Du-te și pune un străjer - Harper Lee

Azi se împlinește o lună de când am publicat ultima recenzie pe blog. A fost coincidență să termin de citit două cărți în aceeași dată în două luni diferite (consecutive).

Am început să citesc Du-te și pune un străjer, continuarea romanului Să ucizi o pasăre cântătoare anul trecut, parcă.

Terminasem de citit prima carte publicată de Harper Lee și eram extaziată, cineva mi-a sugerat să citesc continuarea. Eram uimită. Există o continuare? Da! 

Sunt multe discuții pe seama acestei continuări, care s-a dovedit a fi de fapt un draft al primului roman. Deși acesta a apărut în 2015.

Autoarea ar fi schimbat ulterior detalii ca să poată fi publicat - ziceau unele voci că nu fusese destinat publicării în mod inițial, dar Lee avea nevoie de bani pentru îngrijire (ajunsese deja la o vârstă).

Există și dubii că n-ar fi fost scris de ea, că ar fi mâna lui Truman Capote, dar eu zic că sunt doar suspiciuni nefondate. 

Du-te și pune un străjer răstoarnă puțin tot ce am aflat în prima parte. Copiii din primul roman au crescut - acțiunea este centrată tot pe Scout, ajunsă acum la 26 de ani.

Scout revine din New York la ea în Maycomb pentru vacanță. Îi vedem pe toți cam îmbătrâniți - de la Calpurnia care e pensionată până la Atiicus (eroul suprem) care este îngrijit de mătușa Alexandra.

Poartă stigmatul de fată nemăritată - ceea ce o face Jean Louise nonconformista cu care ne obișnuisem în primul roman. Cu toate acestea, este atrasă de Henry,  asociatul tatălui său. 

"Dragostea e singurul lucru pe lumea asta fără echivoc. Există mai multe feluri de dragoste, dar treaba stă la fel cu toate: iubești sau nu iubești." (p.21)

Avem câtrva flash back-uri din copilăria și adolescența copiilor Finch, dar romanul nu-l egalează măcar pe primul, este și părerea mea.

Lumea construită inițial rămâne în picioare, poate mai plină de prejudecățile din prima carte, de temeri și incertitudini. 

Negrii sunt încă ținuți la margninea societății, ba mai mult, albii încep să se teamă de ei și de puterea pe care ar putea să o capete aceștia deoarce NAACP (Organizație din Statele Unite care cere drepturi pentru persoanele de culoare) promovează destul de agresiv drepturile acestui grup de oameni.

Jean Louise nu este pregătită să înțeleagă temerile albilor - iar lumea ei este zdruncinată în momentul în care aude un discurs rasist ținut de Atticus - exemplul ei suprem de dreptate.

"Am nevoie de un străjer care să-mi spună (...) Ăsta e un fel de dreptate și celălalt e un fel de dreptate și să mă ajute să înțeleg diferența." (p.194)

Toată acțiunea se mută, din acest moment, pe trăirile și conflictul interior al lui Jean Louise. Tânăra caută răspunsuri cu privire la atitudinea tatălui său. Fratele acestuia, doctorul Finch încearcă să-i deschidă fetei ochii. Încearcă să o ajute să înțeleagă și punctele de vedere ale lui Atticus. 

Scout nu vrea nici cum să-i scuze atitudinea rasistă, nu o înțelege și nici nu-și dorește. Are o scăpare urâtă față de tatăl ei, dar conflictul este aplanat de unchi, în cele din urmă.

sursa

În cele din urmă apele se domolesc după că Atticus discută cu fiica sa. Încet, dar sigur, Scout realizează că nu este la fel ca tatăl ei - chiar dacă acesta i-a insuflat ideea de dreptate încă din copilărie. Nu l-a înțeles pe deplin niciodată pe exemplul ei în viață, dar a reușit, într-o oarecare măsură să înțeleagă ce vrea el să-i transmită.

Să vă spun părerera mea

Discuțiile dintre tânără și tatăl ei, dar și dintre nepoată și unchi sunt revelatoare - cerebrale și pline de de înțelepciune.

"Pentru fiecare om, Jean Louise, insula lui, străjerul lui e propria conștiință. Chestia aia care se cheamă conștiință colectivă nu există." (p.279)

Nu am de gând să vă dezvălui toate polemicile dintre Scout și familia ei, toate trăirile și concluziile la care ajunge tânăra în urma evenimentelor. Situațiile sunt mult prea complexe - dar pot porni adevărate dezbateri despre viață și condiția umană. 

Rasismul este prezent peste tot, și la noi există sub diferite forme și se manifestă în diferite moduri. Trebuie să înțelegem cauzele și efectele pe care le produce asupra comunității și să încercăm - cât ne stă în putință - să oferim șanse egale indiferent de culoarea pielii, sex, religie, sau apartenența la alte grupuri etnice.

Mi-a plăcut mult cartea datorită temelor dezbătute, a realismului creat și a faptului că este plauzibilă acțiunea, o recomand.

Alte citate:

Bărbații au tendința să-și compartimenteze onestitatea, Jean Louise. Pot să fie absolut onești în unele privințe și să se amăgească singuri în altele. (p.251)

Probabil că atunci când ești rănit, primul instinct este să rănești și tu. (p. 273)

Tu nu distingi culorile, Jean Louise, a spus. Niciodată nu le-ai perceput și asta n-o să se schimbe. (...) Tu nu vezi decât oameni. (p. 284).