O caut pe Cătălina

fotografie realizată într-un magazin de jucării, îmi aparține

Am fost foarte încrezătoare. Am vrut neapărat să cumpăr ceva românesc pentru prietena mea, care întâmplător a împlinit șase ani.
Am zis că șase ani este o vârstă la care nimic nu te bucură mai mult decât o păpușică primită în dar. Eu cel puțin așa eram, (ce tot spun?), și acum m-aș bucura foarte tare dacă cineva s-ar gândi să-mi ofere o păpușă.
Așa că m-am motivat îndeajuns încât să stau douăzeci de minute în stația de autobuz, să urc în mijlocul de transport și să mă dau jos la un centru comercial. Acolo știam sigur că am să o găsesc pe Cătălina, născută din mâini de români undeva în Arad. Să nu mă considerați deja ultra-naționalistă, am o scuză. Păpușile de la firma româneasca mi se par simpatice, cu un chip plăcut și blajin și cu o vestimentație frumoasă, plus un preț accesibil.
Am vrut ca prietena mea de șase anișori să se joace și ea cu surorile mai tinere ale păpușilor cu care mă jucam eu, și mult mai probabil, se juca și mama ei. Am vrut ca aceste tipuri de păpuși să nu devină piese de muzeu, așa că am mers exact în locul în care, cu ceva vreme în urmă, am văzut-o pe Cătălina. Dar din păcate pentru mine, nu în momentul potrivit.
Centrul comercial e în renovare, așa că multe dintre raioane au fost împachetate și mutate în depozit.
 M-am învârtit  în căutarea raionului de jucării, mă apuca disperarea, m-am gândit: nu mi se poate întâmpla tocmai mie asta, chiar acum când am nevoie de Cătălina.
Toți angajații centrului păreau absorbiți de împachetatul mărfii, așa că mă adresez femeii învârstă cu mopul în mână, care la rândul ei mă redirecționează.
Mă înfățișez lângă un raion care pe vremuri era cel puți apropiat de cel de jucării, și o întreb pe una dintre angajate:

-Scuzați-mă, îmi spuneți vă rog unde găsesc păpușile Arădeanca?
Femeia se uită puțin mirată la mine, apoi la colegul ei de raion, iar apoi rostesc împreună ca într-o reverie simultană: Cătălina!  Un fel de evrica a păpușilor.
Dă telefon unei colege și întreabă dacă din întâmplare mult-dorita Cătălina nu s-a pierdut cumva prin depozit, sau dacă n-a rămas un exemplar la îndemână.

Am avut tendința de a crede că micuța Cătălina este vreo mini-vedetă pe raion, deși cred că vedetele cu state sunt ciudățeniile de la Monster High. Dacă vrei să oferi unei fetițe coșmaruri în ambalaj roz, asta este păpușa ideală. A se citi odioasă! Ar trebui să mă lovească trei trăznete și un autobuz ca să ofer unei fetițe o asemenea jucărie.
Sinceră să fiu, nici păpușile Lalaloopsy nu mi se par cele mai înțelepte achiziții, sau anorexicele de Barbie ori Bratz, dar parcă tot arată mai decent decât Monster High.

Cu alte cuvinte, Cătălina nu era nici pe raft și nici în depozit, pierduse teren în fața noilor trend-uri și în fața jucăriilor moderne care vin cu garderobă mai bogată decât a oamenilor de rând. Așa că Georgeta, Cătălina, Nadia (Comăneci),  Cleopatra (Stratan), Roxana, Carmen sau Mădălina s-au dus încet încet în uitare. Dacă pe vremuri românii aveau prăjituri și păpuși cu nume de fete (sîc! asta da prețuire), acum parcă nici fetele nu prea mai au nume de fete.
Și ce le învață oare păpușile, să le numim moderne, pe fetițele moderne? Că este important să te îmbraci în trend, în culori cât mai țipătoare, să fii mereu în gașcă cu prietenele trendy, să te porți la 6, 7, 8 .. 10 ani mai bizar ca la 19-20, să te machezi choar și excesiv. Le învață și  că nu e nimic greșit dacă de la oliță ajungi la un comportament asemănător cu cel post-pubertate. (că deh, copiii de azi se maturizează repede și forțat)
Dar nu este totul pierdut. Încă mai există și păpuși, de o calitate dubioasă, care, printre altele poate mai arată a copii. Am văzut chiar variante de bebei din cauciuc (buni de îmbăiat) care erau vânduți în pielea goală și aveau organe genitale caracterstice bebelușilor adevărați (nu prea îmi vine să comentez).

Așa că în talmeș-balmeșul magazinului de jucării, (a altui magazin, nu cel inițial) m-am declarat pierdută. M-am izbit zdrobitor de niște păpuși defecte (cele din fotografia alb-negru) care, pe lângă groază (seamănă cu Chuky, sau mi se pare?!), mi-au stârnit și o oarecare milă. Milă pentru materialul irosit în păpușile acelea și milă pentru munca depusă de cei implicați în producție. M-am învârtit mai mult de o oră prin magazinul de jucării, dar tot n-am găsit o Cătălina sau vreo soră de-a ei pe acolo. De ce? Pentru că în România nu se prea comercializează brand-uri românești. Și da, încă o caut pe Cătălina, la anul prietena mea va împlini șapte ani, iar timpul nu este încă irosit. :)