Dama cu camelii- Alexandre Dumas, fiul


Un roman ce prezintă o dragoste pe care barierele sociale au ucis-o. Cu toate acestea, dragostea a continuat până când, la rândul ei, protagonista și-a dat ultima suflare. 
 La dame aux camélias este titlul  franțuzesc și original al romanului scris de Alexander Dumas- fiul. Povestea care a stat la baza romanului este chiar istoria iubirii dintre Duma-fiul și curtezana Marie Duplessis, pentru care o camelie roșie însemna răbadre iar un albă semnifica faptul că e dispusă să primească anumite propuneri romantice.
Dacă doriți, puteți să citiți toată istoria sau legenda care a stat la baza romanului Dama cu camelii exact aici.

Scurt rezumat (conține spoilere)

Cartea începe în momentul în care  la  Paris sunt scoase la licitație bunurile curtezanei decedate pe nume Marguerite Gautier.
Naratorul are onoarea de a-l întâlni pe unul dintre bărbații care au cunoscut-o și iubit-o cu adevărat pe această femeie. Armand Duval, bărbatul care își spune povestea, mărturisește că dragostea dintre el și tânăra Marguerite a fost una sinceră și dezinteresată. La început aceasta nu i-a dat mare atenție, dar dragostea dintre ei a crescut în momentul în care Marguerite află că Armand se interesa de starea ei în momentele în care aceasta era bolnavă la pat.
Tânăra învață să iubească cu sufletul, nu doar cu trupul și recunoaște că perioada petrecută cu Armand a fost singura ei dragoste adevărată și lipsită de interese materiale. 
Aceasta este dispusă să renunțe la viața luxuriantă de femeie întreținută pentru Armand, dar tatăl acestuia află de povestea lor de dragoste și intervine între ei. 
Despărțirea lor este una foarte bruscă, o ruptură dureroasă ce are repecursiuni adânci asupra celor doi îndrăgostiți. 
Armand își ia o altă amantă pentru a se răzbuna pe Marguerite, aceasta se reîntoarce la vechea ei viață până când, în cele din urmă, moare răpusă de tuberculoză. 
Bărbatul află adevăratul motiv al despărțirii și povestea Margueritei din câteva scrisori pe care ea le scrie înainte de a muri. 
Nu știu cum să explic, dar am învățat că unele meserii pot fi subestimate, și așa sunt. Marguerite trăiește sub un stigmat care nu-i permite să ducă o viață decentă, chiar dacă și-ar dori acest lucru. Ea învață să iubească, dar iubirea nu poate dura mai mult decât o simplă aventură, fără ca reputația lui Armand și a familiei sale să fie pătată.

Din dragoste pentru acesta, ea preferă să se retragă din viața lui, chiar dacă face acest lucru foarte brusc și cu riscul ca el să o urască. 



"Mănăstirile nu au ziduri destul de înalte, mamele încuietori destul de puternice, religia porunci destul de susținute pentru a închide toate aceste păsări încântătoare într-o colivie, peste care nimeni nu-și dă nici măcar osteneala să arunce flori. Și cu atât mai mult trebuie să-și dorească ele acea lume care le e ascunsă, cât de ispititoare trebuie să o creadă, cu câtă ardoare vor fi ele ascultând acea primă voce, care, printre zăbrele, le povestește despre secretele ei și cum vor fi binecuvântând mâna care, cea dintâi, dă la o parte un colț al acelui văl misterios.
Dar ca să fii cu adevărat iubit de o curtezană, aceasta este o victorie cu mult mai grea. La ele trupul a istovit sufletul, simțurile au mistuit inima, desfrâul a oțeltit sentimentele.(..) Ele iubesc fiindcă asta le e meseria și nu datorită vreunui elan."


E nedrept ce pătimește această fată, chiar dacă am putea zice că și-a facut-o cu mâna ei. Uneori avem impresia că viața pe care alegem să o ducem are un mers firesc, până când ne hotărâm să schimbăm anumite lucruri... lucruri pe care apoi relizăm că e aproape imposibil să le facem să decurgă cum dorim noi. 
Îmi pare rău, dar nu am avut cum să îmi exprim tot ce simt despre această carte fără a da aceste detalii. Soarta Margueritei m-a întristat, e nedreaptă și o admir pentru că a reușit să iasă cu capul sus din scenă la momentul potrivit. Mă refer aici la despărțirea de Armand, nu la moartea ei. 
La fel de marcantă mi s-a părut și scena deshumării cadavrului Margueritei de la începutul romanului. M-a enervat că romanul a început cu astfel de amănunte, chiar dacă acestea sunt pretexte pentru a afla povestea de dragoste a lui Armand. În concluzie, Dama cu camelii este o carte care începe cu finalul. 
Nu pot nota acest roman, pentru că alții se vor simți ofensați și nici nu mă simt în măsură să ofer o cifră de la 1 la 10 acestei opere. 
Viața curtezanelor mi se pare fascinantă, chiar dacă e înconjurată de mister și privită cu suspiciune până și în secolul nostru. Aceste femei au o tărie de caracter impresionantă și știu să lupte cu îndârjire pentru a-și atinge scopurile. 
Puteți comanda această carte aici, de asemenea, pe libăria online Libris găsiți o gamă variată de cărți online și cărți în limba engleză
Menționez că romanul și povestea de dragoste dintre autor și curtezană au stat la baza operei în trei acte  La Traviata  compusă de Giuseppe Verdi. Câte mărturii ne-au rămas în urma acestei iubiri consumate cu aproape două secole în urmă. 

Comentarii

  1. Mi-a plăcut mult cartea asta. Recenzia este minunată și scrii foarte frumos. Foarte drăguț blogul! E prima dată când intru pe el.
    Zi faină să ai!
    îmbrățișări de la bobiță

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Bobiță!
      Te îmbrățișează și Buburuză! :)

      Ștergere
  2. Prima data cand dau de blog, si e foarte dragut! Imi place recenzia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca iti place si multumesc pentru feedback :3

      Ștergere
  3. Mi-a placut foarte mult cartea,a fost intradevar extraordinar de frumoasa si trista.O poveste de viata care te face sa te gandesti de doua ori inainte sa judeci un om.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)