Lorelei- Ionel Teodoreanu


-Lorelei: numele tău de scriitor.
 -Glumești, Gabico, vorbise Luli dând din cap. (...) 
-Da, e frumos: Lorelei...


Lorelei este un roman scump, unul cu o eroină pe care nu o poți uita. Vorbele ei, gândurile ei, mărturisirile pe care ea le face prietenei sale Gabriela, îți rămân pur și simplu imprimate în memorie.
Am făcut un lucru pe care nu prea îl fac, am luat un marker și am evidențiat toate citatele care mi-au fost dragi. Așa că Lorelei a devenit pentru mine un roman foarte pestriț, norocul e că acest exemplar îmi aparține. În mod normal nu mi-aș fi permis să fac așa ceva cu cartea altcuiva.
Vreau să intru direct în recenzie, așa că puteți citi chiar voi câte ceva despre autor aici.

Recenzie

O iubesc pe Lorelei, dar cel mai tare am iubit-o pe Luli-boy, care ulterior a rămas doar Luli. Eroina, pe numele său Lucia Novleanu, este și va rămâne o figură marcantă pentru mine, datorită simplității, gingășiei și sincerității ei.

Cu toată vitalitatea ei copilărească, puțintel băiețească în anii dintâi, apoi treptat feminizată, Luli era o "tăcere". Sufletul ei era un parfum ascuns: poate tocmai de asta parfum.


Cartea începe cum nu se poate mai bine, tânăra Lucia Novleanu și prietena ei Gabriela Nei sunt în gara cu cireșe și se îndreaptă spre Galați pentru ca Luli să susțină examenul de Bacalaureat. În următoarele pagini facem o incursiune în viața tinerei Luli, aflăm că aceasta este alintată Luli-boy de prietena sa și că prietenia lor  este una la care orice fată ar visa. Se cunosc din copilărie, cu doar patru ani mai mare, Gabriela devine profesoara prietenei sale la scurt timp după terminarea facultății.

-La ce te gândești, Luli-boy? -Sst. Aștept cocorii.

Vorbesc puțin, prietenia lor este atât de legată încât nu au nevoie de prea multe vorbe.

-La ce te gândești, Luli-boy? o întrebase odată Gabriela, cu condeiul în mână, intrigată de propria ei pasivitate.-Așa.. departe...

 Ador această carte tocmai datorită prieteniei celor două tinere, prietenie pe care nici distanța nu o poate rupe.
Luli își întâlnește dragostea în gara cu cireșe, în timp ce se întoarce de la țară înapoi în Galați cu prietena ei, cum ziceam și mai sus. Catul Bogdan, un scriitor și profesor pe care Luli îl va întâlni și la examen, o vede pentru prima dată în gară, în momentul în care aceasta își scapă coșul cu cireșe în graba ei de a nu pierde trenul.
Nu după mult timp cei doi se căsătoresc, ei bine, din acest moment Luli-boy parcă își pierde farmecul...parcă mirosul de tei preponderent în roman se evaporă odată cu plecarea lui boy.

Iubești ca să nu fii singur, ca să te însoțești.
 Cu toate acestea ne reîndrăgostim de Luli prin ochii lui Catul Bogdan, ea ne uimește pentru că își jertfește tinerețea în numele succesului literar al soțului. Relația lor parcă stagnează, dar ea așteaptă răbdătoare lângă șemineu ca un nou roman să se nască în biroul lui plin de fum de țigară.
 Din păcate această așteptare îi va fi fatală, Luli devine din personaj principal unul secundar. A doua jumătate a romanului se axează pe Catul Bogdan și pe dilemele sale, pe modul în care acesta o descoperă pe Luli, pe etapele și blocajele întâmpinate de acesta în scrierile sale. Luli este mereu acolo, tăcută dar prezentă, așteptând ca el să-și termine opera și să reînceapă să trăiască alături de ea.
 Continuarea romanului m-a șocat, m-a revoltat și chiar mi s-a dus interesul cu care îl citeam până atunci. Aș vrea să schimb ceva, aș vrea ca finalul să fie altul...


Femeile care au murit tinere devin și mai frumoase, patetica tăcere a mormântului redându-le ceea ce Vinci a dat Giocondei.

Probabil că asta e menirea unui roman reușit, să te și revolte, pe lângă că te întristează și te face să-l bați pe autor. Ce-i drept, m-au cam obosit descrierile și construcțiile mult prea elaborate și metaforice. Știam când am început cartea că e un roman de atmosferă, și așa a fost. Înafară de Luli-boy, nu mi-au plăcut prea multe la această carte. Dar ea e de ajuns, a fost de ajuns în cât să îmi rog una dintre prietene să mă strige Luli-boy  de dragul lecturii. Să mă transform chiar eu într-o Luli-boy simpatică, doar sunt ștrengar de profesie.

Alte citate din carte 


  • Leșinul dă sufletului și panica și intensitatea morții. Durase numai câteva secunde, dar sufletul își pierduse vârsta, apropiindu-se chiar în clipa vastei eclipse de copilăria mică.
  • Trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec..
  • Tu nu cunoști senzația asta: că-i prea strâmt în tine, că n-ai aer de-ajuns? Vrei mai mult, mai mare, mai repede. Scriu trei-patru vorbe, o frază, două și rup. Nu mai am nimic.
  • -Știu eu, Gabico? N-am avut liniște niciodată. Parcă luptam să ies din mine, să evadez... -Luli-boy!
  • M-am prostit, Gabico. Aș vrea să-ți spun tot și văd că n-am ce. Nu-i chiar așa ușor să vorbești despre tine.


Comentarii

  1. Și eu vreau să citesc cartea.
    Am început-o acum vreo lună, dar nu am mai avut timp să o continui, citisem vreo 80-90 de pagini. De-abia aștept să o citesc integral. M-a fascinat când am început-o.
    Frumoasă recenzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inceputul e minunat! Asa m-am 'indragostit' de Luli-boy. :D Spor sa ai!

      Ștergere
  2. Frumoase citatele de mai sus. Mi-au reamintit de ce am adorat ,,Lorelei".:) Cred că acele metafore dau farmec acestui roman.
    Şi legat de final...deşi nu e unul plăcut, mie îmi place aşa cum e pentru că rămâne mai adânc înrădacinat în sufletul cititorului. :>3

    RăspundețiȘtergere
  3. sanchi, ca si cum lorelei si-ar fi pierdut ciresele aiurea n pom. e adevarat ca e lumea plina de cirese dar cine mai ajunge asa cat de cat la ale ei, chit ca sunt intr-o baltoaca pe jos. o balta alba sau ceva.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)

Postări populare de pe acest blog

Notre-Dame de Paris-Victor Hugo

Scrisoare de dragoste - Mihail Drumeș