Desenele copilăriei, partea a II a

 Permiteți-mi să continui seria începută cu câteva zile în urmă:
The Mask era tipul care atunci când îşi punea o mască maro pe faţă devenea un tip ciudat şi excentric, căruia  îi zburau ochii din cap. Avea și un cățel care era târât cu forța în mijlocul acțiunii, de multe ori. M-am mirat când am văzut că în film, tipul arată exact ca în desenul animat.
The Flintstones și The Jetsones, două familii simpatice, care reprezentau idealul familiilor americane din anii 1950-1960, dar și după.Amuzanți, mai ales cei doi bărbăți din familii.
Yogi Bear, ursul care fura mereu coșurile de picnic ale oamenilor ieșiți la iarbă verde.Acesta și ursulețul Boo-Boo aveau mereu probleme din cauza pădurarului Smith.
One, two, three, baby, mă enerva arogantul și narcisistul Johnny, dar și mămica lui protectoare.Acum dacă mă uit, mi se pare că originalul are o voce ca a lui Elvis. :)) Probabil asta era şi ideea.


Să nu mai spun de cei doi câini, care mă cam enervau, era cel gri monoton şi cel galben hiper-activ.


Și Ed, Edd and Eddy...

ăștia trei și acum mă cam enervează. :))
Să nu uit de ele, Powerpuff Girls.

 Cele trei fetiţe Blossom (al cărei nume îl folosesc eu pe desenatori.ro) Bubbles și Buttercup, fără degete,create în laborator de profesorul Utonium. Fetițele salvează mereu situația din orașul lor unde apar  monștri și alte personaje negative cu care se luptă folosindu-și super puterile.
Despre Dexter's laboratory ce să mai spun? Aaa..că dacă în română sună interesant, atunci în franceză sună chiar haios.:)) Ei vorbesc mai mult decât e cazul.Oricum, când spun desen animat în franceză, mă gândesc instantaneu la Sandy Belle. :))



p.s voi mai scrie despre aceste desene pe parcurs,  voi trece şi la alte posturi tv de desene.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Notre-Dame de Paris-Victor Hugo

Lorelei- Ionel Teodoreanu

Scrisoare de dragoste - Mihail Drumeș