Postări

Se afișează postări din martie, 2011

Poveştile despre război ale bunicilor

Bunicii mei s-au născut la sfârşitul Perioadei Interbelice, în anii '40. I-am rugat să-mi povestească despre război, bunica din partea mamei, cu toate că era foarte mică pe atunci, avea doar vreo patru ani, îşi aminteşte acele vremuri. Spune că de teama soldaţilor ruşi şi a celor nemţi se ascundeau în pivniţe şi buncăre, mergeam mai multe familii la o singură familie acasă şi se adăposteau în pivniţă, timp în care nu foarte departe de sat se auzeau bubuituri.
   Soldaţii intrau prin casele oamenilor în căutarea inamicilor, fetele se ascundeau pe sub paturi pentru a nu fi abuzate de aceştia. Un soldat rus s-a legat de o soră mai mare de a bunicii, mama lor a sărit să o apere, noroc că a venit un căpitan care nu i-a permis soldatului să îşi facă de cap.
 Tatăl bunicii a fost şi el plecat la război  o perioadă, s-a întors după nu ştiu câtă vreme doar piele şi os, în cât nici familia nu-l recunoscuse, şi infestat de păduchi...
 Bunicii din partea lui tata îmi povesteau cum mărşal…

Povestea unui prieten devotat

Am văzut ieri un film emoţionant, după ce căutam enervată pe net un film bun l-am găsit la TV. Am citit prima dată descrierea în programul TV pe net şi scria că te emoţionează până la lacrimi, ei bine nu am crezut, m-am obişnuit să nu mai plâng la filme, sau la spectacole...bine, poate doar foarte rar. Acesta a fost unul dintre foarte rarele cazuri, se pare.
  Filmul se numeşte Hachiko: Povestea unui câine , profesorul Parker găseşte în gară un pui de câine din rasa Akita, pe care hotărăşte să îl păstreze, numindu-l după semnul inscripţionat pe medalion şi anume Hachi, însemnând cifra 8. Puiul creşte iubindu-şi stăpânul. Învaţă să-l urmeze pe oriunde merge acesta, îl însoţeşte zilnic la gară, unde îl aşteaptă până seara când profesorul Parker se întoarce de la servici. Face acest lucru zi de zi, chiar şi după ce stăpânul său se stinge din viaţă în urma unui atac de cord. Timp de nouă ani, Hachi este văzut de călători aşteptându-şi stăpânul, cu toate că fiica acestuia a fost dispusă s…

Anne de la Green Gables

Imagine
Cât de mult te bucuri când începi să citeşti o carte nouă, grăbeşti ritmul, curios de continuare, ajungi la mijloc, îi cunoşti personajele şi povestea lor. Te grăbeşti ca observi cât mai ai de citit, realizezi că nu ai avansat destul, ca mai apoi să îţi pară rău că s-a terminat. Cu fiecare carte îmi simt sufletul mai bogat...
   ***
(sursa foto: http://nbwildflowers.blogspot.com)
  Sunt foarte încântată, tocmai am terminat de citit Anne de la Green Gables de Lucy Maud Montgomery, trebuie să recunosc că a fost o carte impresionantă pe care nu o voi uita prea curând. Cartea  e scrisă cu cuvinte simple, în ea doar Anne are dreptul să folosească cuvinte mari, care spun povestea unei orfane. Marilla  şi Mathew Cuthbert, frate şi soră,  au luat hotărârea de a înfia un băiat pe care să-l  facă gospodar.
  În loc de băiat, Mathew se pricopseşte cu o fetiţă "cu părul roşu ca focul ... şi faţa toată pătată de pistrui" pe care o duce acasă la ferma Green Gables... Cei doi, Mathew şi M…

Primăvară din nou

Imagine
Cât iubesc primăvara şi mă bucur de ea. Am constatat cu bucurie că ziua a început să crească, dimineaţa când merg la şcoală nu o fac cu noaptea-n cap. Lumea e mult mai veselă acum, şi nu mai văd oameni zgribuliţi aşteptând autobuzul.
  Gâzele au început să se trezească şi ele, în garduri şi prin pomii oraşelor se văd deja muguri de frunze şi flori.
  Pentru cei primăvăratici, ca mine, am o melodie. ;)

La mulţi ani, mami

Imagine
Dacă tot e 8 martie şi dacă tot vine primăvara, am schimbat puţin look-ul blogului, e mai primăvăratic şi mai finuţ. La fel ca mamele noastre :)
  În primul rând la mulţi ani mami, la mulţi ani mătuşilor, bunicilor, profesoarelor vecinelor şi celorlalte femeii care nu se încadrează în nici o categorie de mai sus!
  Cum nu mai sunt mică şi nu încap în nici un costumaş la fel de drăguţ ca bebeul din poză, va trebui să vă mulţumiţi cu poza drept cadou. ;)

A walk to remember

Am reuşit şi eu azi să văd A walk to remember,  e unul din lunga serie de filme pe care nu le văzusem decat dupa hă hă de la lansare.... am pierdut multe filme bune, aşa mi se spune mereu, mai ales când era vorba de filmul acesta.
  A fost un film foarte bun, nu am ce zice, e dintr-o altă serie lungă de filme lacrimogene printre care se mai numără şi Titanic. Aşa că m-am  gândit să mai fac o pagină cu filmele pe care le-am văzut. :)

Shake cu banane- pentru o zi plină

Imagine
V-aţi  săturat şi voi de sucurile din cumpărat pe care daţi o groază de bani doar pentru că pe ele e scris natural? Cunosc sentimentul, am făcut o criză biliară de la toate prostioarele pline de E-uri din magazine, iar acum  am trecut pe tratament şi regim cu puţin în plus faţă de aer...
  Am văzut de dimineaţă reclamele la aparatele acelea minune (spun ei)  de făcut sucuri... arătau chiar bine, mi-am amintit că avem şi noi blender şi fructe, aşa că am trecut la fapte.
   Am scos ditamai robotul pe masă, ca să realizăm eu şi tata, că nu  mai funcţionează. Am folosit un mixer de mână ca să pisăm bananele şi am reuşit. OK., acum vă dau şi vouă reţeta, dar şşt e secretă!
   Aveţin nevoie de câteva banane, miere şi apa.
1. Tăiaţi bananele felii, pisaţi-le cu un mixer ori blender.
2. Adăugaţi apa ca să subţiaţi mixajul...
3. Mierea o veţi adăuga tot după gust.
   Enjoy it! :)