Ultimele vise de pe gene




Este târziu iar ochii mei rămân încă deschiși. 
Prin roleta din geam pătrund câteva raze de la iluminatul public. Mâinile mele par plictisite în așternut. Lovite de lumina portocalie a becului din stradă, par a fi cu un contur ușor amorf. Par cam scheletice acum cu toate că în realitate mâinile mele sunt ușor durdulii, iar degetele un pic groase. 

În semi-întuneric ele-mi capătă eleganța unor degete de pianistă. M-am resemnat, eu n-am știut să cânt vreodată la pian, iar aparența degetelor elegante a plecat odată cu primele clipiri în nopate.

Nu mă plâng, când ridic un picior de sub plapumă pare de dansatoare. Dansatoare ce și-a ratat tangoul pentru că și-a rupt un toc. Floarea roșie din păr s-a ofilit iar rochia strânsă pe corp îi evidențiază șoldurile. Dansatoarea așteaptă, nu știu exact ce, pentru că îmi duc piciorul la loc sub plapumă.

Clipesc de trei ori și intuiesc că este ora două. Două ore visate cu ochii deschiși în noapte. Am fost pianistă și dansatoare de tango.

Ochii mei chiar sunt obosiți, nu vine Ene, deși îl aștept de aproape două ore. Au trecut aproape două ore de când privesc în gol, iar semi-întunericul mă îmbătrânește, mă termină și mă disperă.

Să mă revolt împotriva semi-întunericului aș vrea, dar este distanță lungă până la întrerupător iar lumina puternică mi-ar orbi și ultimele vise de pe gene.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)