sâmbătă, 5 septembrie 2015

Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia - Anița Nandriș-Cudla



Amintiri din viață: 20 de ani în Siberia de Anița Nandriș-Cudla este o bucată de istorie, o bucată din istoria unei familii.

"Posed un manuscris, mărturie zguduitoare privind prezența românească în Arhipelagul Gulag. Acest manuscris nu este "literatură de sertar" a unui intelectual, ci aparține unei țărănci, abia știutoare de carte, dar cu har al povestirii. O țărancă din nordul Bucovinei, care fără a fi vinovată și fără a fi judecată, a fost ridicată de KGB în miez de noapte, împreună cu cei trei copii mici ai ei, separată de soț și deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul Polar."

Sunt cuvintele lui Gheorghe Nandriș, cel care a trimis manuscrisul Aniței la Editura Humanitas în anii '90.
cei trei fii ai Aniței

Foamea, teama și nesiguranța zilei de mâine îi lovesc pe toți cei care sunt deportați în Siberia, fie din Bucovina ori Basarabia.
Anița Nandriș-Cudla povestește cele întâmplate cu o mare acuratețe: "acuma sunt cu condeiu în mână să pun aceste cuvinte pe hârtie."
Lupta pentru supraviețuire este acerbă, iar cei care scapă cu viață din drumul lung de mii de kilometri făcuți în vagoane de tren pentru animale vor doar să supraviețuiască.
Hrana este aproape inexistentă, cele mai consistente preparate pe care la au la îndemână deportații sunt pâinea și ceaiul: "Au făcut o listă și au dat-o la magazin, ca să ne putem cumpăra pâne. Aviam dreptul de cumpărat, pentru un lucrător șiapte sute de grame de pâne, iar pentru un jivenț, un bătrân sau un copil, 300 de grame de pâne."

Grija pentru proprii săi copii este principala prioritate a Aniței, în cei douăzeci de ani petrecuți în Siberia. În momentul în care aceștia cresc, încep să întreprindă diferite munci pentru a îmbunătăți traiul prost al familiei.
"Când vedeai însă copilul că se uită în fața ta galben și palid la față și-i picură lacrimi din ochi și spune: mamă, tare mi-i foame, vă puteți închipui oare cum era inima mamei aceleia."
Timpul trece, iar după douăzeci de ani petrecuți în pustiile siberiene, vine și rândul Aniței de a se întoarce acasă cu cei trei fii, asta după ce persoane de alte naționalități se întorc și ele pe plaiurile natale.

Din păcate, nici în Bucovina, în satul Mahala nu îi așteaptă lucruri plăcute, casa pe care a construit-o cu soțul ei în urmă cu mai bine de douăzeci de ani este ocupată de altă familie.



Anița și doi dintre cei trei fii, ajunși la maturitate




Din scrierea Aniței și din alte scrieri memorialistice de acest gen îmi dau seama ce fel de viață duceau oamenii în vremea războiului. Realizez, de altfel, și cât de mult ne-am schimbat noi ca oameni, față de bunicii și stră-bunicii noștri. Îmi dau seama că am cam început să ne pierdem principiile, ne-am schimbat prioritățile și nu știu cum am fi noi, orășenii sadea, în stare să supraviețuim în caz de război, în caz de calamități.
Suntem prea obișnuiți cu confortul, nu știm să ne folosim de strictul necesar și habar nu avem să ne mulțumim și cu mai puțin. Faptul că acum avem atâtea posibilități de transport, informație, hrană mai mult decât ne trebuie sunt tot un fel de manipulare. Dacă cineva ne privează de aceste lucruri, suntem pierduți. Acum avem totul de-a gata, dar dacă ar trebui să ne preparăm noi de la zero cele necesare, cum făceau strabunii noștri, am fi puși în mari încurcături.
Sper din suflet ca istoria să nu se repete, sper ca țara noastră să fie ferită de pericole de acum înainte și sper ca oamenii să își regăsească valorile, să scape de superficialitate și să îi învețe și pe urmașii noștri în felul acesta. 
Recomand cu căldură memoriile Aniței Nandriș-Cudla tuturor celor care doresc să cunoască mai multă istorie trăită și povestită de o femeie cu trei clase și cu darul de a transpune lucrurile în mod autentic.
Îi mulțumesc încă odată Ralucăi pentru recomandare. 

"Câci orișicine  își poate închipui că mama își dă și sufletul pentru copii. Cât de mare foamea era, cât de multă muncă și greutate era, dară dacă eram toți împreună ne mângâiam unu cu altu."




6 comentarii:

  1. Ce frumoasă-i recenzia... Eu nu am citit cartea însă plănuiesc s-o fac. Mulțumim pentru recenzie Buburuză :) :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins :D Mulțumesc pentru feedback! :)

      Ștergere
  2. Am citit și eu acest roman, îl am în ediția aceea aniversară foarte frumos îngrijită. Pot să-ți spun că eu am fost marcat de acest roman, este una dintre cele mai bune cărți de memorii pe care am citit-o vreodată. Faptul că au păstrat greșelile gramaticale, de exprimare, dezacordurile, au potențat ideea cum că, într-adevăr, citesc un manuscris de istorie adevărat, istoria unei țări, în contemporaneitatea căreia nu ți-ai putea identifica spiritul. De asemenea, ediția pe care am citit-o avea prefață de Monica Lovinescu, iar ea zicea la un moment că acest jurnal ar trebui pus „pe marile rafturi ale literaturii românești”, precum să fie și studiat în școală, Ei bine, când s-or trezi profesorii de istorie, sper să nu fie prea târziu. :) Mă bucur că ai avut o lectură așa frumoasă și ți-a plăcut - așa cum reiese din recenzie. Zi frumoasă și numai bine! Andrei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate Andrei, cu singura mențiune că "Amintiri din viață.20 de ani în Siberia" nu este roman, sunt memorii. În rest, sunt total de acord cu tine, este o carte care te marchează, și totodată o bucățică din istoria noastră consemnată între niște pagini accesibile. :)

      Ștergere
  3. Anița Nandriș-Cudla are locul ei de onoare in Enciclopedia personalitatilor feminine din Romania, acolo am intalnit-o prima data. Figura ei imi aminteste de bunicile mele de la tara - Dumnezeu sa le odihneasca dupa o viata de truda si greutati (razboi, copii multi, foamete). Am o poza cu ei si o tin in casa ca sa nu uit cat de rasfatati suntem noi, urmasele lor ..Si cand te gandesti ca Anita a trait si peste 80 ani, dupa chinurile prin care a trecut, minune mare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, a fost o personalitate emblematică pentru noi, românii. Noi care, până la urmă, suntem urmașii celor care odinioară munceau pământul, creșteau animalele ca să aibă cele necesare. Nu le cumpărau din supermarket, ca acum. Femeia a avut un curaj teribil de a continua să lupte pentru familie, copii, iar mai apoi a avut curajul de a marturisi generațiilor viitoare prin ce a trecut.

      Ștergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)