăi de acum vreo doisprezece ani, ba chiar mai mulți, că e momentul să stea mai dreaptă și să zâmbească mult mai des. Îi spun că a fost o curajoasă pentru că a depășit problemele de sănătate. Voi fi și mai specifică, să mă scuzați, vă rog!
Bianca, draga mea, ești un copil cuminte, matematica nu îți place și știu că nu îți va plăcea niciodată, asta este. Învățătoarea ta, ba chiar și diriginta vor avea impresia că e necesar să înveți mai multă matematică, eu îți spun că până acum am supraviețuit cu câteva calcule simple. Nu-ți place matematica, bun, dar ai altă oportunitate: citește! Citește tot ce poți și tot ce îți recomandă cei din jur, știu că acum preferi să te uiți la desene animate și să joci tupu în fața blocului, dar va veni o zi în care vei fi atât de sătulă de televizor, că ai vrea să demufezi toate cablurile din bloc, și să montezi câte un raft cu cărți peste tot în scară.

O să vină o zi în care vei cunoaște oameni mult mai faini decât copiii pe care îi cunoști acum, înțelege-i și pe cei mai răutăcioși. Vin din tot felul de medii și sunt câțiva dintre ei care cresc în familii de dezaxați. De acolo și toate problemele lor de comportament, nu te îngrijora, peste câțiva ani abia dacă o sa îți mai amintești de ei. Bianca mică, șțiu că îți place să cânți și să pictezi. E foarte bine, fă ce îți place. Cântă prin casă, desenează mai mult: pe hârtie, pe asfalt, dar sunt foarte mândră de tine că lași în continuare pereții curați.

Bianca mică, să nu îți mai fie frică să rămâi singură, în câțiva ani vei tânji după câteva ore de singurătate și liniște. Da, pentru un copil unic e destul de dificil dacă crește cu prea multă liniște, dar ca adult nu te mai întreabă nimeni dacă ai nevoie de spațiu personal și liniște..
Bianca adolescentă, părul ăla lung și silueta uscățivă pe care o ai acum în pre-adolescență...eeee, bucură-te de toate astea pentru că nu le vei avea prea mult timp. Genunchii ăia ușor noduroși și felul tău nesigur de a fi, toate vor deveni un trend în câțiva ani. Adolescenții sunt oarecum bine văzuți dacă își arată slăbiciunile, tu nu te strădui nici să le arați, dar nici să le ascunzi. Stai liniștită! Și nu mai fii așa prostuță, nu încerca să le faci pe plac tuturor, știu că firea ta așa este, că încerci să fii împăciuitoare, dar dacă nu se poate, asta este! :)

Bianca, e foarte bine că ai început să scrii și să citești, sunt mândră de tine. Gândurile tale sunt ca niște perle, trebuie doar șlefuite. Peste ani și ani vei afla că multe fete de vârsta ta și-au scris gândurile și au ajuns celebre. Stai liniștită Bianca, tu nu vei fi celebră dar exercițiile de scriere te vor ajuta mult în liceu, facultate și în viața de zi cu zi.
Nu te sfii să te îndepărtezi de vreo oportunitate în liceu. O să îți prindă bine să îți lărgești cercul de cunoscuți, ca să poți scoate din el oamenii cu care nu te înțelegi și cu care nu are rost să te străduiești. Oricum nu vei mai ști prea multe în legătură cu ei, iar asta nu te va afecta.

Cu toate astea, micuță Bianca, acum e încă momentul să spui că vrei și tu o bicicletă calumea, altfel vei crește fără să știi să mergi pe bicicletă, iar în anii 2014-15-16 vor fi la mare căutare bicicletele. Poți măcar să încerci să faci rost de o pereche de role.

p.s. Sunt mândră de cei care te-au crescut!




miercuri, 12 octombrie 2016

cuvinte puține, toamnă lungă


Toamna aceasta zbuciumată îmi scutură frunzele
Toate se ruginesc și îmi cad covor la picioare

Toamna aceasta zbuciumată îmi plouă pe suflet
Toate ploile îmi curg în valuri la picioare, dar sufletul zâmbește

Mi-am deschis mai larg ochii ca să intre prin ei toate culorile toamnei, iar culorile acestea mi-au rămas imprimate pe retină, așa că o să le țin minte toată viața. E al doilea an în care toamna îmi aduce iar schimbări măricele în viață. Nu e toamna anotimpul schimbărilor? Unul dintre cele patru anotimpuri ale schimbărilor, da..