Shining - Stephen King




An nou fericit și bine v-am regăsit și în anul 2021! Sper că sunteți sănătoși și cât se poate de optimiști!
Eu sunt destul de bine și mă încântă că în maldărul meu de cărți care așteaptă să fie citite sau pe care le citesc de vreo lună, stă comod romanul Shining de Stephen King. 

Cu el mă destind în aceste seri reci de iarnă pudrate de căderi de zăpadă, după-amieze întunecoase și ger. Shining este numai bun ca să îmi dovedesc că se poate și mai rău, pentru personajele din carte, firește.

Oricum pandemia nu ne oferă prea multe distracții în ultima perioadă, măcar câte un roman să ne mai plimbe în lume și să ne rupă de știrile cu numărul de victime și de infectări de la tv.

Thriller-ul acesta este considerat un clasic al genului, fiind publicat acum mai bine de 40 de ani de unul dintre cei mai cunoscuți autori americani de romane horror și thriller - Stephen King. De altfel, acesta nu este primul roman scris de el pe care îl lecturez. Cred că primul pe care l-am citit a fost Carrie (care m-a îngrozit) urmat de Cimitirul animalelor și apoi de Christine (mașina posedată). 

Shinning sau The Shining cum este cunoscut în limba engleză reușește să construiască o poveste destul de veridică, a unei familii americane, care mai târziu va aduce în prim plan traume din trecut și experiențe terifiante.


Dincolo de aspectul comercial al romanului, și faptul că a fost ecranizat în pelicule de mare succes, ce m-a determinat pe mine să aleg această carte a fost unul dintre personajele centrale - Danny Torrance - băiețelul de cinci ani al cuplului Torrance, care se dovedește a avea un dar pe care puțini reușesc să îl deslușească - strălucirea, de unde și numele romanului. 

Ar trebui să contextualizăm un pic, ca să înțelegeți mai bine despre ce e vorba. Căsnicia lui Jack și Wendy Torrance (părinții lui Danny) ajunge într-un punct foarte dificil din cauza dependenței de alcool a bărbatului și a faptului că își pierde catedra de profesor la școala la care preda literatură engleză. 

Acestuia i se oferă un loc de muncă la hotelul Overlook, situat într-o zonă montantă, greu accesibilă pe timp de iarnă. Planurile sunt mari,  familia Torrance se stabilește la hotel pe timp de iarnă, iar izolarea de lumea exterioară pentru câteva luni nu le aduce niciun beneficiu. Hotelul Overlook, cu renume pentru bogații Americii, se dovedește a fi bântuit la propriu și la figurat de incidente sângeroase, crime și sinucideri ale căror stafii și spirite malefice rămân captive locului.

Darul lui Danny îl face vulnerabil în fața spiritelor locului și devine martor la puteri malefice și defuncți care nu reușesc să își găsească liniștea. Incapabili să accepte darul copilului, Jack și Wendy îl suspectează le Danny ca fiind incalabil să discearnă imaginarul de adevăr. 

Hotelul Overlook se dovedește a fi un loc malefic în sine care se hrănește cu crime și morți în împrejurări tragice, din păcate familia Torrance va fi și ea vitregită de unul dintre membri. Dar la fel ca în zicerile populare și mitologie, Stephen King se joacă și el cu elementele primordiale - în acest caz focul purificator.


Lui King îi plac  mult locurile bântuite de încărcături malefice, locuri sau vehicule (n.a. cimitirul animalelor, mașina Christine), dar îi place să construiască și un background solid pentru animte personaje - Jack Torrance sau Carrie din romanul omonim. În cazul de față, lui Jack i se creionează întreaga viață, sunt aduse la lumină traumele din copilărie, exemplul patern prost al tâtălui său, din cauza căruia eșuează și el în relație cu fiul său și dependența de alcool care șubrezește încrederea soției în el. 

Pe Wendy o construiește ca pe o figură maternă destul de puternică pentru fiul ei, însă cu nenumărate căderi și momente  vulnerabile în fața soțului. 

Consider că demersul psihologic în construcția personajelor pe care Stephen King îl urmărește aduce un mare plus lecturii și a credibilității sale. 

Recomand deci această lectură pentru serile când doriți puțină adrenalină și cevs fiori pe șira spinării.

Am rămas în urmă cu lectura, iar. Urmează curând să  mai public alte recenzii pentru că mai am o carte pe care o lecturez și altele care mă așteaptă cu nerăbdare.

Aruncați și un ochi pe Libris, ei au făcut ca această recenzie să fie posibilă. 

Voi ce citiț?

 

Comentarii