Atunci și acum

Vă invit să ascultați o povestioară tristă, una cât se poate de aproape de realitate... una în care un bătrân este pus la colț din cauza neputinței. *** Mă duce cu gândul la pățania mea de azi din autobuz, când o doamnă și-a ocupat un loc pe scaun cu plasa, apoi s-a dus să își valideze cardul de călătorie la aparat. Între timp eu m-am așezat pe locul de lângă cel ocupat de ea,  scaunul de lângă fereastră. O văd pe tanti cum își apoi ia plasa bombănind ceva de genul ești tare obosită, ai lucrat astăzi, și apoi s-a mutat pe alt loc mai departe în autobuz. La care eu, puțin dezolată și enervată, îi răspund cu oarecare nesimțire:  nu știam că aveți nevoie de două locuri, doamnă...  O altă doamnă învârstă care a ales să stea în picioare, deși mai erau locuri libere, râdea pe sub mustăți și se uita la mine cu o oarecare părtinire. Nu știu de ce sunt unii vârstnici atât de nesuferiți, nu m-am atins de locul ocupat de ea, iar dacă avea pretenția ca ambele locuri să fie ale ei, apăi,

"Ne trăim viaţa ca apa care curge la vale, mergând într-o direcţie, până ne izbim de ceva care ne forţează să găsim un nou curs." Memoriile unei gheișe de Arthur Golden este un  bildungsroman, care urmărește viața unie fete, înainte și după ce aceasta devine gheișă. Romanul are caracter autobiografic, Chiyo (Sayuri) este cea care își povestește viața, narațiunea este la persoana întâi.  Viața fetei este una foarte grea, se naște într-un sat sărăcăcios de pescari. La nouă ani este vândută împreună cu sora ei mai mare  de propriul lor tată. Sayuri ajunge într- o okiya, o casă locuită de gheișe și  tinere care se pregătesc pentru această meserie.  "Nu devenim gheişe pentru a urma destinul. Devenim gheişe pentru că nu avem de ales." Acolo viața ei se înrăutățește, pentru început este servitoare, iar mai apoi ia lecții pentru a deveni gheișă.  Hatsumomo este gheișa principală a okiyei, de asemenea și personajul negativ al cărții. Aceasta îi pun

M-am hotărât să vă împărtășesc puțin din munca   și experiența mea din practica la radio. Am fost foarte ocupată în ultima vreme, deci n-am prea avut timp de blog. Așa că m-am hotărât să mă revanșez, și să vă las și pe voi să vedeți, pardon, să ascultați de ce am absentat. Cu folos, zic eu. De departe cel mai simpatic dintre cele câteva interviuri pe care le-am luat pentru Radio Maria este cel cu micuța Denisa, interviu realizat pentru Ziua Copilului. Îl postez și aici cu doar nouă zile întârziere, scuzați absența. :) Din discuția noastră  (am fost trei) au rămas câteva momente capitale, momente în care, cu sinceritate de copil, fetița ne-a spus ce vede ea la biserică, ce face la grădiniță, ce vede la teatrul de păpuși, dar și ce gătește. Visul ei este să devină design vestimentar , știe ce se face la o premieră la teatru și uneori se desconcentrează la grădiniță când e gălăgie. Ea l-ar pedepsi pe lupul din Scufița Roșie printr-o vizită la salonul de înfrumusețare, consideră

De ziua mea (toată săptămâna), pe lângă practica la radio (despre care o să mai vorbim), am petrecut alături de Micul prinț . Astăzi fiind 1 iunie, am zis că cel mai potrivit ar fi să discutăm de cartea lui Antoine de Saint-Exupéry. Am primit-o în dar de la o prietenă dragă. Recenzie " Bineînțeles, zise vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețel foarte asemănător cu o sută de mii de alți băieței. Și nu am nevoie de tine. Și nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar, dacă mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de celălalt. Tu vei fi pentru mine fără seamăn pe lume. Eu voi fi pentru tine fără seamăn pe lume.. ." Micul prinț este un personaj plin de inocență, cam solitar, dar foarte simpatic. Este un bun observator\și un foarte bun povestitor. Povestirea ne poartă pe tărâmul fantastic prin care călătorește eroul nostru. O lume dispersată și solitară, un univers cu planete