Miros de copilărie

 E toamnă şi simt miros de ludaie. (Îmi amintesc de fapt.)
  Da, ludaia pe care o coc bunicile in cuptorul sobei când merg în vizită, îmi e mereu poftă, are un miros îmbietor când se coace la foc pe lemne. Miroase a cald şi a dulce.
  E bună, are o culoare portocalie de frunze tomnatice, un gust dulceag, zemos şi e foarte săţioasă.
E atat de săţioasă că mă satur după prima inghiţitură, aşa am fost eu mereu, uşor de săturat. :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Notre-Dame de Paris-Victor Hugo

Lorelei- Ionel Teodoreanu

Scrisoare de dragoste - Mihail Drumeș