Floarea deșertului - Waris Dirie, Cathleen Miller



Am știut aproape imediat ce am văzut cartea pe librăria online Libris că o să îmi placă. Floarea deșertului este povestea extraordinară a vieții lui Waris Dirie, așa spune descrierea de pe website. Cu atât mai bine, am vrut să văd ce e atât de extraordinar la viața lui Waris. Ce are femeia aceasta atât de special încât să mă intereseze? 
E și ea o femeie ca mine și ca multe altele. Da, femeie. Diferența dintre ea și multe dintre noi,  eu și cele care citesc acest blog, este ca Waris s-a născut în deșertul Somalez. 

 Despre carte

Waris Dirie a crescut într-o famile nomadă, numeroasă, avea grijă de turmele de capre și făcea orice spunea tatăl, capul familiei.
La doar cinci ani, adulții au hotărât că Waris trebuie să devină femeie. Mama ei a dus-o în pustietate, unde o bătrână i-a făcut circumcizia pe viu, cu o lamă de ras folosită: "Următorul lucru pe care l-am simțit a fost tăierea cărnii mele, a organelor mele genitale externe. Am auzit sunetul lamei tocite care-mi spinteca pielea înainte și înapoi ca un fierăstrău."

La tresiprezece ani, lui Waris i-a fost prezentat viitorul soț, un bărbat de șaizeci de ani care urma să îl răsplătească pe tatăl ei cu cinci cămile în schimbul fetei.
Descumpănită că va fi nevoită să locuiască în deșert cu un bărbat mult mai învârstă, Waris fuge de la familia ei. Străbate deșertul și ajunge în capitala Somaliei, Mogadishu, unde locuiește pe rând la sora mai mare Aman, iar apoi la diferite rude.

 În final, șansa ei apare în momentul în care un unchi ambasador era în căutarea unei servitoare. Waris ajunge slujnică în casa unchilor în Londra. 
Impactul cu Occidentul a fost capital pentru Waris, tânăra nu beneficiase de apă curentă, electricitate sau educație până să părăsească Somalia.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale vieții în Occident este pacea, și nu știu dacă mulți oameni înțeleg ce binecuvântare reprezintă ea.”

După patru ani petrecuți ca simplă menajeră în casa unchiului, lui Waris îi surâde norocul. Este remarcată de diferiți fotografi și pozează pentru mai multe agenții de modelling din lume. În doar câțitva ani ajunge model de renume internațional, dar drumul ei spre succes este, bineînțeles nelipsit de peripeții. Ca să evite să fie deportată înapoi în Somalia, Waris se avântă în diferite căsnicii pentru a-și câștiga dreptul de ședere în Londra. 
În final, viața ei se pune pe un făgaș normal și ajunge ambasador ONU pentru a împiedica Mutilarea genitală la femei.
De asemenea, Waris Dirie nu are resentimente față de familia ei, față de mama sa care a dus-o la circumcizie, față de tatăl său care dorea să o mărite în schimbul unor cămile. Cu toate acestea, Waris este o feministă convinsă, are numeroase interviuri în care vorbește despre pericolul acestui procedeu aplicat fetițelor.
Consider că Dumnezeu mi-a dăruit la naștere un corp perfect. Apoi bărbatul m-a jefuit, mi-a luat puterea și m-a schilodit.

Să vă spun părerea mea

Waris Dirie este un exemplu de femeie puternică, hotărâtă să rupă barierele și practicile culturale dăunătoare. S-a acomodat într-o țară străină fără ajutor din partea cunoscuților, fără să cunoască limba, cât era menajeră interacționa puțin cu lumea de afară, și cu toate acestea a reușit să își construiască propriul drum. 
Cartea explică acest drum într-o scriere simplă, realitatea te izbește parcă puțin cam dur, pe alocuri cu umor dar și cu o ușoară nostalgie.
Mi- plăcut, iar povestea lui Waris a picat exact la țanc pentru începutul lunii martie, luna femeii. 
În prezent, Waris are o fundație ce apără drepturile femeii, dreptul ei la educație și la a fi stăpână pe propriul corp. 
Vă recomand cartea. 
Voi ce mai citiți?

Comentarii

  1. Tocmai am terminat de citit "Antiparenting" de S.Bastovoi, iar acum citesc "Afirmatiile pozitive" - Louise L. Hay si "Ingeri 101" - Doreen Virtue. Toate titlurile sunt de pe www.libris.ro :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Okay, inițial am vrut s-o pun pe wishlist, apoi am zis hai să citesc mai bine despre ce e, și am sfârșit tot cu ea pe wishlist. Îmi plac poveștile de viață, memoriile, biografiile, și cred că mi-ar plăcea să aflu povestea acestei femei.
    Când am citit citatul acela, cu circumcizia, inițial am fost ceva de genul „Sigur nu e chiar așa, nu există pe pământ chiar astfel de obiceiuri, sunt destule monstruozități, dar asta nu-i adevărat...” Chiar e oribil! Serios, nu știam despre așa ceva până acum. E de neconceput... Am citit și auzit despre tot felul de obiceiuri oribile și lucruri de genul absolut revoltătoare, dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că se poate așa ceva. NICIODATĂ. Încă rămân stupefiată de chestia asta.
    Sper să citesc și eu cartea, cred că povestea lui Waris Dirie e destul de interesantă. Mulțumim pentru recomandare!
    P.S. Eu citesc „Casa de la Riverton” de Kate Morton. Aproape am terminat-o. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins să citești cartea. Este revoltător ce li se întâmplă anumitor copile în alte zone ale lumii... Waris și-a dedicat viața încercării de a opri practicarea circumciziei.
      Lecturp plăcută! Cum e Casa de la Riverton?

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)