vineri, 9 august 2013

Din viața gheișelor



Sigur toţi aţi văzut sau auzit despre filmul și cartea Memoriile unei gheișe . Eu am revăzut recent filmul la TV și parcă îmi place din ce în ce mai mult. După marele succes al romanului Memoriile unei gheișe au început să fie publicate alte cărți în care protagoniste sunt aceste femei interesante și stilul lor de viață. Deși nu cred ca a ajuns vreo carte să fie la nivelul celei scrise de Arthur Golden.
 Despre gheișe se pot spune multe, eu am aflat că instuirea unei astfel de femei începe încă din copilărie. Fetița este luată într-o casă în care locuiesc alte gheișe (okiya) și pentru  început este slunică, are datoria de a-și servi una din surorile gheișe mai mari. Aceasta la rândul ei are datoria de a o instrui pe măsură ce crește, ca mai apoi, în adolescență să poată deveni o maiko și chiar o gheișă.
 După procesul de insturire, fata va intra sub aripa unei surori mai mari, aceasta o va prezenta tuturor clienților ei. Există mai multe etape prin care maturizarea tinerei este doviedită, puteți citi mai multe aici.
Ce am observat la gheișe, din fotografii și film, este că ele au decolteul la spate. În tradiția japoneză ceafa și spatele sunt considerate unelte pentru seducție, de asemenea și încheieturile sunt foarte importante.
 Gheișele nu sunt prostituate, ele sunt artiste, se experimentează în arta conversației, a servirii ceaiului, în domeniul dansului și a muzicii.
Trebuie să știți că la început această meserie era practicată de bărbați, mai apoi prin secolele XVII-XIX femeile au început să-i detroneze și să le ia locul, acum să fii gheișă este ceva strict feminin. Restul sunt doar travestiți.
 Machiajul lor este unul foarte strident, pe față își dau cu foarte multă pudră ca să lase impresia că ar purta o mască, în felul acesta expresiile sunt accentuate iar defectele și impuritățile pielii sunt ascunse. Ochii sunt conturați cu negru, buzele sunt conturate cu un roșu foarte intens iar părul este prins într-o coafură foarte elaborată și decorată cu diferite agrafe sau ace de păr.
Îmbrăcămintea, după cum puteți observa și în imagini, este una foarte viu-colorată, chimonourile au foarte multe straturi și sunt legate la brâu cu un obi care definitivează ținuta și oferă purtătoarei suplețe și totodată demnitate. Mi-ar place să întâlnesc o gheișă, una care să știe vorbi și engleză. Deși sunt o fire melancolică și îmi e mereu dor de casă, mi-ar place să călătoresc în alte țări și să intâlnesc oameni deosebiți precum gheișele. A fi gheișă nu e o meserie, când se întorc acasă nu merg la familie, la copii și soț, se trântesc în fața televizorului și urmăresc telenovela, nu. Ele trăiesc în case cu alte gheișe sau fete care vor să le calce pe urme, mă gândesc că în timpul liber exresează sau își verifică ținuta.
Memoirs of a geisha. | via TumblrCred că viața de gheișă e la fel de solicitantă ca viața monahală, odată ce ai intrat trebuie să continui, iar dacă părăsești această lume, ei bine, înseamnă că ai intrat degeaba în ea.

Un comentariu:

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)