Bietul Patrocle

  Cum de păţesc mereu la fel?! De câte ori circul cu autobuzul şi nu e aglomerat văd vreun ciudat sau mai mulţi, de la bătrânul care înjură  în gura mare pe oricine vede şi până la ţiganul care ne-a recitat poezii...
  În seara asta, după ce am ieşit de la teatru, am aşteptat o vreme autobuzul în ploaie, au trecut vreo 3 până a ajuns şi al meu . Mă sui eu liniştită şi mă aşez pe primul scaun pe care îl văd. În spatele meu unu' ţinea un câine în braţe, nimic  ciudat, dar când l-am auzit  că şuşoteşte  ceva, am hotărât să îmi schimb scaunul. Am mers câteva locuri mai în faţă şi m-am şezat cu faţa spre spectacol.
Lasă câinele jos, era roşcovan destul de grăsun, cu ochi isteţi şi corp de şoricar, începe să se plimbe, între timp stăpânu' ia o gură de tărie, prinde curaj şi strigă amuzat, Patrocle, vino aici!,  doar nu era prost, câinele voia să scape. Îl apucă pe Patrocle de mijloc şi îl trage lângă scaun, îşi scoate tricoul, arunca giaca pe jos, şi improvizează o lesă pe care o leagâ de gâtul câinelui. În autobuz începe să se simtă din senin un miros, nu de câine ud mai rău, de beţiv ud.
  Bănuiam că a furat de undeva câinele pe când era încă treaz. Bietul Patrocle, era prea isteţ, umil şi cuminte ca să facă ceva. Eu una în locul lui aş fi lătrat, poate chiar şi muşcat ca să scap de omul ăla. Trebuie să recunosc însă că beţivul nu era brutal cu căţelul, ci chiar foarte iubitor.
  Notă personala, trebuie să găsesc o alternativă la mersul cu autobuzul, toţi ciudaţii îşi fac plimbările când mă aflu eu în el, numai noroace din astea am...