joi, 27 decembrie 2012

despre oameni și păsări



                          
 Cât de repede poate timpul să treacă! Incredibil. Nu-mi vine să cred că deja e gata și anul acesta, a trecut în zbor, parcă pe lângă mine de multe ori. 
  E trist că anii trec așa de repede, cu tinerețea noastră captivă în ei. Ne naștem, suntem copii și parcă nu peste puțin timp adolescența fuge, maturitatea se arată, gonită apoi de bătrânețe. 
 Sunt destul de mare să îmi dau seama că nu durata vieții e importantă, ci calitatea ei și modul în care trăim viața. Să facem în așa fel în cât să regretăm cât mai puține momente din viață și să realizăm că toată e a noastră, chiar dacă suntem ca o pasăre în colivie. Pasărea mea se simte acasă în colivie și se bucură de toate facilitățile din interior, chiar dacă uneori simte nevoia de a fi liberă. Și nu vorbesc neapărat despre perușică aici. 
 Mai sunt patru zile din 2012. Patru zile din cel de-al optsprezecelea an al vieții mele. Toți credem că la optsprezece ani facem lucruri mărețe, nu tuturor ne e dat să escaladăm munți nici să descoperim comori pierdute. 
  Viața e frumoasă, trebuie să știm să o trăim. Mă bucur că a trecut Crăciunul, după o vreme m-am săturat de atmosfera asta ciudată. 

Așa stăm noi prinși în timp cum stă pasărea în colivie. 



Poesis- Odata am ucis o vrabie
   
 

Dacă vă întrebați ce face Coco, vă spun că e bine. Acum își curăță de zor aripioarele.

Face asta periodic, mai ales dimineața, ne e dor de Oliver dar ne-am obișnuit cu absența lui. Coco e bătrânică, anul viitor vom împlini șapte anișori de prietenie și suport reciproc. 
 Țin mult la ea, la apucăturile ei de divă și băbuță, la aripioarele ei ce se pot frânge ușor, la gângureala ei de fiecare seară. Acum, spre bucuria mea nu se mai trezește dimineața, doarme până mă trezesc eu, în timpul școlii când mă trezesc eu și aprind veioza încă o văd cu cioculețul sub aripă, cum deschide ochisorii- biluțe strălucitoare. 
 Nu știu dacă voi mai găsi o pasăre ca și Coco Fulg-de-Nea a mea. Șapte ani e o viață destul de lungă pentru un peruș, nu pot spune că asta mi se datorează mie, ci sănătății păsării, tăriei ei de caracter și poftei de viață de care dă dovadă mitica. 
Păsările sunt ființe incredibile, avem multe de învățat de la ele. Iubesc viața, sunt ființe vioaie și pline de umor, curioase, pofticioase, fricoase dar și curajoasă când e cazul. Muzicalitatea e cuvântul cheie când vorbim de păsări, până și banala găină începe un cânt foarte colorat după ce își depune oul, de zburătoarele cerului ce să mai spunem.
 Oamenii seamănă mult cu păsările, nu credeți? Toți spun că un câine e cel mai bun prieten al omului, nu spun că nu e așa, au sufletul bun și ne iubesc pe noi mai mult decât pe ei înșiși. Păsările în schimb au bucurat, fascinat chiar și speriat oamenii de milenii. 
Păsările le-au fost mereu și ele buni companioni oamenilor, i-au hrănit cu ouăle cu carnea lor, i-au răsfățat cu puful și cu cântul lor. Păsările, veșnicii companioni din colivii, cotețe și copaci, păduri și codri. S-au lăsat vânate, surghionite, ucise, îmblânzite, au copiat graiul oamenilor, i-au fascinat cu trilul lor. 
 Se spune că păsările sunt urmași ai dinozaurilor, s-au umplut de pene, au căpătat cioculețe și grai, ce mai, s-au metamorfozat ca să poată trăi lângă om. 
 Omul le iubește, le respectă sau nu...dar omul depinde de ele. Cum ar fi supa fără pui? Cum ar fi colivia fără papagal? Cum ar fi codrii fără ciripitori? Cum ar fi parcurile și centrul orașului fără porumbei? Ar fi totul searbăd. Păsările au prezis mereu voie bună și abundență în orașele sau satele în care s-au așezat. Unde sunt păsări înseamnă că este mâncare, unde e mâncare înseamnă că e voie bună și veselie. Acolo sunt și păsările. Mereu prezente la geamuri și pe crenguțele copacilor. Iubiți păsările, dragilor! Hrăniți-le, vorbiți-le! Sigur vă vor fi recunoscătoare. 
Canarul - Phoenix
   
 

12 comentarii:

  1. Vaaaii, cat de dragute sunt amandoua, perusica si vrabiuta! Cum stau cuminti, mititelele, si ne lasa sa avem grija de ele cum vrem. :x

    Si eu ador pasarile, chiar daca nu am niciuna acasa, si imi place mult ce ai scris. Mi-a placut in special ultima fraza din prima parte a articolului. E geniala!! Articolele tale sunt arta pura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pasarea din prima fotografie nu e vrabie :) e cinteza. Multumesc. :D

      Ștergere
    2. M-a derutat melodia ta, cu "am ucis o vrabie".:))

      Ștergere
  2. Aşa este. Pozele sunt drăguţe foc :x :x
    Şi ce văd eu acolo, citeşti Pânză de Păianjen? Iubesc cartea asta <3 Abia aştept să văd ce părere ai despre ea :X

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana acum imi place cartea, sa vedem mai incolo. :D

      Ștergere
  3. Ai o păsăricăă minunată.Sincer,eu cred că timpul ăsta e compresat în ultima vreme.Adică în anii trecuţi parcă nu trecea aşa repede.Dăfuqq?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma tot intreb unde se grabeste asa timpul :-?

      Ștergere
  4. Buburuzo, pentru varsta ta ai o maturitate care ma uimeste, dar ma si bucura in acelasi timp :). Ma bucura pentru ca imi dau seama ca nu o sa te pierzi in vise desarte, in idealuri marete, dar de domeniul fantasticului. Dar totusi, bucura-te de cei 18 ani. Fura de la viata fiecare secunda si profita de ea la maxim. E bine ca realizezi ca trece repede viata, asta inseamna ca nu o sa te pierzi in chestiuni minore.
    Iti doresc un 2013 cu muuuuuuuuuuuuuuuuult noroc. Ai nevoie si de el :) chiar daca reprezinta numai 10% din problema, restul de 90% e efort personal. Dar simt ca pe asta il ai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Tina! Vorbele tale imi dau aripi de bucurie iar sfaturile sunt bine-venite. :) Sunt o fire nostalgica dar spre ca odata ce voi incepe viata sa nu mai plang dupa copilarie. :)) E un soc ca a ramas copilaria in urma si eu merg inainte, dar voi trece peste.

      Ștergere
    2. Hai sa iti spun ceva care poate o sa te faca sa te simti mai bine :)). In primul an de dupa terminarea liceului, pe 15 septembrie, cand a inceput scoala am plans cu sughituri uitandu-ma pe geam cum toti copiii mergeau la scoala, iar eu stateam acasa :)). Si chiar acum, dupa atatia ani, ma mai incearca un fior la fiecare 15 septembrie cand vad multimea de copii curgand spre scoli. Un regret. Mie mi-a placut al naiba de tare liceul. Cred ca a fost cea mai frumoasa perioada.
      Facultatea nu-i la fel. E altceva. Esti mai mult adult decat copil.

      Ștergere
    3. Te cred, si pe mine ma va apuca nostalgia dupa chiar daca acuma simt o mare dorinta sa termin liceul, sa scap de stresul Bacalaoreatului si toate cele. Ar fi si cazul ca macar la facultate sa nu mai fim copii. :)

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)