luni, 10 august 2015

Smulgătorul de inimi - Boris Vian


Smulgătorul de inimi este ultima carte citită de mine. Am dat de ea la Editura Univers, din întâmplare și habar nu aveam la ce să mă aștept. Descrierea de pe ultima copertă nu îmi zicea prea multe:

„Smulgătorul de inimi este una dintre cărţile cele mai puternice şi mai teribile despre dragostea maternă. Romanul desfăşoară în faţa ochilor cititorului povestea iubirii unei mame faţă de copiii ei, o dragoste auto-devoratoare, sacrificială şi posesivă, redată într-un registru uneori suprarealist, alteori oniric, de cele mai multe ori însă cu accentele unei realităţi halucinant de adevărate. Tot astfel, universul mental al copiilor, în care totul este posibil, capătă viaţă în acest roman al lui Boris Vian, care nu este cu nimic mai prejos, în tema pe care şi-a ales-o, decât Spuma zilelor.”


Descrierea aceasta este într-un fel minimalistă, și reduce multiplele teme ale cărții la una singură: iubirea maternă.

Despre autor


Boris Vian (1920-1959), autorul „celui mai sfâșietor roman de dragoste din literatura lumii”, „Spuma zilelor”, este unul dintre copiii teribili ai literaturii franceze după al doilea război mondial, din școala lui Eugene Ionesco, Raymond Queneau, Jacques Prevert. „Iarba roșie”, „Furnicile”, „Toamna la Pekin” sunt câteva dintre cele mai celebre cărți ale lui Boris Vian traduse în românește.



Despre carte

Cum spuneam și mai sus, deși una dintre temele principale este dragostea maternă pe care Clementine o arată tripleților ei, cartea este mult mai complexă.
Personajul central al cărții este Jacquemort, un psihanalist ce ajunge practic din senin în mijlocul unui sat și asistă la nașterea celor trei copii ai cuplului Clementine și Angel.
Psihanalistul se stabilește în casa cuplului și hotărăște să facă își exercite meseria de analizator asupra localinicilor.
Problema este că localnicii sunt taciturni, lipsiți de scrupule și de-a dreptul barbari, ne întâlnim în carte cu imagini distorsionate ale realității precum crucificarea unui armăsar care a păcătuit, târgul de bătrâni în care cei în putere îi exploatează pe cei învârstă sau predicile preotului din sat care susține sus și tare că: 

"Dumnezeu este un cadou somptuos, un dar gratuit, un lingou de platină (..) Este un supliment!"
 
Îmi vine să compar scrierea aceasta cu picturile lui Salvador Dali, până și timpul se distorsionează în carte, avem date precum: 27 iunlie (după aceea), 347 iulsembrie, 135 apriaugsut etc.
Persistența memoriei, Salvador Dali
Mi-a plăcut cartea, chiar dacă m-a scos destul de mult din zona de confort. Începutul ei e în forță, cu nașterea tripleților și mama care este ruptă de durere, cu tatăl pasiv ce n-are voie să se amestece în creșterea copiilor și psihanalistul ce încearcă să îi împace pe cei din jur.

O recomand oricui dorește să petreacă niște ore într-o lume nebună, lipsită de calități morale, într-o lume ce are un individ care se ocupă de scoaterea murdăriei societății din râu cu dinții. Este felul lor de a scăpa de problemele de conștiință, le aruncă în râu, iar individul în cauză are datoria de a le scoate, luând în felul acesta povara de pe umerii făptașilor.

Vedeți ce de teme are cartea, și a omis tema iubirii materne, care nu mai trebuie discutată pentru că recenzia ar deveni puțin prea încărcată. În orice caz, temele cărții sunt perfect îmbinate, iar trecerea se face foarte subtil. De fapt, într-un roman e normal ca o pisică să te imite, e normal ca un grup de țărani să crucifice un cal, chiar și târgurile de bătrâni ce dau dovadă de o barbarie grotească, devin lucrur agreabil. 
Pe scurt, acesta este Smulgătorul de inimi, scrierea lui Boris Vian, dacă stau să mă gândesc... este mult mai mult de atât.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)