marți, 9 mai 2017

De ce este România altfel? - Lucian Boia (2)



Prima parte a cronicii o puteți citi aici.
Într-o realitate dură, “singura clasă reală la noi este țăranul român, și realitatea lui este suferința, sub care suspină de fantasmagoriile claselor superioare” spunea Titus Maiorescu în articolul său În contra direcției de astăzi în cultura română citat de Lucian Boia. Supapa de salvare a românilor din istoria instabilă rămâne umorul și tradiționalul haz de necaz.
În ce privește puterile politice din țara noastră, acestea s-au instaurat destul de ușor: dictatura regală (1938-1940) uimește prin ușurința cu care s-a petrecut, dar și desfăcut. În 1938, jumătate dintre profesorii universitari erau înscriși într-un partid politic, liberali sau național-țărăniști.  Partidele fără șanse la guvernare erau evitate de aceștia.
 O altă etapă prin care a trecut România este comunismul, la 1944 Partidul Comunist Român nu număra mai mult de o mie de aderanți. Era cel mai neînsemnat partid comunist care va ajunge la putere în această parte a Europei, majoritatea membrilor fiind de alte etnii. 
Țăranii români cu o oarecare stare materială nu aveau motive să se lase atrași de ideologia comunistă: doreau să își rotunjească proprietățile, nu să le piardă. Pe de altă parte țăranii săraci erau inculți și fără tentații ideologice. La scurt timp, Partidul Comunist este scos înafara legii pentru că reprezenta interesele Moscovei. 

Cu toate acestea, în 1947 Partidul Comunist avea 700 de mii de membri.  Cheia răsturnării acestei situații este de factură socială, țara noastră a fost o societate foarte inegalitară. O națiune scindată în ce privește condiția materială a diverselor categorii sociale cât și înzestrarea lor culturală. Tot aici apare și obișnuința supunerii față de putere, înrădăcinată în poporul român, cu toate acestea au existat și atitudini anti-comuniste categorie: rezistența țăranilor la colectivizare, sau luptătorii din munți. 
În comunism a fost accentuată supunerea aparentă față de stat, în această perioadă apare zicala: „Voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim”. Minciuna, furtul și corpuția s-au perfecționat nespus în anii comunismului.

Tot în această perioadă România trece prin industrializare și urbanizare: țara a ajuns să producă mai mult oțel pe cap de locuitor decât țări cu tradiție metalurgică, precum Marea Britanie sau Franța. Iau naștere cartiere întregi cu  blocuri, se voia distrugerea satelor și înlocuirea lor cu mici aglomerații de tip urban (blocuri fără apă curentă).
Singura instituție care a reușit să surpaviețuiască în decorul comunist, fără să protesteze măcar la dărâmarea bisericilor, a fost Biserica Ortodoxă. 
O armă împotriva doctrinei și dominației comuniste folosite de români era umorul, se nășteau bancuri pe bandă rulantă. 
sursa

După cădrea comunismului, vechii comuniști au devenit, peste noapte, noii democrați și nimeni nu le mai putea reproșa nimic de vreme ce nu mai erau deloc comuniști. Frontul Salvării Naționale, devenit în cele din urmă Partidul Social Democrat, care poate fi socotit în special de adversari, un succesor al Partidului Comunist. Nu numai partidul a continuat, prefăcându-se că nu există, dar și majoritatea instituțiilor statului au trecut în noul regim, urmând să fie mai mult sau mai puțin reformate.
Lucian Boia pomenește și despre neajunsunsurile și corupția din sistemul actual, precum doctoratul plagiat de Vicotr Ponta, fostul prim-ministru al României. Vorbește și despre mediul urban în care oamenii veniți de la țară nu reușesc să se adapteze, ducând la formarea unui spațiu ce seamănă cu o mahala  a cărui imn este maneaua.
Situația etnicilor rromi, a țiganilor, este un alt aspect al României „altfel”  ilustrat în carte. Cereșetoria și furtul pe care unii dintre aceștia le practică în orașele europene sunt puse automat pe seama românilor, acei țigani fiind adesea cetățeni români.

În final, prin toate exemplele istorice oferite de Lucian Boia în acest eseu, am reușit să înțeleg ce vrea să spună prin „România altfel”. Acest altfel nu înseamnă neapărat ceva bun, dar poate nici foarte rău. România este altfel pentru că nici nu putea fi altcumva, dacă ne gândim că i s-a născut o cultură prin „imitarea” occidentalilor, țăranul român fiind prea ocupat să își ducă traiul și așa greu de zi cu zi, astfel elita a trebuit să învețe de la alții. A trecut prin regalitate, o încercare de a șlefui și a educa poporul majoritar format țărănime și boerime, nu peste mult timp s-a văzut nevoită să se supună unui regim totalitar. Țăranul a fost nevoit să devină muncitor industrial, să se mute la oraș, dar vechile obiceiuri moștenite din moș-strămoși - precum supunerea aparent-totală față de Partid despre care vorbește Boia – nu l-au părăsit nici în perioada comunistă și nici astăzi indiferent de formațiunea politică aflată la conducere. Vedem aceste aspecte reflectate încă foarte bine în societate prin corupție, clientelism și nesiguranță, folosite de omul de rând dar și de clasa politică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)