Din capul meu - Sharon M. Draper

Am zis că vă fac o recenzie rapidă pentru o cărticică pe care am găsit-o pe rafturile librăriei la care am lucrat luna aceasta cu copiii.

Din capul meu prezintă povestea unei fetițe puternice de doar unsprezece ani diagnositcată cu  paralizie cerebrală. Melody este condamnată să rămână tot restul vieții într-un scaun cu rotile, fără să fie capabilă să umble, să mănânce sau să se îmbrace singură.

Și cum toate astea nu par a fi de ajuns, fetița este diagnosticată cu retard mintal în mod eronat din cauza incapacității sale de a articula cuvintele.

Ce nu știu apropiații fetei, dar află cititorul, este că Melody are o memorie extrem de bună, este inteligentă, capabilă să înțeleagă lumea din jur și are un simț al umorului debordant, pe scurt, este o fetiță briliantă.

"Cuvintele din absolut toate cărțile pe care mi le-a citit vreodată tata mi-au rămas în minte pentru totdeauna."

Subestimată de profesori, sistem, dar încurajată de familie și apropiați, lui Melody i se oferă o formă de comunicare cu ajutorul MediTalker-ului, un fel de tabletă prin care fata își comuncă gândurile.

Școala este locul în care trece prin cele mai mari provocări, condiționată să stea în clasa H-5 alături de alți elevi cu nevoi speciale. Melody nu este prea stimulată intelectual și deci se simte frustrată fiind nevoită să audă iar și iar aceleași cântecele pentru copii mici și i se ceare să repete frecvent alfabetul împreună cu colegii de clasă.

Fiecare copil din clasa în care se află are diferite nevoi speciale, de la probleme locomotorii până la retard într-o formă mai gravă sau mai ușoară.

Într-o zi, la orele de integrare în clasele normale, Melody ia parte la un test de cultură generală. Îl trece cu punctaj maxim și este acceptată în echipa ce va reprezenta școala la un concurs de cunoaștere.

Din acest moment, viața fetei capătă un nou sens, iar familia o srpijină în drumul ei de învățare. Din păcate, este din nou subestimată, iar cunoștințele ei sunt adesea puse la îndoială din cauză că este asistată de un calculator.

Melody Brooks devine astfel personajul simbol al copilului cu handicap. Copilul subestimat și considerat o povară pentru societate și uneori pentru propria familie. 

Să vă spun părerea mea

Din păcate, nici în România situația nu este roz. Nu reușim să le oferim copiilor sau adulților cu handicap locomotor nici măcar căile minime de acces pentru diferite facilități. Nu avem nici elementarele rampe de acces spre școli, bănci, facultăți sau spații publice, ce să mai spunem de educație incluzivă și accesul la cărucioare acționate electric pentru cei care au nevoie.

Mi-am adus aminte acum că în facultate aveam o colegă în cărucior. Niciuna dintre intrările în sălile de curs sau clădirile unde studiam nu avea rampă de acces. Nici măcar una. Eram nveoiți să o ridicăm la prorpiu în multe situații ,cu căruciorul, ca să ajungă și ea la cursuri. Prindeam mai mulți de cărucior și o trăgeam pe scări în sus, se potrivea să avem de urcat etaj, nu doar câteva scări de la intrare.

La o altă situație de acest gen am luat parte și săptămâna trecută. Stăteam cu un prieten pe o bordură și mă odihneam lângă vitrina unei bănci din centru orașului. A venit un domn în scaun cu rotile, banca nu avea rampă de acces. A fost chemat responsabilul și îmrepună cu un alt angajat l-au ridicat pe domnul cu scaun și l-au băgat înăuntru ca să-și rezolve situațiile de la ghișeu.

E frustrantă această lipsă de interes față de nevoile celorlalți. Cred că dacă aș trece prin situații precum Melody, fosta mea colegă sau acel domn, Din capul meu ar sări multe gânduri negre. 

Romanul acesta este un manifest care vorbește în numele celor subestimați, celor marginalizați, care sunt diferiți și totuși sunt oameni la fel de capabili intelectual precum suntem și noi. 

Mi-a plăcut punctul de vedere exprimat în carte, mi-au plăcut personajele, deși simple și create pe înțelesul micilor cititori.