joi, 26 iunie 2014

Blidul de lemn, repovestire după Lev Tolstoi



Vă invit să ascultați o povestioară tristă, una cât se poate de aproape de realitate... una în care un bătrân este pus la colț din cauza neputinței.



***
Mă duce cu gândul la pățania mea de azi din autobuz, când o doamnă și-a ocupat un loc pe scaun cu plasa, apoi s-a dus să își valideze cardul de călătorie la aparat. Între timp eu m-am așezat pe locul de lângă cel ocupat de ea,  scaunul de lângă fereastră. O văd pe tanti cum își apoi ia plasa bombănind ceva de genul ești tare obosită, ai lucrat astăzi, și apoi s-a mutat pe alt loc mai departe în autobuz. La care eu, puțin dezolată și enervată, îi răspund cu oarecare nesimțire: nu știam că aveți nevoie de două locuri, doamnă... 
O altă doamnă învârstă care a ales să stea în picioare, deși mai erau locuri libere, râdea pe sub mustăți și se uita la mine cu o oarecare părtinire.
Nu știu de ce sunt unii vârstnici atât de nesuferiți, nu m-am atins de locul ocupat de ea, iar dacă avea pretenția ca ambele locuri să fie ale ei, apăi, pentru asta există taxiuri... dacă circuli cu mijloace de transport în comun nu vii cu pretenția ca alții să stea în picioare doar pentru că nu vrei să se așeze nimeni pe scaunul de lângă tine.
În Oradea pensionarii cu domiciliu în oraș circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun... și toată ziua se plimbă cu autbuzul și tramvaiul. Încep dimineața devreme cu piața și tot așa până la prânz. Exact în orele de vârf, când merg eleviii și stundețiii... și tot noi suntem cei nesuferiți pentru că nu le cedăm locurile noastre. Pentru mine, personal, nu prea e o plăcere să circul cu mijloacele de transport în comun, mai bine pe jos, dar de multe ori n-am încotro. Și întâlnesc astfel de bătrâni nesuferiți, care ar avea pretenția ca nimeni să nu stea lângă ei, ori să își țină plasele pe alte scaune. Ori, mai rău, care au pretenția ca cel tânăr să îi cedeze locul imediat ce a urcat în autobuz.
Am întâlnit și persoane foarte recunoscătoare pentru locul cedat în autobuz, oameni care mulțumesc și li se vede recunoștința în ochi.... alții în schimb au impresia că totul li se cuvine doar pentru că sunt în vărstă.
Cred că bunicul din poveste este unul dintre cei recunoscători, el este mulțumit și resemnat, nu le cere tinerilor mai mult decât sunt ei dispuși să ofere. Nu prostestează deloc, este salvat însă de nepotul său care le deschide ochiii părinților.
Stau și mă gândesc, în alte culturi bătrâniii sunt foarte respectați și au ultimul cuvânt în casă până când sunt capabili să comunice, chiar dacă locuiesc cu generațiile tinere... nu știu cât este acest lucru de valabil la noi în țară.



4 comentarii:

  1. Lev Tolstoi este un autor care m-a fascinat dintotdeauna,sincer.E foarte complex,și descrie viața aceea exact așa cum era,fără să adauge sau să omită ceva.E frumoasă povestioara,dar și tristă de asemenea.Poate că ar trebui să avem mai mult respect și mai multă îngăduință față de cei neputincioși.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, azi a descoperit blogul tau din intamplare...iti recoman un film
    http://filmehd.net/equus-1977-filme-online.html
    Ama

    RăspundețiȘtergere
  3. Adevarul este ca pt un loc oferit in autobuz, un batran ar trebui sa aiba ochii umezi de recunostinta ca un caine care primeste un os mult asteptat...si nu inteleg ce se plimba atat prin oras, de parca mai poti avea vreo treaba serioasa dupa ce iesi la pensie...pe bune acu'.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ionela, nu imi dau seama daca la faza cu locul din autobuz esti ironica sau vorbesti serios.

      Ștergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)