luni, 14 decembrie 2015

suflet în război, suflet în rugăciune

Scrie din greu și clar despre ce doare.



Când am început am fost nebună...am început dintr-o nebunie. Mi-am zis: ce se poate întâmpla rău? N-o să mă afecteze cu nimic, doar sunt puternică, nu? Nu e ca și cum aș pune suflet... dar apoi am realizat că eu pun mereu suflet. În absolut orice orice: în muncă, în război, în artă, în scris,în rugăciune, chiar și când scot farfuria cu supă din cuptorul cu microunde. Nu pot să fac ceva care să nu mă afecteze în primul rând emoțional pentru că așa sunt eu, pun suflet.
Dar mă bucur că am trecu și prin asta, pentru că am aflat că sufletul meu e mai viu ca oricând, chiar și atunci când pare adormit.
Dar scrisul a fost mereu o eliberare, chiar și în cazul unui eșec.. scrisul, cititul și somnul.

3 comentarii:

  1. Da. Sunt astfel de oameni care pun suflet. Așa sunt și eu. Și când mi-am dat seama de asta, am fost supărată pe mine. Ca și cum as fi avut vreun handicap sever, și toată lumea m-ar fi privit și ar fi râs de mine. Și când am văzut că nu toți pun suflet, m-am amărât și mai mult .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Majoritatea lumii pune suflet, dar unii nu își exteriorizează trăirile. Eu, personal, o fac uneori prin scris, alții poate prin pictură sau desen. Depinde de fiecare. E bine să faci ceva cu drag, chiar și cele mai mărunte lucruri. :)

      Ștergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)