duminică, 1 ianuarie 2017

Nuntă în cer - Mircea Eliade


"Te trezești că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări."

Am terminat de citit Nuntă în cer în penultima zi a anului, am zis că e necesar să termin cartea pentru că mă frământa destinul eroinei în primul rând și pentru că n-am vrut să las garda jos în materie de citi. Cum să termini altfel un an, dacă nu citind ceva?
Am zis că vreau să închei ultimele momente ale anului cu o impresie plăcută, fără tristețe și melancolia specifice sfârșiturilor. Nuntă în cer n-a fost cea mai inspirată alegere, speram altceva, voiam ca Eliade să mă surprindă cu altceva. Poveste de dragoste? Da, mă așteptam la una, chiar dacă nu voiam să fie una ca cea dintre Allan si Maitrey, n-aș fi suportat ca Elaide să vorbească de o dragoste mai mare decât cea pe care i-a purtat-o Maitreyei. M-aș fi simțit eu înșelată.

Tot despre dragoste este și Nuntă în cer, două iubiri și o coincidență prea mare ca să fie doar o simplă coincidență.

"Cred că femeile uită mai greu, trupurile lor păstrează îndelung prezența bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva."
Andrei o întâlnește pe tânăra Ileana la o ptrecere de Crăciun ținută în casa unor prieteni comuni, cei doi  se prind în conversație și ajung să se dedea relativ ușor unul altuia, fără a fi, în primă fază, vorba de iubire.
 Enigmatica Ileana dă vina pe o altă adevărată iubire pentru stângăiciile sale în materie de amor, și afirmă cu sinceritate: "Cred că mi-ar fi foarte greu să mai iubesc vreodată, dacă nu de-a dreptul imposibil."


Afirmația aceasta îl enervează puțin pe Andrei Mavrodin, dar nu-l descurajează total, motiv pentru care se îndrăgostește iremediabil de inabordabila străină despre care cercul de prieteni nu cunoaște prea multe. Cuplul se mută împreună, iar dargostea celor doi prinde rod, fără însă a fi dusă până la final. Mavrodin consideră dragostea le este suficientă și nu vrea să își sacrifice stilul de viață și libertatea pentru un copil, chiar dacă Ileana își dorește unul.
Sătulă, poate, de rutină și probabil obosită să se distanțeze de Andrei în mod periodic pentru ca acesta să își atingă vocația de scriitor și să termine de scris o nouă carte, Ileana dispare destul de subit din peisajul Bucureștean. Femeia lasă în urma ei enigme și tristeți nemărturisite, iar pentru cititor și un gust amar. Unde s-a dus? 


Revelatoare este povestea de iubirea din tinerețea lui Barbu Hasnaș.
 Abia întors din război, tânărul Barbu întâlnește într-o călătorie cu trenul o fetișcană de doar cinsprezece ani. Se asigură oarecum de soarta ei la despărțire și își vede de viața lui. 
Revederea este dulce peste ani buni când cei doi se reîntâlnesc la o petrecere. Fetișcana este deja o tânără  frumoasă și mai ales irezistibilă pentru orgoliosul Barbu.

"Războiul e un destin pentru bărbați, cel puțin.Căsătoria și celelalte, un obicei. Îl învață numai cine nu-și propune altceva..."

Între Barbu și Lena se naște o dragoste menită parcă a fi eternă. Cei doi se căsătoresc, mai mult dintr-un impuls al lui Barbu, dar și din orgoliu. 
Acțiunea cărții are loc în Bucureștiul interbelic, societatea fiind caracterizată ca lipistă de moravuri. Nici Barbu nu se dezice de vechile obiceiuri din burlăcie și cu toate că susține că dragostea față de Lena este adevărată, bărbatul este infidel. Acesta este unul dintre motivele pentru care relația lui cu Lena se răcește. 
Simetria dintre confesiunile lui Mavrodin și ale lui Hasnaș este evidentă. Cele două femei se dovedesc poate a fi una singură. Una care știe să iubească și să se retragă la momentul potrivit din viața unui bărbat.


Să vă spun părerea mea

Mi s-a părut interesant romanul, chiar dacă mă așteptam la altceva. Am vrut să văd care va fi soarta Ilenei și a Lenei deopotrivă, dar am aflat doar  soarta a doi bărbați: să fie despărțiți de femeiea iubită.
Nu prea mi se pare că excelează ca stil sau scriitură, dar ilustrează puțin societatea bucureșteană de la început de secol XX, dar și trăirile interioare ale unor bărbați, care spun ei, iubesc. Priviți cu ușoară reticență, poate că cei doi au cunoscut o mare iubire, fără a ști să o aprecieze. 
Stau și mă gândesc acum, oare dragostea se mai întâmplă și acum ca în cărți? Oare formele moderne de social media ne ajută sau ne încurcă așa numita comunicare? Gelozii și infidelități au existat de când e lumea, dar cu fiecare generație parcă au căpătat alte forme de manifestare.

Oricum, începem un an nou, cu dorințe și speranțe noi de mai bine.

La mulți ani! :D

Voi ce aveți în bucket list pentru 2017?

7 comentarii:

  1. La multi ani!
    Grozavă alege in materie de carti pentru a termina un an! Mircea Eliade e unul dintre autorii mei preferati...
    Legat de intrebarea ta, pentru anul 2017 eu imi doresc sa iau bacul cu o nota cat mai maaaare si sa intru la facultatea dorita :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit-o si eu, nu mi s-a parut grozava. Nu m-a prins... Si-am si intuit, prea devreme, ca e vorba de aceeasi femeie.

    Pe Eliade il admir mai mult ca filosof.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca lectură merge, dar nu e cea mai stălucită scriere a lui. Pe Eliade îl iubesc pentru "Maitreyi" :)

      Ștergere
  3. Frumoasă recenzie! Eu am citit „Romanul adolescentului miop” și nu mi-a prea plăcut inițial, dar pe măsură ce trece vremea rezonez cu acel Eliade din carte. Aș vrea să citesc și eu „Nuntă în cer”, însă mă tem să nu-i port pică iar lui Eliade. Nu prea știu cum să fac din nou cunoștință cu autorul ăsta :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În caz că nu ai citit, îți sugerez Maitreyi! :D Mergi la sigur cu romanul acesta! :D Mie mi-a plăcut extrem de mult. :)

      Ștergere
  4. Eu care, după Maitreyi, am citit „Domnișoara Cristina” și „Șarpele”... urmându-le povestirile din „În curte la Dionis” (cu faimoasa povestire: La țigănci”), cred că ne-a influențat pe toți cu acel nuceu mitic central în narațiune, prin care elementul basm a pătruns nestingherit și ne-a arătat că în fiecare autor există o Șeherezadă menită a inventa la infinit povestea care să-l pună și pe cititor, pe gânduri și să-l teleporteze în lumea misterelor. De la acele povestiri trebuie plecat, de la spiritul care zace alienat în orice viață: cu drama omului, dar și șansa lui de salvare. De aici, până la romanele lui, nu-i decât un pas.

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)