duminică, 11 august 2013

Cărți noi

Ieri m-am pricopsit acasă cu cinci cărţi mari, late şi faine. Am scos de la poştă coletul de la Editura Herg Benet şi m-am mirat să văd atâtea cărți în el când am ajuns acasă.
Iar de la Libris a sosit mult râvnitul La răscruce de vânturi de Emily Bronte, încă vreau să mai citesc ceva relaxant și clasic.

Aseară într-un exces de zel l-am părăsit provizoriu pe Bel-Ami, carte începută acum câteva zile, și m-am aliat cu nymphette_dark99 , roman pe care l-am dat gata noaptea trecută, destul de fâșâit la final ce-i drept, dar m-am convins de carte, not my kind, și am trecut mai departe.
Probabil că în noaptea asta voi publica și recenzia, care, apropo e deja scrisă pe hârtie, ceea ce fac foarte rar, dar n-am vrut să-mi pierd ideile și excesul de zel până acum.
Umrătoarea carte pe care o voi citi cred că este La răscruce de vânturi iar mai apoi cele două volume din Ultima vrăjitoare din Transilvania, care m-au captivat cel mai mult din colet. În el mai era și romanul Two Rabbit, care chiar nu știu cu ce se mănâncă, dar voi afla.
Voi ce mai citiți?

10 comentarii:

  1. Am citit și eu cele două volume din 'Ultima vrăjitoare din Transilvania' și mi-au plăcut mult, am rămas chiar surprinsă pentru că nu mă așteptam :)
    Sunt curioasă de recenzia la 'nymphette', pentru că am tot auzit de ea, dar din rezumatul de pe spate nu sunt sigură dacă ar fi o carte care mi-ar plăcea și mi-ar trebui mai multe opinii până să mă hotărăsc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curioasa si eu de cele doua volume.Cat despre Nymphette, daca poti gusta carti "greu de inghitit", o sa-ti placa. :) Mie personal nu-mi place. :))

      Ștergere
  2. La rascruce de vanturi nu are nimic relaxant in el :), dar e o carte captivanta prin nebunia pe care o contine. Guy de Maupassant mi-a placut cum scrie, dar Bel Ami nu m-a prins. Mi-a placut, insa, O viata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Relaxant, nerelaxant, sper sa-mi placa :)))
      Da, "O viata" parca e mai captivant decat "Bel-Ami", am citit cam jumate din a doua si pe prima in intregime.

      Ștergere
  3. Multe carti frumoase pe aici.. Sa le citesti sanatoasa!
    "La rascruce de vanturi" este superba! Sper sa iti placa :)

    RăspundețiȘtergere
  4. De Ultima vrăjitoare... am tot auzit pe diverse bloguri, bănuiesc că e bună. În schimb, cărțile Cristinei Nemerovschi îmi par cam dubioase. Ai grijă ce citești!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai fostr draguta :)) mda..nymphette nu e cea mai buna care pe care am citit-o...

      Ștergere
  5. La rascruce de vanturi nu te va relaxa deloc. O sa-l citesti infrigurata, nu poti sa lasi cartea din mana si iti da o stare de agitatie din cauza intensitatii sentimentelor. Este un roman cu adevarat magistral!

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)