marți, 16 august 2016

Hoții de frumusețe - Pascal Bruckner


Vă mai amintiți de Copilul divin ? A fost prima carte pe care am citit-o de la Pascal Bruckner, lectură ce m-a lăsat consternată și pe care mi-o amintesc destul de bine chiar și acum, deși am citit-o cu doi ani în urmă. 
Hoții de frumusețe este la fel de incitantă, iar situațiile sunt ceva mai diversificate. Facem cunoșțință cu poveștile a două personaje, Benjamin Tholon și tânăra doctor psihiatru, Mathilde, cărei bărbatul i se destăinuie. 
Benjamin Tholon ajunge la psihiatru deoarece cu ceva vreme în urmă a fost, de voie de nevoie, un hoț de frumuseți. Mai exact, după ce a rămas captiv pe o autostradă înzăpezită alături de iubita sa Heléne, cei doi și-au găsit refugiu în casa excentricilor soți Francesca și Jérome Steiner. Fără să vrea, Benjamin află că cei doi soți au o manie, răpesc tinere frumoase pe care le țin captive timp de câteva luni pentru a le urâți.
„pentru a ispăşi crima de a fi frumoasă.[…]. Încarcerăm femei frumoase sub această fermă ca să le punem în afara putinţei de a dăuna. Ele îşi achită impozitul pe chip.” 

sursa
Heléne este luată captivă de soții Steiner și de majordomul acestora Raymond, iar Benjamin este astfel constrâns să le devină complice: să răpească trei tinere frumoase pentru a o elibera pe iubita lui.
Benjamin îi destăinuie doctoriței Mathilde și începutul relației pe care o are cu  Heléne. Tânăra frumoasă, bogată și inteligentă îl constrânge pe bărbat să o întâlnească după ce  pune la cale un șantaj referitor la cartea pe care Benjamin o plagiase. 
Fără doar și poate cei doi intră într-o relație, iar Benjamin devine un fel de amant întreținut din banii iubitei sale.

„Hélène, preocupată de educaţia mea, ţinuse să mă iniţieze în acest sport şi să-mi ofere pe tavă măreţia Alpilor. Culmile lor zimţate, aroganţa lor minerală mă striviseră. Aceşti judecători de piatră nu au nicio indulgenţă; creştetele lor sunt totdeauna prea înalte, prea ascuţite, întregul munte este doar o pedeapsă administrată oamenilor de către natură spre a-i umili.”

Aflăm și povestea soților Steiner, Francesca, o femeie vitregită de frumusețea din tinerețe, îl convinge pe Jérome Steiner că frumusețea este o risipă. Cei doi consideră că frumoaselor urâțite de ei în moduri barbare li se face o foarte mare favoare. Mai presus de asta, cei doi cred că omenirii îi este adus în mare favor, lipsită fiind de femeile și bărbații frumoși.

„De ce frumoasele, domnilor? Pentru că, în ciuda celebrului adagiu, frumuseţea nu e o promisiune de fericire, ci o certitudine de dezastru."
În celălalt plan, aflăm și povestea Mathildei. Psihiatru ce nu își iubește meseria, Mathilde face de gardă într-un spital din Paris când îl primește ca pacient pe Benjamin.
sursa
Femeia se regăsește oarecum în istorisirile lui, ba mai mult este pacientul pe care îl ascultă cu cel mai mult interes. Mathilde este incapabilă să aibă copii, iar logodnicul ei este un afemeiat care o înșeală cu oricine apucă, pe lângă faptul că ea se lasă pradă fanteziilor erotice pe care barbatul le are. Benjamin este imboldul și prilejul prin care Mathilde are ocazia să iasă dintr-o relație păguboasă, fără ca între cei doi să fie o relație amoroasă, cei doi trec de relația medic-pacient și ajung la aceea de confesor și persoană care s-a confesat.

Printre altele, Hoții de frumusețe este și o carte cu conținut ușor-explicit pe alocuri, dar propune și niște teme interesante. Oare dacă lumea ar fi lipsite de frumusețe, de oameni frumoși, ar exista mai puțină superficialitate?
Mie mi-a plăcut mult lectura, Pascal Bruckner nu m-a dezamăgit nici de această dată.

Voi ce citiți? Cum e în vacanță? Pe unde și ce studiați? :D

8 comentarii:

  1. Am mai auzit de cartea respectiva si daca sincer vreau foarte mult sa o citesc :33

    RăspundețiȘtergere
  2. stiu cartea, nu am citit-o si tare as vrea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper ca nu ai citit asta in manastire... :) Imi plac scriitorii inspirati de Dumnezeu. Totusi am citit intr-o carte spirituala ca daca femeile sunt prea frumoase asta dauneaza barbatilor deoarece nu le pot rezista si astfel se vor departa de Dumnezeu...
    A doua poza vrea sa sugereze ca viata casnica, spalatul rufelor si al vaselor intr-adevar diminueaza frumusetea? :)
    Mi se pare interesant cum ai sarit de la manastire la topless...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am început cartea înainte să merg în Italia și am terminat de citit după ce am revenit în țară. Deci nu am luat-o cu mine "la mănăstire". Pe lângă asta, nu am mers acolo ca să fac noviciatul ci am fost într-o tabără. :)
      Iar literatura e literatură și nu trebuie confundată cu realitatea. :D

      Ștergere
  4. Suna super bine! As vrea sa o citesc, o pun pe lista.
    Ai o leapsa de la mine http://intheheartofthewords.blogspot.ro/2016/08/leapsa-liebster-descopera-bloguri-noi.html ♥

    RăspundețiȘtergere
  5. Reușită recenzia, Bia! Am citit multe recenzii ale cărții ăsteia și toate sunt pro lecturării ei.
    Eu tocmai am terminat cartea a patra din ”Harry Potter” și urmează să încep ”Frații Karamazov” de Dostoievski. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bruckner are o scriitură bună, mie personal îmi place. Din Harry Potter am reușit să citesc doar primul volum, nu am răbdare.. Dar e o lectură ok. Cât despre Frații Karamazov, mult noroc! :D

      Ștergere
  6. O lectură foarte reuşită, m-a prins în suspans. Frumoasă recenzie, Bia!

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)