miercuri, 5 aprilie 2017

De ce este România altfel? - Lucian Boia (1)


Prima întrebare pe care cartea mi-a stârnit-o a fost: De ce este România altfel în comparație cu ce altă țară?  Nu cred că există două țări care să aibă exact aceleași lucruri specifice, aceeași istorie.
România „altfel” este pusă de Lucian Boia pe seama mai multor aspecte: întârzierea – statele române (Țara Românească și Moldova) se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV lea. Teritoriul acestor state nu produce niciun text sau document. Informațiile privitoare la acestea provin din afara lor. Evul Mediu începe în spațiul românesc atunci când în Occident se apropie de sfârșit, spune Lucian Boia.
Principatele române se aflau la un moment dat la întâlnirea a trei mari imperii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Imperiul Rus. Principatele fiind singurele țări mici care supraviețuiesc în această parte a Europei.

Întoarcerea spre Occident, contribuția străinilor. Titu Maiorescu vorbea (la 1868) despre „barbaria orientală” de care românii abia se despărțiseră. La cealaltă extremă Nicolae Iorga susținea că românii reprezintă o civilizație străveche, fiind continuitori ai civilizației bizantine. 
O deschidere spre Occident s-a făcut prin intermediul elitelor. Acestea preluau modelele dinafară. În câteva decenii transformarea a fost totală cel puțin în aparență. Îmbrăcămintea orientală a dispărut: femeile, mai întâi, apoi bărbații tineri și mai la urmă vârstnicii au preluat îmbrăcămintea europeană (după moda pariziană). 

A dispărut greaca drept limbă de cultură și a fost înlocuită cu franceza. S-a abandonat scrierea chirilică, chiar dacă mai greu deoarece avea o conotație religioasă. Românii au devenit primii ortodocși care scriu cu alfabet latin. În 1860 este adoptat definitiv, prin lege, alfabetul latin. Întreaga legislație s-a occidentalizat, în principal potrivit codurilor și instituțiilor franceze, iar Constituția din 1866 a fost imitată după Constituția belgiană din 1831. Tot întocmiri de tip occidental sunt și universitățile (Iași -1860, București – 1864) și Academia Română (înființată în 1867).  Și în artă se remarcă o „performanță” imitatoare a românilor: Nicolae Iorga este național prin subiecte: țărănci, ciobani, care cu boi, dar ca tehnică artistică este „francez”. Mihai Eminescu a avut ca sursă de de căpetenie poezia și filosofia germană.

Locul străinilor în societatea românească a secolului la XIX-lea a fost deseori evocat într-o manieră oarecum diluată, chiar dacă rolul lor a fost unul important în istoria noastră, „nu străinii au decis occidentalizarea României”, afirmă Lucian Boia. A fost un proces obiectiv impus de mersul istoriei dar oarecum și de alegerea elitei românești. Elita nu știa să facă mare lucru, țara nu dispunea de oameni capabili să o modernizeze. Era o societate rurală, alcătuită aproape în întregime de țărani și boieri: având ca activitate principală o agricultură puțin performantă. Odată cu aranjarea pe drumul occidentalizării, elita a început să studieze în Franța și apoi Germania.

 Cu toate acestea au început să migreze în țările române străini, pentru că aici aveau o viață mai liberă decât în marile imperii. Străinii se stabilesc în general la orașe și se apucă de treabă: grecii și evreii se ocupă cu negoțul, germanii se ocupă cu agricultura, sunt ingineri, medici sau profesori, italienii vin cu competențe în exploatarea pietrei și a construcției de drumuri. Românii meseriași sau comercianți sunt minoritari. 

De asemenea, străinii activează și în alte domenii: Carol Davila (de origine incertă, probabil francez) a organizat sistemul și învățământul medical, Paul Gottereau, arhitect francez, s-a ocupat de ridicarea mai multor cladiri din București (poreclit micul Paris) – printre care și Ateneul Român. Sculptorii francezi, italieni sau germani sunt cei care înalță monumente publice, românii se deprind greu cu sculptura, aceasta fiind inexistentă în arta bizantină.
Poate din cauză că în România mai toate au fost făcute de străini sau sub îndrumarea lor, se naște un complex de inferioritate. De asemenea, fiecare regiune vine cu o identitate proprie: Moldova vine cu moldoveni (care continuă să își spună așa până la 1859 și chiar mai târziu), Transilvania, ca stat era unguresc, nu românesc, Basarabia aparținând rușilor iar Dobrogea turcilor. Conștiința națională s-a construit abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Elita românească începe să privească spre Occident, astfel ia naștere “insula latină într-o mare slavă”. Chiar înainte de 1800, Școala Ardeleană face din latinitate un stindard de luptă.

Una dintre marile dificultăți ale României, odată cu modernizarea, s-a dovedit a fi armonizarea vechilor deprinderi socio-culturale cu instituțiile și regulile de import. Corpuția și clientelismul, spune Lucian Boia, sunt în bună parte moșteniri din societatea tradițională, unde nu puteau fi numite așa pentru că făceau parte din ordinea lucrurilor. Supunerea a fost o moștenire a românilor, de la țăranul plecat în fața boierului, până la domitorul plecat în fața Înalții Porți. Această supunere generează strategii compensatoare, astfel cel căruia i te supui poate fi tras pe sfoară. E un gen de rezistență mult mai frecventă la români decât rezistența pe față.

(urmează continuarea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)