Harry Potter și piatra filozofală - J.K. Rowling



Am dat în mintea copiilor. Adică, am zis să citesc și eu ce citise toată lumea, când eram mai mică și apăreau cărțile din seria Harry Potter pe mine nu prea mă pasiona cititul.
Oricum, cartea este una simpatică, plăcută pentru a fi citită la orice vârstă și în orice moment al anului. Eu am început-o în preajma Crăciunului, dar atâta m-am lălăit că îi pierdeam firul, nu era vina cărții ci a mea pentru că sunt o împrăștiată și am început să nu mă concentrez cum trebuie asupra lecturilor. Sper să fie o fază trecătoare.
Harry Potter este vestitul vrăjitor copil despre care știe toată lumea. Probabil că după vrăjitorul Merlin, magii de la răsărit și Mama Omida, Harry Potter este cel mai vestit. Cu singura diferență că despre cei ante-menționați există dovezi istorice care spun că ar fi existat... poate înafară de Merlin, care era tot din povești.

Despre autor

Harry Potter şi piatra filozofală este primul volum din seria pentru copii şi tineri scrisă de autoarea britanică J.K Rowling.
J.K Rowling este o britcanică devenită celebră pentru cărţile sale ale cărui personaj principal este micul vrăjitor.  Ideea i-a venit într-o călătorie cu trenul de la Manchester la Londra în 1990. Cărțile din seria Harry Potter au atras atenția întregii lumi, câștigând mai multe premii și vânzându-se în mai mult de 400 de milioane de exemplare. Aceste cărți au fost ecranizate în opt filme, la care Rowling a aprobat scenariile, iar în penultimul film a deținut controlul creativității. Rowling a trecut de un trai decent la cel de multi-milionară în doar 5 ani. La publicarea listei cu milionari în martie 2010, Forbes a estimat averea netă la 1 miliard de dolari. Lista bogaților întocmită de Sunday Times în 2008 menționa că averea lui Rowling este aproximativ de 560 milioane de lire sterline (798 milioane de dolari americani), fiind pe locul al doisprezecelea printre cele mai bogate femei din Regatul Unit. Forbes a clasat-o pe locul 48 printre cele mai puternice personalități ale anului 2007 remarcând influența socială, morală și politică pe care a avut-o asupra fanilor ei.

Scurt rezumat


Povestea lui Harry Potter începe trist. Băîatul este crescut de familia mătușii sale, după ce pătinții lui mor într-un presupus accident de mașină. Harry are o viață grea, trăind în umbra verișorului său Dudley care adesea îi face zile fripte. Fără să realizeze de ce, în jurul lui Harry au uneori loc întâmplări neobișnuite.

De încep să apară prin casă scrisori în care băiatul este chemat să se înscrie la Hogwarts. Mătușa și unchiul său încearcă să le ascundă, dar nu reușesc să scape de ele. Într-o zi apare la ușa casei lor o namilă băbroasă, pe nume Rubeus Hagrid, care îi destăinuie lui Harry adevărul, că el este vrăjitor și că urmează să învețe la Hogwarts.
Harry ajunge la Hogwarts unde începe o adevărată aventură împreună cu prietenii săi cei mai buni, Hermione și Ron. Este repartizat împreună cu cei doi în casa Cercetașilor, școala are 4 case: Astropuf (Hufflepuff), Cercetaș (Griffindor), Ochi-de-Șoim (Ravenclaw), și Viperin (Slytherin).
Casele se luptă în competiţia Cupa Caselor.
Pe lângă competiţie, Harry ajunge să joace în echiăa de Vâjhaţ, să înveţe vrăji, să se ocupe de proiecte şi chiar să aibă inamici.
 Reuşeşte să trecă de probleme cu ajutorul prietenilor, a perspicacităţii şi rapidităţii în acţiune. Piatra filozofală şi găsirea posesorului este o altă etapă din primul volum.
Pe scurt, Harry Potter este o carte simpatică ce merită atenţia cititorilor, indiferent de vârstă sau gusturi.
Apropo, an nou fericit!
Voi ce citiţi?
Eu am început Miss Peregrine de Ransom Riggs.

Comentarii

  1. Ce frumos. As vrea sa recitesc si eu seria. In copilarie am citit 5 carti din serie, cel putin ar trebui sa continui. Eu acum citesc Dragonul Majestatii sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciodata nu e prea tarziu sa continui sa citesti ceva dragut. :)

      Ștergere
  2. Un an nou fericit, Bia! :* Să știi că nici eu nu am citit cartea când eram mică, am citit-o abia prin clasa a 9-a sau a 10-a, dar ai dreptate în privința faptului că este o carte care poate fi citită de oricine, la orice vârstă. Mie seria îmi inspiră Crăciun și mă apucă melancolia ori de câte ori mă gândesc la Harry Potter :) Eu citesc acum Diana cu vanilie și e minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar si in liceu tot e mai devreme decat cum citesc eu acum. An nou fericit si lectura placuta! Am citit multe despre "Diana cu vanilie", ma tenteaza in oarecare masura si pe mine, dar ma mai gandesc.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)