Autobuzul lor

Mă enervează mersul cu autobuzul din multe motive, dar cel mai enervant după aglomeraţie sunt oamenii care vorbesc în autobuz  ca la Piaţa Mare...
Nu vreau să fiu rea, dar unii sunt chiar nesimţiţi, cei mai mulţi din ei sunt ţigani cu stare financiară bună care au impresia că au voie să  vorbească strigând în autobuz.
  Veneam din oraş, mă urc eu din capăt de la Nufăru' în autobuz, totul bine, linişte, până când îi sună femeii cu poale lungi, pliate, roşii şi înflorate telefonul. Părea că nu avea mai mult de 35 de ani. Nimic ciudat, dar începe să zbiere, cred că la cum  vorbea de tare o auzea ălă şi fără telefon.
Peste câteva momente coboară, revine apoi cu bărbatu-său şi cu o babă în autobuz...Bărbatul era gras, îmbrăcat în haine negre, avea mustăţi grizonate cu perciuni, aranjate după moda lor, a era să uit, omul avea un baston cu cap de argint de care se proptea şi un inel maare de aur pe degetarul de la mâna stângă.
  Bătrâna purta şi ea nişte poale purpurii cu floricele galbene, pliate şi sclipitor de jegoase... se vede că nu a avut o viaţă prea frumoasă, era plină de julituri pe obrajii zbârciţi, frunte şi pe nas...ochii îi erau trişti, vâzându-se în ei durerea din suflet şi trup. Avea mâna bandajată, era jegoasă şi neliniştită, biata femeie.
  Cei doi încercau să o  îmbărbăteze, bărbatul vorbea tare şi răspicat, iar nevastă-sa aproba tot.
 Lângă mine se aşeză o fetiţă, uimită de ceea ce vedea, îi zâmbeam cu o mutră de stai calmă, numai gura-i de ei!
Printre propoziţiile în ţigâneşte auzeam câte un cuvânt pe maghiară şi o poezie recitată cu fală de mustăcios, dedicată maică-sii, avându-ne pe noi oamenii  din autobuz drept spectatori:
Am crescut băieţi şi fete
Şi mor în casă de sete, şi mor în casă de sete [...]
Un părinte poate creşte şapte, opt copii sau zece
Dar zece copii cuminte, nu poate ţine-un părinte
Unul pe altul se lasă şi de părinţi nu le pasă [...]
  A fost o întâmplare ciudată, cine ştie ce a pătimit bătrâna în viaţă. Mă tot gândesc cum ar fi lumea noastră dacă fiecare om ar scrie un roman autobiografic.Problema e că nu toţi oamenii ştiu să scrie.
Am pus postarea la "oameni deosebiţi" pentru că şi oamenii aceştia au părţi bune, nu doar rele, trebuie doar să le acordăm o şansă şi să lăsăm la o parte micile/marile lor defecte...


p.s Acum vă las să ascultaţi şi ce recita mustăciosul...am dat căutare pe google