miercuri, 20 mai 2015

Povestea unei fete și a unui pian cu coadă - Elena Bociorișvili


Povestea unei fete și a unui pian cu coadă este relativ simplă.  Faina are șaisprezece ani și dorește să se căsătorească. Se logodește cu primul băiat care o cere, ca apoi să realizeze că poate n-a făcut cea mai înțeleaptă alegere, de vreme ce vine și altul să o ceară de la tatăl său.
Toate cunoștințele o alintă Fafocika, dar cu un F din acela răsuflat, un fel de Pfafocika.
Asta este una dintre dramele tinerei, numele și faptul că mult-visata sa căsătorie se tot amână din cauza unor evenimente neplăcute și spontane care au loc în familia ei.
Trăiește într-o lume relativ mică, fiecare membru al familiei sale are o poveste ciudată.
Pianul cu coadă, în schimb, este martor tăcut la tot ce se întâmplă în apartamentul familiei.
Pianul, martorul tăcut, instrumentul la care nimeni n-a cântat vreodată după ce a fost adus în apartament. Cu toate acestea, viața Fafocikăi este într-un fel legată de pian, lângă el se strânge familia cu ocazia diferitelor evenimente. Sprijinită de pian, Fafocika este sedusă pentru prima dată.
Ce se întâmplă după, rămâne să aflați chiar voi.
Recenzia estr foarte scurtă pentru că și cartea este la fel. Dar este o lectură interesantă.

****

Ce mai faceți voi? Mâine la mine acasă e de trei ori sărbătoare!
Înălâarea Domnului, Sfinâii Constantin și Elena și ziua mea de naștere!!! Yey me!

Apropo, La mulți ani tuturor celor care poartă numele de Constantin, Elena sau derivateeee!!!! (Inclusiv mie, că-s și Elena, pe lângă că-i ziua mea!)
Cum merge școala? Cum vine Bacul sau sesiunea? Merg toate?
Baftă să aveți în toate!!!

3 comentarii:

  1. La mulți ani, Bia! De două ori, La mulți ani! Inspirație, realizări și bucurii alături de ai tăi! Și fiindcă e o zi mare pentru tine, îți trimit acest poem ce va fi cuprins în recenta carte: „Cel mai frumos cântec vine pe furiș”, ce va avea doi autori: mai exact un poet și o poetă, în dialog:



    POEM
    Tudor Cicu

    Cândva, demult, prin zarea închisă a unui poem
    nu-mi trimiteai scrisori cu caleaşca acelui anotimp
    doar oştile unor gânduri
    ca un balsam al Golgotei în care crucificat
    te priveam de m-ai aşezat lângă dorinţa cuibărită
    în murmurul serii…
    de-a nu fi îndrăznit incendierea lanului
    devenit şi câmp al războaielor născocite de uimiri.
    Cândva, demult, tu norocoaso
    ţi-ai închiriat în inima mea o casă
    de ţi-ai pus în copaci norocul
    şi i-ai spus să danseze cu râul
    cu lumina lunii
    cu dombra şi glasul Iniei Dinia devenit o lăută
    dar şi cu timpul trimis ca o provocare
    în acest imperiu al frigului.
    Şi tu ştiai că aşteptam scrisorile tale
    la marginea unei lumi tăcute ca un mormânt
    unde nu auzeam decât lupii sfărâmând oasele poemului înghesuit
    în visul de mâine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult pentru urare și pentru ca suntem printre primii care avem șansa de a citi poemnul.

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)