Ursul și privighetoarea - Katherine Arden

A venit primăvara sau doar ne păcălește pe noi? Ar cam fi vremea să vină, dar observ că temperaturile ne dau puțin de furcă. 

Sper să vină și căldura înapoi. În orice caz, între timp vreau să vă spun că o parte din primăvară m-am bucurat citind Ursul și privighetoarea de Katherine Arden,  prima carte din Trilogia Winternight, care are o poveste fascinantă inspirată din basmele rusești. 

Am văzut-o între aparițiile editoriale recente, din 2018, iar librăria online Libris mi-a oferit plăcerea de a o citi. 

Povestea se întinde pe parcusrul a cincisprezece a ani, aproximativ - și facem cunoștință cu familia cneazului Piotr Vladimirovici, cu soția mult iubită a acestuia - Marina - și cu copiii lor. 

La nașterea mezinei Vasilisa, Marina moare, conștientă fiind de finalul de care va avea parte. Cu toate acestea, alege viața fiicei în detrimentul propriei vieți - știind că fata va fi precum bunica sa maternă. 

Vasea crește cu capacitatea de a domoli spiritele pădurii și de a păstra în bună armonie între lumea oamenilor și cea a creaturilor feerice.

Puțini o înțeleg și nimeni nu știe de ce copila dispare ore în șir din casă și cutreieră pădurea din jurul moșiei. 

Viața ei se schimbă în momentul în care tatăl lor se recăsătorește cu Anna, o femeie temătoare și supertițioasă ce dorea să-și găsească refugiul în mănăstiri. Mama vitregă o ține pe mezina cneazului la distanță de ea, iar mai apoi de propria sa fiică. 

Între timp, venirea preotului Konstantin face din oamenii locului niște pioși cu frică de Dumnezeu, neperimțându-le acestora să ofere în continuare ofrande spiritelor pădurii. Acest lucru o determină pe Vasea să încerce din răsputeri să domolească furia ființelor forestiere.

Mai mult de atât, fata este văzută ca o prezență extrem de bizară, iubitoare de cai și libertate - își dă seama că o căsnicie i-ar îngrădi spiritul sălbatic. 

"Toată viața mea, a spus ea, mi s-a zis du-te și vino. Mi se spune cum o să trăiesc, și mi se spune cum trebuie să mor. Trebuie să fiu servitoarea unui bărbat și o iapă pentru plăcerea lui sau poate trebuie să mă ascund în spatele unor ziduri și să-mi predau corpul unui dumnezeu rece și tăcut." (...)

Fără să dorească, Vasea reușește cumva să-și sfideze logodnicul și să se elibereze de povara unei căsătorii aranjate. Copila pădurii își ia din acel momentu rolul de punte între oameni și spirite în serios.

 "Mai bine aș muri mâine decât să trăiesc o sută de ani de viața asta deja hotărâtă pentru mine."

În fuga ei prin păduri îl întâlnește pe Morozko, Părintele Îngheț, care îi devine bun tovarăș de discuție și alături de care, aparent, fata își poate ține soarta în mâinile sale - împlinind astfel o profeție.

Personal, am nevoie de basm - am abordat tema și în lucrarea de disertație - mi-a plăcut foarte mult să citesc despre domovoi, dvornik, rusalkă și mai ales despre tovărășia Vasiei cu Morozko.

Folclorul  a avut dintodeauna rol determinant în viața înaintașilor, în viața bunicilor și a străbunicilor noștri. Oamenii au fost un pic duplicitari, și sunt chiar și azi, după ce creștinismul a pătruns pe teritoriile în care azi ne numim creștini - cel ortodox, în acest caz.

Viețuitorii creștinați continuau să creadă în diferite vietăți menite să le apere casele, holdele, foloseau descântece - care sunt prezente încă și în cultura română și foarte probabil și în cea rusă.

Îmi place mult acestă carte și mai ales caracterul ei feminist și sunt nerăbdătoare să citesc continuarea, sper că apariția ei pe piață nu va întârzia prea mult să apară.

A citit cineva cartea?
Voi ce citiți primăvara aceasta? :)