Desenele copilariei, partea I


Mi-e foarte dor de aștia:
Tom and jerry kids
 Deși nimic nu se compară cu variantele din anii 1940 aceștia au fost mai prezenți pe CartoonNetwork în anii 90-2000, anii de glorie ai copilăriei mele, copilăriei noastre.


Nu-mi amintesc prea multe despre desene, dar am reţinut încă din fragedă-pruncie genericul, linia melodică și animăluțele astea vesele alergând pe schela unui bloc în construcții.

Hong Kong Phooey
Și la aștia le-am reținut linia melodică și pe cățelul care iese costumat dintr-un dulăpior, sare, dă din mâini,picioare și salvează pe acolo ce trebuie.

The Addams family
Erau haioși, deși mă înspăimântau puțin și nu înțelegeam mare lucru din ce vorbeau ei acolo în engleză. Nu prea înțelegeam mare lucru de la nici unul dintre desene, dar erau colorate, se mișcau, erau vii pentru mine.Nu-mi trebuia mai mult, doar televizorul color cu purici și stăteam liniștită câteva minuțele bune.

I am Weasel, Cow and chiken ,


De I am Weasel si Baboon mă minunam, erau ciudați, Baboon făcea totul pe dos și era mereu gelos pe Weasel că îi reușește totul, primește laude și e bine-intenționat.
Cow and Chiken nu prea mi-au plăcut, erau foarte brutali zgomotoși și erau desenate o grămadă de obiecte grețoase pe acolo. Pe lângă asta mai erau și părinții, doar niște picioare umblătoare...ce modele :)) mă enervam că nu-i vedeam.
Să nu uitam de Courage the Cowardly dog  care, dacă stau acum să analizez erau de dedeparte cele mai tulburătoare desene animate, pline de simboluri și de violență.Ideea era însă bună, binele învingea mereu răul în episoade.

Revin cu celelalte pe măsură ce îmi amintesc de ele. Cele mai bune urmează.:)


Comentarii

  1. Regele Shaman e un desen relativ nou, difuzat prin 2000 si nu stiu cat, in postare m-am referit la desenele de pe CN din anii '90 :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)

Postări populare de pe acest blog

Notre-Dame de Paris-Victor Hugo

Lorelei- Ionel Teodoreanu

Scrisoare de dragoste - Mihail Drumeș