luni, 23 mai 2016

Un băiat pe lista lui Schindler - Leon Leyson

Povestea imposibilului care a devenit posibil... pe lista lui Schlindler

Câți dintre voi știți câte ceva despre Holocaust (ridicați, vă rog, mâna)? Câți dintre voi vă plictiseați la ora de istorie, dar brusc, când se spunea câte ceva despre al Doilea Război Mondial, mai precis despre măcelul evreilor și a altor categorii umane, deveneați brusc interesați? Câți dintre voi ați auzit de sau chiar ați fost la Auschwitz în vizită?
Da, și eu am reușit să răspund afirmativ la majoritatea întrebărilor. 
Despre Holocaust s-au scris biblioteci întregi de cărți, pot să vă enumăr și eu câteva pe care mertiă să le citiți: Jurnalul Annei Frank, Am trăit atât de puțin (jurnalul Evei Heyman), Băiatul cu pijamale în dungi, Copilul lui Noe sau Hoțul de cărți.

Câteva lecturi enumerate de mine mai sus sunt  ficțiune, inspirată din realitate, altele sunt memorii și jurnale, listă în care se înscrie și Un băiat pe lista lui Schindler

Ei bine, în cartea aceasta, Leon ne mărturisește norocul pe care l-a avut când a scăpat cu viață din al Doilea Război Mondial, evreu fiind.
Leon Leyson a fost unul dintre cei aproximativ 1200 de evrei pe care Oskar Schindler, nazistul milos, i-a salvat de la moarte.

Cine salvează o viață salvează întreaga lume -Talmud

Leyon Leyson, pe numele evreiesc Leib Lejzon, s-a născut într-un sătuc din Polonia , ca fiu al lui Moshe și al lui Chanah. Când Leon avea doar câțiva anișori, familia se mută în Cracovia, unde tatăl era meșter la o fabrică de sticlă, cu visul constant al unei vieți mai bune.
Din nefericire, la scurt timp naziștii ocupă Polonia, iar evreii ajung să trăiască înghesuiți într-un ghetou.

Scopul nostru era să rămânem în viață până când nemții aveau să piardă războiul și să plece învinși
Viața în ghetoul de la marginea Cracoviei a fost doar un preambul la chinul pe care micul Leon avea să-l îndure alături de părinți și de frații săi.
Norocul le-a surâs deoarece tatăl lui Leon, Moshe, lucra la fabrica de vase emailate a lui Oskar Schindler. Fabrica a fost, desigur, doar un pretext prin care Schindler să salveze de la moarte peste 1000 de evrei.
La doar treisprezece ani, Leon se angajează și el la fabrică, iar Schindler reușește să îl salveze pe el și familia lui din drumul sigur spre Auschwitz.
Familia este deportată în lagărul de concentrare din Gross-Rosen, unde foamea, frigul și teroarea domnesc la tot pasul printre evrei.

Leon Leyson
Octombrie 1944.Sunt dezbrăcat. Am capul ras. Tremur de frig și de frică. Sunt încojurat de un întuneric profund.
Cu toate acestea, Schindler reușește imposibilul și îi scapă pe ce aproximativ 1200 de evrei chiar cu prețul propriei vieți. Mai apoi, când Germania pierde războiul Schindler fuge în Statele Unite, iar oamenii salvați de el îi vor fi veșnic recunoscători.
Oskar Schindler a murit în anul 1974 în Germania de Vest, este singurul membru al Partidului Nazist înmormântat pe Muntele Sion, în Ierusalim, pentru că așa a dorit.
Copilul de pe lista lui Schindler a supraviețuit, s-a mutat în Statele Unite unde a devenit profesor universitar, și-a întemeiat propria familie și a fost o dovadă vie că umanitatea nu s-a pierdut cu totul în cele mai crunte momente din istoria recentă a omenirii.
Leon a ajuns ca la maturitate să țină discursuri publice în care își expunea povestea și explica modul în care Oskar Schindler l-a salvat de mai multe ori.

Autorul cărții Un băiat pe lista lui Schindler, a murit în anul 2013.

miercuri, 18 mai 2016

cândva a existat umanitate


...cândva a existat umanitate...
Dar eu caut umanitatea și acum, nu doar oamenii.
Caut miezul, nu doar coaja.
În miezul fiecărui om există câte un pic de umanitate, câte un pic de compasiune care formează un om.
De la bețivul care își plânge zilele în alcool până la părintele lăsat singur de copii, în fiecare este umanitate.
Unii au găsit umanitate și în lagărele de exterminare, iar eu să mă plâng că nu există umanitate în cel de lângă mine?
Da, cel mai greu este să șlefuiești un diamant, dar apoi te poți bucura de strălucirea lui.
Cred în umanitate, nu doar în oameni. Eu cred, îndrăznesc să cred în compasiune și bunătate, în dumnezeul fiecărui lucru. Da, Dumnezeu este în tot și în toate, chiar dacă în unii este aproape invizibil. Și mă supără groaznic faptul că Dumnezeu este aproape invizibilă în unii oameni. Mă supără că Dumnezeu se află în miezul răutăților, dar mă consolează gândul că El e totuși acolo.
Am dreptul să fiu supărată chiar pe Dumnezeu???

Cu toate că  văd răutatea, îl caut pe Dumnezeu în ea. Am o viață întreagă să-l găsesc pe Dumnezeu în răutate, bucurie, în plăcere, speranță și în suflet.


luni, 9 mai 2016

flori pentru infinit



Episcopul a spus la predică o povestioară în care protagonist este poetul austriac Rainer Maria Rilke. Povestea din perdică sună cam așa: 

„Poetul  Rainer Maria Rilke a fost un om de o bunătate și sensibilitate rară, lucru apreciat de toți cei care l-au cunoscut. Era student la Paris, iar pe strada pe care mergea la universitate venea în fiecare zi o cerșetoare.  Nici tânără, nici frumoasă, doar o simplă întruchipare a tristeții. Cerșea cu ochii în pământ și cu mâna întinsă, fără să spună ceva. 
Din când în când, colegul și prietenul poetului îi mai dădea câte un bănuț, însă poetul nu-i dădea  niciodată nimic. Într-o dimineață, surprins de acestă atitudine, deoarece îl considera un om foarte generos, colegul l-a întrebat:
-Tu de ce nu-i dai nimic acestei femei ?.
Răspunsul poetului a fost:
- Eu trebuie să-i dau ceva pentru sufletul ei, nu doar câțiva bănuți, pe care oricum îi primește de la tine sau de la alții.
A doua zi poetul a venit cu un superb trandafir alb și i l-a dăruit cerșetoarei. Aceasta a tresărit, a ridicat capul din pământ, l-a privit uluită și a plecat strângând trandafirul la piept, ca pe cea mai nepretuiță comoară. Opt zile femeia nu a mai fost văzută la locul obișnuit. Lipsa i-a fost remarcată, iar când a revenit, cei doi studenți au răsuflat ușurați. Revăzând-o, colegul a întrebat:
- Ce i s-o fi întâmplat? Oare din ce a trăit ea în aceste zile?
Rainer a răspuns simplu:  Din frumusețea trandafirului."

Episcopul a spus că cele opt zile pe care femeia le-a petrecut minunându-se de frumusețea trandafirului simbolizează infinitul. 
Se spune că cei care oferă trandafiri, păstrează toată viața aroma lor, iar cele mai frumoase bucurii se nasc din gesturi mărunte. 
De fapt, în ziua de azi, oferirea unei flori nu mai este un gest deloc mărunt, pentru că are loc destul de rar. De ce? Nu suntem romantici și nici atenți la micile detalii.
Este mare, foarte mare păcat că cele mai multe flori le primesc decedații, le primesc pentru infinit.. 

joi, 28 aprilie 2016

Înainte de culcare #2



Cât a trecut de când n-am mai scris pe aici? Destul !
Vin Paștile și toate sunt în pregătire, case, mese, trupuri și cel mai important, suflete.
Cu toate acestea, nu mă rup de la vechile obiceiuri, așa că citesc. Azi am primit cartea premiu de la Goodread, livrată de Libris. Am fost aleasă Redactorul lunii pe Goodread în martie pentru articolul 15 motive să te întâlnești cu o fată care citește, cadou de 8 martie pentru toate conițele cititoare. :)
Aici este fotografia cu dovada, hehe!
Am ales ca premiu cartea Un veac de singurătate a lui Marquez și abia aștept să mă apuc să o savurez!!!


În aceste seri am citit și voi citi și în această seară Tiger Lily  de Jodi Lynn Anderson. Roman young adult, grup țintă - adolescenții.
Tiger Lily este o adolescentă băștinașă rebelă, fiica adoptată de vraciul Tic Tac. Nu reușește să se integreze prea bine în trib și este privită cu suspiciune de majoritatea viețuitorilor, singura ei prietenă fiind tăcuta zână Clopoțica, cea care ne și spune povestea fetei.
Până acum sunt tot felul de intrigi și aventuri interesante în carte, o căsătorie din promisiune și iubire platonică. Recenzia o veți citi pe Goodread.

Voi ce citiți? Cum sunteți? Dor de vacanță?


miercuri, 13 aprilie 2016

Culoarea purpurie - Alice Walker

Am terminat recent de citit cartea Culoarea purpurie de Alice Walker, și vai de când îmi doream să o citesc. Mi-am dorit acest lucru de acum ceva ani, când am văzut filmul. 
Am plâns când l-am văzut prima oară, am plâns când l-am văzut a doua oară și am plâns când am văzut secvențe din film. Nu poți să afli povestea asta fără să plângi, sau cel puțin, fără să rămâi impresionat. Steven Spielberg a făcut minuni cu povestea asta, chiar dacă romanul în sine te pune pe gânduri.

Cartea abundă de personaje, toate au o legătură de rudenie, într-un fel sau altul, cu Celie Johnson. Măritată cu forța de cel pe care îl considera tatăl ei și despărțită de sora mai mică și de proprii copii, Celie este nevoită să ia viața ca a tare în casa "domnului", cum îl numește ea pe Albert, soțul ei.

Este frecvent abuzată de soț și nimeni nu are niciodată o vorbă bună pentru ea, care a venit în casa lui Albert doar ca să-i crească pe copiii lui. Celie este blestemată să fie abuzată, exploatată și înjosită de el, fără să se opună, de fapt, ea nici nu face asta. 

Da ea o ține pe-a ei, tre să lupți. Tre să lupți.
Da eu nu știu să lupt. Știu numa să supraviețuiesc.

Celie îi scrie frecvent lui Dumnezeu scrisori, îi spune despre viața ei cu Albert, despre iubirea pe care o poartă ea amantei lui Albert, Scumpi Avery, despre faptul că speră să-și revadă sora și copiii.




Da, viața personajelor din Culoarea purpurie este atipică, aș zice chiar bizară pentru noi, de la complicități amoroase până la înclinări homosexuale și abuzuri fizice care par aproape firești în cursul poveștii, totul te lasă mască.

Celie, deși portretizată ca fiind puțin prostuță, este un personaj puternic, adeseori martor neimplicat al acțiunii, dar cu toate acestea, personaj mereu prezent și tăcut.

Fii atentă, lui Dumnezeu îi place ce-ți place și ție - și o grămadă de chestii care ție nu-ți plac. Da mai presus de orice, lu Dumnezeu îi place admirația.
Adică Dumnezeu e trufaș? întreb.
Nu, face ea. Nu-i trufaș, numa că vrea să împărtășească lucrurile bune. Cred că-l enervezi pe Dumnezeu dacă ești pe câmp și treci pe lângă culoarea purpurie și nici n-o  bagi de seamă.


Cartea dezvoltă teme precum homosexualitatea, a fost chiar numită lectură esențială a literaturii LGBT, dar nu asta este problema, ci faptul că în carte femeile sunt abuzate, înjosite, iar imaginea bărbatului este una de tiran. Apoi mai ilustrează foarte bine viața negrilor de la începutul secolului XX, negri nu demult scăpați din sclavie și obiceiurile pe care au fost nevoiți să și le însușească.

În alt plan, Nettie, sora lui Celie, care este misionar în Africa scrie și ea scrisori pentru sora ei. Nettie vorbește despre greutățile pe care le întâmpină în încercarea de a școlariza și ajuta tribul african olinka

Despre autoare


Alice Malsenior Walker (n. 9 februarie 1944, Eatonton, Georgia) este o scriitoare și o activistă politică americană. Ea devenit cunoscută pe plan intenațional prin romanul ei Culoarea purpurie publicat în anul 1983. Romanul a fost premiat cu American Book Award și Premiul Pulitzer. Iar în anul 1986 el a fost ecranizat de regizorul american Steven Spielberg. Alice Walker alături de scriitorii Toni Morrison, Alex Haley, Maya Angelou și August Wilson face parte dintre cei mai renumiți scriitori afro-americani.


Să vă spun părerea mea


Deși limbajul este puțin ciudat pentru că este o traducere a jargonului afro-american, cartea este una foarte bună. Mi-am dorit să o citesc și mă bucur că am reușit. Cum mă așteptam, filmul nu este foarte cuprinzător, pentru că nu are cum în două ore, nu reușește să acopere abundența de personaje.

Un bildungsroman de neuitat, cu o varietate foarte mare de teme, conflicte inter-umane, conflicte interioare, inter-rasiale și conflicte între sexe. Personajul Celie mi-a stârnit compasiunea, deși măritată și cu copii, este totuși o fată mare, ea nu luptă, ea nu trăiește, ea supraviețuiește pentru că asta știe să facă, pentru că nimeni înafară de Scumpi Avery nu i-a arătat că viața paote fi și altfel. Nimeni nu a iubit-o pe Celie înafară de Scumpi, dar și aceasta cu o iubire de scrută durată.

Mi-a plăcut incredibil cartea și o recomand. Mi-a amintit de romanele Coliba unchiului Tom și  Fructele mâniei.



joi, 7 aprilie 2016

"Culori radiofonice în 1001 de voci"


21 de copii și tineri nevăzători sau cu deficiențe de vedere au dat glas unor personaje de basm într-un proiect radiofonic inedit marca Radio Trinitas.
Proiectul poartă numele Culori radiofonice în 1001 de voci și este rezultatul muncii a unui grup de tineri cu probleme de vedere și a 5 trainer.

180 de ore înregistrate

Aceștia au înregistrat în total 180 de ore, munca de editare a fost pe durata a opt luni, iar produsul finit îl regăsim pe cinci CD-uri cu basmele: Zâna Zorilor, Făt-frumos din lacrimă, Harap-Alb, Prâslea cel voinic și merele de aur și Greuceanu.

Jurnalista Adriana Ene este inițiatoarea proiectului, ea a subliniat că este important ca persoanele nevăzătoare să fie sprijinite în astfel de demersuri, iar proiectul trebuie să continuie pentru ca aceste persoane să fie implicate în societate.


Potrivit directorului Radio Trinitas, Ciprian Olinici, proiectul educațional, cultural și social "Culori radiofonice în 1001 de voci" este unul unic, născut în urmă cu doi ani, care își propune să valorifice vocația unor copii cărora societatea le oferă puține șanse de a-și pune în valoare talentul și de a le da acorda demnitate și un statut.

Evenimentul de lansare al CD-urilor a avut loc la Ateneul Român în prezența Patriarhului Daniel.

"arta nu are handicap"

"Vocile lor au reușit să dea viață fiecărui personaj de basm, depășind orice prejudecăți și demonstrând că arta nu are handicap, oferindu-le ascultătorilor ocazia de a pătrunde în lumea frumoasă a basmului românesc, care este o expresie a înțelepciunii românești, inspirată din credința religioasă populară și morala creștină", a spus Patriarhul.

"Aceste basme tradiționale românești sunt interpretate, potrivit rigorilor teatrului radiofonic, de tineri cu dificultăți de vedere, dintre care unii sunt total nevăzători, însă atenția, priceperea și căldura cu care acești tineri au reușit să interpreteze personajele sunt dovada talentelor dăruite lor de Dumnezeu, pe care ei le-au cultivat și înmulțit în peste cele 180 de ore de înregistrare în studioul Radio Trinitas din București", a adăugat PF Daniel.


Inițiativa a debutat în primăvara anului 2014 cu selectarea elevilor de la Școala pentru Deficienți de Vedere și Liceul Tehnologic Special "Regina Elisabeta" din București din dorința de implicare a acestora într-un program care să le ofere o perspectivă în domeniile radiofonic, educațional și cultural.

Eu abia aștept să ascult la radio aceste producții, sunt foarte încântată  și mă bucur nespus pentru micii actori.
Găsiți mai multe detalii despre CD-uri exact aici - Culori radiofonice în 1001 de povești.

marți, 5 aprilie 2016

Căței pierduți și oameni singuri - Lucy Dillon



Am revenit pe aici, pe la voi, pe la noi :) Cât am tărăgănat până să scriu iar pe blog, Isuse!!! Dar am zis, gata, trebuie să revin.
În fine, despre ce vorbeam? Aaa, da, voi începe să vorbesc despre cartea Căței pierduți și oameni singuri , pe care Editura Univers mi-a pus-o la dispoziție acum ceva vreme.

Primul lucru care m-a lovit la cartea asta a fost coperta, prima impresie conteză destul de mult, iar boticul acela care intră curios în viața ta este de-a dreptul simpatic.  

Cartea conține poveștile a mai multor persoane, care au ceva foarte special în comun, iar viețile lor se vor intersecta în anumite momente.

Prima poveste, ca să vă faceți o idee, eate a lui Rachel, o femeie sofisticată despărțită recent de fostul iubit și cu o viață neîmplinită, deși are peste treizeci de ani. 

Viața lui Rachel se schimbă  semnificativ  după ce primește de la mătușa sa ca moștenire un adăpost de câini dintr-un orășel mai mic.
Femeiea este nevoită de acum să preia gestiunea adăpstului canin, să asigure fondurile necesare pentru plata salariilor angajaților și să se asigure că fiecare patruped din adăpost își va găsi un cămin potrivit.

Mătușa Dot a lăsat pe cușca fiecărui cățel câte o mică descriere ce-i va ajuta pe vizitatori să-și găsească boticul pre-destinat:

Salut, scumpilor! Eu sunt Lulu! Vă rog să nu băgați în seamă coafura mea dezordonată: sub smocurile astea de blană încurcată se află o fetiță superbă, de expoziție. Ultimul meu stăpân nu s-a deranjat să mă perie sau să aibă grija de mine așa cum se cuvine, sau măcar să mă hrănească zi de zi. Din fericire, acum sunt aici.

Paralel, oarecum, cu povestea lui Rachel și a adăpstului canin, este cea a lui Zoe, mamă singură a doi baieți. Aceștia din urmă primesc de la tatăl lor un cățel pe care Zoe este nevoită să-l accepte în familia ei monoparentală. 

Căței pierduți și oameni singuri conține un calup de situații și personaje care au în centru dragostea față de animale. 

Despre autoare

Lucy Dillon este o tânără scriitoare britanică. A lucrat în domeniul editorial, iubeşte, desigur, literatura şi câinii, are un basset pe nume Violet. A publicat cinci romane şi a fost răsplătită cu Premiul Romantic Novel of the Year în 2010 pentru  Căţei pierduţi şi oameni singuri.

***

Dacă v-a plăcut și v-am convins să citiți cartea, mă bucur. Dacă nu.. nu mă bucur, dar vă las oricum aici un botic. Pe posesor îl cheamă Mișu, are câteva luni și a fost salvat dintr-o zonă de munte pe unde hoinărea nedumerit.