Atunci și acum

Este un februarie trist, încă. și rece. Parcă zilele mai bune nu vor să apară, parcă nu ies toate socotelile cum aș vrea, parcă nu înțeleg ce vor alții de la mine, dar nici eu ce doresc de la alții. Oricum ar fi... am scris câteva versuri de  dor . Am desenat o crenguță în caietul de schițe. Am filmat procesul. Vă invit să citiți și să urmăriți. Astăzi este Ziua Internațională a Limbii Materne - dor a fost desemnat cuvânt intraductibil al limbii române, alături de doină. *** Mă încearcă tot felul de emoții în ultima vreme pentru mine una dintre modalitățile de a mă descărca este scrisul cealaltă este desenul plânsul l-am scos de pe listă Nu pentru că nu vreau să plâng ci pentru că nu pot nu pentru că plânsul este pentru cei slabi ci pentru că plânsul este prea puternic. Dorul apare, dispare Mă podidește  ...și doare Dar viața merge înainte. ***

sursa Ce formă are dorul? Personal n-am știut ce este dorul până când a rămas doar golul. În felul acesta am reușit să realizez ce formă are dorul. Are forma rămasă în urma dispariției. Toate lucrurile lui erau neatinse, portofelul și cheile erau acolo unde le-a lăsat, mașina parcată sub geam și hainele puse neglijent prin baie. Mașina. Cine s-o deschidă în lipsa lui? Cine s-o pornească?  Eu? Ar fi însemnat să o profanez deschizându-i ușile, curățând interiorul.  Am făcut-o și pe asta în cele din urmă. A durut groaznic și nu vreau să mă gândesc câte noduri mi-au stat în gât când am scos uneltele și lucrușoarele, am golit interiorul de personalitatea lui. A trebuit. Așa merg mai departe. De ce nu conduci tu mașina asta?   Nu am permis de conducere. De ce nu faci școala de șoferi? ....pentru că vreau să merg mai departe.... altfel. Nu mai e, a rămas un gol imens.  Cum să-l umplu? ... aaaa, dar n-a rămas doar golul. A rămas și m...