Cu un braț de flori


Acest text se citește bine ascultând melodiile: 29, 9, 5, 2 sau 3 din playlist-ul blogului.
E august. Am să culeg un braț de flori din grădina bunicii, vor fi galbene, albe, albastre... toate culorile ca să se potrivească. Să meargă cu cele din sufletul meu .
Porumbul fierbe molcom pe aragazul din grădina de vară, curtea e inundată de miros, miros de porumb fiert și gaz. E plăcut să știi că nu ești în pericol, mirosul de gaz și cel de porumb se lasă purtate de vânt. Am crescut, nu-mi mai e foarte frică de aragaz, dar cuptorul tot nu mă încumet să-l folosesc.
Curtea e plină de iarbă, de păpădii și gângănii. Fluturi zboară veseli cu aripile albe în bătaia soarelui, o viespe e în pericol să fie mâncată de o găină.
Lângă palma maicii domnului s-au strâns alte insecte, o mireasmă plăcută te îmbie să te adăpostești la umbra ei. Tencuiala verde și pe alocuri scorojită de pe casa care-mi dădea coșmaruri îmi zgârie cotul. Pățeam asta și în copiărie, alergam și din neatenție mă trezeam julită de peretele casei. E și asta o amintire, mă refugiez pe treptele masive și îmi murdăresc rochița. Bunica mă ceartă din cauza acestei neatenții. Mă trezesc ca dintr-un vis, sunt lângă casa verde cu tencuială scorojită și cu ramele geamurilor vopsite maro. Privesc toate acestea, sunt mici secvențe de film în memoria mea.
Ușa casei e deschisă, lepedeul alb atârnat la ușă e suflat de vânt, tocul maro al ușii mă îmbie să intru în casă, dar mă opresc. Nu mă încumet.
Alerg spre gărdină și culeg flori, am găsit sânziene, cicoare, păpădii, coada șoricelului și alte flori de câmp.
Mă întorc în curte, trec pe lângă amintirea mea,eu copil stând pe iarbă în curte,  intru în casa de vizavi de cea care îmi dă coșmaruri, merg în tindă. Pun florile într-o vază, pun apă și le las pe masă. Oferă încăperii prospețime și culoare.
Oh, îmi amintesc de Anne de la Green Gables în aceste momente, mi-o imaginez trăind într-un sat românesc de secol XXI. Sat ce nu se diferențiază cu mult de cele de secol XIX sau XX. Și acum satele sunt cu ulițe prăfuite, drumul e încadrat de case pe ambele părți, în fața caselor se află câte un petic de verdeață îngrădit de gard. Tot acolo găsești și prunii nelipsiți, plini de colb și cu coroana aplecată de greutatea fructelor.
În sate și acum toți locuitorii se cunosc, și ca vizitator e musai să dai Bună zua! vecinilor, altfel ești considerat prost-crescut, ceea ce e și adevărat. Salutul nu-ți provoacă usturimi la limbă, nefolosirea lui poate cauza reacții adverse.
Cât e ziulica de lungă te poți plimba pe uliță, satul e pe deal, așa că nu e prea ușor să urci și să cobori în bătaia soarelui și în colbul de pe drum.
Așa îmi amintesc eu satul într-o zi de august. Așa îmi amintesc eu satul pentru că așa e satul, acest mic așezământ pe cale de dispariție. Acest mic așezământ acum infestat de utilaje zgomotoase, acest așezământ pe a cărui șesuri nu prea mai pasc văcuțe, cai sau gâște. Oamenii bătrâni se duc, cei tineri nu prea mai sunt interesați de grădini sau animale. Văd în sat un refugiu, unul pustiit și însingurat, fără oameni, fără animale dar plin de amintiri.

Comentarii