Postări

Se afișează postări cu eticheta curiozitati

Viața secretă a marilor scriitori - Robert Schnakenberg

Imagine
E vara în toi și e momentul să mai citim și noi, nu?  Am reușit săptămâna trecută să pun mâna pe Viața secretă a marilor scriitori (Tot ce nu ți-au spus profesorii despre romancieri, poeți și dramaturgi celebri). Cartea cuprinde, după cum îi e subtitlul, picantaerii și ciudățenii, tabieturile și obiceiuri ale scriitorilor consacrați - probabil că ei înșiși nu ar fi dorit ca lumea să afle despre ele.  Emily, Charlotte, Anne De exemplu, surorile Brontë au crescut într-o casă tristă, înconjurată în trei părți de un cimitir. Au fost în total șase copii, dintre care doar patru au atins maturitatea. Două surori au murit după ce s-au îmbolnăvit de tuberculoză la pensionul unde învățau. Acest lucru l-a determinat pe tatăl lor să își retragă ceilalți copii de la școală. Cele trei surori: Chralotte, Anne și Emily au studiat pe cont propriu ajungând să publice sub pseudonime literare masculine.  Fratele lor moare din cauza alcoolismului și a tubecrulozei, urmat f...

Cel care mă așteaptă - Parinoush Saniee

Imagine
🌷🌷🌷În primul rând, la mulți ani dragele mele prietene, iubitoare de lectură și blogging!!!!🌷🌷🌷 Long time no see, long time n-am fost pe aci, dar am revenit în forță, cu chef de vorbit și scris despre cărți. Azi am terminat de citit o carte extraordinară cu o eroină minunată, perfectă pentru Anivesarea femeii și abia aștept să vă vorbesc despre ea. Deci să începem. Despre romanul Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee  se tot vorbește încă și s-a tot vorbit, pentru că, pe lângă acțiunea foarte amplă, aduce în discuție drepturile femeii. Dar mai mult de atât, este un roman care prezintă viața unei fete, apoi femei într-o lume care vrea să se deschidă, dar încearcă să-și păstreze tradițiile, mai mult sau mai puțin bune. Masumeh trăiește la Teheran alături de familia ei, are trei frați răutăcioși: buni musulmani , care îi pun constant piedici în cale, în timp ce mama lor își divinizează fiii, iar tatăl este mai mult pasiv, deși își iubește fiica. Deși vor să o...

Captain Fantastic 2016 (film)

Imagine
Tocmai am văzut un film interesant pe care l-am vizionat la propunerea unei profesoare. Whatever, filmul a fost recomandat în contextul unei discuții pe tema homeschooling-ului , metodă de educație neconvențională, dar destul de intens dezbătută. Personal, din câte reportaje românești am urmărit pe această temă, nici unul nu punea școlirea acasă într-o lumină negativă. Dintre plusurile acestei metode, apreciez extrem de tare faptul că elevul își poate selecta materiile pe care să le parcurgă, nu are parte de o droaie de profesori plictisiți, prost instruiți sau incompetenți (de care n-am dus nici eu lipsă), dar nici n-are parte de colegi agresivi, recalcitranți și perturbatori (de care, din nou, am avut și eu parte mai mult de-o grămadă până în liceu și chiar în facultate). În România, metoda nu cred că a fost încă folosită atât de intens încât să se ajungă la cazuri extreme, în care părinții să încalce drepturile copilului. În cazurile pe care le-am văzut prezentate, pări...

Mișcarea sufragetelor vs. idealul feminim azi

Imagine
Mi-am amintit ieri  despre Mișcarea Sufragetelor  (azi chiar am văzut și filmul)  și am fost profund marcată, m-a lovit gândul că acum câteva secole și chiar și azi, femeia încă mai luptă pentru dreptul său de a fi considerată egală bărbatului, chiar pentru dreptul de a vota. Termenul de Sufragetă a apărut din dorința femeilor din Anglia de a vota și mai mult de atât, de a fi egale taților, fraților și soților lor în ce privește organizarea politică.  Sufragete la protest Acum stau totuși și mă gândesc, în general, prin lume femeile au drept de vot (mai mult sau mai puțin, câteva Țări Arabe se exclud), dar câte se bucură de fapt de egalitate sau de dreptul de a fi ceea ce-și doresc? Ce-și dorește de fapt o femeie?  Punctele de vedere în acest sens sunt împărțite, unele vor liniște și pace pentru ele și familie (mă refer în special la cele prinse în zone de război), altele carieră, altele o ascensiune rapidă și ușoară în lumea modei, ...

Călătorie, pelerinaj - fotoreportaj

Imagine
Palatul Parlamentului Sâmbătă am vizitat și eu capitala, mult visatul pământ al făgăduinței - retoric vorbind - din țara noastră. Mai trecusem prin București, dar am staționat circa douăzeci de minute și n-am apucat să ies din gară. Vremea a fost foarte bună, am ajuns pe meleagurile bucureștene cu ocazia înscăunării noului episcop al Bisericii Române Unite cu Roma și am stat în oraș o zi. Biserica la care a avut loc evenimentul se numește Catedrala Sf.Vasile cel Mare  și a fost declarată ca fiind cea mai micuță catedrală, în ea abia încap circa o sută de persoane, așa că evenimentul s-a desfășurat pe esplanda din fața bisericii. A fost plin de lume, forfotă destul de mare și chiar entuziasm pentru credincioșii noii eparhii. Un lucru mă miră și mă bucură, faptul că a fost ridicată  la rangul de catedrală o bisericuță. Văd că se pot face lucruri mari și în locașuri mici, nu e musai nevoie de lux și fast pentru a te ruga lui Dumnezeu. El ascultă  și dacă te rogi acasă...

Din viața gheișelor

Imagine
Sigur toţi aţi văzut sau auzit despre filmul și cartea Memoriile unei gheișe . Eu am revăzut recent filmul la TV și parcă îmi place din ce în ce mai mult. După marele succes al romanului Memoriile unei gheișe au început să fie publicate alte cărți în care protagoniste sunt aceste femei interesante și stilul lor de viață. Deși nu cred ca a ajuns vreo carte să fie la nivelul celei scrise de Arthur Golden.  Despre gheișe se pot spune multe, eu am aflat că instuirea unei astfel de femei începe încă din copilărie. Fetița este luată într-o casă în care locuiesc alte gheișe (okiya) și pentru  început este slunică, are datoria de a-și servi una din surorile gheișe mai mari. Aceasta la rândul ei are datoria de a o instrui pe măsură ce crește, ca mai apoi, în adolescență să poată deveni o maiko și chiar o gheișă.  După procesul de insturire, fata va intra sub aripa unei surori mai mari, aceasta o va prezenta tuturor clienților ei. Există mai multe etape prin care maturiz...

Loda cu fuste înflorate

Imagine
Îi cunoașteți voi pe vecinii noștri oacheși și gălăgioși? Ar fi imposibil să nu, sunt peste tot. Par și ei a fi împărțiți în caste, că doar se trag din India...dar nu vorbim aici de Casta Brahmanilor sau Casta  Kșatriya. Vorbim de oameni înstăriți cu meserie moștenită din moși strămoși, ași în afaceri, sunt ași pentru că ies mereu în câștig. La polul opus se află ceilalți, mult mai tuciurii,săraci, disprețuuiți de toți. Pentru ei furtul, cerșitul, căutatul prin gunoaie nu sunt considerate fapte umilitoare, deci le folosesc pentru a-și duce traiul de zi cu zi. Uniunea Europeana caută mereu soluții pentru aceste făpturi oropsite care așteaptă ajutor, dar nu vor să se ajute ei pe ei și pe copii lor.  Acum știți despre cine vorbesc?! Vorbesc despre rromi, sau țigani mai pe românește. Când aud de ei nu vreau să mă gândesc doar la aspectele negative foarte mediatizate, mă gândesc la cei care au meserii, badogoșii/ căldărarii, au copii care moștenesc mai departe meseria ...

Povestea Sfântului Gheorghe

Imagine
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior. Legenda Sfântului Gheorghe S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. Martorii suferințelor Sfântului Gheorhe, uimiți de puter...

Despre păpuși

Imagine
Cu ce ați fost sau v-ați cadorisit voi de ziua voastră, fetelor? Cum ați petrecut? Eu m-am simțit bine azi, deși la școală a fost cam tensionat, mai mult din cauza simulărilor... acasă am avut timp să citesc și să trag un pui de somn. De cadorisit, m-am cadorisit singură cu o păpușa. Una simpatică, de colecție din porțelan. Are formă de barbi e și e frumos îmbrăcată, cu rochie de epocă. Mi-e dragă, momentan sunt încântată de ea și abia aștept să mai apară. A apărut la deagostini, următorul număr va fi mai scump, nu plănuiesc să le iau pe toate, dar vreau să o iau măcar pe Jane Eyre, Anna Karennina, până acum ele mi se par cele mai frumos îmbrăcate.    Aici o puteți vedea mai de aproape, figura ei e destul de drăguță, puțin simplă și rudimentară, dar părul și pălăria cu tul sunt foarte frumoase.  Am mai făcut fotografii și cu cealaltă păpușă, Joan (când am luat-o n-am găsit un nume mai bun, lipsă de inspirație), e mai copiliță și cu o ținută mai împopoțonată...

Nașterea vamiprului

Imagine
Azi e ziua de naștere al creatorului celui mai vestit vampir din literatura universală.Da,da, tăticul vampirilor de azi, dacă putem să-i spunem așa.  Bunicul Dracula cred că a rămas șocat să vadă ce fac nepoții lui vampiri din literatura de azi, cum se plimbă prin veșnicie cucerind inima unor fetișcane de liceu și mușcând tot soiul de oameni. Cum au ajuns vampirii de la Contele Dracula încoace să se plimbe prin licee americane și să dea peste cap tot soiul de vieți? Oare ar fi acesta mulțumit de Stepan și Damon Salvatore? Deși, trebuie să recunoaștem că Damon seamănă mai mult cu Contele Dracula decât fratele său. Nu mai știu ce alți nepoți mai are Contele prin alte cărți, n-am citit prea multe romane de genul acesta.    Știm din romanul Dracula că personajul principal  e un conte celebru dar foarte ciudat, de care toți localnicii se tem. Plin de șarm și foarte inteligent, acesta îl va convinge pe  Jonathan Harker, turistul care se aventurează pe ...

Domnişoara Pogany

Imagine
Domnișoara Pogany Desenul meu după modelul statuii lui Constantin Brâncuși.     Statuia a fost creata în anul 1913.Există variante ale acestei sculpturi din ghips, bronz și marmură (desenul meu e după varianta din bronz). Am citit că  această sculptură a inspirat extratereștrii din filmele SF americane și că statul român ar fi dat studioruile cu pricina în judecată, dar ca de obicei a pierdut. După cum știți extratereștrii din filme au aceleași semnalmente ca ale Domnișoarei Pogany, adică un cap mare și lipsit de păr, ochi foarte mari și gura mică. Cu extratereștri sau fără, sper să vă placă desenul meu. :) (sursa desen aici) 

50 de lucruri uimitoare despre corpul uman

Imagine
1. Cand o persoana moare auzul este ultimul simt perceput. Vazul este primul care dispare. 2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de pana la 5 ori mai multa informatie decat cuprinde toata Enciclopedia Britanica. 3. Corpul omenesc elibereaza in 30 de minute destula energie cat sa incalzesti un litru de apa. 4. Cea mai mare celula a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul. 5. Corpul unui om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie; destul zahar pentru a umple un borcan; destula grasime pentru a face sapte bucati de sapun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un caine. 6. Corpul utilizeaza 300 muschi pentru a tine corpul in pozitie stabila, dreapta. 7. Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte. 8. Daca cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri. 9. Daca toti cei 600 de musc...