luni, 23 mai 2016

Un băiat pe lista lui Schindler - Leon Leyson

Povestea imposibilului care a devenit posibil... pe lista lui Schlindler

Câți dintre voi știți câte ceva despre Holocaust (ridicați, vă rog, mâna)? Câți dintre voi vă plictiseați la ora de istorie, dar brusc, când se spunea câte ceva despre al Doilea Război Mondial, mai precis despre măcelul evreilor și a altor categorii umane, deveneați brusc interesați? Câți dintre voi ați auzit de sau chiar ați fost la Auschwitz în vizită?
Da, și eu am reușit să răspund afirmativ la majoritatea întrebărilor. 
Despre Holocaust s-au scris biblioteci întregi de cărți, pot să vă enumăr și eu câteva pe care mertiă să le citiți: Jurnalul Annei Frank, Am trăit atât de puțin (jurnalul Evei Heyman), Băiatul cu pijamale în dungi, Copilul lui Noe sau Hoțul de cărți.

Câteva lecturi enumerate de mine mai sus sunt  ficțiune, inspirată din realitate, altele sunt memorii și jurnale, listă în care se înscrie și Un băiat pe lista lui Schindler

Ei bine, în cartea aceasta, Leon ne mărturisește norocul pe care l-a avut când a scăpat cu viață din al Doilea Război Mondial, evreu fiind.
Leon Leyson a fost unul dintre cei aproximativ 1200 de evrei pe care Oskar Schindler, nazistul milos, i-a salvat de la moarte.

Cine salvează o viață salvează întreaga lume -Talmud

Leyon Leyson, pe numele evreiesc Leib Lejzon, s-a născut într-un sătuc din Polonia , ca fiu al lui Moshe și al lui Chanah. Când Leon avea doar câțiva anișori, familia se mută în Cracovia, unde tatăl era meșter la o fabrică de sticlă, cu visul constant al unei vieți mai bune.
Din nefericire, la scurt timp naziștii ocupă Polonia, iar evreii ajung să trăiască înghesuiți într-un ghetou.

Scopul nostru era să rămânem în viață până când nemții aveau să piardă războiul și să plece învinși
Viața în ghetoul de la marginea Cracoviei a fost doar un preambul la chinul pe care micul Leon avea să-l îndure alături de părinți și de frații săi.
Norocul le-a surâs deoarece tatăl lui Leon, Moshe, lucra la fabrica de vase emailate a lui Oskar Schindler. Fabrica a fost, desigur, doar un pretext prin care Schindler să salveze de la moarte peste 1000 de evrei.
La doar treisprezece ani, Leon se angajează și el la fabrică, iar Schindler reușește să îl salveze pe el și familia lui din drumul sigur spre Auschwitz.
Familia este deportată în lagărul de concentrare din Gross-Rosen, unde foamea, frigul și teroarea domnesc la tot pasul printre evrei.

Leon Leyson
Octombrie 1944.Sunt dezbrăcat. Am capul ras. Tremur de frig și de frică. Sunt încojurat de un întuneric profund.
Cu toate acestea, Schindler reușește imposibilul și îi scapă pe ce aproximativ 1200 de evrei chiar cu prețul propriei vieți. Mai apoi, când Germania pierde războiul Schindler fuge în Statele Unite, iar oamenii salvați de el îi vor fi veșnic recunoscători.
Oskar Schindler a murit în anul 1974 în Germania de Vest, este singurul membru al Partidului Nazist înmormântat pe Muntele Sion, în Ierusalim, pentru că așa a dorit.
Copilul de pe lista lui Schindler a supraviețuit, s-a mutat în Statele Unite unde a devenit profesor universitar, și-a întemeiat propria familie și a fost o dovadă vie că umanitatea nu s-a pierdut cu totul în cele mai crunte momente din istoria recentă a omenirii.
Leon a ajuns ca la maturitate să țină discursuri publice în care își expunea povestea și explica modul în care Oskar Schindler l-a salvat de mai multe ori.

Autorul cărții Un băiat pe lista lui Schindler, a murit în anul 2013.

Un comentariu:

  1. Am vazut filmul, mi-a placut extraordinar de mult si prietenului meu la fel, cred ca s-ar bucura daca i-as face cadou acest roman.
    Te-am nominalizat aici http://intheheartofthewords.blogspot.ro/2016/05/leapsa-liebster-award.html

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)