joi, 6 noiembrie 2014

mii de pași



Cu un pas mai aproape de ideal. Cu un pas mai aproape de necunoscut. Cu un pas mai aproape de tine
Necunoscutule, cu un pas...
Timpul face pași repezi, fuge de mine, eu fug de prezent. Timpul fuge cu mine, mă agăț de el fără să vreau, mă trage după el, mă duce la tine Necunoscut.
Totul e ca un dans, unul lent în aparență. Muzica e cântată de o voce fminină, soavă, răgușită și senzuală. Pașii se repetă, vocea îmi spune să fug. Unde să fug? Cât de departe? Suntem doi, trei sau patru, suntem miii, milioane care facem acești pași spre Necunoscut. Toți facem pașii spre Necunoscut, împreună sau spearat.
Mi-e teamă, dar nu am voie să recunosc. Mi-e frică, sunt înghețată de frică.
Nu știu cum voi face pașii, nu știu care va fi următorul pas, unul greșit și destinul se schimbă. O vorbă aruncată în van și totul s-a dus. Pașii îmi sunt împleticiți. Ar trebui să îi controlez mai bine de la o anumită vârstă. Ar trebui să nu mai umblu ca un bebeluș care învață să meargă. Cu toate acestea, cât trăiești înveți și cu cât înveți te apropii mai tare de Necunoscut.
Un pas. Doi pași. Trei pași. O mie de pași. Unde am ajuns? Unde mă duc mai departe acești pași?

2 comentarii:

  1. Necunoscuti sunt si pasii ce ii facem pentru ziua de maine...
    Si eu ma indrept catre necunoscut, toti o facem...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are farmec necunoscutul, uneori, alteori ne sperie. :)

      Ștergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)