Confidentul - Hélène Grémillon


Confidentul este romanul de debut al autoarei de origine franceză Hélène Grémillon. Un debut foarte reușit, dacă e să mă întrebați. Un roman credibil, plin de suspans, dar în același timp, o lectură plăcută și relaxantă.

Povestea este conturată în jurul lui Camille Werner, undeva prin anii 1970. Femeia, trecută de 30 de ani, se confruntă cu o sarcina inopinată, dar dorită și, de asemenea, cu decesul mamei sale.

Deși pretindem că salvăm femeia de sclavia maternității, avortul îi impune o altă formă de sclavie, vinovăția.

Afectată de doliu, dar și de faptul că urmează să se despartă de tatăl propriului copil, Camille începe să primească un șir de scrisori nesemnate care destăinuiesc o poveste.

Primul gând al femeii este că în conținutul scrisorilor sunt fragmente din manuscrisul vreunui autor care dorește să-i atragă atenția, Camille fiind editor literar.

Din scrisori, aceasta află povestea încurcată a lui Annie, o tânără pasionată de pictur[, dar și a doamnei M., o doamnă misterioasă ce se mută împreună cu soțul ei, Paul,  la țară, în satul lui Annie.

Între cele două se leagă o prietenie puțin bizară, dar bazată pe ajutor reciproc, sau așa pare, din scrisorile pe care le citește Camille.

Întâmplările povestite în scrisori au prins contur în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Franța zguduită de conflicte și de scăderea natalității, într-o perioadă în care sterilitatea feminină era văzută ca un adevărat blestem și stigmat.
Doamna M. se confruntă cu acest blestem și primește oferta tinerei Annie, aceea de a face un copil în locul ei, ca pe o binecuvântare.

Eram posedată la propriu de obsesia mea și, ca orice obsesie, aceasta distrusese totul în cale. Paul trebuia să aibă acest copil, prin orice mijloace (...)

Din păcate pt doamna M., lucrurile nu merg așa cum speră ea, din diferite motive Annie nu rămâne pentru început însărcinată, iar pe Paul îl suspectează de infidelitate.

Confidentul, este un roman captivant, cu mister psihologic, personaje credibile și bine creionate, un debut literar fulminant, ce să ne mai codim. Iar povestea lui Annie și adoamnei M. este spusă din două puncte de vedere, chiar dacă sună puțin redundant, la final ni se dezvăluie niște adevăruri  importante despre personaje.

Nu ști când va apărea, dar sunt nerăbdătoare și chiar mă mir că nu există încă o ecranizare a cărții.

Confidențele sunt o dovadă de dragoste sau de prietenie care trebuie mânuite cu îndemânare. Nu toată lumea e pregătită să le primească.


Despre autor


Hélène Grémillon s-a născut în 1977 la Poitiers. După studii de filologie și istorie, se lansează în presă și în regia de scurtmetraj. În 2010 debutează cu romanul Confidentul (Le confident) – „Cartea care a cucerit lumea“, tradusă până în prezent în 27 de limbi, a fost distinsă cu Prix du Premier Roman de la Forêt des Livres (2010), Prix Palissy (2011), Prix Emmanuel Roblès (2011), Prix Montalembert (2011), Euregio Schüler Literaturpreis (2013). În 2014, Hélène Grémillon își publică cel de-al doilea roman, Tangou pentru Lisandra (La garçonnière), devenit de asemenea bestseller.

Confidentul a fost publicat în România de Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei acum doi ani (2014).

***

Voi ce mai citiți?

Comentarii

  1. foarte interesant romanul, mi-a atras de foarte mult timp atentia cand l-am vazut prin librarii, si mi-am zis ca trebuie sa il cumpar. Frumoasa recenzie. La capitolul mister iti recomand Gradina Uitata de Kate Morton,daca nu ai citit-o :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să citești Confidentul, e chiar grozav. Am tot auzit și eu de Grădina uitată... poate că o sa citesc și eu cartea aceea. :D

      Ștergere
  2. Waw. N-am mai spus asta despre un roman de mult timp. In afara faptului ca este captivant doar din ce ne-ai spus tu, cred ca este o lectura destul de usoara si asta e un lucru bun. Chiar as vrea sa o citesc. Super recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow, ce interesantă pare cartea. N-am mai auzit de ea până acum, în ciuda faptului că iubesc Editura Humanitas, mai ales Raftul Denisei. O voi citi cu prima ocazie. :D Mulțumim pentru recenzie și lecturi frumoase în continuare!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)