sâmbătă, ianuarie 26

Prințesa Sisi-împărăteasa Austriei

Iacă-tă că-i vineri deja și că a mai trecut și săptămâna asta năbădăioasă. N-am scris de câteva zile, n-am avut timp și când l-am avut n-am avut inspirație. Ce să-i faci?
 Postarea de față e o retrospectivă, oarecum. Așa, n-am făcut oricum mare lucru, am fost la școală, am citit, am făcut teme...
Fișier:Winterhalter Elisabeth 2.jpg
Principesa Elisabeta de Bavaria
Sisi, cățelușul și frații ei
 Azi am fost la cumpărături, mă plictiseam la raionul de mezeluri în timp ce-l așteptam pe taicămeu să aleagă nu știu ce salam uscat, ok. Ce să fac? Arunc și eu o privire în frigiderele acelea lungi și ce-mi văd ochii?! Șunca Sissi?!?! Adică ce? Probabil vreo coincidență,o ridic și mă uit pe ambalaj, văd portretul până la bust al prințesei Sisi și în loc de ingredientele șuncii (știți voi E 765, E560 sau alte E-uri) văd o mică referință despre viața prințesei... Acuma ca să vă dezmeticesc, vă spun că de prințesa Sisi am aflat datorită desenelor animate pe care le urmăeream în copilărie. Erau cu o tânără țărăncuță ce se îndrăgostește de un prinț, de fapt și prințul are pentru ea aceleași sentimente. Dar lucrurile nu merg prea bine din cauză că rudele prințului ar face orice ca Sisi să dispară din peisaj.
 Povestea desenului a fost inspirată de Elisabeta împărăteasa Austriei și se pare că și metoda de marketing a șunculiței tot de a fost inspirată. :)) Deși nu văd legătura între șuncă și Împărăteasa Elisabeta.
 Împărăteasa Elisabeta a avut o viață tumultoasă, născută pe data de 24 decembrie 1837 în München,  se spune despre ea că era o fire destul de rebelă, iubea circul, călăritul și poezia.
A ajuns să se căsătorească cu Franz Iosif, verișorul ei, alegând-o pe Sisi în defavoarea Helenei, sora mai mare a acesteia. În desenul animat există de asemenea o rivalitate între Sisi și o tânără pe nume Helena, dar acestea n-au nici un grad de rudenie, în schimb în viața reală sunt surori. E adevărat că nu menționează în desen nici faptul că Sisi și Franz sunt verișori. Ce nu fac cei cu sânge albastru să rămână averea și rangul în familie?! Sisi a născut patru copii: trei fete și un fiu. Doar trei dintre ei au ajuns la maturitate, prima născută moare la vârsta de doi ani, lucru care  a aruncat-o pe Sisi în depresie. Ca activitate, împărăteasa a susținut politic  Ungaria, țară pe care a îndrăgit-o și a cărie limbă a învățat-o foarte ușor. Puteți citi toată biografia și alte date despre Sisi pe wikipedia. A avut niște urmași atât de întortocheați, fiicele ei s-au măritat cu duci, prinți și au avut mulți copii, fiul de asemenea. Numele lor au fost în general foarte asemănătoare.
 Ai nevoie de un arbore genealogic foarte mare să urmărești toate vițele sau încrengăturile unei familii regale sau de viță nobilă. Parcă la noi oamenii de rând e mult mai simplu, oamenii de rând nu cred că s-ar fi căsătorit cu verișori, poate doar în cazuri extreme...
 Sunt curioasă cine avea răbdare să le urmărească arborele genealogic..eu n-aș avea, mai ales că fiecare avea câte trei nume plus rangul în care s-au căsătorit, copii lor aveau de asemenea nume luate de la bunici și tot așa.
Oricum, povestea prințesei Sisi e una fascinantă, a avut o viață fascinantă, cu bune și rele dar și o moarte tragică.

6 comentarii:

  1. După ea i-am dat numele primei mele căţeluşe!:)

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Macar nu era sunculita :)) ca in cazul de mai sus

      Ștergere
  2. Omg, cum să pui imaginea prințesei Sissi pe o bucată de șuncă, e de-a dreptul revoltător! Lumea asta și-a pierdut toate scrupulele, zău! O_o
    Mă rog, ar fi o oarecare legătură, și anume că noi avem acea șuncă numită kaizer, iar Sissi este "Die Kaiserine von Osterreich", adică împărăteasa Austriei. Dar tot e o strategie de marketing deplorabilă.
    În orice caz, prințesa Sissi a fost un personaj care mi-a înfrumusețat și mi-a marcat copilăria.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunca si caizerul nu au nici o legatura cu Imparateasa Austrei oricat s-ar invarti astia de la marketing sa gaseasca ceva...pe mine m-a amuzat teribil sa vad date despre printesa Sisi si o imagine cu ea intr-un frigider :))

      Ștergere
  3. Deci a ajuns Sissi la raionul de mezeluri? :))))))))))))))))))))) mi-e rau din nimic.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gandeste-te unde va ajunge regina Angliei in cativa ani, daca Sissi a ajuns in frigider. :))

      Ștergere

Nu te sfii să spui ce crezi, dar te rog nu uita de bunul simț, altfel comentariul va dispărea. Mersi! :)