joi, 17 mai 2012

Binecuvântată fii, închisoare

Până termin lectura m-am gândit să revin cu un fel de cronică de film, dacă pot să o numesc așa.  A trecut ceva vreme de când am văzut filmul acesta la TV, dar amintirile îmi sunt încă vii.
Binecuvântată fii, închisoare  este un film românesc realizat în anul 2002 de regizorul Nicolae Mărgineanu. Filmul are la bază fapte reale, ecranizare a scrierii autobiografice, cu același titlu „Bénie sois-tu, prison” de  Nicole Valéry-Grossu, spune povestea unei femei închise de comuniști din cauză că facea parte dintr-un alt partid decât cel comunist.
 Timpul petrecut în închisoare avea să o schimbe radical pe Nicoleta, între manej (mersul obligatoriu prin celulă de dimineața până seara), anchetele și torturile la care a fost supusă, femeia s-a apropiat de Dumnezeu.Își rememorează viața, copilăria și psalmii învățați sub îndrumarea mamei sale, scrijelește pereții celulei cu ei.
Ecranizarea e una foarte bună, puțin cam dură, adică torturile și bătăile sunt arătate pe viu.
Chiar și când este mutată în altă închisoare, Nicoleta își păstrează credința și chiar le învață și pe celelalte deținute, colege de celulă să se roage. Fac însemnări pe diferite obiecte, bucăți de săpun, pereți cu ace și creioane ascunse.
Contrastele sunt vizibile în închisoare, acolo locuiau sub același acoperiș călugărițe, hoațe, deținute politic și prostituate.
Mai multe despre film nu prea știu ce să mai zic, decât că e unul foarte realist,emoționant, dar frumos, mi-a plăcut și merită văzut.
Pun aici un link unde puteți vedea filmul online. Poate cândva voi citi și cartea....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)