Ce vrem noi, femeile? - Isabel Allende

 

Isabel Allende face prin Ce vrem noi, femeile? o adevărată pledoarie feministă, o definire extrem de cuprinzătoare a conceptului de feminism prin exemple culturale și personale ale autoarei. 

Stilul ei caracteristic, umorul și aciditatea sunt desigur prezente. Cartea abundă de mențiuni cu nume ale unor feministe adevărate, ale unor femei luptătoare.

Crescută în casa bunicului său, de o mamă părăsită de soț, lucru considerat rușinos în anii '40, Isabel Allende se declară feministă încă din copilărie. Copila Allende crește într-o casă, sub aripa autoritară și machistă a bunicului, alături de frații săi - ea este cea mai înverșunată și dorește să fie egala băieților- fără ca adulții să o înțeleagă. Încăpățânarea nu e văzută cu ochi buni de către adulți când este prezentă la fete, dar agreată și chiar apreciată în cazul băieților.

sursa foto

Dincolo de relatările din viața personală a scriitoarei, în care povestește de parcursul ei feminist și înverșunat- autoarea menționează și numele unor personalități precum: Michelle Bachelet (prima femeie președinte a Chile) care a pledat pentru combaterea violenței domestice și Olga Murray - avocată ce a înființat asociații pentru a ajuta fetele, copiii și tinerii în Nepal.

De asemenea, în carte sunt menționate și grupuri de femei din zone vulnerabile, unde bărbații vin și pleacă - ele fiind stâlpii societății lor. Un alt caz relatat în carte și care mi-a rămas în minte este cel al femeilor dintr-un cartier mărginaș din Chile unde criminalitatea și violența domestică sunt la ordinea zilei. Acolo poliția nu intervine deloc în cazul abuzurilor din familie - așa că mai multe femei dau buzna în casă și salvează victima de mânia agresorului. În acest fel ele se protejează ca grup- fără a aștepta intervenția autorităților - care rămân indiferente la aceste acte de agresiune.

Cartea abundă și despre chestiuni ce stârnesc adevărate polemici în societate precum: limitarea accesului la avort la cerere în condiții de siguranță - menționează aici momentul din tinerețe în care și-a însoțit o prietenă în acasă la cineva ca să facă un avort ilegal - aceste exemple de avorturi nesigure din punct de vedere medical abundă și la noi din timpul comunismului. De asemenea, Allende menționează și limitarea accesului la metode contraceptive: pilule, anticoncepționale etc.

Cu toate acestea, spiritul autoarei este mereu tânăr și însetat după dragoste: trecută prin două divorțuri și multe relații, Isabel Allende nu pare să fie extrem de încurcată de vârsta sa. Scrie cu mult patos și vorbește deschis despre scăpările sale din timpul vieții - nefiind prea afectată de alegerile pe care le-a făcut în materie de iubire. Optimismul, tăria, longevitatea și speranța sunt detaliile care amprentează cartea, dincolo de eșecurile și greutățile de care se lovesc multe femei în timpul vieții.

Relațiile mamă fiică: cea pe care a avut-o Isabel cu mama sa Panchita, dar și relația pe care a avut-o cu propria sa fiica - Paula - sunt menționate în carte. Isabel Allende spune că a evitat să facă greșeli în relație cu fiica sa pe care le-a făcut mama ei în relația cu ea. 

La doar 29 de ani Paula moare, la patru ani după tragedie, Isabel pune bazele Fundației Isabel Allende care are ca scop sprijinirea drepturilor femeilor dar și a copiilor aflați în risc.

Fundația este înființată în memoria fiicei sale, la fel este și cartea de memorii Paula. 

Mi-a plăcut mult cartea Ce vrem noi, femeile?, Isabel Allende este una dintre autoarele mele preferate. Există oameni pe lumea asta care s-au născut pentru a scrie - unii reușesc să exprime prin scris ceea ce mulți nu suntem în stare să spunem, dar gândim.

Puteți găsi aici lista cu cărțile autoarei pe care le-am citit și recenzat pe blog. 

Voi ce mai citiți?