Cu musca pe căciulă...


Ieri pe vremea asta mă băteam la propriu și la figurat cu o muscă spioană nesuferită care trăgea cu ochiul la ce scriam eu pe aici.
 Era beată săraca și când nu mă enerva cu bâzâitul se arunca asupra ecranului de la laptop și mă speria.M-am gândit la un momentdat că aș putea face și eu ca și Nică din Amintiri din copilărie  cu ceaslovul lui.Adică, atunci când musca se așează pe ecran eu haț, să închid clapeta și să prind musca. Dar m-am gândit că mai mult ca sigur musca va scăpa iar victima colaterală va fi bietul laptop care e deja cam leneș, așa că mai bine nu-l mai terorizez inutil.
 Dar de muscă tot n-am scăpat și după vreo zece minute de alergătură prin cameră, până când am ademenit-o cu lumina de la veioza pentru citit  într-un colț, am luat Lăzăriștii și am făcut-o piure. E bună și revista școlii la ceva,nu?Adică, dacă tot nu prea o citesc...Musca s-a cam dezintegrat, săraca, dar după ce am văzut că și așa frântă mai mișcă, am zis să nu o las să se chinuie ci să o rezolv mai rapid. Cam asta e pățania de ieri.
***
Azi m-am jucat la butoane, și cum mă tot jucam eu, am observat că pierdusem toate link-urile de la blogroll, a trebuit să le repun din memorie.Presimt că am uitat câteva bloguri, dacă nu vă găsiți în listă va rog sa-mi lăsați un mesaj și o vă pun. :D Vă rog să acceptaţi şi scuzele mele în caz că vă numărați printre cei uitați.
Și...sper că vă plac florile mele vintage, mi-am dorit mult un background de genul, greu m-am prins că pot adăuga chiar eu fotografia descărcată de pe net.Dar m-am prins, asta e important, adică pe vremuri nu funcționa bine opțiunea asta și de atunci n-am mai încercat-o...
***
Azi a fost de asemenea și zi de plimbări și de lectură, am parcurs cât de repede am putut romanul Tess d'Urberville (mă tot încurc la numele ei), deja mă plictisește și vreau să aflu mai repede ce se întâmplă totuși în carte. E cam aiurea și lungește cam mult acțiunea, ceea ce e enervant la un roman, sau doar mie mi se pare așa? Pentru propriul meu ajutor, am citit și rezumatul cărții, ca să pot sări peste conținutul, să-i zicem irelevant.
Nu știu sigur dacă voi publica sau nu recenzia acestei cărți...ar trebui?Ce părere aveți voi despre asta?
Mă mai gândesc, poate pe mâine o termin de citit și în câteva zile revin cu recenzia sau cu alt post.

Comentarii

  1. Zilele astea am terminat si eu Tess D'Urberville si trebuie sa spun ca mi-a placut foarte mult...Si pe mine ma cam plictiseau descrierile uneori, dar a meritat din plin sa continui, pentru ca povestea a fost pana la urma interesanta, caracterizata de realism. Pe mine mereu ma lua prin surprindere cu rasturnarile de situatie, desi ma indigna felul nepasator de-a fi al lui Angel. Cat despre final, mie mi s-a parut foarte emotionant si frumos. Asadar, eu zic sa ii mai dai o sansa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii dau,ii dau, stai linistita, ca sunt si eu curioasa de final. :D

      Ștergere
  2. Partea buna in privinta anotimpurilor racoroase este ca scapam de insecte! Prefer sa-mi clantane dintii decat sa se urce mustele pe mine.
    Cat despre carte, daca reusesti sa o termini si iti place, de ce nu?:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate :) Si...voi scrie si la Tess o recenzie :D

      Ștergere
  3. Saptamana Jane Austen aici http://romanceofpages.blogspot.ro/2012/09/saptamana-jane-austen.html

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)

Postări populare de pe acest blog

Notre-Dame de Paris-Victor Hugo

Lorelei- Ionel Teodoreanu

Scrisoare de dragoste - Mihail Drumeș