Povestiri de pe Calea Moșilor - Adina Popescu




E o perioadă de februarie mohorâtă pe aici, e frig, noroi și cam cenușiu peste tot. 
Noroc că mi-au ținut companie Povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu în ultimele zile. 
Cartea a fost publicată în 2019 la YoungArt, eu am citit-o prin bunăvoința celor de la Librăria Online Libris, ei mi-au pus-o la dispoziție. Cei de acolo au o gamă foarte bogată de cărți, marea mea încercare este să mă decid ce vreau să citesc, ce vreau să comand când intru pe libris.ro.  

Printre orele petrecute cu noua mea descoperie: serialele thriller, psihologice și polițiste de pe Netfilx, am lecturat și cartea asta care mi-a deschis un lanț de amintiri dulci-acrișoare din anii mei de școală primară și gimnazială. 

Calea Moșilor nu este centrul lumii, Calea Moșilor este lumea întreagă. Adina e la grădiniță când se mută aici, cu părinții, și cartierul e nou-nouț și frumos. Trăiește în epoca de aur, are o coliță de la Filatelia cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, iar Elena Ceaușescu este ca o mamă pe care o vede doar la televizor.

Acesta este parte din descrierea cărții. Într-adevăr, la început Popescu Adina are parte de o colpilărie tipică din perioada comunistă: unfiormă de șoim al patriei, apoi de pionier ca mai apoi să lase unfiromele și să înceapă să se adapteze tranziției din 1989 și anii ce au urmat. 

"Vacanța de iarnă a fost mai lungă decât de obicei (..) Ni s-a spus că nu mai trebuie să venim cu uniforme și că putem să ne îmbrăcăm cum vrem (..) mai puteai vedea la băieți gulerele cămășilor bleu și peste ele câte un pulover scămoșat (..) la fete sarafanele purtate cu pantaloni dedesubt și fustele bleumarin, plisate, de pioniere, care nu erau chiar urâte, combinate cu câte un taior turcoaz din garderoba mamelor noastre.
În prima lună, arătam cu toții ca fii ploii, cu haine prea largi sau prea strâmte (...) Semănam cu o armată care se retrage, în derivă." 

Ei bine, eu am început școala în 2001 și pot să spun că și atunci am trăit tot într-o tranziție continuă , din aceasta în care profesoare nostaligice și frustrate nepensionate încă ne mai făceau zile fripte, în timp ce profesoarele tinere erau stângace și impulsive. 

Școala mea dintr-un cartier orădean de la sute de kilometri distanță de București, dar și la vreo zece  - cinsprezece ani distanță de cele trăite de Adina parcă era la fel de afectată încă de tranziție. Parcă nimeni nu știa ce va urma și în anii mei de școală, era o rigiditate frustrantă cu lecții învățate-pe-de-rost și mulți elevi incapabili să înțeleagă ceea ce citesc. Da, am aflat ulterior că aceasta este o forfmă de analfabetism funcțional. 

Încerc să las amintirile mele incomode legate de școală și să mă reîntorc la carte. Bun, inspiră, expiră. Gata.
Scriitura e simpatică: este din perspectiva fetiței Adina Popescu, de când se mută cu mama și tatăl ei la bloc pe Calea Moșilor, până termină gimnaziul. Nu dau spoiler-e prea multe, încerc, cel puțin. 
Fără să fie înmiresmată de figuri de stil, de trimiteri livrești sau comparații demne de un roman elaborat ca al lui Dostoievski sau Tolstoi, cartea Povestiri de pe Calea Moșilor are un ton direct, ușor apăsător și aproape impresonal, uneori.  Semn că autoarea fie n-a fost prea afectată de ceea ce trăia, fie s-a maturizat iar expriențele au rămas niște amintiri reci și gri.

Când își prezintă colegii de clasă și chiar prietenii, autoarea folosește titulatura prezentă în catalog: numele de familie iar apoi prenumele. Nu-i cunoaștem pe Adina, Viorel sau Elena, ci pe Popescu Adina, Mandea Viorel și Grozavu Elena, semn că aceștia trăiesc într-o lume dură, ca de campanie militară, în care individul este depresonalizat, unde doar mamele casnice și mieroase își alintă copiii cu apelative pe care cei mici nu vor ca alții să le audă: Florinel ori Camelușa. 

Școala nu este singura afecatată de schimbare, Calea Moșilor își schimbă și ea fațetele în anii ce urmează după Revoluție. Dacă până în '89 Adina vede covrigării, blocuri și magazine cu alimente, după Revoluție povestește de pompe funebre și shop-uri de copiat acte care nu au viață lungă pe Cale. 

Cred că Povestiri de pe Calea Moșilor este o carte pe care o poate scrie oricine a loocuit la oraș, dar nu s-a sinchisit să o facă și a lăsat amintirile unei copilării de cartier să treacă neînsemnate. Din fericire, Adina Popescu le-a înseamnat și le-a dat adulților și copiilor să le citească. 

Poate unii dintre școlarii de astăzi nu vor ști cum arată o uniformă de pionier - nici eu nu știu - nu cunosc ce este acela oracol sau ce se scrie în el, ori n-au prea avut parte de săpuneli în curtea școlii. Prin intermediul acestei cărți au șansa să afle. 

Sunt aspecte consemnate în carte pe care copiii din școlile de azi încă le mai cunosc și ei, din păcate, la fel cum le-am cunoscut și eu: profesoare care amenință sau bat elevii, care au impresia că ora lor e sfântă și ele sunt zei. Am trecut și eu prin asta și încă văd la știri că mai sunt elevi care trec. 

Când citeam Povestiri de pe Calea Moșilor mi-a fugit mintea la În Brooklyn crește un copac, carte pe care încă n-am terminat-o de citit. Am citit o parte din ea în română și o parte în engleză (cât eram în Statele Unite).


Nu știu dacă cei de la editură au ales în mod intenționat alb și turcoaz drept culori dominante în realizarea celor două coperți, sau a fost doar o coincidență. Aemănarea dintre cele două  e mare și la conținut, dar și la prezentarea grafică (ilustrație, culori, textul coperților).
  Oricum, dacă o lume întreagă ar dori să afle cum a fost viața elevei Adina în Bucureștiul comunist, va trebui să citească Povestiri pe Calea Moșilor, la fel cum citeste În Brooklyn crește un copac când vrea să o cunoască pe Francie Nolan din Brooklyn. 

Voi ce citiți? Cum ați început anul?

Comentarii

  1. Am și eu cartea, cu autograf, abia aștept s-o citesc. A fost autoarea la Iași, la FILIT, e un om tare frumos!
    Eu momentan citesc „Clubul Mars Room”. Ce-i drept, nu prea am avut timp să citesc, având în vedere sesiunea, învățatul, chestii de acest gen! :) Dar recuperăm cât de mult se poate.
    Lecturi frumoase să ai și cu spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o lectură simpatică. Lectură plăcută și pt Clubul Mars Room :D

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)