Frumoasele adormite - Yasunari Kawabata

Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata a fost una dintre cărțile cu care m-am îndeletnicit eu în ultima perioada, asta după ce am găsit la librăria la care lucrez un roman simpatic: Din capul meu de Sharon M. Draper și am citit o carte adorabilă pentru Mama de Hélène Delforge. Despre acestea din urmă vom discuta cu altă ocazie, cel mai probabil în alte articole pe blog. 

Despre autor

Kawabata în 1968

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. 

A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008, 2012). În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2015, 2018).

 Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". 

S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. 

Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Maestrul de go (Meijin, 1951; Humanitas Fiction, 2007, 2014), O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2015), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010; Humanitas Fiction, 2016), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1960; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2014, 2018), Vechiul oraș imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009, 2015, 2017), Frumusețe și întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013, 2018) și romanul apărut postum, Păpădiile (Tanpopo, 1972; Humanitas Fiction, 2015, 2018).

 O primă selecție din povestirile scrise de Yasunari Kawabata între 1936 și 1958 a fost publicată în colecția „Raftul Denisei" sub titlul Valsul florilor în 2013, iar volumul Povestiri de ținut în palmă (Tenohira no shosetsu), ce reunește povestiri scrise între 1916 și1964, în 2018.

Despre carte

Frumoasele adormite este considerată, probabil, carte erotică. Eu am zis că este mai degrabă un roman psihologic, o incursiune în mintea lui Eguchi, bărbat trecut de vârsta de mijloc ce frecventează o casă a plăcerii.

La lăsarea întunericului, bărbați aflați de finalul vieții vin să-și petreacă noaptea alături de tinere necunoscute pe care le găsesc și le lasă întodeauna într-un somn adânc. Acestea nu pot fi trezite nici de un gest violent, nici de vreo sărutare. Nu ripostează și nu rețin nimic din ceea ce se întâmplă în noaptea petrecută alături de vârstnici.

"Puritatea fetei reprezenta mai degrabă neputința bătrânilor." 

În cele cinci nopți petrecute în pat cu frumoasele adormite, lui Eguchi i se desfășoară în fața ochilor filmul veiții: de la primele momente de erotism petrecute alături de fata din tinerețe, paternitatea și viața de familie, iar mai apoi acceptarea momentului în care se află în viață - bătrânețea.

Eguchi este sensibilizat de neputința frumoaselor adormite, le descoperă și le admiră: de la pielea albă sau nu, sânii plini sau mici până la linia coapselor, toate vor fi observat în amănunt de bărbat.

Misterul creat de clienții care frecventează casa și de fetele adormite care le țin companie pe timp de noapte stârnește în Eguchi dorința de a afla adevărul despre acest loc.

Să vă spun părerea mea

Romanul este unul al senzațiilor, al descrierilor și al legăturilor create de momentele pe care Eguchi le trăiește alături de aceste tinere adormite. Toate au vârsta până în douăzeci de ani, ne spune autorul. 

Contrastul dintre tinerețea fetelor și etatea bărbaților este mare, nefiind capabile să riposteze, prezența lor poate duce la adevărate fantasme erotice și senzații dureroase create de amintiri din viață.

Mi s-a părut interesantă această incursiune nostalgică în mintea unui bărbat aflat aproape de apogeul vieții.

Voi ce mai citiți? Cum vă petreceți timpul rămas din această vară?