miercuri, 1 aprilie 2015

Alchimistul - Paulo Coelho


"Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău."


Cam târziu, știu, dar totuși mai bine mai târziu decât niciodată. Am citit și eu mult-cunoscuta carte scrisă de Paulo Coelho. Prima și prima mea tangență cu cărțile lui a fost prin romanul Veronika se hotărăște să moară, carte citită în liceu, și care mi-a plăcut cel mai mult. Apoi am citit Brida, o carte plină de simbolism, care, zic eu, se poate lua foarte bine de mânuță cu Alchimistul.

Despre autor

Coelho este un scriitor sud-american, născut în Brazilia, în Rio de Janeiro, mai exact. S-a născut în anul 1947. Cărțile lui au fost traduse în 67 de limbi și publicate în peste 150 de țări. În societatea contemporană operele lui sunt considerate clasice. Pe scurt, Coelho este un fel de clasic în viață, și pe bună dreptate. Nu cred că am mai întâlnit cărți cu atât de multă încărcătură simbolică și spirituală, cum are el. Ideile de bază sunt drama și psihologia.

Alchimistul e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale secolului XX. Este pe primul loc în listele de bestselleruri din 74 țări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare. Alchimistul i-a adus autorului în 2008 un record Guiness pentru cea mai tradusă carte .

Despre carte

sursă deviantart.com, by paper-hero


Alchimistul urmărește povestea lui Santiago, un tânăr păstor care face o călătorie pentru a-și tălmăci un vis și a găsi o comoară. În felul acest, el face un drum inițiatic prin lume pentru a-și descoperi așa numita legendă personală.

"Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor."

Tânărul Santiago ajunge să facă această călătorie, în drumul său spre piramidele din Egipt, și să întâlnească diferite persoane care îi vor schimba concepția despre viață în diferite moduri.

" Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră."
Ajunge să-și întâlnească dragostea. De asemenea, învață de la alchimist câteva taine ale alchimiei, dar află și cât este de important să privim la cei din jur, să ne ascultăm pe noi.

"Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru."

Cum am mai spus, cartea este plină de semnificație. Coelho nu adoptă doar simbolistici creștine, ci și din alte religii oculte, la fel cum e și în romanul Brida.
Despre alchimie nu știu mare lucru, dar am aflat că era o practică folosită în Antichitate și Evul Mediu, un fel de pseudo-știință prin care cercetătorii încercau să transforme metalul în aur, să creeze omul artificial și să descopere leacul pentru orice boală.
Cu toate acestea, alchimistul, pe lângă celelalte personaje, îl învață pe tânărul cioban să vadă lumea cu alți ochi, să privească în jur, să nu se lase descurajat și să ducă la capăt ceea ce își propune, sub deviza: "Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău."
Acesta este un fel de motto al cărții, un mesaj central la care cititorul este îndemnat să mediteze, un mesaj ce nu îți permite să te descurajezi.
Cred că cel mai important aspect al cărții este să ai parte în viață de persoana potrivită la locul potrivit. Subliniez aici cât este de important ca în viață să ai îndrumătorii potriviți, de la un părinte, profesor, un prieten mai mare, un coleg de muncă cu mai multă experiență.
De acest aspect al vieții Santiago are parte din plin. În toată călătoria sa, în fiecare etapă întâlnește inițiatori: tatăl, Cămilarul, Negustorul,  Regele din Salem, Englezul și Alchimistul.

Mi-a plăcut cartea, îi dau 10.
Voi ce mai citiți?
Ați citit Alchimistul? Cum ați apreciat lectura?

9 comentarii:

  1. am citit cartea... mai demult... pe avion... calatorind din romania spre acasa... si... atipic cum sunt... nu pot spune ca m-a incantat in mod deosebit... desi... recunosc, are valaorea ei...
    cat despre conspiratia universului la indeplinirea dorintelor... mi-ar place sa fie asa... dar se pare ca... sau eu nu stiu sa-mi doresc ceva cu adevarat... sau universul ma ignora...
    stiu insa foarte cert... ca... acolo sus... este cinva care ma iubeste... si uneori imi indeplineste si dorintele...

    RăspundețiȘtergere
  2. ce ciudat... in procesul de a posta comentariul... a trebuit sa demonstrez ca nu sunt robot...
    dar... daca sunt totusi un robot... care sustine ca nu sunt robot???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca si Universul e guvernat de acolo de sus de cineva si mai cred ca de asta ne indeplineste uneori dorintele si alteori nu. Nu am patit niciodata sa mi se indeplineasca imediat ce mi-am dorit, Universu si Guvernatorul Universului nu sunt parintii unui copil razgaiat ca sa sara cu indeplinirea la orice dorinta. :)
      Robot, nerobot, trebuie sa dovedesti oricum ca nu esti unul, asa vrea blogger. :))

      Ștergere

  3. Te invit să faci parte din campania de încurajare a lecturii pe care eu o organizez,dând un click aici : http://newcomiclife.blogspot.ro/p/campania-nationala-tanara-lectura.html

    Omul invatat isi poarta mereu averea cu dansul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună buburuzo :) Sunt fanul tău încă de când am intrat pe acest minunat blog care mi se pare a fi un univers al cărţilor şi al lecturii. Vreau să-ţi recomand o reţea de socializare foarte faină, www.goodreads.com, unde aş vrea să fim prietene. Dacă ai cont deja pe site şi ştii despre ce este vorba, poate îmi spui cum te găsesc. Spor la lectură, buburuzo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Oana,
      Am cont si m-ai gasit pe goodreads.
      Multumesc pentru cuvintele tale frumoase, esti foarte amabila! :)

      Ștergere
  5. Încă nu am citit cartea, este pe lista de lecturi, amd e făcut un mic comentariu legat de alchimie(poate are relevanţă legat de conţinutul cărţii, poate nu, asta tu decizi). În Alchimie nu era vorba de a transforma plumbul în aur(la propriu), ci era vorba de o transformare spirituală, de o evoluţie, de la un metal considerat impur şi fără valoare până la stadiul de metal preţios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si in carte este pus foarte mare accent pe evolutia spirituala a lui Santiago. Recunosc ca nu stiu foarte multe despre alchimie, ma gandeam ca se punea accent mare si pe evolutia din punct de vedere spiritual, nu doar schimbarea metalului in ceva pretios. Multumesc. :)

      Ștergere
  6. Vaii, mi-a plăcut cartea asta la nebunie, este printre preferatele mele!

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)